Ce poți să faci în astfel de momente?

În ultima perioadă am avut discuții cu oameni care au pierdut dintre cei dragi inimii lor. Ce poți să faci în astfel de momente? Să fii prezent, să iubești, să taci, să nu pui întrebări care nu își au rostul, să iubești, să asculți, să te rogi, să plângi, să iubești…

Știu că se repetă să iubești. Asta era și intenția.

Ce am auzit?

 

De ce?

De ce mie?

De ce acum?

De ce așa?

Visasem și speram altceva...

Dorințele și năzuințele s-au distanțat de realitate ca cerul de pământ.

Visele s-au spulberat și nu s-a ales nimic din ele...

Mă uit la mâinile mele și sunt goale. Până acum am muncit și trudit. Dintr-odată parcă sunt cu mâinile goale... Până acum erau pline cu iluzii? Parcă nu mai înțeleg nimic...

Pustiu-și întinde aripa spre mine. Parcă vrea să mă-nghită.

La cine să strig? Pe cine să caut? Unde să mă duc?

Doamne, dintre toți doar Tu mi-ai rămas...

La tine strig, pe Tine Te caut, la Tine vin...

Cu mâinile pline cu de ce-uri.

Cu doruri ce sufletu-mi frâng.

Cu lacrimi ce adunate s-ar face oceane.

Cu o dragoste pe care nu știu cui s-o dau.

Cu temeri mai mari decât mine.

Cu gânduri ce-mi întunecă mintea, credința, voința.

Cu-ntreaga-mi tânjire Te caut.

Răspunde-mi!

Sunt aici!

opulenţă de creativitate

Mă credeam ancorată în realitate. Credeam că ştiu pe ce lume trăiesc. Credeam că ştiu cel puţin mediul meu înconjurător.

Cartea Geneza îmi dă peste cap ideile despre care era sigură pe mine. Citesc că „Dumnezeu a zis: "Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ." Şi aşa a fost. Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.”

Călătoria mea zilnică cu autobuzul depăşeşte 20 de minute. Aleg să nu stau cu ochii în telefon ci să mă bucur de peisaj. Nu este în fiecare zi la fel. Nu observ aceleaşi lucruri zilnic.

De când studiez cartea Geneza, cartea începuturilor, mi-am luat ca temă să identific copacii, florile, ierburile, păsările pe care le văd. Am văzut şi fluturi în perioada aceasta însă identificarea lor este mai complicată.

Cu ruşine am realizat că nu ştiu să identific toţi copacii din zona în care trăiesc. Florile sunt de o varietate atât de largă... Iarba este cu frunză lată, groasă, cu dungi, scurtă, înaltă, în diverse forme şi culori.

Dimineaţă, am observat un petec de pământ plin cu troscot. În mijlocul acelui petec de pământ era o singură floare micuţă de un albastru deschis.

Rochiţa rândunicii poate fi albă, sau cu marginea violet.

Într-o grădină, am observat nişte flori înalte cu toată gama de galben în petalele lor. O frumuseţe!

Pe marginea trotuarului sunt nişte flori grase în culori care îţi atrag privirile, troscotul îşi face drum printre pietrele decorative dând farmec peisajului.

Nuci, cireşi, vişini, duzi, meri, peri, piersici, brazi în diverse forme şi culori, sălcii, salcâmi înfloriţi în alb sau roz spre violet, gutui, plopi, şi alte soiuri încă neidentificate de mine străjuiesc drumurile noastre dând farmec peisajului.

Pe deasupra mea zboară rândunele, vrăbii, porumbei, hulubi, ciori, berze.

Pisicile şi câinii sunt ascunse la umbră.

Aceste descoperiri mă bucură, mă ajută să văd opulenţa de creativitate pe care Creatorul a pus-o în creaţia Sa. Mă ajută să Îl laud pentru că a lăsat atâta frumuseţe pentru mine, pentru noi. 

unde esti?

Eva şi Adam au mâncat din pomul cunoştinţei binelului şi răului. Imediat ce au mâncat, s-au uitat unul la altul şi au descoperit că le este ruşine de ei, şi unul de celălalt. Au luat frunze de smochin, le-au înnodat, croşetat, împletit şi şi-au făcut şorţuri.

După ce şi-au dat toată silinţa ca şorţurile să le acopere nuditatea, au auzit un Glas. Ştiau Glasul. Nu era un Glas necunoscut. Ştiau inflexiunile acele voci. Auzind-o, primul instinct a fost să se ascundă.

Realizează că până atunci abia aşteptau să audă acel Glas, abia aşteptau să se întâlnească cu Cel care le vorbea.

Acum, se ascund...

Glasul rosteşte o întrebare, “Unde eşti”?

Nu ştia Creatorul unde erau cei doi? Ştia. Dar ca un părinte plin de dragoste şi îndurare aşteaptă ca ai Lui copii să îi spună ce au făcut, să povestească cu El, să se-ntoarcă la El.

De câteva zile, întrebarea aceasta este în gândurile mele. Dumnezeu, la fel la ca pe Adam şi Eva, mă întreabă şi pe mine, “Unde eşti”?

Pot fi impertinentă şi să răspund că sunt pe Pământ. Pot răspunde că sunt în România, şi răspunsul ar fi corect.

Dar unde sunt?

Unde sunt în gândurile, atitudinile, ideile pe care le macin, gesturile mele?

Unde sunt în relaţia cu El?

Mă ascund după şorţurile mai mult sau mai puţin elegante? Ce ascund?

Unde sunt în ideile şi gândurile mele? Cine îmi serveşte ideile pe care le frământ, la ce mă instigă acele idei?

Şoaptele sau cuvintele cui le ascult?

Mai aud întrebare “Unde eşti”?

Greşesc, şi vocea dominantă din capul meu îmi spune că nu sunt bună de nimic, că nu valorez nimic, că …

Vag şi suav aud întrebare “Unde eşti”?

Cineva mă caută! Cuiva îi păsă! Cineva are deja pentru mine o haină care să-mi ascundă goliciunea şi El vrea să mă îmbrace, să mă ţină lângă El, să mă regenereze, să mă iubească, să mă ierte, să mă vindece. El vrea mai mult decât mine să restabilească relaţia dintre noi…

Îl las să mă îmbrace, ierte, vindece, regeneze? Îl cred vrednic de crezare? Îi aud Glasul?

Unde eşti? 

Lucifer, Adam și Eva

Mi-ar fi plăcut să văd Grădina Edenului, multitudinea de copaci, flori, fructe, animale, păsări, să aud cântecele și trilurile păsărilor, mugetele pe diverse game ale animalelor.

Mi-ar fi plăcut să fiu acolo ca să nu-mi fie frică de lilieci sau de păianjeni, să nu am nevoie de soluție care să alunge țânțarii de pe lângă mine, să nu-mi sară inima din piept când văd o șopârlă căutându-și adăpost sau vreun șoarec dornic de cunoaștere tîindu-mi calea.

În Grădina Edenului era tare frumos...

Acolo însă au loc niște evenimente care vor schimba soarta îngerilor și a oamenilor.

Îmi place că Dumnezeu nu ne spune când i-a creat pe îngeri. Dar a fost unul dintre ei tare frumos care se numea Lucifer. Profetul Isaia, la câteva mii de ani distanță, ne povestește despre Lucifer în cartea sa în Isaia 14:3-20).

Profetul Ezechiel ni-l descrie pe Lucifer “Stăteai in Eden, grădina lui Dumnezeu, și erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald și cu aur; timpanele și flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua cînd ai fost făcut.” Ezechiel 28:12-19.

Nu prea știu cum arată toate acele pietre însă cred că sunt frumoase și strălucitoare.

În Grădina Eden, în grădina Lui Dumnezeu, Lucifer nu se mulțumește cu ce primește. Vrea să fie ca Dumnezeu. Este îndepărtat din locul unde a fost așezat pe muntele Lui Dumnezeu, și își caută adepți.

Unde?

Tot în Grădină.

Adam și Eva sunt aduși în Grădina sădită de Creator. Sunt dezbrăcați, goi și nu le este rușine.

Lucifer își găsește o formă vizibilă, este șiret, știe cum să pună întrebările ca să creeze confuzie. Momeala este aruncată. Dacă mănânci din pomul cunoștinței binelui și răului vei fi ca Dumnezeu!

De ce fusese el destituit din funcția pentru care fusese creat?

Pentru că a vrut să fie ca Dumnezeu.

Eva și Adam mănâncă. Li se deschid ochii și cunosc că sunt goi, și le este rușine.

Geneza 3 este un capitol extrem de trist…

Bine că povestea nu se încheie aici.

la un croissant cu porumbeii

Pentru că în perioada aceasta studiez cartea Geneza, mi-am propus să fiu mai atentă la ceea ce este în jurul meu. Vreau să mă bucur mai mult de rândunelele mele care au scos al doilea rând de pui și care undeva pe la 23 august vor pleca spre țările calde.

Vreau să mă bucur de gâzele care zboară pe lângă mine.
Vreau să nu mai trec ca Vodă prin lodobă vâzând totul, și nevâzînd nimic.
Mi-am propus să mă bucur de viață, de clipe, de savori, de mirosuri, de arome, de gusturi și de forme. Așa că astăzi, am savurat un croissant și o limonadă pe o terasă.
Venea ploaia și trebuia să mă ascund undeva. Am urcat pe o terasă, și m-am așezat la o masă. Pe sus, purtați de adierile vântului cald de vară și lovindu-se în zbor de picurii de ploaie, câțiva porumbei se zbenguiau în lumina caldă și blândă a ploii.
Mirosul de croissant i-a ademenit. S-au așezat pe balustradă, s-au plimbat în lung și în lat, m-au observat cu ochii lor căprui cu roșu, s-au prefăcut că mă ignoră scărpinându-se de vreun fir de praf lipit de piele. Au mai dansat pe deasupra și iar și-au început ritualul cercetării lor. Cele mai minuscule firimituri au fost găsite și savurate. M-au ciupit testându-mi reacțiile. Cred că i-am șocat cu nemișcarea mea.

Aveam un zâmbet până la urechi. Eram conștientă de asta și mă bucuram că mi-am ales o masă cu fața spre stradă și cu oameni în spatele meu.
Porumbeii au început să mă studieze și mai de aproape. M-au înconjurat, s-au uitat atent, s-au prefăcut că mă ignoră giugiulindu-se lângă mine.
Au văzut că nu mă mișc prea mult, că îi observ însă nu îi alung. Au prins curaj și au urcat pe masă. Au studiat farfuria și au savurat firmiturile pe care le lăsasem acolo. Limonada nu i-a tentat!

O cioară cam boccie s-a așezat și ea pe un stâlp al terasei. M-a studiat, n-a croncănit, nu s-a apropiat prea mult și apoi s-a dus să mai valseze pe adierile calde și umede ale verii.

Porumbeii, când au văzut că plec, au zburat dansând deasupra mea, bucurându-se de stropii de ploaie, de gâzele care-și căutau adăpost, de briza caldă a verii.

Dacă nu mi-aș fi propus să mă bucur mai mult de natură, porumbeii mi s-ar fi părut enervanți, cioara curioasă și fără de frică, aș fi bodogănit de ploaie, și de toate...