Mi-i viața plină de activități și uneori mă simt goală pe dinăuntru.

Citesc și studiez “Ofrandă necurmată” scrisă de Richard Mauney. Este o carte despre închinare din perspectivă biblică, istorică și practică.

Credeam că știu ce este închinarea. Citind cartea, descopăr că știu, și nu știu ce este închinarea.

Trebuie să știu și să decid cui mă închin. Cine este Cel căruia mă închin?

Trebuie să Îl cunosc pe Dumnezeu ca să mă pot închina Lui.

Și dacă am ales, decis, acceptat că El este Dumnezel meu, trebuie să Îl iubesc.

“Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” (Deut.6:5)

“Acum, Israele (Cerasela), ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubești și să slujești Domnului Dumnezeului tău din toata inima ta și din tot sufletul tău,” (Deut.10:12)

“Să iubești, dar, pe Domnul Dumnezeul tău și să păzești întotdeauna învățăturile Lui, legile Lui, rânduielile Lui și poruncile Lui.” (Deut.11:1)”

Am descoperit că nu îl cred pe David cînd spune că Domnul m-a creat o faptură minunată. Acum realizez că nu mă iubesc pe mine, uneori cred că îi iubesc pe alții, și nu știu cum să Îl iubesc pe Domnul.

Teoretic știu, sau cred că știu cum este să iubesc.

Practic, mă implic în activități folositoare, plăcute, fug de mine, mă ascund în mulțume, sunt ocupată, uneori extrem de ocupată, mă rog ca și cum aș trimite telegrame. Mi-i viața plină de activități și uneori mă simt goală pe dinăuntru.

Am descoperit că toată fuga asta mă obosește, mă sleiește de vlagă.

Ce închinare…? Când? Cum? Când ratele și facturile vin, când activitățile își cer tributul, când viața merge pe extrem de repede-nainte…

Am decis din nou să pun frână. Am decis să-mi re-analizez alegerile și deciziile. Am decis să Îl las pe Domnul să-mi vindece lipsa de iubire față de mine, de El, de ceilalți. Am decis să trăiesc o viață de închinare și când sunt implicată în activități, și când simt că cerul tace. Am decis să las Cuvântul să mă vindece de ideile în care și cu care am crescut…

Am re-decis să mă-nchin iubindu-l pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul Mântuirii mele.

Am re-decis să mă-nchin!

https://www.jubilate.ro/cartea-ofranda-necurmata-inchinarea-din-perspectiva-biblica-istorica-si-practica-un-proiect-nou-al-editurii-jubilate/

am descoperit că nu Îl cred pe Dumnezeu pe Cuvânt

 Am făcut o descoperire care m-a cam șocat!

Cred în Dumnezeul Scripturii, cred Cuvântul Său de la Geneza până la Apocalipsa. Cred că El are un plan cu mine, cred că mă știa mai dinainte de a mă fi născut, că îmi știe linia genealogică până la Adam (abia aștept să o aflu și eu în veșnicie). Cred că El a creat fiecare lucru văzut și nevăzut, că El stă pe tron, și nu e surprins de războaiele care ne dau nouă acum insomnii.

Mă minunez de actualitatea psalmilor, mă delectez cu ei!

Citesc ce scrie David “Te laud că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” în Psamul 139:14. Foarte frumos a scris David.

Da, David era minunat!

A fost om de război, s-a luptat cu Goliat, cu filistenii, la fel ca poporul Israel de astăzi, a scris cântări, a iubit, a crescut copii, a dat sfaturi bune, a și păcătuit, dar Dumnezeu l-a numit om după inima Lui.

Versetul acesta nu mi se aplică și mie. Văd lucrările minunate însă eu nu mă văd o făptură așa de minunată...

De ieri dimineață, mă lupt cu Petru, cu apostolul Petru. “Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” (1Pet.2:9)

Foarte frumos scrie și Petru!

Stai!

Eu sunt dintr-o seminție aleasă?

Eu sunt dintr-o împărăție împărătească?

Eu sunt dintr-un neam sfânt?

Eu sunt dintr-un popor ales de Dumnezeu, câștigat ca să fie al Lui.?

Realizez că teoretic știu toate acestea. Practic, nu Îl cred pe Dumnezeu pe Cuvânt. Nu cred, nu îmi asum ceea ce spune El despre mine, nu trăiesc pe baza a ceea ce spune El în cea mai mare parte a timpului.

Nu sunt la standardele impuse de societate. Deci, un eșec, cam o ratată…

Și ce mi se pare și mai ciudat, e că mai degrabă cred în standardele societății de astăzi decât în Cuvântul Lui Dumnezeu. Presiunea este atât de mare încât trebuie să iau zilnic Cuvântul, să Îl studiez, disec, analizez, probez și să rămână teoretic ceva în capul meu, și puțin să pun și în practică…