duminică, 10 ianuarie 2016

pentru o vreme ca asta

Daniel și Estera sunt două personaje dragi inimii mele și ... am tot frământat poveștile lor în aceste zile. Amândoi prind robia, sunt copii de familie bună, ajung captivi sau robi în Persia și Babilon. 

M-am tot întrebat unde era Daniel când Șadrac, Meșac și Abed Nego au fost în Valea Dura. Tot poporul a fost chemat să se închine în fața statuii de aur ridicate de Imparatul Nebucadnetar (Daniel 3). Porunca era clară: "Oricine nu se va arunca cu fata la pamant si nu se va inchina va fi aruncat chiar in clipa aceea in mijlocul unui cuptor aprins". Au ales să rămână credincioși Dumnezeului lui Avraam, Isaac si Iacov.

Cei trei sunt aruncați în cuptorul de foc și Împăratul Nebucadnețar e umit că nu miroase a ars, că nu a văzut hainele celor trei luând foc. Vrea să vadă ce se întâmplă și descoperă că în cuptor mai e cineva cu cei trei.

Daniel nu dispare multă vreme din peisaj și sub împăratul Darius îi este testată credința. Așa ajunge în groapa cu lei. (Daniel 6). A ales să rămână credincios Dumnezeului lui Avraam, Isaac si Iacov. 

Darius nu poate dormi, se frământă toată noaptea și nici nu s-a crăpat de ziuă că el deja era lângă groapa unde fusese aruncat Daniel. Îl găsește perfect sănătos pe Daniel iar pe leii din groapă cu burțile goale. Îngerul Domnului închisese gurile leilor.

Estera ajunge împărăteasă! Haman însă nu e fericit. S-a simțit ofuscat că Mardoheu nu i se închină și ... cum Ahasveroș îl avea la inimă, obține ordin ca toți evreii să fie omorâți. 

Mardoheu nu se sinucide, nu se apucă de jălit, nu scrie împăratului Ahasveroș, nu îi amintește că e în viață datorită lui. El e evreu, e credincios Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov. Trimite mesaj Esterei și de la aceasta primește rugămintea de a posti și de a se ruga cu ea.

Șadrac, Meșac, Abed Nego, Daniel, Estera și Mardoheu sunt cetățeni care din anumite motive ajung în altă țară, sub alte legi. Când situația pare scăpată de sub control apelează la rugăciune și post. Cer Dumnezeului căruia ei i-au rămas credincioși să intervină. Logic, diplomatic, legal nu se putea face nimic. Omenește nimic nu mai era posibil.

Dar Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov este Cel ce Singur face minuni, Cel ce Aude, Vede, știe totul și are totul în control, are toată puterea în cer și pe pământ. El intervine și schimbă legile, situațiile, apare în cuptorul de foc, în groapa cu lei, pușcării,  ... oriunde este chemat. Imposibilul este specialitatea Lui.

Am urmărit povestea familiei Bodnariu, am citit posturile scrise de unii sau alții, declarațiile pompoase, acide, sarcastice. Dimineață, m-am întors de la București. Am fost și eu la miting. Acum, la Antena 3, am auzit un tată care practic "si-a răpit" copiii din Norvegia și a venit cu ei în România. Ieri au ajuns în țară.

Daniel și Estera apelează la post și rugăciune! 

Pentru o vreme ca asta suntem chemați să postim și să ne rugăm. Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov a rămas același. Așa cum a intervenit pentru Estera și Daniel, poate să intervină și pentru familia Bodnariu însă și pentru celelalte familii care trăiesc adevărate drame în Norvegia și nu numai.

Eu cred că Domnul poate face minuni, poate să reunească copiii cu părinții lor, poate schimba legislații, oameni, mentalități.

Pentru o vreme ca asta suntem chemați să ne rugam și să postim! 

Daniel a avut interdicția de a se ruga treizeci de zile. Se ruga însă, ca de obicei, de trei ori pe zi încălcând legea țării, lege dată și semnată de împărat.

Estera avea condamnarea la moarte semnată. Dar a chemat poporul evreu din capitala Susa și din Persia la post și rugăciune, a rugat toți servitorii să postească și să se roage cu ea.

Eu am decis să-mi plec genunchii și timp de trei zile voi face ceea ce au făcut și personajele dragi inimii mele. 

Niciun comentariu: