Tot timpul am vrut să am parte de o moarte rapidă, scurtă și dacă se poate ... nedureroasă. Anul acesta am realizat că e o prostie ceea ce îmi doream. În vară, mai precis în 4 august 2016, a plecat acasă Filip Fărăgău. El habar nu are ce impact a avut asupra mea plecarea lui acasă.
Aseară, mă pregăteam de somn și telefonul zbârnâia cu mesaje. Din cercul meu larg de cunoștințe, fata cuiva avusese accident. 21 spre 22 de ani. Anul 2016 se încheie cu umbra morții dansând prin preajmă. Și asta mă ajută să nu uit că sunt trecătoare, că oricând pot să mă duc și eu.
E un motiv de trezire!
Cum a fost 2016?
Greu!
Am făcut promisiuni și nu le-am ținut.
Am frământat și încă frământ decizii ce vor afecta că vreau sau nu pe cei din jurul meu.
Am luat decizii ... ne-bune.
Am acționat greșit.
Am călcat pe propria conștiință din teama unui nou început, din comoditate ... dar și pentru mine. Mă simt dezamăgită de mine însămi.
Am luat și decizii bune pentru mine care au afectat pe alții.
Mi-am promis să scriu și înfrângerile pe blog dar nu am făcut-o!
Mi-am promis să fiu realistă și reală și ... am mai gafat!
Am vizitat spitalul mai mult anul acesta și am trecut prin investigații pe care nu mi-aș fi dorit să le fac. Și am trecut pe aici pentru că am uitat să pun frână! Am lăsat poverile să mi se adune pe umeri, dezamăgirile să crească și să ajung aici!
Dar anul acesta ... pentru trei zile am fost din nou în misiune în Moldova. Au trebuit insistențe să plec și ... am jelit când m-am întors.
Am experimentat minuni!
Uneori ... și un zâmbet e o minune!
Dar am primit mai multe decât un zâmbet!
Am fost la trei marșuri pentru familia Butnariu și ... s-a meritat toată oboseala! Ei și-au primit copiii înapoi! Și eu am fost parte la această minune.
Am primit cadou o Biblie pe care o cautam de vreun an și jumătate. E o traducere făcută de David Stern.
La multe din rugăciuni nu am primit răspuns. Și asta a durut ... și încă doare.
A fost un an greu.
Un an cu înfrângeri, regrete, decizii greu de luat, rate ce-și cer tributul ...
Dar am început să confrunt oamenii, să spun adevărul chiar dacă doare, încă învăț să îl spun mai puțin tăios, să mai las de la mine, să las rănile să se vindece, să nu mai zgândăr cicatricile și să le las să se vindece.
Ce îmi doresc în 2017?
O trezire spirituală pentru mine!
Atât!
Vreau să Îl caut pe Domnul din și cu toată inima mea, cu toată puterea și pasiunea și să mă lipesc de El.
Atât vreau!
De restul ... are El grijă!
Aseară, mă pregăteam de somn și telefonul zbârnâia cu mesaje. Din cercul meu larg de cunoștințe, fata cuiva avusese accident. 21 spre 22 de ani. Anul 2016 se încheie cu umbra morții dansând prin preajmă. Și asta mă ajută să nu uit că sunt trecătoare, că oricând pot să mă duc și eu.
E un motiv de trezire!
Cum a fost 2016?
Greu!
Am făcut promisiuni și nu le-am ținut.
Am frământat și încă frământ decizii ce vor afecta că vreau sau nu pe cei din jurul meu.
Am luat decizii ... ne-bune.
Am acționat greșit.
Am călcat pe propria conștiință din teama unui nou început, din comoditate ... dar și pentru mine. Mă simt dezamăgită de mine însămi.
Am luat și decizii bune pentru mine care au afectat pe alții.
Mi-am promis să scriu și înfrângerile pe blog dar nu am făcut-o!
Mi-am promis să fiu realistă și reală și ... am mai gafat!
Am vizitat spitalul mai mult anul acesta și am trecut prin investigații pe care nu mi-aș fi dorit să le fac. Și am trecut pe aici pentru că am uitat să pun frână! Am lăsat poverile să mi se adune pe umeri, dezamăgirile să crească și să ajung aici!
Dar anul acesta ... pentru trei zile am fost din nou în misiune în Moldova. Au trebuit insistențe să plec și ... am jelit când m-am întors.
Am experimentat minuni!
Uneori ... și un zâmbet e o minune!
Dar am primit mai multe decât un zâmbet!
Am fost la trei marșuri pentru familia Butnariu și ... s-a meritat toată oboseala! Ei și-au primit copiii înapoi! Și eu am fost parte la această minune.
Am primit cadou o Biblie pe care o cautam de vreun an și jumătate. E o traducere făcută de David Stern.
La multe din rugăciuni nu am primit răspuns. Și asta a durut ... și încă doare.
A fost un an greu.
Un an cu înfrângeri, regrete, decizii greu de luat, rate ce-și cer tributul ...
Dar am început să confrunt oamenii, să spun adevărul chiar dacă doare, încă învăț să îl spun mai puțin tăios, să mai las de la mine, să las rănile să se vindece, să nu mai zgândăr cicatricile și să le las să se vindece.
Ce îmi doresc în 2017?
O trezire spirituală pentru mine!
Atât!
Vreau să Îl caut pe Domnul din și cu toată inima mea, cu toată puterea și pasiunea și să mă lipesc de El.
Atât vreau!
De restul ... are El grijă!
