luni, 31 ianuarie 2011

declaratie de dragoste .. ciudata

Miki Popescu mi-a facut o declaratie ciudata azi: "... si te iubesc ... ca o albina"! Eu i-am zis ca nu vreau sa ma iubeasca ca o albina, ca ma inteapa ... ea o tine pe a ei =)).
Am inteles de unde venea declaratia, tot Miki m-a lamurit ...

ce Creator minunat avem!













toate imaginile sunt primite pe e-mail.

moartea in viata

Am gasit tot felul de metode de a citi Biblia. Fie intr-un an, in jumatate de an, in patru luni, din Vechiul si Noul Testament, la rand, ... si tot felul de metode. Anul asta insa ... mi-am facut eu o metoda. Vreau sa citesc si sa ma opresc asupra personajelor, sa caut informatii despre ele, sa vad ce se mai spune despre ele, care e rolul lor in societate si in planul Lui Dumnezeu ...
Sunt cateva personaje care imi dau batai de cap: fetele lui Lot si ce au facut ca sa aibe copii, dusmania dintre Lea si Rahela si altele ... dar azi am ajuns la Tamar.
Iuda are trei copiii si decide sa ii aranjeze casatoria lui Er, cel mai mare dintre ei. Am gasit intr-o sursa ca acesta nu voia sa o lase pe nevasta-sa insarcinata ca sa ramana frumoasa. Biblia spune numai ca nu era placut Domnului si a fost omorat. Aici, in casa lui Iuda se da legea leviratului sau apare prima data mentionata. Adica daca erai casatorita cu un barbat si el murea, trebuia sa te casatoresti cu fratele lui si primul copil era de fapt al celui decedat si apoi ceilalti erau al celui de drept. Legea asta era ca sa ramana mostenirea in familie.
Er moare si Onan, frate-su accepta sa o ia pe Tamar de sotie insa acesta inventeaza planning-ul familia si nu vrea ca fiul lui, sa fie de fapt al fratelui sau. Dumnezeu il omoara pentru asta.
Iuda mai are un baiat si ii spune Tamarei sa mearga la taica-su inapoi pana va creste Şela (sau Shua in varianta in engleza). Numai ca acesta creste si Iuda amana casatoria de teama sa nu ii moara si acest ultim copil. Intre timp, lui Iuda ii moare sotia si dupa zilele de jale impreuna cu prietenul sau coboara la cei ce ii tund oile. Vestea asta o aude si Tamar care isi schimba hainele de vaduva cu altele, isi pune val pe fata si se aseaza" la intrarea in Enayim, care se afla in drum spre Timna". Socrul sau o vede si ii cere sa intre la ea. Ii cere un zalog pentru asta, Iuda i-l da fara sa stea prea mult pe ganduri.
Siiiii, Tamar ramane insarcinata.
Iuda afla ca Tamar se prostituase si ca acum e insarcinata. Pfuuuuu! "Sa fie scoasa afara si arsa!". Inainte de a fi arsa, Tamar scoate zalogul si le trimite lui Iuda ca sa gaseasca omul cu care aceasta "pacatuise". Nu se astepta Iuda la asta si Tamar nu mai este arsa. Iuda isi recunoaste vina, el era vinovat de ceea ce se intampla.
Tamar e insarcinata cu gemeni: Pereţ si Zerah.
Cand omul decide ca altcineva sa fie ars, ucis iar Dumnezeu decide ca acela sa traiasca ... "vinovatul" va trai si va fi o binecuvantare. El are puterea de a schimba moartea in viata.
Am o curiozitate in ce il priveste pe Pereţ asta. La nasterea lui Obed, Rut primeste o binecuvantare ce mi se pare ciudata: "Fie familia ta, prin urmaşul pe care ţi-l va da Domnul din această tânără, ca familia lui Pereţ care i s-a născut lui Iuda din Tamar." Rut 4:12. Oare cum o fi fost familia lui si atmosfera din ea de a ajuns sa fie dorita ca binecuvantare?
In genealogia lui Christos gasesc: Avraam si Sara, Isaac si Rebeca, Israel si Rahela, Iuda si Tamar, ... .
Doamne ... ceva nu-i in ordine aici. Cum adica Iuda si Tamar? Hai sa fim seriosi! Nici chiar asa ... Treaba asta nu e chiar asa de frumoasa si trebuie sa fie dosita, nu e de aratat in public ... sa nu-mi spui ca mai ai si alte surprize in genealogia lui Isus. Ceeeee? O ce? O prostituata? Pe Rahav? Hai Doamne ... Apoi Rut. Asta e moabita ... n-are nici o treaba cu poporul Tau. Batsheba? Si pe aia? Doamne ... dar Tu stii cat a avut David de suferit de pe urma povestii aleia de dragoste ... chiar trebuie inclusa in genealogia lui Christos?
Invat de aici ca oricare mi-ar fi starea, oricare mi-ar fi trecutul, oricare mi-ar fi pozitia in societate, niciodata nu sunt prea jos ca sa fiu folosita in planul Lui Dumnezeu. El intervine providential folosindu-se de slabiciunile mele, de trecutul meu, de pozitia mea pentru a-si arata harul, puterea, dragostea, mila, indurarea slava. Sunt gata sa ma las la dispozitia Lui ?

duminică, 30 ianuarie 2011

la usa cortului

Iacov si Iosif au multe in comun in afara de faptul ca unul e tatal celuilalt si ca impart aceeasi mancare, aer, coline, slujitori. Mamele lor au avut cate doi fii, fiecare din ele cu nasteri grele, una moare la a doua nastere. Amandoi sunt urati de fratii lor. Amandoi trebuie sa traiasca separat de familie, printre straini. Dar de amandoi ni se spune ca mana Domnului era peste ei ....
Iosif e copilul facut de preaiubita lui Iacov, Rahela. E copilul facut la batranete, Iacov avea undeva pe la 70 de ani cand se naste Iosif si dupa ce ii moare mama, devine copilul cel mai drag spre dispeararea celorlalti 11.
Ca si cum nu realizeaza ce face, taica-su ii croieste si vopseste o haina colorata, mai lunga si frumoasa decat una normala, decat una ca a fratilor lui. Mantaua asta ... devine un fel de picatura care face paharul sa dea peste ... Mandru de si in haina lui, Iosif este trimis sa vegheze peste fratii sai, cei nascuti de sclave: Dan, Neftali, Gad si Aser care numai frumos nu se poarta si vorbesc. Iar Iosif ii toarna la taica-su ... si de aici alte scantei de scandal si ura. Si ca si cum nu era suficient, Iosif mai are si niste vise marete pe care, el gura sparta le spune fratilor lui .... Deja ... il urau. Dar, tatal lui desi il mustra, pastreaza in inima lui aceste vise.
Iacov isi stie odraslele, le stie iutimea si ce facusera barbatilor din cetatea Sehem cand Dina a fost violata de catre Sehem, fiul lui Hamor si il trimite pe Iosif sa vada ce fac baietii lui si cum le merge. Insa ... cand il vad fratii lui, se aprind si au planuit sa il omoare. Se pare ca lui Ruben i-a venit mintea la cap, desi si-a pierdut credibilitatea din cauza nebuniei lui cu Bilha si reuseste sa isi convinga fratii sa nu il omoare pe Iosif. Si Iuda are un cuvant de spus si Iosif este vandut pe 250 de grame de argint. Nici mai mult, nici mai putin de 250 de grame de argint.
Haina lui Iosif, frumoasa lui haina e patata cu sangele unei capre si trimisa lui Iacov ca semn ca dragostea lui e moarta ... de-acu sa mai iubeasca si pe altul ...
Oare cum au aparut ei la taica-su stiind ca Iosif nu e mort? Ce era in capul lor cand incercau sa il mangaie pentru moartea lui Iosif? Oare nici un dram de remuscare nu au avut?
Iar Iacov sta la usa cortului acum jelindu-si preaiubitul fiu ... si nu vrea sa fie mangaiat.
Ma vad reactionand iute ca fratii lui Iosif ... insa prin moartea Lui Christos am primit puterea de a nu-mi duce gandurile la capat, ganduri nebune ... prin sangele de pe cruce am puterea de a ierta, de a acorda iertarea, de a accepta situatia asa cum e ea ... si, tot prin Christos nu trebuie sa ma mai lupt ca sa fiu iubita mai mult decat altcineva pentru ca Tata ne iubeste pe toti la fel. Toti cei ce cred in Christos suntem fii si ficele Lui, iubiti la fel, iertati prin sange, infiati de El.
Stau la usa cortului meu ... fericita!

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Amish Grace

O poveste ce chiar merita vazuta ... si va trebuie servetele.
http://stancamantuirii.net/tsf_forums/Amish_Grace_2010-t1171.tsf
Azi, 30.01.2011 am reusit sa vad tot filmul, aici pe site lipsesc vreo 4 minute  ... daca il gaseste cineva tot il rog sa imi trimita link-ul ca sa il schimb. Eu am tot incercat insa ... nu am gasit un site si cu cele cateva minute lipsa.


Un scurt trailer despre film in clipul de mai jos ...

imi place sa ma balacesc in noroi

"Fiecare om are locul lui sub soare!", "Fiecare are steaua lui, ingerul sau ingerii lui, bucata lui de pamant, de luna, de soare, din Univers, visele lui, dreptul la fericire, la viata, la ....". Am dreptul sa fiu fericita! E dreptul meu sa am o casa, o diploma, un servici, bani, reputatie, cariera, libertate de a ma exprima oriunde, oricum, oricand. E dreptul meu sa traiesc cum vreau, sa am ce vreau, sa spun ce vreau, sa fac ce vreau .... Cei din jur se invart in jurul meu. Intreg orasul de fapt se invarte in jurul meu. Si tara asta, asa cum e ea, tot in jurul meu se invarte. De fapt ... eu cam sunt buricul Pamantului, a Universului.
Suna nebuneste si ma pufneste rasul scriind cuvintele astea. Dar, in realitate, uneori asa ma manifest. Imi stiu drepturile si mi le cer respectate. Si inca ce le cer ...
Stelele nu roiesc in jurul meu ci stau acolo agatate pe cer, asa cum le-a asezat Creatorul. Soarele isi are drumul lui si nu ii pasa ca eu acum cand e noapte as vrea sa fie zi. Luna nici nu ma baga in seama cand eu urlu la ea ... parca e de piatra. Celelalte planete nu-mi cer aprobarea de a migra prin univers ... si isi fac drumul ca si cum eu n-as exista.
Acum vreo doua zile citeam ca s-a descoperit o noua stea imensa ce se plimba de una singura prin Univers. Am ras cu lacrimi citind stirea ... "Cata indolenta pe steaua aia. Auzi, sa nu ceara ea permisiunea celor de la NASA ca sa se plimbe. Cum a iesit la plimbare, cum au gasit-o cu telescopul Hubble si au luat-o la zor ... Poftim cultura!"
Nu sunt creata ca totul sa se invarte in jurul meu. Nu sunt creata sa devin vedeta si sa conving universul sa migreze in jurul meu. Sunt creata sa reflect ca si o oglinda pe Creator. Dar, mie mi-au crescut cornite si mi se pare mie ca-s buricul pamantului si ... adica eu de ce sa nu fiu reflectata? Simplu. Pentru ca nu am fost creata de asta. Eu reflect insa pe Creator. Daca intorc oglinda ce o am inspre mine ... nu se vede nimic si ... pentru ca am drepturi cate in luna si-n stele, ma apuc de bocit si de dat din picioare si Il iau pe Dumnezeu la zor pentru aceasta defectiune de creatie. Iar El ma bate frumusel pe umar si imi spune ca oglinda trebuie sa o intorc, reflectorul nu bate pe mine ci pe El. Si eu ... explodez ca un rac de nemultumire ....
Creatorul Universului vazut si nevazut ma invita la o poveste de dragoste, initiata de El si eu refuz pentru ca nu mi-a venit mie ideea, pentru ca ... ahh, nu merit, nu se poate asa ceva, nu se cade sa accept ... si tot felul de scuze proate gasesc... Iar El tot vine si imi spune ca ma iubeste, ca ma asteapta, lasa cadouri, semne si scrisori de dragoste special pentru mine si eu .... bocesc isteric ca nu-s buricul pamantului ... El vrea sa ma faca printesa si eu vreau sa fiu .... buricul pamantului. Eu nu vreau sa ma plimb printre stele impreuna cu Tatal meu, cu Creatorul Universului vazut si nevazut pentru ca imi place sa ma balacesc in noroi ....
Ce ar fi daca mi-as intelege scopul, rostul pentru care am fost creata? In primul rand ar fi ceva mai liniste in jur, apoi m-as calma si daca mi-as indeplini rolul as fi fericita. Doar acceptandu-mi rolul, scopul pot fi fericita. Altfel nu. Christos a venit sa ma ajute sa inteleg ca am un rol, un scop, a murit ca eu sa pot deveni printesa a cerului si sa fiu fericita in rolul ce mi s-a incredintat. Ce-ar fi daca mi-as lua partitura si mi-as canta bucata incredintata? De ce sa ma strofoc sa cant bass,tenor sau alto cand eu sunt soprana?
Doamne, scoate-ma din noroi, curata-ma! Ma las schimbata! Aici ... pute si seman cu cei ce stau in cotet. Tu mi-ai spus de ceva mai frumos, mai maret, mai inaltator si eu vreau sa ies din albia cu noroi ... vreau sa Te reflect, vreau sa imi indeplinesc rolul .... Schimba-ma!

vineri, 28 ianuarie 2011

amazing grace

Am reinceput sa citesc Biblia, si sunt in Geneza. Azi am ajuns la intalnirea lui Iacov cu Esau, dupa 20 de ani. Pana anul acesta, am crezut ca Iacov a fost un smecher, un inselator, unul ce a cautat avantaj din orice, oriunde, oricand. Rebeca, mama lui, a stiut ca cel mic va ajunge sa fie mai mare ca cel dintai nascut al ei. Cred ca Isaac a aflat asta, insa ... ori era cam amnezic la batranete, ori ... efectiv nu a vrut sa isi mai aminteasca pentru ca avea o sensibilitate pentru Esau. Acesta era un vanator iscusit si se pare insa nu ii prea pasa lui de mostenirea spirituala de care ii tot vorbea Isaac si Rebeca. Nu il interesa relatia cu Dumnezeu, lucrurile importante in viata, traditia si mostenirea familiei. Pe deasupra, se pare ca era destul de impulsiv. Daca era flamand, era in stare sa dea orice pentru a isi satisface foamea. Uneori cred ca dictonul Carpe diem (Traieste clipa!) e inventat de noi, oamenii moderni. Insa, Esau care e la cateva mii de ani distanta de noi .... il practica din plin.
Esau isi vinde dreptul de intai nascut, de mostenitor, pentru ca prefera sa traiasca Carpe Diem. Apoi, desi stia ca nu are voie sa se casatoreasca cu fete care nu sunt din familia, clanul lui, se duce si se casatoreste cu doua hitite care prin comportamentul lor aduc multa amaraciune lui Isaac si Rebecai. Insa amaraciunea nu il atinge si pe Esau ... pentru ca el traia Carpe diem.
Isaac desi orbise fizic, se pare ca nu tine cont de viata fiului sau Esau si vrea sa ii dea binecuvantarea. Rebeca aude aceasta si ... stiind profetia cu privire la fii sai nu mai suporta asa ceva si il pune pe Iacov sa se prefaca in a fi Esau. Intr-un fel, incearca sa il faca pe Isaac sa deschisa ochii ca sa vada realitatea, sa isi aminteasca de profetia dinaintea nasterii celor doi baieti ...
Intr-un final, Esau realizeaza ca dictonul lui nu e asa de fericit, nu e asa de avantajos si mai realizeaza ca a pierdut si binecuvantarea tatalui ... si abia atunci plange cu amar. Nu il tine prea mult insa si in timp ce gandul uciderii fratelui sau incepe sa isi faca loc in mintea si inima lui, planuind totul frumos ca la carte, se duce si isi mai ia o nevasta straina ... ca sa fie totul cu varf si indesat.
Iacov este interesat de relatia tatalui sau cu Dumnezeu, de binecuvantarea ce o da aproapele sau, de binecuvatarea Lui Dumnezeu, de traditia ce trebuie dusa mai departe, de promisiunile facute bunicului sau si isi pune viata la dispozitie sa duca mai departe traditia, binecuvantarea. Daca a profitat de Esau si i-a cumparat dreptul de intai nascut apoi in complotul mamei primeste si binecuvantarea tatalui, ajunge pe mana lui Laban unde le plateste pe toate cu varf si indesat, unde i se schimba planurile, visele ... de multe ori, vede si simte pe propria piele ce inseamna sa fii inselat ...
Toate acestea il fac atent la a-si tine inima lipita de Domnul, la a fi atent la binecuvantarile primite de la El. Pleaca de la Laban si acesta nu se atinge de nimic din ce e a lui Iacov pentru ca este instiintat de Dumnezeu sa nu se atinga de el. Insa desi relatia cu Dumnezeu creste, tremura maduva in el gandind ca se va intalni cu Esau, cumva parca uita de promisiunile facute de Dumnezeu si ... o dupa ce imparte in doua ce avea si pune deoparte nevestele si copiii ... frica nu il lasa sa doarma si iese sa vorbeasca cu Dumnezeu. E disperat in noaptea asta sa vorbeasca cu Dumnezeu, sa ii mai spuna o data de promisiunile facute, sa il reasigure de ceea ce i se mai spusese ... si ii apare un om ce il ia la lupta ... si lupta pana dimineata. Citesc Biblia in noua traducere si la explicatii spune ca e un joc de cuvinte in ebraica: Dumnezeu se lupta (ye`abeaq) cu Iacov (ye`aqob) pe malul Iabokului (yabbok). Nu Il lasa sa plece pana nu primeste binecuvantarea si primeste una la care nu se asteapta: schimbarea numelui; din Iavov in Israel.
Dar, ziua nu se termina asa si are loc intalnirea cu Esau .... Iacov se astepta la lupta, era terminat de frica insa ... Esau se apropie de el, isi pune mainile pe gatul lui, plange si stau imbratisati multa vreme ....
Cred ca aici e prima istorisire in care se vorbeste despre acordarea de har, iertarea ce nu o meriti, pe care nu ai cum sa o platesti si a o posibilitatea de a o primi sau nu. Iacov incearca sa-i plateasca insa Esau nu primeste nimic. Apoi fiecare isi vede de viata lui.
Am incercat sa ma gandesc la ce a simtit Iacov dupa ce Esau a plecat. La cata eliberare a venit peste el, cata fericire s-a naspustit asupra el ... Dupa douazeci de ani de frica, acum e liber ... fratele sau l-a iertat. Cumva si lui Esau i-a venit mintea la cap si apoi erau mai batrani ... la 70 de ani ce sa imparta? Acolo in mijlocul drumul au gustat amandoi harul.
Eram in Seul la o conferinta pentru femei si printre invitate era sotia acelui misionar din Turcia ce murise torturat in primavara anului 2007. Ni s-a prezentat un filmulet cu istoria martirajului si pentru ca mare parte din femeile venite din Africa nu au stiut despre ce se petrecuse au inceput sa planga ... insa in stilul lor. Un soi de tanguire ce iti face parul sa ti se ridice pe cap. Cand s-a terminat filmuletul au inceput sa planga si apare in fata noastra, sotia acelui misionar condusa de una dintre organizatoare. "I-am iertat pe cei ce au facut asta!". Poate ca si de piatra sa fi fost si lacrimile tot ar fi tasnit ....
Sa iti ingropi sotul desfigurat din cauza urii unor extremisti si sa spui lumii intregi ca ii ierti desi te-au lasat fara sot, fara tata pentru copiii seamana a nebunie, a incredibil si .... unde e dreptatea? Dar asta inseamna har, inseamna dar ce nu il meriti cu nici un chip, sub nici o forma si care ti se ofera .... si mai mult de atat, ai posibilitatea de a il primi sau nu.
Christos nu a venit sa moara pentru evrei, romani, ortodocsi, catolici, musulmani, hindusi, budisti, sau orice natie mai rasarita ci a murit pentru toata "lumea". Adica oricine ai fi, oriunde ai fi, oricum ai fi, din orice natie, orice culoare, orice limba ai vorbi. Vestea buna e pentru oricine. Ce e cel mai ciudat e ca paria, scursurile, lepadaturile au fost primele care au inteles nevoia de har ... cei care nu au nimic de oferit, au fost cei care l-au primit. Ceilalti ... au vrut sa negocieze si unii inca mai negociaza, nevrand sa auda, inteleaga, priceapa ca nu e de plata ci e dar, cadou.
Tata ... prea multa vreme am vurt sa negociez prosteste si incapatanat un pret pentru har insa in sfarsit am inteles ca harul nu e cu pret, e dar ce Tu mi-l faci, il accept si vreau sa traiesc in el, prin el, cu el si mai mult de atat, vreau sa il las sa curga mai departe ...

joi, 27 ianuarie 2011

15 martie 2011 vine Gaither Vocal Band in concert la Bucuresti!

Detalii pentru bilete pe http://gaither.ro/bilete.html

Imagine preluata de pe http://gaither.ro/ cu acordul celor de la Alfa&Omega.
Anonim a introdus un nou comentariu: Draga Cella,
Avand in vedere ca esti asa indragostita de muzica cantata de Gaither Vocal Band...si de mult iti doresti sa fii la un concert de al lor :).... si pentru ca totul sa fie complet :) poate se intampla o minune si primesti un bilet cadou in zona vip :) O zi plina de har..si minuni :)

dependenta de independenta

Mereu mi s-a spus sa am grija ce vorbesc, cui spun ce am de spus, cat spun, cat dau din mine altora. Nici nu stii cum se intorc toate astea impotriva ta, nici nu stii cum vei fi santajata de ceea ce tu cu sinceritate spui. Si mi-am luat-o in freza cu varf si indesat pentru ce am spus iar belele veneau una dupa alta. Toate astea m-au ajutat sa invat sa dansez pe sticla sparta si sa nu ma tai. Ma simteam ca o ipocrita ce isi sustine numarul in public si acasa ... scoate mastile si numai in intimitatea camerei pot fi eu. Ajunsesem sa ma intreb daca nu cumva ceva e in neregula in capul meu ... cu mine ca intreg ... poate ceva deviatii de personalitate, poate personalitate multipla (asa imi trebuie daca citesc ce imi cade in mana).
Insa am gasit in Pavel un om la fel impulsiv ca mine, in David un om ce isi pune pasiunea pe tava in ceea ce face si in ei dorinta de a isi comunica indoielile, caderile, neputintele .... Imi amintesc de o intalnire de tineri cand am intrebat ceva de genul: voi nu va indoiti niciodata, voi chiar credeti tot, chiar nu aveti nici o problema in tot ce scrie in Bibile? Am fost socata sa ma vad privita dezaprobator, unii erau ingroziti ca pot sa spun asa ceva ... si mi-as fi dorit sa se deschida pamantul sa ma inghita acolo, pe loc. Din nefericire, nu s-a deschis ... sau poate din fericire.
Ce sa fac? Sa spun ca am indoieli, ca sunt lucruri ce nu le inteleg, ca nu pot sa traiesc cum cer regulile, ca nu le inteleg rostul, ca imi e greu cu mine .... ca vreau sa fac bine insa fac ce e rau sau ce urasc - cum spune Pavel? Sa spun ca pacatul pandeste la usa si ca musca adanc in mine? Sa spun ca sunt o pacatoasa si asta nu ca un atribut comun rasei umane ci ca eu asa ma simt? Ca de dimineata pana seara ma lupt cu ganduri, dorinte, impulsuri, vinovatii, amintiri? Ca nu ma simt ca o sfanta ce pluteste fara probleme prin lumea asta?
Mi se mai spune ca-s cam dintr-o bucata pentru ca arunc lucrurile uneori pe fata, asa cum sunt, pun intrebari incomode si mi se recomanda sa ma mai cizelez, sa devin si eu emancipata, sa nu uit ca Hristos a murit si ca nu mai sunt o pacatoasa ci o sfanta. Dar ... eu nu stiu cu cine traiesc? Eu o sfanta? Sa fim realisti.
Da, Hristos m-a iertat, mi-a spalat pacatele, prin El sunt copilul Lui Dumnezeu si El ma vede Sfanta pentru ca eu sunt ascunsa in Hristos. Dar, eu de capul meu am in mine la pacate, dorinte, apucaturi ... de imi vine sa fug in lumea mare de mine insumi.
Ca sa traiesc iertarea trebuie sa raman conectata de Christos, in Christos, trebuie sa vin la El asa cum sunt, asa dintr-o bucata cum sunt, asa pacatoasa, vinovata, plina de ganduri si dorinte, neincredere si sa ii spun: asta sunt, nu ma mai suport pe mine insumi .... Am nevoie de cineva din afara, de cineva care ma stie, care imi stie intocmirile inimii, gandurilor ca sa ma salveze, sa ma vindece, curateasca. Am nevoie disperata de Christos. Si, ca un copil prost cred ca daca am fost o data la El, gata ... m-am vindecat, m-am sfintit si de-acum pot sa port aura ....
Am inteles ca daca vin la El si recunosc ca fara El nu pot fi vindecata intru in proces de dependenta si abia apoi incepe vindecarea, reasezarea valorilor, prioritatilor in viata mea. De una singura nu pot lupta, nu pot sa ma vindec, nu pot sa ma curat, nu pot sa imi duc povara pacatelor, durerilor, grijilor ... nu pot sa imi duc propria independenta ...
Am nevoie de Christos! E singura mea salvare! Vreau sa ma scape de dependenta de independenta, vreau sa invat sa traiesc dependeta de El, de dragoste, de har ... sa invat sa ma bucur de libertatea ce o gasesc in dependenta de El, de bucuria ce o am stiindu-ma la adapost in bratele Sale, stiindu-ma ascunsa in El.
In El gasesc liniste, libertate, iertare, vindecare, nu-mi spune sa tac, nu-mi spune ca ar trebui sa ma cizelez si sa imi ascund pacatele, intrebarile, sa nu vorbesc despre framantarile mele .... Nu sunt o fosta dependenta de independenta ci o dependenta de independenta in curs de vindecare, pana voi muri voi fi dependenta de independenta. Pana voi muri, voi fi o pacatoasa. Dar sunt o pacatoasa ce a gasit pe Christos care m-a iertat, sfintit, eliberat, infiat.Sunt o pacatoasa iertata. Sunt o pacatoasa dependenta de independenta ce a gasit libertarea in dependenta de Christos, ce a gasit iertarea, eliberarea in Christos.

miercuri, 26 ianuarie 2011

vrei sa dansam?

Doamne, eu nu inteleg niste lucruri si imi tot framant mintea, insa degeaba. Citesc in Exod 20 despre cele 10 porunci si apoi, urmeaza o gramada de legi. In Noul Testament, Isus spune ca a implinit legea, m-a scos de acolo si ca singura lege in vigoare ramane: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti."(Luca 10:27). Inca de mica am auzit ca pe primul loc in viata mea trebuie sa fii Tu, apoi parintii, fratii, surori n-am -  asa ca scap mai repede, rude, si prieteni. Altfel spus, un fel de ierarhie. Dar, Tu stii ce greu e sa te tii de ierarhia asta? Am rude de care habar nu am, cum sa le iubesc mai mult decat pe cei ce imi sunt aproape? Apoi, tata e acolo la Tine .... nu am voie sa iubesc pe altcineva care e pe locul doi? E un clasament dupa care trebuie sa ma iau? Stiu ca suna stupid, insa mi se pare imposibil sa fac asta. Ca si cum ar exista un soi de aparat ce masoara dragostea si cu care pot pozitiona oamenii la locul lor.
Cella, da cine ti-a cerut tie sa faci clasamentul asta?
Cum adica cine? Nu scrie in Biblie ca Tu esti pe primul loc? Apoi na, vin parintii si ceilalti ... intr-o oarecare ordine. Eu asa am auzit explicandu-se dragostea si ierarhia in dragoste. Si, ma tot chinui sa Te iubesc pe Tine cel mai mult si ... nu stiu daca e suficient, daca mai trebuie ... Ce sa fac ca sa Te multumesc. Ce legi sa respect, ce asteptari ai de la mine, ce responsabilitati imi dai, cum trebuie sa actionez, cum sa ma port, cum sa ma rog .... Vrei sa imi explici? Te rog!
Unde sunt Eu si unde esti tu?
Pai ... eu sunt aici pe pamant, in camera mea si Tu esti in mine. Tu, adica Duhul Sfant, parte a Trinitatii.
Deci, tu esti pe pamant si Eu sunt in tine. Deci noi doi suntem una, da?
Tu si cu mine .... una? Dar, Tu esti Sfant si eu ... stiu eu cum sunt ... si ce-mi debiteaza mintea. Tu esti in capul listei si eu ... incerc sa gravitez ... nu stiu ... cred ca vorbesc prostii ...
Fiind in tine, mergem impreuna pe strada, la servici, zambim, mancam, incurajam, ne distram, plangem, ajutam ... facem totul impreuna, da? Eu nu sunt static si tu o fiinta mobila sau invers. Ne miscam impreuna ca-ntr-un dans. Putem dansa daca tu ma lasi sa te conduc, daca nu ... unul din noi va sta.

Dar, ... eu nu stiu sa dansez ...
Nu de dans in sine vorbeam. Ci de modul de a iubi, de a fi impreuna. Noi doi suntem impreuna 24 din 24, sapte zile din sapte, da? Nu mergi la biserica sa ne intalnim, nu Ma lasi acasa si discutam cand te intorci. Eu sunt in tine tot timpul si stii ca incet, incet ai inceput sa Ma auzi cand iti vorbesc, sa simti cand te iubesc, sa vezi semnele Mele de dragoste lasate peste tot pentru tine. Vezi tu, relatia asta de dragoste nu e lege si tocmeala. Nu e cu asteptari si sarcini, responsabilitati, legi si legisoare. Eu nu astept nimic de la tine pentru ca iti stiu trecutul, prezentul si viitorul. Nu ai cum sa Ma dezamagesti pentru ca Eu te-am creat. Eu astept sa fiu cu tine una si nu vreau ca responsabilitatea ta sa fie aceea de a fi cu Mine. Vreau ca si tu sa astepti sa fii una cu Mine, nu o sarcina, responsabilitate, lege. Sa iti doresti, sa visezi, sa faci orice ca sa stam de vorba, sa povestim cum iti place tie sa spui, sa admiram apusul, rasaritul, sa ne miram de luna maiestuoasa ce sta rece ca o regina de gheata si vegheaza peste casa ta luminand-o.
Doamne, .... si cu legile eu ce sa fac?
Isus a implinit legea, nu a anulat-o ci a implinit-o. Acum traiesti dupa legea data de Isus, legea dragostei. Si, vezi tu, la fel trebuie sa ii tratezi si pe ceilalti. Nu ii iubesti si astepti sa te iubeasca, faci ceva si ei vor trebui sa aibe grija cum se poarta cu tine ca tu ii iubesti. Iubesti si nu astepti nimic in schimb.
Doamne, da Tu stii ce greu e? Pai cum sa nu astept nimic? Normal ca astept sa ma inteleaga, sa ma iubeasca, sa ma ajute ... Nu asa functioneaza dragostea?
Nu, nu asa functioneaza. Tocmai ti-am spus. Iubesti si astepti sa fii cu acea persoana, nu ceva de la acea persoana. Nu astepti avantaje, de orice natura ar fi ele. Astepti sa fii cu acea persoana, nu de la ea. Uite, ai prieteni ce nu iti sunt aproape, da? Ce astepti de la ei?
Astept sa ma vad cu ei, sa fiu cu ei, sa povestim, sa ne vedem.
Si mai astepti altceva?
Nu, ce sa astept?
Sa se poarte nu stiu cum, sa iti aduca cadouri, ....
Nuuuuuu, astept sa fiu cu ei. Atat.
Pai, asa functioneaza dragostea. Nu mai gandi logic dragostea. De cate ori sa iti spun ca dragostea nu e logica si actioneaza mecanic, limitat, masurat? Ea are legile ei pe care le stie inima, nu mintea. Lasa inima sa lucreze. Mintea nu are cum sa priceapa, si pe Mine ma pricepe ca pe concept, teorie. Inima insa Eu am creat-o sa Ma cunoasca, doreasca, iubeasca, astepte .... Dorul tau dupa Mine e in inima ta, nu in mintea ta.
Vrei sa dansam un dans numit viata de dragoste, cu dragoste, in dragoste? Vrei sa fii partenera mea in acest dans?
Abia asteptam sa imi spui asta! Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!

marți, 25 ianuarie 2011

eroii mei

Unii sunt oameni mari si la propriu si la figurat, unii au devenit mari desi nu stiu ca prin ceea ce au scris, prin cat si cum si-au deschis sufletul m-au ajutat sa cresc, uneori au fost calauza in mijlocul furtunilor, uneori oameni-plasture, bandaje de dragoste ....
Eroi mei sunt: Rodica, Vali Balcan, Daniel Branzei, Ambasadorul, Lia, Gandul bun, Misu, Sorina, Virginia, Biografistu, Elena, Oana, Lora, Marcela, Maya, Emma, Familia adoptiva, Oxana si Daniel, Mikky, Lori, A.Dama, Doru Pope, Cristina, Biscuim Maria Ta, Ramona, Denisia, Kis, Luminita Ciuciumis, Chris, Andrei.
Datorita lor am invat sa zbor altfel ...

dependenta de har

"Nu vreau sa merg la biserica, nu vreau sa se uite toti la mine, sa arate cu degetul inspre mine, sa susoteasca intre ei, sa imi puna intrebari cu mai multe intelesuri si sa ma simt umilit/a. Nu merg nici macar de dragul tau."
Am prieteni dependenti. Da, am asa ceva. Unii sunt dependenti de jocuri, alcool, tutun, unii in fatarnicie, bulimie, anorexie, apreciere, dragoste, munca, droguri si ... altele. Dependenta sau patima cum i se mai spune, e o boala. Cred ca daca i-am trata ca pe niste oameni bolnavi, am fi mai ingaduitori si procesul de vindecare ar fi altul.
Plangand imi spunea un prieten: "tu nu intelegi ca beau ca sa uit de mine? Tu stii ce inseamna sa nu mai vrei sa stii cine esti, cum esti? Sa uiti ca doare teribil? Sa te refugiezi in casa si sa bei ca sa uiti de tine, de altii, de durerea ta? Si cand te trezesti sa o iei de la capat ca sa uiti ca iar ai esuat? Nimeni nu vrea sa vorbeasca cu mine. Simt ca se uita de sus la mine .... si ii evit." Eram in Mall la o ora cand acesta e destul de aglomerat si ma socheaza cu o intrebare: "tie nu iti e rusine cu mine aici?". I-am raspuns ca nu.  Dincolo de alcool si altele, vad in el un prieten vechi, un om cu o inteligenta rara, un suflet ce tanjeste dupa apreciere, dragoste si care fuge de el insusi.
Inainte de a intra cineva drag la un program de dezalcolizare, l-am sunat si i-am spus: "te iubesc asa cum esti, oricum ai fi, orice ai fi". Printre lacrimi mi-a spus:"stiu si simt asta ... multumesc".
Christos nu a murit pentru oamenii sanatosi, nedependenti, vrednici de cinste, oameni de pus pe rana, oameni de vaza, oameni ce nu au vicii, ce stiu sa se stapaneasca. Nu, Christos a murit pentru toti oamenii. Harul e pentru toti, nu e numai pentru cei buni sau numai pentru ratati.
Il vad pe Christos inconjurat de o trupa de soc si ... ma intreb daca eu as fi vrut sa fiu cu El tot timpul. Eu, cand sunt mandra de mine, cand sunt multumita de cine, ce si cum sunt, multumita de reputatia mea. Merg cu El numai cand mi-i inima praf si pulberi, numai cand ceilalti gasesc vreun motiv de a ma face pres si ma desfiinteaza, cand sunt bolnava, cand sunt in belele? Langa Isus gasesc o gama variata de personaje, cam toti sunt din scursurile societatii: dependenti de bunuri materiale, dragoste, cleptomani, indraciti. Tot pe Isus Il cauta si unele vedete. Oare ele de ce Il cauta? Ce vor de la El? Dragoste care se acorda la fel oricui? Acceptarea fara comentarii, critici, acuze?
Stiu cum e cand lumea te arata cu degetul, stiu cat de amar e sa fii acuzat pe degeaba, stiu cat de crunta e durerea de a fi lasat deoparte, de a te sti intre oameni si totusi atat de singur, de a sti ca orice gest iti e disecat cum nici Discovery Canal nu o face. Dar mai stiu ca harul e si pentru mine. Am invatat asta cand m-am trezit singura, doar cu Isus. Nu eram la fantana in Samaria si nu sunt sau am fost ca acea femeie. Am invatat pe propria piele ce inseamna sa fii tratat ca paria si am urlat cat m-au tinut puterile: de ce?
II inteleg pe dependenti de ce se ascund. Am si eu dependentele mele, nu asa de accentuate si crunte insa le am. Am gasit insa pe cineva care sa ma iubeasca asa cum sunt ... efectiv asa cum sunt, pe Isus. Am descoperit ca harul nu se da dupa nivelul de inteligenta, dupa frumusete, dupa masurile corpului, dupa abilitati. Harul nu e marsav, harul se da oricui il accepta, oricui tanjeste dupa el, oricui e dispus sa recunoasca ca are nevoie de ajutor.
Harul e pentru pacatosi, bolnavi, dependenti. Nu e pentru cei ce se cred sanatosi, normali, perfecti. E pentru cei ce au gustat din plin sentimentul de a fi catalogati scursura, nimeni, epava, paria ... si epitetele continua.
Harul e pentru mine ca ma includ in categoria asta din plin si fara masura si am devenit dependenta de har, de Cel ce Il acorda, de Cel ce mi-l da, de Dumnezeu.

luni, 24 ianuarie 2011

Gaither Vocal Band va veni la Bucuresti

Din cate stiu eu. pe 15 martie 2011, cei de la Gaither Vocal Band vor veni la Bucuresti (oare de ce nu se fac concertele astea sambata?). Visez sa merg acolo, sa ii vad cu ochii mei ...


"l-au uitat pe Dumnezeu"

Am prins putin din perioada comunista dar destul cat sa isi puna amprenta asupra mea. Nu idealizez comunismul, sistemul in sine era distrugator, teama de a vorbi orice, oricand puteai fi acuzat si inchis pentru cine stie ce si ... cei nascuti mai devreme ca mine stiu mai multe. Poporul si-a dorit libertate, a cerut-o, si-a dat viata pentru ea. Libertatea de a gandi, vorbi, actiona, crede. Si o avem, cred.
Imi amintesc de vestitul serial Dallas ce a "inseninat" vietile romanilor timp de trei ani. Apoi Baywatch a adus senzualitatea la ore de audienta maxima si apoi avertizarile cu filme pentru copii, peste 12 ani si tot asa. Pentru ca nu fusesera decat doua ore de program tv inainte de 89, acum toti stateau ca inecatii si inghiteau orice. Am crezut ca in Europa si America crestinii sunt ca cei din filme. Mama mia ce fain traiesc aia. Nu asa inchisi si ingusti ca noi. Aia au vederi liberale, uite la ei cum se imbraca, cum traiesc ... Nu eram de acord cu viata imorala a "crestinilor" din filme ce isi traiau viata invadata de violenta, pornografie, sexualitate, horror dar cumva credeam ca ei le imbina si daca tot aratau asa de bine inseamna ca chiar era bine.
In acest timp ai mei ma bateau la cap sa nu imi iau de exemplu actritele alea ce arata bine, sa incerc sa aflu despre viata lor, despre cum traiesc, ce cred. Pai nu-s crestini? Nu asa spun? Ce valori frate sa cauti cand toate aratau bine? Sa traiesc dupa standarde, valori? Sa fiu OM si nu orice altceva. Mama si tata sunteti demodati! Ce nu pricepeti? Nu mai suntem "pe vremea" voastra. Acum sunt alte vremuri, alte idei, alte concepte, acum lucrurile se pot amesteca. Ce argumente sa caute mintea mea de copil ca sa demonstrez ca am dreptate? Oricum ... tot ei erau cei care faceau legea.
Ce faini sunt parintii altora de varsta mea ... imi plangeam de mila. Ii lasa acasa sa vizioneze ORICE, ORICAND. Ai mei parca au ochelari de cal, nu sunt deschisi la nou deloc. "Cand o sa iti fie X si Y parinti atunci ai sa te uiti la orice si oricand si-ai sa faci ce te taie pe tine capul. Pana una alta, faci ce iti spunem noi si noi credem ca a nu te lasa sa vezi tot si a iti impune niste reguli clare e spre binele tau." Dar, aia sunt parinti moderni nu ca voi, mai rabufneam eu .... Mi-au zis ca o sa ma trateze cu o modernitate de n-o sa ma vad bine.
In timp ce prietenii de seama mea dormeau acasa, obositi fiind din cauza orelor tarzii la care se culcau, eu eram la biserica, la orele de tineret, la studiu sau ajutandu-l pe tata sa isi faca predica. Imi tot punea pe tava ca el nu mai vede asa bine cu ochelarii si sa ii citesc eu versetele si apoi trimiterile. Ehaaa ce ravna aveam ... cred ca il enervam de numa insa nu se lasa. Se facea ca nu vede si astepta pana ma apucam de citit. Apoi ma intreba cam ce cred eu, cam ce idee e acolo ... si concordanta ce zice? Si, fara sa stiu cand, ma simteam prinsa in ceea ce studiam cu tata. Dezbateam ideile, incercam sa le gasim corespondenta in contemporan. In acelasi timp, gaseam raspuns la intrebarile mele, la unele din intrebarile pe care nici nu indrazneam sa le gandesc.
Prietenii mei dadeau din ce in ce mai rar pe la biserica si apoi n-au mai venit deloc iar viata lor pe care oricat ar fi ascuns-o tot se afla, nu era una care sa le faca onoare. Abia atunci am realizat ca legile parintilor mei erau bune, ca voiau sa faca Om din mine, nu altceva. Ma distreaza sa ii aud pe unii din acei prieteni spunandu-mi cum imi vedeau parintii: tirani, legalisti, demodati iar eu eram o victima ciudata .... pentru ca ma complaceam in viata asta. Numai ca ce nu stiau ei, e faptul ca gardurile si legile impuse de parinti mi-au fost salvatoare, m-au ajutat sa nu Il uit pe Dumnezeu, sa vad valoarea in oameni, sa nu mi se ridice nasul si sa fac diferente intre oameni.
Daca la inceput Dumnezeu era un nume, apoi un strain ce impunea reguli drastice aveam sa aflu ca El vrea sa aibe o relatie personala cu mine. Ma infricosa ideea ca El e langa mine mereu, oriunde as fi sau as face ... nu Il voiam langa mine oricand si oriunde ... imi era teribil de frica de El. Asteptam sa cada sabia sa imi taie capul si .... ea nu mi-l taia. Ciudat. De ce nu mi-l taie? De ce ma lasa sa gresesc? De ce ma lasa sa pun atatea intrebari? De ce nu imi da toate raspunsurile ca sa scape de mine? De ce nu pot sa Il vad, pipai, auzi, simti? Ca as muri? Pai ... ar fi si asta o idee. Il vad si mor. Dar, daca mor am sa ma duc in rai sau in iad? Hm, buna intrebare. Ce sa fac ca sa ma duc in iad? Nimic. Suna periculos de bine, nu? Dar in rai? Set de reguli, amendamente si o sa mi se lungeasca fata ca in icoanele cu sfinti? Nu! Ca sa ajung in rai trebuie sa Il cunosc pe Isus. Atat? Pai fac cunostinta cu El si pot spune ca ne cunoastem, nu? Nu prea merge asa ca una e sa zici ca il stiu pe X si alta e sa spun ca il cunosc. Tot asa e si cu Isus. Sa Il cunosc inseamna sa stiu despre viata Lui, despre ce a facut, despre ce si pe cine a iubit, despre ce a mancat, unde a umblat, cum a vorbit, pe cine a ascultat, cum a reactionat, ce a gandit ...
Ideea asta mi s-a parut o provocare si cum mie imi plac provocarile nu m-am lasat rugata de doua ori. Nu ma asteptam sa ma schimb si eu ... nici nu stiu ce era in capul meu. Importanta era provocarea in sine cred. Intre timp, am inceput sa Il cunosc pe Isus, cine este El, de unde vine, de ce a venit, cum a venit, de cine vorbeste si asta mi s-a parut socant. El, singurul Fiu al Lui Dumnezeu a preferat sa vina pe pamant ca sa imi spuna despre Dumnezeu si ... mai mult de atat sa imi spuna ca pe mine, intrebacioasa si incapatanata Cella, Dumnezeu ma iubeste. Si, nu numai asa de complezenta ci cum nu pot eu sa imi imaginez si sa gandesc cat de mult. Am ajuns sa II iubesc, am ajuns sa Il cunosc, sa stam la povesti ... si daca nu am uitat de Dumnezeu e pentru ca parintii si cei ce ma iubesc au facut garduri in jurul meu ca sa nu imi rup gatul si sa fiu fericita.

duminică, 23 ianuarie 2011

Adon Olam & Ose Shalom



imi construiesc casa

Saptamana trecuta o doamna profesor a decedat intr-un accident de masina. Saptamana asta o studenta incercand sa-si ajute prietena, a decedat carbonizata. Stirile astea au fost cap de afis in cotidienele locale, dar pe langa astea, crime, violuri, batai, injunghieri, scandaluri, delapidari, lupte politice au umplut spatiul ziarelor si au fost spuse diferit la posturile de televiziune. Discut cu tot felul de oameni dezamagiti de sistemele politice, de doctori, de patroni, de sot/sotie, copiii, parteneri de viata, sistemele religioase ...
O data cu criza oamenii au devenit si mai crizati, unii si-au luat viata, altii si-au pierdut economile, afacerile, pentru unii parca a venit sfarsitul. Nimic nu ii mai ajuta. Nimeni nu le mai poate salva viata. Un pesimism crut le-a inecat viata. Politicienii isi spun promisiunile, unii chiar ii cred si isi fac sperante si iluzii, dar se schimba partidele de la putere si dezamagirile vin in lant. Banii se duc asa cum vin si de ce sa se mai agate? Sanatatea e buna pana cand te duci la doctor si descoperi ca esti praf si pulberi. Ce ramane de facut? Unde sa te duci?
Doamne, unde sa ma duc? La cine? La cine sa ma uit? Isus spune o pilda ucenicilor despre o casa zidita pe stanca. Stanca nu e nimeni altcineva decat Dumnezeu. Adica sa imi construiesc casa-viata pe, in, prin Dumnezeu. Sa cred ceea ce spune El, sa am incredere ca El stie trecutul, prezentul si viitorul meu, ca imi stie situatia financiara cu mult mai bine decat mine. Sa nu mai tes drobul de sare sus pe soba ca are sa omoare pruncu ci sa Il las pe El sa aibe grija de grijile si nevoile mele. Sa nu strang comori aici pe pamant ci in cer, sa dau din ce am, sa impart cu ceilalti, sa nu imi pun increderea in oameni, in ajutorul lor ci in Dumnezeu. Sa cred ca El imi deschide toate usile, oricat de ferecate ar fi ele ca sa imi dea mie, fiica Lui painea cea de toate zilele. Sa cred ca El va avea grija sa am un loc unde sa dorm, unde sa mananc un colt de paine, unde sa ma odihnesc.
Poate sa vina criza, furtuna, pot sa cada sistemele politice, economice, religioase si eu sa nu imi pierd mintile, sa nu imi iau viata, sa nu mi se duca sanatatea o data cu ele pentru ca viata mea e cladita pe Stanca si Stanca asta a mea nu are radacini pamantesti ci ceresti.

vineri, 21 ianuarie 2011

am decis sa mor

Ca si copil crescut la tara, stiu cum se planteaza copacii, cum se rasadesc florile, cum se seamana porumbul, cartofii, fasolele si celelalte. Nu mi-a placut niciodata sa muncesc in agricultura, dar nu am avut incotro si a trebuit sa ajut. Nu am stiut, ca de acolo am invatat adevarate lectii de viata care ma ajuta acum sa inteleg viata, cu alti ochi.
In fata casei aveam cativa gutui si toamna tarziu auzeai cum cadeau cele la care eu nu avusese sansa sa ajung. Faceau zgomot puternic cand ajungeau jos si mergeam sa le iau ca tare bune mai sunt daca le pui in rola unde le tii la foc mic cateva ore. Gutuile care cadeau se loveau foarte putin, desi nu sunt usoare. Insa faceau un pic de gaura in pamantul pe care cadeau. La fel de fapt, fac toate frunctele oricat de mari sau mici ar fi. Ce nu stiam atunci era ca, gaura aceea mica ce o fac fructele in cadere, ii asigura semintei sau semintelor din fruct suficienta hrana ca sa iasa un nou vlastar. Prima data moare fructul, moare samanta si ... parca dispare o vreme, ca sa apara sub o noua forma, o viata noua.
L-am intalnit personal pe Christos in adolescenta si am devenit copil in Christos. O vreme, am fost copil insa ai mei s-au zbatut sa nu raman "sugar" si sa trec la urmatorul stadiu al cresterii mele. Am invatat, ca crestinismul nu-i un set de reguli, nu-i fanatism, nu-i spalare de creier ci e o decizie de a crede in dragostea Lui Christos si de a trai in ea.
Intalnesc oameni maturi si vorbind cu ei despre credinta, realizez ca sunt bebelusi. Socata, ma intreb de ce au ramas "retarzi". Cine le-a taiat procesul cresterii? Ei, altii, mediul ....?
Christos m-a eliberat, mi-a redat posibilitatea sa cresc, mi-a dat resursele sa o fac, mi-a dat dragostea Sa si prin puterea Lui, pot creste. Nu regulile ma cresc, ele doar ma ajuta sa raman "retarda". Dragostea ce vine din Christos e "alimentul" cresterii mele, e focul schimbarii ce imi cuprinde fiinta. Aud de unii ca i-a prins "flama" o vreme si apoi "flama" s-a stins si numesc acea perioada: ratacire, labilitate, ....
Ca sa cresc in Christos trebuie sa mor. Dar, El imi asigura hrana sufienta ca sa cresc. E treaba Lui sa faca asta ... eu doar trebuie sa decid sa mor si sa cred ca El e Cel ce lucreaza. Degeaba ma strofoc sa levitez din gaura unde sunt ca sa ma ridic inapoi pe creanga de unde am fost desprinsa. Degeaba dau din picioare si vreau inapoi la biberon. Degeaba urlu la luna. Inapoi pe creanga nu ma mai duc. Acolo, in groapa facuta de propria cadere decid daca vreau sa traiesc ca sa invii sau sa mor in stadiul de bebelus.
Isus nu a venit ca sa imi aduca mie aici pe pamant confort, bunastare materiala, fizica si psihica ci din contra El vorbeste de batai, chinuri, dureri, suferinte, umilinte ... Pfuuuu! Isuse pai ce visez eu si ce zici Tu?
Posibil sa ma incapatanez ca si fruct sa raman pe craca mea si sa ma stafidesc visand la un viitor frumos insa ma bate ploaia, vantul, frunzele se vestejesc, cad, vine gerul si crap de ciuda aici pe craca mea sperand intr-o minune. Nu am vrut sa mor mai devreme, am refuzat sa cred ca asta e procesul normal. Numai ca nu am stiut si nu am vrut sa stiu ca eu sunt o moarta aici sus pe craca mea. Cele care au cazut mai devreme si au sperat intr-o alta viata si de care am ras de m-am prapadit, acum nu le mai vad ... sunt ascunse de privirea mea. Ce n-as da acu sa fiu ca ele ...
Nu vreau sa raman sugar, bebelus. Nu vreau sa raman nici adolescent. Vreau sa ajung om matur. Matur in Christos si matur fizic. Unul din semnele maturitatii e dat de dragostea ce creste si oe care o dau mai departe ... e semn ca mor mereu si mereu.
Nici o lege de aici nu ma poate constrange sa iubesc, insa dragostea Lui Christos nu ma constrange ci ma schimba total si ... desi pare nebuneste, iubesc.

joi, 20 ianuarie 2011

hotel sau spital?

I-am invidiat multa vreme pe cei ce sunt plimbati prin lume, vad tot felul de lucruri, pot dormi la hotel, nu le mai pasa de multe lucruri de acasa ... Ehaaa, aia e viata. Nu am stat decat o singura data intr-un hotel si asta pentru ca oriunde ma duc, cunosc oameni la care stau sau sunt cazata la cunoscutii altora.
Ideea de hotel ma duce cu gandul la rasfat intr-un fel. Nu e treaba mea sa fac curat, sa spal lenjeria, sa fac mancarea, cafeaua, aprovizionarea .... Platesc si sunt servita.
Cam asa credeam ca e si cu biserica. Platesc o suma de bani, adica zeciuiala si asteptam sa fiu servita. Predicile trebuiau sa fie bune si nu neaparat din cele care sa ma perie pe mine sau pe altii, melodiile de la cor sau comune sa fie cantate bine, totul trebuia sa aibe o ordine, facute profesionist, fara balbaieili si teatru ieftin. Rolul meu era de a da niste bani si de a fi servita, de altii normal. Eram o leguma de biserica sau bisericoasa. Numai ca nu ma multumea starea asta deloc si apoi,spiritul meu critic e bine accentuat, acum insa tindea sa se duca la extreme.
Doamne, ceva nu e bine in teologia mea, ceva e putred. Rolul de spectator nemultumit si carcotas nu ma multumeste. Cei care se implicau in "satisfacerea" placerii mele de a  "viziona spectacole" erau voluntari iar eu cu o nesimtire crasa ii criticam .... De ce erau voluntari? Culmea culmilor, ei nu-l numesc voluntariat ci slujire. Haah? Eu nu am nevoie de slujitori ca ma pot descurca si singura. Eu sa slujesc altora? Da ce, in halul asta am ajuns?
Ceva e-n neregula cu mine, ce-i cu lenea asta si dorinta de a fi servita spiritual. Ce faceau primii crestini? Asa era si pe vremea dupa ce Christos s-a inaltat? Gasesc in Faptele Apostolilor 2:42-47 "Ei staruiau in invatatura apostolilor, in legatura frateasca, in frangerea painii si in rugaciuni. Fiecare era plin de frica, si prin apostoli se faceau multe minuni si semne. Toti cei ce credeau erau impreuna la un loc si aveau toate de obste. Isi vindeau ogoarele si averile, si banii ii imparteau intre toti, dupa nevoile fiecaruia. Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi, frangeau painea acasa si luau hrana cu bucurie si curatie de inima. Ei laudau pe Dumnezeu si erau placuti inaintea intregului norod. Si Domnul adauga in fiecare zi la numarul lor pe cei ce erau mantuiti."
Pfuuuuu! Pai arata ca un spital din alea bune, cu mancare, cu rugaciune, minuni, mancare sanatoasa, aveau bani ca sa cumpere ce le trebuiau ... Si nu zice nimic de carcotasi, de spectacole, de nazuri, ifose .... Mai zice ca isi dadeau ce aveau pentru altii .... Oare de ce o faceau? Sa dai fara sa primesti nu suna prea modern, nu?
Doamne, ma bate gandul sa fac un targ cu Tine. Ce-ar fi sa dau eu mai mult, fara sa astept nimic si Tu sa faci din mine si cu mine ce faceai cu primii crestini? Adica, cu alte cuvinte ... vreau sa plec din hotel si sa ma mut la spital, sa stau cu cei ce invata despre Tine, ce se roaga, ce iau cina si aproape de cei ce traiesc slujind, cantand, daruind cu bucurie si curatie si asta din dragoste fata de Tine.
Usor de spus, greu de facut. Carcoteala parca mi-a intrat in sange si mereu imi vine sa comentez, sa zic unora ceva de dulce ca sa se simta, tendinta de comoditate hoteliera revine puternic si iar vreau sa stau comod sa fiu servita cand nu sunt multumita de ce iese sau cum iese, de oamenii cu care slujesc.
Doamne, multumesc ca nu ma lasi sa plec la hotel ci ma tii in spital, imi deschizi ochii sa vad nevoile, ma inveti sa las trecutul sa fie trecut, sa iert si sa merg mai departe, sa slujesc de dragul Tau, sa iubesc de dragul Tau, sa Te caut si sa Te gasesc in ceilalti. Uneori e asa de greu sa Te gasesc in altii ca Te tin ascuns bine de tot si ... eu parca dau cu capul de pereti insa inima mi se umple de bucurie cand reusesc sa gasesc o sclipire din Tine in ei.
Aici, in spital mi-i bine. Cand ma imbolnavesc si cad, ceilalti ma ridica, ma slujesc, ma iubesc, ma hranesc, imi canta, se roaga pentru mine si iti spun sa ai mila de mine, sa arati indurare fata de mine.
Multumesc ca in biserca-spital nu se dau bilete de externare iar harul este medicamentul cel mai des utilizat.

miercuri, 19 ianuarie 2011

reguli in drumul spre cer

Cumva imi plac schimbarile si totusi nu sunt asa schimbabila. Parca sunt un amestec ciudat de dorinte contradictorii. Am crescut intr-un mediu destul de inchis, nu foarte traditional insa cu tendinte din partea unora, de conservatorism dus la extreme. Ca orice copil, adolescent si tanar am luptat contra lor, contra gardurilor, granitelor, contra regulilor pe care nu le intelegeam, ce m-ar fi limitat. Am comentat cand se discuta despre imbracaminte, seriozitate, studiu, comportament, viata frumoasa.
Cu parintii am luptat contra multor idei, idei ce mi se pareau invechite, vechi chiar si pentru secolul XX, d`apoi pentru mine cea care voia libertate. Nu stiu daca intelegeam ce e aia libertate, insa eu voiam libertate. Acasa, aveam reguli clare ce nu le calcam daca nu voiam scandal si ... decat "sa ma toace" la cap, preferam sa ascult. Nu aveam voie sa intarziem la biserica, nu era nici o scuza pentru asta si nici nu eram suficient de bolnava ca sa stau acasa ... si culmea, niciodata nu dadea boala peste mine duminica. La biserica nu aveam cum sa ma uit dupa muste ca tata si mama aveau cumva ochii asupra mea iar cand bunicii traiau, si ei tot cu ochii pe mine erau. Am plecat inca de mica de acasa insa ... aveau ei "spionii" lor, nu scapam deloc. Abia asteptam sa cresc mare, sa scap de reguli, sa nu mai am ochi care sa ma spioneze. Si imi aduc aminte cum a fost in prima duminica cand am stat acasa. M-am trezit mai tarziu si leneveam in pat ... Insa, cat poti sa lenevesti? Unii stiu ca pot, eu insa nu. M-am foit toata dimineata si m-am plictisit teribil ... am citit, am mancat ... insa timpul parca se dilatase si nu mai voia sa se miste din loc. Ce plictisitor e sa stai acasa cand toti prietenii tai sunt la biserica! N-au mai fost si alte duminici de leneveala!
Nu intelegeam cum functiona dragostea asta a Lui Dumnezeu deloc. Eu stiam numai reguli, reguli si reguli. Trebuia sa vorbesti asa, sa faci asa, sa te porti asa, sa nu minti, sa nu furi, sa nu injuri, sa nu dai una inapoi (asta nu se intampla), sa nu asculti cine stie ce muzica, sa nu umbli in anturaje dubioase si alte zeci si zeci de reguli. Dar, ce treaba mai are dragostea aici? Doamne, ori e ceva cu Tine, ori cu oamenii astia ce zic ca sunt ai Tai. Cand insa am vazut ca oamenii gresesc ... am fost ca un balon dezumflat ...
Doamne, cum ramane cu Tine?
Eram intre doua lumi care se bateau cap in cap, una cu reguli, una ce parea libeeeeraaaaaa. Cea libera era plina de voie buna, muzica, veselie, cealalta era bucuroasa si mi se parea strictaaaaaaaa!
Imi aduc aminte cum ascultam oamenii care se rugau incercand sa inteleg ce spun. Unii rosteau aceeasi rugaciune. Puteam sa o spun si eu, fara nici o greseala ... unii insa cu greu isi cautau cuvintele. Si, in viata de zi cu zi chiar vorbeau fluent, nu se pierdeau, nu faceau pauze. De ce cand se rugau ... vocea le era alta? Jucau teatru? Nu pareau a juca teatru, nu pareau a isi bate joc de ceilalti si de Dumnezeu. Si daca ziceau ceva, pana si pe mine ma lasau cu gura cascata.
Povesteam la scoala cu colegii mei de viata lor, de noptile cand dormeau prin alte paturi, alcoolul nu era ceva neobisnuit ... urmau zile de revenire, pareri de rau si ... o luau de la capat. Discutam despre fidelitate si baietii sustineau sus si tare ca ei vor sa se casatoreasca cu fete fidele. Insa ... mai scapau sa zica ce escapade aveau si stiau ca eu m-am prins. I-am intrebat daca si-ar lua de nevasta, una de astea de "ocazie" si imi spuneau ca nici gand. "Pai atunci, de ce traiesti cum traiesti?" Imi spuneau ca eu nu inteleg viata prea bine si ca nu am cum sa pricep din cauza "religiei" mele.
Citeam povestile misionarilor, a oamenilor ce traiau dedicati Lui Dumnezeu si tanjeam sa traiesc ca ei, insa cumva ma simteam inchistata intr-un sistem stramt care ma sufoca. Iar eu trebuia sa lupt ca sa ies. Vizitam alte grupuri, din alte orase, si ma intorceam fericita acasa cand vedeam ca cei intre care traiesc sunt mai normali si ca vad veselia ca pe ceva bun si nu tintesc sobrietatea cu orice chip si in orice ocazie. Nu eram bine vazuti, ... eram prea moderni, prea liberi, prea neseriosi ... Ma intorceam dezgustata acasa.
Ce treaba mai are harul daca tot ce inseamna crestinism tine de reguli? Iar unii dintre crestini, o fac lata de iti vine sa intri in pamant. De ce reguli? De ce ....? Parca am fi pe vremea lui Moise sau in vechime cand s-a dat legea ...  Acum avem harul si suntem liberi ... deci sa fim liberi.
Insa nu imi placea libertatea libera, fara reguli, fara restrictii ... nu imi placea viata traita cu un Dumnezeu necunoscut, distant, cu o dragoste ce nu o simteam, cu o viata de viata. Am vrut sa ascult alt gen de muzica decat cel al imnurilor vechi, obisnuite, uzate, ... prea vechi. Am crezut ca cele mai  noi melodii si curente muzicale sunt mai bune, ca noi suntem mai destepti ca cei din vechime insa am realizat ca nu tot ce e nou, e si bun neaparat.
Poate ca mi-a mai venit mintea la cap, ... insa am inteles ca gardurile si regulile nu sunt rele. Sunt puse ca sa nu imi rup gatul, ca sa ma tina in frau, sa nu ma duc departe de Dumnezeu. Am inteles ca Hristos a murit pentru mine din dragoste si dragostea e cea care te face sa iti pui reguli proprii de viata si trai. Din dragoste pentru Hristos te autoingradesti si esti fericit. Am inteles ca din dragoste imi erau impuse regulile, chiar si cele de neinteles si ilogice. Dumnezeu nu era un fel de Zorro ce facea ordine, aparea cand iti era lumea mai draga si te pocnea de sa nu te vezi bine ci e Dragostea insasi.
Rugaciunea era o corvoada de care as fi fugit si nu ii vedeam rostul. Desi nu stiam ... ca in felul meu intrebacios, toata ziua vorbeam cu Dumnezeu. Nu stiam ca a ma ruga, inseamna a purta o conversatie cu Dumnezeu. Si intr-o conversatie, vorbesti si asculti, esti mustrat, incurajat, laudat, certat. Eu credeam ca El e un fel de oficiu de primit cereri, petiti si plangeri.
Am ajuns sa Il cunosc pe Dumnezeu dincolo de regulile impuse de mediul in care am trait. Aceste reguli m-au format ca om, m-au ajutat sa inteleg ca ele sunt bune, sunt ca niste stalpi ce ma ajuta sa cresc drept, sa am coloana vertebrala. Am ajuns sa pretuiesc regulile si sa mi le insusesc ca semne de avertizare pe drumul spre cer.

marți, 18 ianuarie 2011

imi replantez radacinile

Anul asta am decis sa imi las replantate radacinile in ceruri. Pentru asta am nevoie sa inteleg mai mult Invaturile Domnului . Mi s-a lipit inima de Psalmul 1 si de aproape o luna tot citesc si caut lamuriri despre acesta. Multa vreme ... n-am inteles mai nimic din el ... n-avea nici o logica. Acum insa ... are. Nu e o traducere noua ci asa il inteleg acum ....
Imbogatit este omul care decide sa asculte de Domnul (se intoarce de la calea celor rai), care deliberat decide sa  nu se mai duca, opreasca si aseaze cu/langa cei care isi gasesc placerea in a face rau si gasesc justificari pentru viata lor fara de Dumnezeu, cu cei care traiesc intentionat in rebeliune, sunt dispretuitori, se cred superiori si de neatins.
Pasiunea lui e in studiul Cuvantul (Invataturilor) Lui Dumnezeu si si-l insuseste/acumuleaza prin studiu. De dimineata pana seara mediteaza in inima lui la Invataturile Domnului .
El este ca un pom replantat, cu radacinile sufletului in cer langa o mare panza de ape curate. Va da fructe la vremea stabilita de divinitate (nu e un pom sezonier), pentru ca are nevoie de timp ca sa acumuleze intelepciune. Frunzele lui nu se vor vesteji, nu vor cadea, nu se vor spulbera ci vor proteja fructele (acesta este rolul lor). Chiar daca este imperfect el va avea succes (va izbuti) in ceea ce face.
Nu tot asa este cu cei rai, ei sunt ca pleava ce o duce vantul oriunde. Ei nu vor fi razbunati (indreptatiti) cand va veni judecata iar pacatosii vor fi exclusi (nu vor intra deloc) de la adunarea celor drepti .
Domnului ii este cunoscuta (o stie bine) calea celor drepti iar calea celor rai este osandita, ii duce la ruina, distrugere.

luni, 17 ianuarie 2011

cu ingerii

Azi ... le-am dar putin de lucru ingerilor si cred ca au mai chemat vreo cativa in ajutor. Eram in oras si trebuia sa traversez intre doua stradute, fara nici o zebra. M-am asigurat ca nu vine nici o masina sau tramvai. Unul trecuse in deal, unul in vale ... ma mai asigur odata si trec. Insa cand am ajuns la a doua linie ... aud claxonand un alt tramvai ce se pregatea sa coboare. Banuiesc ca ingerii au tabarat sa tina tramvaiul ala bine acolo pe sine. Saracul vatman ... nu stiu ce a zis in gandul lui iar eu fulgerator am ajuns pe celalalt trotuar ...
N-am nici un dubiu ca ingerii au fost la treaba din plin si mai stiu ca Domnul ostirilor in fruntea celelor de ingeri vazandu-ma gata sa devin afis au tabarat in jurul meu.

placeri si patimi

Sunt multe lucruri ce imi plac: cartile bune, muzica (insa nu cea invadata de sexualitate), plimbarile, povestitul cu prietenii si discutiile dincolo de fatada, o cafea buna dis de dimineata, o prajitura ce incita toate papilele gustative, o haina ce sta ca "scrisa" pe mine si dintr-un material bun, o mancare gatita bine, un rasarit sau apus cand cerul pare in flacari, bulbucii ce ii creeaza apa de ploaie cand vine cu viteza pe pamant, fluturii ce zboara diafan si totusi fragil si multe altele ... insa imi plac si situatiile mele de la lucru ce-s complicate si lungi, copii peltici ce inca nu stiu ce si cum sa ceara ceva, colegii cu care infrunt ziua de azi ...
Placerile nu au aparut in urma celebrului Big Bang si nu pot sa cred ca acea celula incapatanata a putut sa genereze atata creativitate, frumusete si ca a dat dovada de extrem de multa inventivitate. Toate au in spate un Creator, inclusiv placerile. Dar, placerile sunt folosite si de dusmanul Creatorului pentru a-I strica opera si, folosite in exces, devin patimi, devin distructive.
Am ales sa nu ma mai uit la televizor cand am observat ca deveneam leguma in fotoliu ore intregi si am ales sa citesc, sa dorm, sa stau la povesti cu prietenii. Ieri, eram intr-un mare magazin si la radio era o melodie plina de obscenitati. Singurul lucru ce mi l-am dorit a fost sa ies cat mai repede din magazin.
Sunt asaltata de obsecen, orice pare saturat de sexualitate si violenta: literatura, cinematografia, arta, politica, industria show-bussines-ului ... . Ma uit cu dispret la o fata adolescentina cu acenee si ma opresc admirand-o pe cea din reclame, care prelucrata in photoshop  ma provoaca sa ma arunc sub pat si sa nu mai ies de acolo.
Placerile pot fi folosite pentru a ma bucura sau pentru propria distrugere. Unii traiesc frumos bucurandu-se de viata iar unii ajung alcoolici, plini de SIDA sau sifilis si gonoreea sau alte boli venerice ca o recunosc sau nu, suferinzi de bulimie sau anorexie, altii se refugiaza in droguri, altii in altele ... Li se spune "dependente" si putem inventa ce cuvinte vrem noi ca sa le denumim, insa in esenta raman patimi.
Multumesc Creatorului pentru fiecare rasarit si apus ce fac peisajul sa para in flacari, pentru stelele ce se aprind in intuneric dand farmec noptilor. Multumesc Creatorului ce a inventat muzica pentru fiecare melodie ce imi face sufletul sa treaca de la agonie la extraz. Multumesc Creatorului artist pentru fiecare peisaj multicolor sau nu, pentru formele de relief ce ma lasa cu gura casacata, pentru sunetul ce il face un rau langa o poteca pe care am ales sa merg. Multumesc pentru tot ceea ce ma inconjoara, pentru atata creativitate revarsata parca fara margini si pe langa care trec uneori ca nesimtita. Multumesc pentru dragostea ce o simt cu atata intensitate venita direct de la Dragostea insasi. Multumesc pentru dealul Golgotei si pentru ca acolo, Dragostea insasi a decis sa moara ca sa mi acorde mie iertarea, vindecarea, eliberarea de patimi, de robia dependentelor.
Am devenit dependenta de Creator si aleg sa ma bucur de tot ceea ce El a creat din abundenta pentru mine si pentru placerea mea. Aleg sa multumesc pentru fiecare semn de dragoste lasat pentru mine in natura, in arta, in literatura, in oameni. Aleg sa ma las alintata de placerile pe care le-a creat pentru mine si aleg sa nu le las sa devina patimi. Aleg sa cred ca Tata le-a facut special pentru mine si oarecum suna egoist insa le-a facut ca eu, copila Lui incapatanata sa se bucure in acest labirint suprasaturat de patimi si distrugere.
Aleg sa ma bucur de placeri si vreau ca singura patima sa fie iubirea pentru Christos.

duminică, 16 ianuarie 2011

trofeu al harului

"Nu trebuie sa te judece nimeni cum traiesti!", "Iubeste pe oricine, oricand, oriunde ... ai grija sa iesi in avantaj din orice!", "Tu iti alegi destinul!", "Nu iti fa procese de constiinta, traieste si bucura-te"! Cam astea sunt sfaturile ce le primesti de la cei de langa tine, din mass-media. Iti esti propriul stapan! Ai dreptul sa faci ce vrei, cum vrei, unde vrei. Dar, dincolo de aceste indemnuri, de regula, este o fiinta plina de rani sufletesti, sfasiata de durere, ce se simte putin spus mizerabila ...
Citesc zilele astea o carte scrisa de unul din scriitorii mei preferati, Philip Yancey - Marea credinta. Azi am citit despre o conferinta a fostelor prostitate la care el este invitat sa tina un discurs si sa le ia interviuri. Descrie doar cateva povesti ale femeilor implicate in traficul de fiinte umane. Unele din ele sunt vandute de la varste fragede (3 ani) pentru prostitutie. Stiam ca in Africa de Sud este violat un bebelus  la fiecare trei minute si asta din cauza mitului ca actul sexual cu un bebelus ar aduce vindecare insa se pare ca nu e mitul Africii de Sud ci si al Asiei. Anul cam 3 milioane de femei si fetite sunt implicate in acest trafic. Asta e o cifra estimativa, data de rapoartele celor implicati in lupta contra traficului de carne vie.
Personal nu cunosc nici o altfel de femeie. Desi le vezi la caderea serii pe unele din ele, le recunosti dupa cum sunt imbracate, dupa cum merg, dupa privire ... nu am discutat niciodata cu una din ele. Citeam ieri pe blogul unei domnisoare, un strigat disperat. Se simtea murdara si singura, nici macar lacrimile nu mai aveau puterea de a sterge durerea, faptul ca se simtea ca un gunoi. Inainte de a scrie postul de azi, am intrat la ea si ... era bine, ii trecuse durerea ... . Si, asta e o realitate a zilei de azi, a lumii in care traiesc. Dar, cum se simte dincolo de cuvinte si fatada copila asta? Cum se simt femeile care se recunosc de la o posta? Cum li se spune? Stim noi bine cum si apoi stim bine cum le privim. Mila? Nu avem pentru o astfel de categorie ... nici macar nu ne uitam la ele.
Harul insa e si pentru ele. Din diverse motive ajung sa aibe relatii cu unul sau mai multi ... si imediat le judecam. Habar nu avem de istoria din sptele acestui comportament. Auzim de copile violate si abuzate de mici si ... trecem ca Voda prin loboda pe langa ele. "Cine stie ce au facut." Ce poate face o copila de trei ani sau mai putin? Nici baietii, unii din ei nu sunt scutiti de asa ceva. Stim de ei? Nici vorba. Stim ce e in sufletul lor? De ce ajung dependeti de droguri si alcool? Pentru ca incearca sa isi inece durerea. Durerea de a se sti nimeni, de a se sti mai jos decat cele mai josnice gunoaie, mai jos decat oricine.
Una din femeile de care povesteste Philip Yancey spune ca era in spital dupa ce un client o lovise cu bata de baseball in cap si ii crapase capul. Acolo, in spital voia sa se sinucida insa nu a avut puterea sa traga firele din aparate si a cazut in genunchi strigand catre Dumnezeu dupa salvare. Si i-a raspuns spunandu-i sa caute Casa Rahav. Nu stia cine e sau a fost Rahav. Ce se intampla in casa aceea, unde ar fi acea casa. Insa una din asistente a ajutat-o sa gaseasca un numar de telefon, au sunat si a fost primita acolo. Era si este o casa unde fostele prostituate primesc ajutor si unde gasesc vindecare sufleteasca.
Exista har si pentru ele/ei.
Istoria Lui Isus are doua astfel de femei: Tamar si Rahav. Insa in ea e si un barbat a carui poveste a zdruncinat istoria Vechiului Testament. Nu era orice barbat ci era David. Citesc in Noul testament cum se comporta Hristos cu ele. Una din aceste femei, este cea prinsa in fapt, banuiesc ca nu au mai stat sa o astepte sa isi puna o haina pe ea ... au adus-o asa, mai mult goala. Pe barbat l-au lasat in pace, nici nu se pomeneste nimic de el. "Cine este fara pacat, sa arunce primul cu piatra"! Au plecat toti de acolo ... si-au luat si pietrele cu ei ... macar sa nu se vada cate aveau in maini.
O alta, e femeia samariteanca - primul misionar.
Cea mai scandaloasa poveste este cea cu vasul de mir. Pfuuu ... aici este vizat Isus din plin. Daca ar sti ce fel de femeie e asta, n-ar lasa-o sa il atinga. I se raspunda stapanului casei: "Cui iubeste mult i se iarta mult". Aceasta femeie, despre care se pomeneste mereu intelesese unde era sursa dragostei, insa nu a dragostei sexuale care duce la pornografie si perversitate ci a dragostei care duce la vindecare, implinire.
Isus a murit pentru fiecare din noi indiferent daca suntem in drojdie, in scursuri, denumiti epave ... asa cum suntem vai de steaua noastra, El ne iubeste. Greu de crezut ca ne-ar mai iubi cineva, insa uitam un amanunt. Isus nu e doar om ci si Dumnezeu. El vede dincolo de aparente, dincolo de masti, fatada si orice altceva.
Exista har pentru oricine. Exista speranta! Oricare ti-ar fi starea, oriunde ai fi, orice ai fi, oricum ai fi poti deveni un trofeu al harului. Harul e darul nemeritat de a fi iubit, iertat, salvat. E gratuit, nu poti plati pentru el.
"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică." Ioan 3:16

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

nu ma lasa sa plec

"Nu-ti vinde sufletul pentru bani, frumusete, cariera, pentru nimic in lume!" mi-au tot "cantat" parintii mei si nu intelegeam ce vor sa spuna. De ce sa nu plec si eu in lumea asta mare, sa castig niste bani, de ce ei nu au fost membri de partid ca sa aibe bani si avantaje materiale, de ce sa nu te folosesti de ce ai la indemana? De ce sa nu am si eu o casa ca in Neckerman? De ce sa nu ma imbrac ca in reviste? De ce sa nu am o masina ultimul racent? De ce sa nu arat ca slabanoagele alea ce se infometeaza din reviste?
Tentatia de a pleca e mare. Ce sa aleg? Ce sa fac? Sa ma duc? Dar, au inceput crizele de pancreas sa apara des si urate, pe deasupra incepusem sa fac si crize de spondilita anchilozanta. Cum sa plec in halul asta? Ma duc sa crap acolo? Nu mai bine stau acasa? Daca e ceva, ma duc aici la doctor ... macar aici mai am pe cate cineva ... acolo? Am decis sa raman si ca prin farmec, crizele au disparut. Cum imi revenea dorul de duca, cum ficatul facea revolutie sau migrenele apareau cu o forta ce ma dadeau gata.
Doamne, ce vrei Tu cu mine? Chiar nu imi dai voie sa plec? Adica eu de ce sa nu am bani mai multi, sa am o casa si tot ce visez? Zi si Tu, e drept asa? De ce imi inchizi toate usile cand imi vine mie dorul de duca? Mereu si mereu un verset imi era adus pe tapet: "Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui". Adica sa te caut pe Tine? Sa nu caut banii, cariera, faima, prestigiul sau orice altceva ci sa te caut pe Tine. Si, promisiunea vine ca Tu ai grija sa nu crap de foame, sa am haine ca sa ma imbrac, sa am ce imi e necesar.
Dar, Doamne uite si Tu cum arata cunostintele mele si uita-te la mine ... nu mi-ar sta si mie bine in haine ca alea, aranjata asa, cu o casuta mica, cu o coafura asa ca aia, vorbesc de cosmetica si mie mi se pare ca vorbesc in limbi straine. Si, apoi cand ma masoara din cap pana in picioare de parca as intra la radiatii si ma fac sa ma simt de doi bani, nu crezi ca nu mi-ar strica si mie niste valori materiale?
"Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui"
Da, da ... dar Tie Ti se pare corect? Crezi ca nu m-ar duce mintea sa ma descurc si eu? Si, adica cum vine Imparatia asta a Ta? Nu e acolo sus in cer? O sa o cunosc dupa ce mor, nu? Ca doar nu am cum sa o cunosc acum ... Si, cum sa Te cunosc pe Tine si dreptatea Ta? Nu zici Tu ca esti de necuprins si daca tot nu pot sa Te cunosc in totalitate .... vorbesc prostii acu, stiu ... eu vreau una pentru mine si Tu vrei alta ... Si, mi-i ciuda ca nu imi dai voie sa fac ce vreau eu. De ce nu imi dai voie?
"Pentru ca te iubesc!"
Haaaah? Ce fel de dragoste e asta care ma priveaza de atatea lucruri?
"Eu vreau binele tau."
Adica lucrurile alea mi-ar fi daunatoare? Cum mi-ar dauna? M-ar face mandra si dispretuitoare? M-ar face sa nu ma mai gandesc la Tine? M-ar face sa muncesc de sa-mi dau duhul ca sa am si mai mult si mai frumos si mai bun? M-ar provoca sa uit de valori, de Tine? Dar, ce sa le spun oamenilor cand ma intreaba ce am realizat pana acum si eu nu am ce sa le zic?
"Ca ai ales sa ma cunosti pe Mine".
Tu nu iti da seama ca o sa imi rada in nas? Ca o sa zica ca-s nebuna.Oricum spun si acum, insa atunci va fi si mai acuzator.
"Cella te iubesc prea mult ca sa te las sa te distrugi. Ceea ce vrei tu, te duce la distrugere, iar Eu nu am de gand sa te las sa faci asta. Te enerveaza ce spun Eu, nu iti convine, te bocesti de parca cine stie ce nenorocire a cazut pe capul tau insa nu voi ceda. Asta e clar."
In Imparatia Lui Dumnezeu, Tu esti Imparatul nu? Dar, cum esti Tu? Cum e dreptatea Ta? Stii ca nu prea corespunde cu dreptatea de aici, nu? Stii ce greu e sa traiesti dupa ea aici in lumea asta?
Gata ... am decis. M-am hotarat. Eu voi cauta Imparatia Ta. Si Tu ai promis ca vei avea grija de celelalte lucruri asa ca nu trebuie sa imi mai fac griji de ele. Pfuuuuu, ce eliberareeeeeeeeee! Nici o grija sa o port eu pe umeri? Nici grija zilei de maine sau altceva ... nimic...
Libera sa te cunosc, libera sa aflu mai multe despre Tine ... acu face sens ce zici Tu, stii, nu?
Doamne, stii ... de fapt Tu stii ce gandesc eu, insa vreau sa iti spun eu. Parca am o placere nebuna de a ma ingrijora si a cara poveri, vrei Te rog sa imi reamintesti ca la amnezici sa Ti le dau Tie? Vrei sa ma tragi de maneca mereu ca sa Te caut si cand imi vine dor de duca sa nu ma lasi sa plec ci sa raman cautandu-Te? Vrei sa pui langa mine oameni care Te cauta, cu care sa vorbesc despre Tine, prin care sa aflu mai multe despre Tine, despre cum Te vad ei? Imi place de Tine ca Te tii de cuvant si ca ma iubesti, ca imi vrei binele si nu ma lasi sa ma distrug.
Te-am cautat. Te-am gasit. Te-am cunoscut. Si, nu mai vreau sa plec de langa Tine pentru nimic si nimeni in lume. Ajuta-ma sa nu plec. Nu ma lasa sa plec. Te rog!