luni, 28 decembrie 2015

om plăcut lui Dumnezeu

"11 El mi-a zis: – Daniele, om plăcut lui Dumnezeu"

19 El mi-a zis: – Nu te teme, om plăcut lui Dumnezeu! Pace ţie! Fii tare! Fii puternic!

Citesc cartea Daniel și citind aceste doua versete din capitolul 10 iar m-au năpădit întrebările. 
Cum trăia Daniel?
Ce făcea de îngerul îi spune de două ori că e om plăcut Lui Dumnezeu?

Era un evreu din seminția lui Iuda ce fusese adus in Babilon. Cred că a fost făcut eunuc. A fost înălțat în diferite funcții sub domnia a patru împărați dar .... liber să plece în Iuda nu era. 

Avraam, Moise, Daniel și David au fost numiți prietenul Lui Dumnezeu, cel mai blând om de pe fața pământului, om după inima Lui Dumnezeu, om plăcut Domnului ...

Cum trăiau bărbații aceștia?

Văd că și eu greșit, au dat-o în bară în stil mare și tot sunt numiți de Dumnezeu că-s plăcuți Lui.

Dar văd la ei credință, încredere în Dumnezeu indiferent de context și circumstanțe, dedicare totală, pocăință și mai văd ceva important ... le păsa de poporul Domnului. Se pocăiau personal însă cereau și pentru popor iertare, pocăință și îndurare.

Eu din ce popor fac parte?
Îmi pasă de poporul în care sunt așezată?
Cer îndurarea Domnului peste poporul acesta?

Vreau și eu să fiu ca Daniel, Moise, David, Avraam. Da, ei erau bărbați însă credință ca ei pot avea și eu. 

sâmbătă, 26 decembrie 2015

pasiune, iluzii, decizii - concurs Rodica Botan

Rodica Botan s-a gândit să mai facă un concurs.

Într-o casă veche ce fusese cândva un conac frumos și plin de viață, locuia un bătrân despre care lumea credea că nu mai era întreg la cap. Fusese un om prosper și plin de viață, urmărit mereu de pasiunea pentru frumos. Greutățile și durerile însă l-au lovit din plin, îngenunchindu-l, aruncându-l în tăcere și izolându-l de oameni … inclusiv de cei dragi ai lui.

Nu mai avea curajul să intre în camere. Când casa era plina, lucrurile lui frumoase erau de folos. 

Acum … în singurătate și izolare, amintirile erau dureroase. Și-a procurat un șevalet, pensule, pensoane, ustensile necesare pictatului.

Refugiat în propria casă, cumva a uitat de el și a început să caute frumosul altfel, pasiunea a căpătat altă formă.

Dorul de cei dragi îi dădea fiori reci pe șira spinării. Brusc i s-a făcut frig și un dor teribil îi aducea lacrimile în ochi. Tremurând, a luat pensula și a început să picteze. Frigul parcă se întețea … lacrimile curgeau în voie aducând eliberare sufletului istovit.

În tinerețe, când casa lui mare părea neîncăpătoare, spațiul din fața șemineului era disputat cu înverșunare de cei mici. Atunci, zâmbea cu îngăduință și încerca să își împace copiii intrând în jocul lor. Mirosul de lemn ars, de prăjituri cu arome îmbietoare și ceașca lui de ceai îl îndemnau să își ia copiii în brațe și să le citească povești lângă foc.

Copiii au crescut și au plecat la casele lor, soția, răpusă prea devreme de boală, a murit, șemineul a rămas închis. Nu mai avea curaj să intre în acele camere … prea multe amintiri erau îmbibate în pereți. Prea dureros ar fi fost să facă focul și să învie amintirile.

Degetele lui pictau cu frenezie flăcări jucăușe, cărbuni încinși, culori aprinse și vii, contraste și umbre. Începea să se încălzească. Un pic de culoare aici, o reflexie aici și aici.

Se aud copiii pe coridoare? Și parcă miroase a biscuiți cu scorțișoară ….

Oh, ce frumos arde focul meu! Dar … nu cumva se aude glasul soției spunându-mi să mai pun pe foc și promițându-mi o cină cum numai în povești e descrisă?

Lăsase demult pensulele să se odihnească când și-a văzut mâinile îmbătrânite întinse spre focul ce-i părea atât de real …

Dar acest foc a fost pictat de el.

Dintr-odată parcă s-a trezit. A fost el cândva bucuros? A trăit el intens toate acele amintiri ce-l sugrumau de emoție? Ce s-a întâmplat cu el? Brusc a realizat că îi e dor și că acest dor i-a provocat atâta frig.

O vreme a lăsat durerea să îl copleșească. Dar nu … nu va mai trăi așa. Căldura focului din șemineul pictat de el nu dă căldură, luminile și umbrele sunt iluzii frumoase pictate de el. E încă în viață și simte cum viața încă pulsează în el. Va înrăma acest tablou și îl va pune la loc de cinste în casă. Are nevoie de el ca să își amintească că viața merită trăită real și nu din iluzii …

Se va bucura de fiecare amintire, aromă și miros, de fiecare glas ce îi va gâdila urechile și bucura inima, de fiecare culoare și formă. Se va bucura … dar nu singur!

Va trăi!

joi, 17 decembrie 2015

gânduri ...

În ultimele zile, îngerul morții și-a făcut prezența în jurul meu lăsând orfani, durere și lacrimi grele. Dacă aș auzi chemarea de a pleca ACASĂ ... ce las în urmă?

Ce am sădit, semănat? 

Cât bine am făcut?

Câți au fost încurajați de mine?

Câte zâmbete am dăruit?

Cât din mine am investit?

Cât din Isus Christos = Yeshua HaMaschiach am arătat și L-am lăsat vizibil?

Cât am vorbit despre El?

Cât s-a văzut că eu cred in Dumnezeul Cel Viu, Adevărat, Sfânt, Sfânt, Sfânt?

Cât s-a văzut bucuria ce o dă Prințul Păcii?

S-au bucurat oamenii că s-au întâlnit cu mine? S-au au preferat să observe brusc și instantaneu ceva într-o vitrină sau în telefon?

Am arătat har, îndurare, bunătate, mulțumire?

Dar dincolo de întrebările astea ... sunt gata să plec ACASĂ?
Sunt gata să mă întâlnesc cu Mântuitorul, Prințul Păcii, Dumnezeu Întrupat, Cel Promis, Cel Așteptat, Cel profețit, Viața, Adevărul, Calea, Cuvântul?

Sunt gata? 

https://www.flickr.com/photos/51448014@N00/183241579/sizes/l -  Ever Upward


marți, 15 decembrie 2015

De dragul Tau - Costache Ioanid

Ce dor trumos,ce Rai ne leaga !
Eu cant cu lacrimi,Tu le-alini
De dragul Tau mi-e lumea draga,
ca-n ea Te vad si-n flori si-n spini.

In crinii albi Ti-e sarutarea,
In maci vad sange pe Calvar.
De dragul Tau mi-e draga valea
si cerul fara de hotar !

In bulgari reci Te vad cum sameni
Si-n spini vad pasii sangerati.
De dragul Tau iubesc pe oameni;
azi sunt straini,maini poate,frati !

Cand turmele trec ducandu-si dorul,
si spune-un fluier:" Sunt cu voi !"
De dragul Tau mi-e drag pastorul
ce-si pune pieptul pentru oi !

In cei alesi Iti vad iubirea,
cu ei cantandu-ti psalmi In vai...
De dragul Tau le sorb privirea;
pe-obrajii lof,sarut pe-ai Tai !

Si cat mi-e dat sa nu-Ti vad fata,
dorit de stele ca un mag,
de dragul Tau mi-e draga viata,
si moartea nu-i decat un prag...

luni, 7 decembrie 2015

invitatie la un concert de colinde cu Chris 13.12.2015

Chris, după ani de peregrinări prin țară, te-ai întors acasă. Însă nu te-ai întors cu mâna goală ci ne-ai pregătit un concert de colinde. Poți să ne spui ceva despre concertul din 12 decembrie 2015, care se va desfășura la Teatrul Luceafărul din Iași? Știu că face parte dintr-un proiect mai larg numit No shoes night. 

"Am lipsit timp de douăzeci de ani din Moldova. Am trecut pe aici sporadic, în acest interval, cu un oarecare sentiment de vinovăție în suflet, de fiecare dată, ca și cum aș fi simțit că mi-am trădat prietenii sau ca și cum m-aș fi îndepărtat de casa părintească.

Trăiesc, în etapa asta a vieții mele, bucuria întoarcerii în locul căruia îi aparțin. E o emoție intensă, plăcută și caldă de împlinire, dată de reconectarea cu rădăcinile. 

Vreau să marchez această întoarcere a mea prin participarea la evenimentele din 12-13 Decembrie 2015 la Teatrul George Bacovia din Bacău, respectiv la Teatrul Luceafărul din Iași. 

Îmi doresc să sparg tăcerea de douăzeci de ani și să reușesc să transmit, prin cântec, toată emoția pe care am adunat-o în suflet de fiecare dată când gândul meu a zburat acasă!"


Imagini folosite cu permisiune!

Un vierme mic

Un vierme mic
E noapte. La o masa, plecat peste hartie,
cu-abecedaru-n fata, sta un copil si scrie.
Dar langa el, vicleana, din luciul filei roze,
zambeste o soparla din cartea lui cu poze.
Acum copilu-si pune creionul intre dinti.
"...Soparlele-s frumoase...si-s repezi...si-s cuminti."
Usor el da o foaie. Si alta...Si-nca una.
Apare papagalul...paunul si pauna..
si un cocos cum scurma, hranind o gainusa,
si un...Dar stai...afara...cine-a scancit la usa?
Baiatul sta si-asculta. E-un glas sau o parere?
Se duce-n prag si striga: "E cineva?" Tacere.
Ba nu. E-un glas subtire. Auzi? -Mi-e frig...inghet...
Copilule, deschide pentr-un sarman drumet!
-Dar cine esti? Mi-e frica. -Sant mic... -Sa-ntreb pe tata!
-Nu-l intreba! Deschide ca ploua cu galeata!
-Dar cine esti? -Un vierme... -O, viermii nu prea-mi plac.
-Dar eu sunt mic...o scama...Si, cand ma fac covrig,
abia ma vezi. Hai trage zavorul ca mi-e frig!
Si i-a deschis baiatul: -Noroc si seara buna!
-Noroc...Dar unde-i ploaia? -A stat...Nu vezi ca-i luna?
Hi-hi!...A fost o gluma ca sa ma lasi pe prag...
Dar stai, nu-nchide usa, ca dupa mine trag
un vechi si bun prieten, un soricel din pod...
-Sant eu! Dar catea unde-i! Ia dami-o sa ti-o rod!
Apoi o sa dam fuga prin mese si prin blide
sa facem mii de pozne. Dar stai, ma rog, nu-nchide,
ca trag si eu cu coada o bufnita flamanda!
-O bufnita? Mi-e frica! -Dar bufnita e blanda...
-Sant bufnita! Priveste in ochii mei rotunzi.
De-acum sa umblii noaptea si ziua sa te-ascunzi!
Sa fii ascuns de mama, de tata...Stai putin.
Ia mai largeste usa sa intre si-alt vecin...
-Eu! Ma cunosti. Sant vulpea. Si cred ca ma iubesti...
-Eu stiu ca vulpea strica... -Ce? -Viile?... -Povesti!
D-aca asculti de mine am sa te-nvat sa furi!
-Dar e pacat... -N-ai teama! Nu spune in Scripturi
ca apele furate mai dulci sant, mai placute?...
Si-acum...deschide-n laturi, ca vine...vine iute...
o zana fara seaman! Zambind sa-i iesi in cale
slavitei caracatiti!...incolacimii sale!
-Nu, n-o primesc! Mi-e frica! Afara!...Prea tarziu...
Caci bufnita si vulpea si soarecul suriu
dau usa de perete. Si umede ventuze
se prind in rotocoale pe umeri, peste buze...
Ce rece-nbratisare! Cum i se frange trupul!...
-Asa! Sunt desnadejdea! Acum apare lupul!
Vai! in chenarul usii doi ochi de foc se-arata...
E lupul ce ranjeste...si vine...vine..."Tata!"
Ca traznetul loveste o flacara pe lup.
Iar umedele brate de pe copil se rup.
-Tu dormi? ii spune tata. Si lectia n-ai scris!
Ce bine-i langa tata! Ce bine c-a fost...vis...
"Minciuna nu-i o crima", se spune cateodata.
"E-un vierme mic, ce trece. Si floarea-i tot curata..."
Nu floarea nu-i curata! Un vierme nu-i ca roua.
Intaia ta minciuna adoce pe a doua.
Intai e o veriga, apoi un lant: robia.
Visarea trage lenea,si lenea lacomia.
Apare bautura, desfraul, furtisagul.
Si-apoi cand desnadejdea, trecand in graba pragul,
te face sa-ti curmi viata sau sa te-mbete crima,
cine-a deschis zavorul? Doar o minciuna...Prima.
Minciuna e o crima! E-o crima orice pata!
Cand vine micul vierme, tu striga-n graba: "Tata!"
Prin sangele salvarii loveste-l pe dusman!
Alunga primul oaspe, caci ultimu-i Satan!