marți, 30 noiembrie 2010

vreau sa merg pe mare

Oare e adevarat ce cred eu? Oare e bine cun actionez? oare ... nu cumva toata povestea cu Isus, cu Dumnezeu e inventata? Oare nu cumva ar trebui sa o las mai moale cu atata dragoste? Oare nu cumva imi joaca mintea feste?
Am mers, vorbit, actionat, rugat, cantat, imbracat, incaltat cum mi-au sugerat unii si altii. Am vrut sa plac celor de langa mine. Am mancat ce mi-au zis ca ar fi bine, am stat cum mi-au zis ei ... Teama de a face ceva ce nu ar place celorlalti ma paraliza ... efectiv parca intram in blocaj mental. Pana cand am descoperit ca pe ceilalti, ii durea fix la basca de mine. Mostenesc o sensibilitate pentru oameni, ii ascult, imi place sa le ascult povestile, iar unii din ei imi devin prieteni. Imi place sa povestesc cu oamenii si in special cu cei ce simt ca sunt sinceri, cu cei ce efectiv au curajul sa imi spuna povestea lor - iar a unora nu e de scris in carti si ziare, in nici un caz nu e exemplu de viata ce ar merita urmata.
Mereu si mereu mi s-a spus sa am grija cu cine sunt vazuta, cu cine ma imprietenesc, cu cine povestesc pentru ca oamenii ma vor judeca, ma vor cataloga si ... atata imi trebuie sa intru in gura lor. Onoarea mea, demnitatea mea trebuie sa fie primordiala in orice secunda. Si intr-un avant plin de elan am incercat sa le respect insa cu atata greata o faceam ca imi era sila de mine. Cand prindeam ocazia, mai discutam cu "drojdia" societatii, comunitatii insa o teama paralizanta ce ma insotea. Nu cumva sa imi stric reputatia. Numa ca m-am trezit intr-o poveste mai urata de atat, cu acuzatii jenante care mi-au facut pulberi ceea ce era pentru mine importanta numarul unu. Cei care imi erau primii laudatori au fost cei care au dat cu piatra cel mai tare, fara nici o mila, fara nici o dragoste.
Doamne, ceea ce spui Tu e nebunesc total. Tu imi spui sa ii iubesc pe oameni, sa imi pese si cand o fac, uite si Tu in ce intru. Asta e rasplata pentru ca fac ce zici Tu? Sa nu mai vorbesc cu oamenii cu trecut indoilenic, cu cei ce au o reputatie de poveste, cu cei ce au o viata de iad aici, ce nu-s asa mai deschisi la culoare ca mine, ce nu impartasesc aceleasi idei ca mine?
Fortata de imprejurari am ramas singura cu Isus si a trebuit sa discutam noi doi. Discutii cu lacrimi, cu mii si mii de intrebari, unele pline de nervi si furie, altele cu gemete .... Insa a inceput sa imi placa aceasta singuratate cu El, aceste discutii au devenit timpul meu preferat. Timpul in care nu trebuie sa ma tem de oameni, de reactiile lor si, macar de mi-ar pasa de cei ce ma comenteaza insa ... comentariile lor tind sa imi paralizeze actiunile.
Am invatat sa ma uit la Isus. E inconjurat de o multime putin spus pestrita: prostituate, vamesi (nu e echivalentul vamesilor din zilele noastre), oameni pe care lumea nu ii vede prea bine. A fost acuzat ca-i betiv si mancacios si ca nu rateaza petrecerile adhoc sau cele organizate. A fost aratat cu degetul ca lasa femeile si barbatii cu trecut indoielnic sa ii fie alaturi si asta ii da rau la imagine. Familia lui l-ar fi dus la casa celor cu probleme ... la cap.
Insa El i-a iubit oameni cu o dragoste ce nu tinea cont de reguli de demnitate, de regulile de orgoliu, de vedetism. O dragoste ce vindeca si reda demnitatea de om. O dragoste ce indreapta oase, vindeca orbiri fizice sau spirituale, o dragoste ce inmoaie cele mai dure si pietrificate inimi. O dragoste ce se jertfeste, ce slujeste.
Dumnezeu si om, Isus a demonstrat fizic pe pamant dragostea venita din cer de la Tata si e o dragoste nebuneasca, fara sa repecte regulile societatii noastre. Sefu-i sef, nu slujitor. Seful nu spala picioarele angajatilor. Seful nu pregateste micul dejun angajatilor franti de munca dupa o noapte grea de pescuit. Seful nu-si asteapta angajatul ce l-a vandut concurentei ca sa ii reabiliteze demnitatea. Seful nu-si lasa angajatii (decat in situatii de adulter si curvie) sa ii stea cu capul lipit de pieptul lui. Seful nu-si lasa inima ascultata. Nu isi cheama subalternii in timp de furtuna sa iasa din barca cu el.
Numai ca Isus nu a venit numai sa proclame o noua teorie, o noua religie care sa ucida cu sange rece. Isus a venit sa iubeasca slujind, sa iubeasca vindecand, sa iubeasca acordand incredere, sa iubeasca restaurand lepadaturile societatii, sa iubeasca tradatorii facandu-i piatra de temelie pentru lumea crestina, sa transforme fii tunetului in oameni ai dragostei, sa prefaca pescarii ce-si rup spatele noaptea in oratori neinfricati ce pescuiesc oameni pentru Dumnezeu si strabat lumea proclamand o dragoste ce nu seamana cu cea omeneasca.
Imi place de Petru, asa mai intr-o dunga cum ii el. E singurul care vrea sa probeze daca vocea ce se aude pe marea infuriata e o naluca sau e cu adevarat Hristos. Coboara din barca si marea oricat de calma ar fi, tot are valuri. Petru paseste pe apa si nu se afunda ... si incepe sa mearga, face cativa pasi si banuiesc ca dupa vreo cativa pasi, incepe sa i se afunde piciorul si apoi ... buuuuuf, se scufunda ca un pietroi in apa. Si, nu uit ca era pescar si ei stiau da inoate, nu gluma.
Vreau sa fiu ca Petru, vreau sa probez vocea ce imi vorbeste, vreau sa cobor din barca chiar de toti de langa mine imi spun ca mai bine sa ma duc la nebuni, vreau sa iubesc ca Isus chiar daca asta imi va face reputatia pulberi, vreau sa iubesc oamenii ca El, vreau sa slujesc ca El.
Daca vreau sa aud ce spune Isus si daca e adevarat ce aud trebuie sa cobor din barca. Daca vreau sa fiu ca Isus si sa iubesc ca El trebuie sa imi iau ligheanul, apa si sa spal picioarele celor de langa mine chiar de acestea put, chiar de nu s-au spalat de-o caruta de ani, chiar de trecutul li-i de telenovele. Daca vreau sa stiu cum e dragostea Lui Isus trebuie sa imi las capul pe pieptul Lui ca sa ii aud bataile inimii si sa o acordez pe a mea cu a Lui. Daca vreau sa aud ce spune El trebuie sa vorbesc cu El.
Doamne, mi s-a acrit de teama paralizanta, de a sta cu mainile in san si a nu actiona ca nu cumva sa fiu interpretata gresit, de a nu vorbi cu oamenii ca nu cumva sa se spuna despre mine ca as fi cu o moralitate indoielnica, de a nu sluji pentru ca ar fi sub demnitatea mea, de a nu iubi oamenii pentru ca mi-as pata statutul meu de vedeta. Vreau sa cobor din barca, vreau sa iubesc, sa slujesc, sa vin pe mare la Tine. Si chiar daca am sa cad ca un bolovan in mare, asa cu martori ce se holbeaza cu ochii cat cepele, eu vreau sa ascult, iubesc, actionez ca Tine.

luni, 29 noiembrie 2010

Ma iubesti?

De ce au stat ucenicii langa Isus trei ani de zile? De ce veneau multimile la El? De ce veneau bolnavii? De ce Il primeau vedetele religioase in casele lor? Numai pentru a le creste vedetismul? De ce da Zacheu atata bogatie numai pentru ca se intalneste cu Isus? De ce femeile nu se simt inferioare, sclave, tratate ca obiecte cu Isus? De ce copiii alearga la El? De ce dupa inviere, Maria cand Il recunoaste nu vrea sa Il lase sa plece? De ce Petru cand afla ca Isus e pe malul lacului, se imbraca, sare in mare si inoata o bucata buna pentru a se intalni cu El? Si, sa nu uit ca asta e dupa ce se lepadase de El, nu o data ... ci de trei ori ... in public, ... in stil mare.
De ce Maria Magdalena sparge ce avea ea, adica vasul cu parfum ce ar fi trebuit sa il sparga cand se casatorea, la picioarele Lui Isus. E clar ca nu de dragoste romantica era vorba acolo.
Ce au gasit oamenii astia la El? Ce fel de dragoste are El de te provoaca sa nu te arunci in mare sau de la etaj, nu te lasa sa iti bei mintea si sufletul din sticle, sa nu iei pastile ca sa iti curmi zilele, sa te duci singur la dezalcolizare, dezintoxicare, la tratament pentru bulimie, anorexie, detoxifiere, ce te provoaca sa te lasi de schimbat partenerii si sa te dedici unuia singur si Lui. Ce are dragostea asta de schimba ratatii in oameni de valoare? Ce putere are dragostea asta de poti sa ierti pe cei ce te-au violat, ti-au omorat ce era mai drag, te-au persecutat, schingiuit, mutilat, denigrat in mod jalnic?
Azi, aici, acum sunt cu Isus si ma intreaba:
Cella, ma iubesti?
Doamne, Tu stii ca merg la biserica, ca imi dau zeciuiala, ca sunt implicata in aia si aia si aia si mai iert, mai uit, mai iubesc ...
Stiu astea Cella ... stiu bine ce faci, cum faci si cat faci. Dar, Ma iubesti?
Doamne, ... nu inteleg multe din ce spui si vrei ... nu Te inteleg nici pe Tine complet ... am o gramada de intrebari pe care inca nu stiu daca sa Ti le pun, dar Tu vezi ca respect ce spui Tu, ca imi pun limite la multe ca sa nu Te supar, ca ....
Stiu si astea Cella ... vad, ochii Mei sunt indreptati asupra ta mereu ... nici o miscare a ta nu-mi e necunoscuta, nici un gand, nici un fir de par nu se desprinde de pe capul tau fara ca Eu sa stiu, nici o celula nu se schimba fara ca Eu sa nu o controlez. Dar, Ma iubesti?
Doamne, nu stiu sa Te iubesc, nu stiu cum, nu Te iubesc cum ma iubesti Tu .... dar vreau, vreau sa Te iubesc cum pot eu mai mult si mai bine. Vreau sa Te iubesc cu fiecare por, fiecare celula, fiecare clipa dar am nevoie de Tine ca sa ma inveti, ca sa ma ajuti.
Sunt aici, Eu nu ma schimb. Eu sunt acelasi, ieri si azi si in veci.

duminică, 28 noiembrie 2010

imi acordez inima!

Auzisem in sute de predici ca Dumnezeu e comoara mea, ca El e cel mai important, ca El e cel ce ma iubeste, a murit si a inviat pentru mine. Da, teoretic stiam totul. Dragostea Lui trebuia sa fie logica. Eu imi respectam codul de comportare, vorbire, actiune si El trebuia sa aibe grija de mine. Normal ca Il respectam, doar El e Dumnezeu. Teorie, logica, filosofie de viata era Dumnezeu pentru mine. Nu eram fanatica, nu eram fariseica ... eram mandra de deschiderea mea in a-i asculta pe ceilalti, de a ii intelege.
Numai ca Tatii i s-a facut mila de propria-mi mandrie, de mlastina in care ma zbateam cu eroism desi inghiteam noroi din greu. Lucrurile s-au complicat si m-am trezit in gropile abisale, tristetea o mancam cu polonicul nu cu lingurita, depresia mascata imi era singurul prieten de zi cu zi. Cum am ajuns aici? De ce am ajuns aici? Cine e vinovat? Vezi tu Doamne, ... daca m-ai iubi asa cum zici, eu n-as fi fost aici. Ce nu e logic aici? Ce n-am facut cum trebuie? Sunt un om corect, drept, moral.
Cella, Eu te iubesc si dragostea Mea nu e logica, nu e mentala, nu e ca o ecuatie cu plus, minus, cu paranteze. Dragostea mea se adreseaza inimii pe care tu vrei sa o faci sa gandeasca cum vrea mintea ta, insa Eu am creat-o diferit de cum vrei tu sa actioneze. Ea, inima ta, are ganduri de care mintea ta habar nu are. Inima ta tanjeste dupa Mine si tu habar nu ai. Vino langa Mine si aseaza-ti capul pe pieptul Meu!
Ceeee? Sa devin o plangacioasa ca David, care se bocea mai ceva ca o femeie? Sa devin ca Ioan, caruia i se zice Apostolul Iubirii si, care si batran numai atata stia: dragoste, dragoste si iar dragoste. Asa sa devin?
Tu nu ai cum sa devii David si nici Ioan. Si stii de ce?
Nu, de ce?
Pai pentru ca ei erau barbati si tu esti femeie.
Doamne, stii ... chiar nu eram ironica acum. Cu ce s-a ales Ioan de la atata dragoste? Cu insula Patmos? Si David?
Tu din orice trebuie sa te alegi cu ceva? De ce nu lasi inima libera? De ce o tot omori incetul cu incetul? Ea vrea sa iubeasca si tu o omori cu teoriile si filosofiile tale. Eu nu sunt o filosofie, nu sunt o logica care actioneaza robotizat, previzibil, cum vrei tu. Eu sunt o fiinta, o persoana. Eu, Isus, de dragul tau am murit pe cruce, am inviat.
Auzi Isuse. Ai murit pentru toata lumea, pentru toti la gramada.
Cella, eu te-am creat unica. Fiecare individ din lumea asta e unic. Pe cruce nu am sters la gramada pacatele ci pentru fiecare personal. Adica am tratat problema ta personal. Eu nu te iubesc pe tine la gramada, ci pe tine personal, unic asa cum esti si creata.
Si ... cand ai Tu timp sa tratezi pe fiecare personal?
Asta nu e treaba ta. Uiti ceva.
Ce ma rog?
Ca Eu sunt Dumnezeu si nu om. Efectiv nu poti pricepe asta. Si nu ai cum sa o pricepi. Insa te opintesti in chestii mici si te omori in ele in loc sa Ma lasi sa Te iubesc, sa iti arat cat de mult te iubesc. Si, inainte sa incepi iar sa Ma contrazici, nu vreau sa Ma iubesti cu mintea. Eu am murit pentru tine ca intreg, adica: inima, suflet, trup, duh. Si, cea care ma recunoaste e inima ta. Mintea habar nu are de sentimente. Inima ta rezoneaza la inima Mea. Nu vrei sa o lasi pe a ta sa bata in acelasi ritm cu a Mea?
Si-o sa ma schimb? Adica nu voi mai fi una din multime? Ce se va intampla cu mine? Ce-o sa zica lumea?
Iar incepi cu ce zice lumea? Lasa-ma sa iti sterg lacrimile, sa te scot din gropile unde te-a adus logica si argumentarea ta, unde te-au adus ideile tale de dragoste calculata, matematica, stiintifica. Lasa-ti inima sa iubeasca. Da-mi voie sa te iau in brate si .... incearca sa taci ...
Lacrimile curg si curg si curg ... in timp ce inima se linisteste ... incep sa aud cum bate inima Lui Isus. Inima mea incepe sa bata la fel cu a Lui ... mintea incepe sa se blocheze ca nu mai pricepe nimic .... In timp de inima danseaza de bucurie, de fericire, mintea se uita la ce intampla si nu pricepe nimic.
Ioan si David nu mai par niste schizofrenici plangaciosi si indragostiti senili. Sunt barbati ce au descoperit ca inima lor e intreaga cand bate in acelasi ritm cu a Lui Isus. Viata lor s-a schimbat cand au acceptat sa isi acordeze bataile inimii cu ale inimii Lui Isus.
Dragostea Lui Isus nu e o filosofie, o teorie ce mintea o asimileaza si inima trebuie sa o creada si sa traiasca dupa ea. Dragostea Lui Isus e o realitate. Ea e cea ce face inima sa invie, sa aprinda pasiunea pe care mintea vrea sa o ucida.
Ma distreaza insa ma si doare cand mi se spune ca numai dragoste am in cap, ca totul e romantos, si sa nu uit ca viata e grea si ca trebuie tratata logic, matematic, aspru, drastic. Numai ca la mine nu a mers asa si am ajuns in belele cu logica, matematica si argumentarea. Inima mea vibreaza si e fericita cand e acordata si bate in acelasi ritm cu a Lui Isus. Si cand ea e fericita, mintea desi e confuza de unde atata fericire se bucura si ea saraca si a inceput sa accepte ca nu e ea cea mai importanta si ca daca vreau ca sa fiu intreaga trebuie sa ma duc in bratele Lui Isus, sa imi asez capul pe pieptul Lui si sa tac. Sa imi acordez bataile inimii cu bataile inimii Lui Isus.
Imi place cum i se spune lui Ioan, apostolul ce a stat cu capul lipit de pieptul Domnului. Vreau si despre mine sa se spuna asa: Cella ce a stat cu capul lipit de pieptul Domnului.


sâmbătă, 27 noiembrie 2010

the yelow smiley face

Stiu ca are si putin limbaj colorat insa ... dincolo de asta e o realitate a zilelor noastre...

Group 1 Crew - Forgive me

Am gasit clipul asta de ceva timp si am trecut repede peste el, ca ... nu e stilul meu de muzica, insa obsedant ajungeam la el si mi-am zis ca n-ar fi rau sa il ascult si ... merita ascultati.

Tu sa traiesti in mine!

Imi place primavara, vara e faina insa fara caldurile alea de iti vine sa iti dai duhul, toamna are farmecul ei insa pentru mine, iarna e minunata. Ieri dimineata cand am iesit din casa a inceput sa ninga si am inceput sa dansez de fericire. Acum dimineata, toti copacii sunt imbracati cu o haina alba si pufoasa ... magie de scantei in lumina blanda a lunii si a rasaritului. Am coborat sa imi fac cafeaua si pisicile noastre nu au mai vazut fulgi si zapada. S-au jucat si au facut un bulgaras pe care si-l pasau de la una la alta. Nu am putut sa nu ma uit fascinata la ele. Una e mai jucausa, nebunatica si efectiv alerga dupa fulgi, sa ii prinda, sa dea cu labuta in ei. Cealalta cu labele inghetate pe presul de la usa se uita serioasa la tot ce se intampla.
Ma revad in cea ce alearga dupa fulgi, care se minuneaza de frumusetea lor, de forma, ... de dansul lor neuniform. Imi place sa ma bucur de viata, sa ma bucur de oameni, sa admir ce se poate ... ca un copil. Prietenii mei rad de mine cand ma vad facand asta si imi amintesc ca nu mai am doi ani. Nu conteaza, eu tot admir buruienile pe care ieri nu dadeam doi bani si care acum arata atat de frumoase incarcate cu zapada.
De unde bucurie cand viata e grea, cand criza loveste in plin, cand boala macina tot ce prinde? De unde bucurie de copil, bunatate, mila cand suntem educati sa ne protejam, sa ne cosmetizam viata, sa ne cenzuram emotiile, cuvintele, sentimentele ca sa nu fim raniti, sa nu suferim. Fara vulnerabilitate in viata, doar maturitate.
Dar, am acceptat sa devin fata Tatii si din acel moment viata mea s-a schimbat. Cand nu mai pot de durere fizica sau emotionala, mainile cu cicatrice incepe sa lucreze mangaind, alinand, strangandu-ma la piept. Si vin furtuni, necazuri, tragedii si toate astea ma fac sa uit de durerile, necazurile, nenorocirile altora canalizandu-ma si focalizandu-ma numai pe ale mele. Doar ele sunt cele mai mari, mai importante, mai urgente, mai grave. Si totul se-ntuneca si tristetea roade, lasa urme adanci in sufletul meu .... de una singura inebunesc, imi pun capat zilelor crezand ca asa se termina totul.
Dar Printul Vietii e Printul meu. Hristos a inviat nu ca fapt istoric ci ca realitate in viata mea. El e cel ce ma ajuta sa lupt cand disperarea ma cuprinde, cand gandurile devin distructive. Da, ma lupt cu asta ... cu ganduri distructive, cu auto dezapreciere, cu ganduri de neimportanta ... Si lupta asta, in care imi vine sa cedez, ma simt luata de mana si trasa in sus, spre ape limpezi, spre vindecare, spre liniste, spre alinare ... Mainile care ma trag in sus au cicatrice  ...  sunt mainile Lui Isus, a Celui inviat.
Luata disparat, in evenimente, viata nu are sens, nu are farmec, nu are logica insa Hristos, Printul meu imi spune ca tot ce mi se intampla e spre binele meu, ca e cu mine, ca locuieste in mine si ... pare o nebunie insa in zilele si noptile cu plans si disperare mainile cu cicatrice devin tangibile, vocea Lui audibila, prezenta fizica ....
Aceste maini cu cicatrice m-au scos milimetric dintre rotile unui trailer, din fata unui camion ce gonea in plina zi pe strazile orasului, din fata unei masini ce m-ar fi facut pulberi. Aceleasi maini s-a asezat in fantana fara apa si adanca de vreo 25 de metri si au facut caderea mea lina, pe cand aveam un an si jumatate. Tot ele au fost la lucru cand la mai putin de un an, am gasit o cutie cu soda caustica si crezand ca-i cine stie ce minune, am vrut sa o degust ...mi-am ars gura insa am scuipat si nu am inghitit nimic.
Mainile cu cicatrice sunt mainile lui Isus ce invie zilnic in mine, ce lucreaza, schimba, cizeleaza ... ce imi desfunda canalele inimii si sufletului incarcate cu tristete, neincredere, necredinta. Uneori il invidiez pe Pavel care a trait cu atata pasiune cu constiinta si credinta ca Isus cel inviat locuieste in el incat a putut sa spuna: "si nu mai traiesc eu ci Hristos locuieste in mine". Viata traita a lui Pavel a dovedit ca era adevarat, Hristos traia in el.
Doamne, vreau sa traiesc in fiecare zi cu Tine. Vreau sa nu Te mai tratez ca pe o roata de rezerva, ca pe o plasture ce aduce vindecare. Vreau sa traiesti Tu in mine pentru ca daca Tu traiesti in mine, mie mi-i bine chiar daca vine durerea, necazul, tristetea. Vreau sa traiesti Tu in mine pentru ca stiu ca Tu nu ma lasi, iar mainile cu cicatrice sunt in jurul meu ...
Vreau sa traiesti Tu in mine!

vineri, 26 noiembrie 2010

e viu, e aici, e real!

“De ce il cautati pe Cel viu printre cei morti?” e intrebarea pusa de ingeri ucenicilor ce au venit sa Il caute pe Isus in mormant.
Ei, asta a fost atunci … hat, acu cam 2000 de ani … e un mit, o poveste, un basm … ce inca nu e dovedit stiintific, tehnologic, biologic, chimic …. Unde e Isus Cel inviat acum?
Aici.
Ceeee? Cum aici? Unde aici?
“Eu voi fi cu voi pana la sfarsitul veacurilor”.
Traiesc invadata cu informatii, bombardata mai bine spus. Sunt atatea canale TV gen Discovery, History, Travel and Living, National Geografic si altele ce imi despica firul in patru, si iar patru, si din nou in patru, si iar asa … Rezulta un verdict dat de niste specialisti ce vine in contradictie cu raspunsul dat de altii. Cum sa mai crezi ca Hristos e viu, inviat cand cei de la Discovery spun ca e mit?
Pentru mine e o realitate si stiu ca unora li se pare nebunie, numai ca eu am istoria mea cu Hristos. Ma bazez pe ceea ce m-a provocat Dumnezeu: “puneti-ma la incercare si veti vedea daca nu voi deschide zagazurile cerurilor”. Cer lucruri, confirmari ca ceea ce fac, gandesc, actionez e bine si, imi raspunde. Raspunsurile vin uneori prin oameni, uneori prin vise. Stiu ca visele sunt vise insa … mintea mea, chiar si adormita nu creeaza raspunsuri la rugaciuni.
Evanghelia odata acceptata e ca si dinamita. Nu poti sta locului cu ea in mana admirand-o. Numai ca diferenta dintre dinamita si Evanghelie e ca una ii distrugatoare, una are rol de intregire.
Augustin spunea ca sunt creata cu un gol mistuitor, un dor ce nu poate fi linistit cu nimeni si nimic decat cu Dumnezeu. Cand Dumnezeu isi reia locul, sunt intreaga. Asta e rolul Evangheliei, sa ma intregeasca. Dar mai pot face ceva. Accept evanghelia si sa cred ca de-acu totu-I ok. Dar nu o las sa ma intregeasca. Cunosc efectele, cunosc pe Cel ce m-ar intregi, stiu tot insa nu ma las schimbata …
Viata mea a devenit o aventura, uneori dureroasa, uneori plina de surprise, uneori … molcoma iar uneori o duc din explozie in explozie. Catapultata in stari sau situatii sunt buimacita dar intreaga …
Multa vreme am refuzat sa intru in cimitirul unde e ingropat tatal meu. Mi-era teama ca tot dorul se va preface intr-un plans spasmodic si apoi sunt om in toata firea, nu ma pot face de ras asa in fata oamenilor. Efectiv nu mai intram in cimitir sau ocoleam zona. Insa moartea e o realitate si inainte de a merge la ultima inmormantare, am recitit: “de ce Il cautati pe cel viu intre cei morti?”. Mi-am zis ca e vorba de Isus …. Apoi insa am realizat ca tata nu e acolo in mormant. Trupul da, e acolo … pulberi. Insa tata … sufletul cu temperament, personalitate e in cer, e viu. Acea parte vesnica din el a plecat la Tata. In cimitir, imi plang dorul, amintirile, … dorintele insa tatal meu ma asteapta ACASA, acolo sus.
In ziua inmormantarii tatii, un prieten bun de-al meu predica ca de cateva zile, noi cei ramasi orfani de tata, am intrat sub aripa Lui Dumnezeu si El e numit Tatal orfanilor. Mi-am ridicat ironic ochii spre cer si am zis: “ok, de-acu sa Te vad Doamne!”
Si am vazut cum atunci cand imi crapa maseau in gura, apareau ca din senin oameni care sa ma ajute, apareau mecanici, electricieni, instalatori … oameni ingeri. Nu pot dovedi stiintific, fizic, biologic, … cum de oamenii astia veneau sa ma ajute. Si … hai, unu e o intamplare insa … in timp, s-au adunat la numar ingerii –oameni veniti special pentru mine.
Cel inviat e viu in mine, cu mine si pentru mine. E aici. E o realitate. O cred? Imi las viata schimbata intr-o aventura sau ma chinui tarandu-ma pe burta si urlandu-ma ca mi-I viata blestemata? Eu am decis sa ma las schimbata, transformata. Am decis sa accept ce spune Evanghelia, am decis sa Il pun pe Dumnezeu la incercare. Am decis sa cred ca Isus nu e un mit, o poveste, un basm ci o realitate ce schimba viata mea si o face de poveste.
Crestin inseamna purtator de Christos si eu am decis sa port un Christos inviat, viu, ce are putere sa salveze, sa invie, sa vindece, sa ierte si nu un Christos mit, basm, poveste.
Christosul meu e viu, e aici, e real!

joi, 25 noiembrie 2010

doar pentru casatoriti

Am gasit un articol la Vyky  care l-a preluat de pe Provocarea Curatiei si e 1 Corinteni 13 scris pentru cei casatoriti.
(1) Chiar dacă m-aş ruga în public, astfel încât să-i fac pe toţi să se simtă umiliţi în faţa evlaviei mele, şi chiar dacă aş vorbi în faţa altora cu cuvinte pompoase, încât să-i duc de nas pe toţi cu elocinţa mea, şi chiar de aş avea o voce încât să storc în biserică lacrimi din ochii bătrânilor şi aplauze din partea tinerilor, dacă nu-mi iubesc soţia, sunt egal cu zero.

(2) Şi chiar dacă aş predica în biserică sau aş da învăţătură la întâlnirile tinerilor şi aş fi tobă de Biblie şi teologie, şi chiar dacă aş fi nelipsit de la toate repetiţiile de cor şi fanfară şi din toate misiunile, ba chiar şi la înmormântări, dacă nu-mi iubesc soţia pe care mi-a dat-o Dumnezeu, sunt egal cu zero.
(3) Şi chiar dacă m-aş scula cu noaptea în cap şi aş pleca la lucru şi aş avea chiar două sau trei slujbe, ca să aduc bani în casă, şi chiar dacă m-aş duce să lucrez în Spania sau Italia, şi chiar dacă mi-aş face casă mare şi mi-aş putea schimba maşina tot la doi-trei ani, şi am avea toate lucrurile necesare în casă, şi am mânca măcar săptămânal la restaurant, dacă nu-mi iubesc soţia, e totul egal cu zero!
(4) Dragostea rabdă multe critici şi refuzuri, multe oboseli ale partenerului, încăpăţânări şi schimbări de planuri.
Dragostea iartă de fiecare dată, ştie să şteargă lacrimi şi să îmbrăţişeze, să îmbărbăteze şi să restaureze. Dragostea ştie să jertfească din timpul şi activităţile ei plăcute, chiar şi atunci când ceea ce face nu trezeşte în ea entuziasmul pe care l-ar fi trezit activitatea ce şi-a propus-o.
Dragostea nu e invidioasă când partenera lui e considerată o soţie mai bună decât e el un soţ bun.
Dragostea nu îl consideră pe celălalt mai prejos ca valoare, daruri, aptitudini, sau ca fiind cel bun să asculte, nu să vorbească.
(5) Dragostea se spală pe dinţi, chiar şi pe picioare; nu-şi bate joc de tine şi nu te critică, nici nu te ia peste picior de faţă cu alţii.
Dragostea nu-l consideră pe celălalt un sclav care să slujească şi să-i împlinească toate poftele şi dorinţele.
Dragostei nu-i sare ţandăra de fiecare dată când celălalt nu îi face pe plac şi nu consideră că e buricul pământului, sau cel puţin al căsniciei.
Dragostea nu e răzbunătoare şi nici nu-i dă celuilalt de înţeles zilnic că „aşa cum faci tu, aşa o să-ţi fac şi eu”.
(6) Dragostea nu se bucură de necazul celuilalt, nici măcar atunci când acesta a dat cu capul în mod meritat; dragostea nu aşteaptă cu nerăbdare să păţească ceva partenerul, ca să-i poată arunca: „ţi-am spus eu că aşa va fi”.
Dragostea apreciază adevărul oriunde îl găseşte, chiar pe buzele partenerului care-i spune că a greşit.
(7) Dragostea nu trâmbiţează în public, nici celui mai bun prieten, greşelile partenerului.
Dragostea îl crede pe celălalt pe cuvânt şi nu ia atitudinea de agent FBI, de a-i urmări fiecare pas, doar se vor adeveri bănuielile lui.
Dragostea va nădăjdui în fiecare zi că celălalt va deveni mai blând, mai smerit, mai evlavios, mai iertător, mai înţelept, mai iubitor, şi nu îi va zice: „Tu niciodată nu o să…”
Dragostea suferă chiar şi nedreptăţile pe care i le face celălalt şi nu se transformă în ură, ci aşteaptă smerirea, împăcarea şi îndreptarea lucrurilor, înaintea lui Dumnezeu.
(8) Dragostea de felul acesta nu poate fi ucisă de nimeni şi nimic.
Căci aprecierile celor din biserică se pot duce; averea se poate pierde, iar realizările uita. Dar în căsnicie, ceea ce va însemna, va fi dragostea.
(9) Suntem chemaţi să ne implicăm în lucruri în parte şi să strângem bunuri în parte, dar să iubim pe de-a-ntregul.
(13) Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa că Dumnezeu ne va călăuzi în căsnicia noastră, speranţa că vom avea o viaţă fericită împreună, şi dragostea de azi, tare ca moartea şi ca locuinţa morţilor.

dau maturitate pe inocenta

Imi place si nu-mi place sa primesc cadouri. E o contradictie stiu, insa imi place sa primesc cadouri impachetate, niciodata nu am avut rabdare sa desfac cu grija hartia, sa o paturesc, apoi sa admir forma cutiei, sa ma intreb ce calitate are hartia, cat de scumpa a fost funda de deasupra. Ma intereseaza continutul de dupa hartie, cutie, invelis. Cadoul e in ele. Eu la el vreau sa ajung.
Nu-mi place sa primesc cadouri cand stiu ca e criza, ca cel/cea care mi-l aduce si-a cheltuit banutul si ... chiar nu avea surplus si e o cheltuiala in plus. Stiu ca o face cu drag insa ... ma doare sa il primesc.
Dar, azi am inteles ceva. Atunci au fost aduşi la El nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să se roage pentru ei, dar ucenicii i-au mustrat pe cei care i-au adus. Isus însă le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, pentru că Împărăţia Cerurilor este a celor ca ei!“ Apoi Şi-a pus mâinile peste ei şi a plecat de acolo. Matei 19:13-15.
Cineva vine cu cativa copii la Isus ca sa ii binecuvante si sa se roage pentru ei insa ... este trimis la plimbare cu copiii cu tot. Banuiesc ca discutia nu a fost una politicoasa ci cam asa: nu vezi ca aici sunt numai oameni seriosi, interesati de lucruri importante. Ce vrei cu copiii astia? De ce nu i-ai lasat sa se joace? Noi sumtem acum prinsi in discutii teologice, numai de copii nu avem chef. Sunt galagiosi, expansivi, lasa urme peste tot si apoi daca ii certi, se uita cu ochii lormari si isi arata dintii stirbi la tine atat de nevinovat de chiar ai crede ca nu au facut nimic rau.
Intervine Isus care isi pune mainile peste copii, adica ii binecuvanta, se roaga si apoi pleaca de acolo.
Adica Isus pleaca de la marea intalneala sofisticata? Aham.
Pai ... de ce?
Orgoliile erau mari. Ei erau invatati, destepti, intelectualii si filosofii vremii... oameni cu capul pe umeri si ... nu isi pierd vremea cu niste mucosi, lucrurile importante se discuta acolo unde sunt ei, nu acolo unde copiii topaie pste tot. Sunt socati ca atunci cand iese la iveala maturitatea din ei, face Isus ce face si ei se trezesc cu cate un tanc de copil in fata lor dat drept exemplu. Ca ei sa deveniti ca sa fiti placuti, ca sa intelegeti, ca sa va bucurati, ca sa fiti nascuti din nou ....
Mereu si parca obsedant, Isus revine la copii ....
Doamne, dar toata munca de a invata, acumula informatii care sa imi dea un statut, o pozitie in societate se duce pe apa sambetei? Acum cand lumea incepe sa ma vada, sa ma respecte, sa vada vedeta din mine, Tu imi aduci mucosul asta care face ochii mari la noi toti si ne zambeste stirb si comic? E drept ca numai vazandu-l, fata incepe sa ni se insenineze insa ... ne pierdem timpul inseninandu-ne fetele si pierdem timpul cu ei in loc sa ne ocupam de problemele importante.
Ca un copil sa devii Cella.
Doamne, si asa sunt mai copilaroasa din fire si mi se spuna ca ar trebui sa imi creasca mintea ... Tu vrei sa dau in mintea copiiilor?
N-am spus sa dai in mintea lor. Am spus sa actionezi ca ei, sa iubesti ca ei, sa razi din toata inima ca ei, sa dansezi de bucurie, sa topai cand primesti un cadou, sa vorbesti cu pasiune despre ce ai descoperit, sa uiti si sa ierti cu inocenta unui copil, sa multumesti cu acea frenezie specifica copilariei ... Si, nu incepe iar cu ce va zice lumea. Stiu bine ce zice lumea, Eu iti spun ce sa faci Tu. Pe cine alegi sa asculti? Cine conteaza? Si apoi, stii bine cat de prost te simti cand trebuie sa fii superprotocolara, sa iti cauti cuvintele cand vorbesti, sa ai dex-ul langa tine ca nu cumva sa gresesti vreo articulatie, cum iti ingheata sangele in vene cand esti pe langa vreo somitate. Vrei sa devii ca ei? Niste sperietori?
Cella stii ce e comic? Ca sperietorile astea sunt de fapt niste copii terifiati, palizi, transpirati de teama insa care prin prezenta, dominanta, puterea ce o au in maini au ajuns sus, care si-au dorit voci grave, prezente impunatoare si, .... acum asta au. Dar, in interior plang ca niste copii haituiti ce au nevoie de copii ca tine, fara ifose si sclifoseli, care rad zgomotos si molipsitor, care lasa jucariile si vin in bratele Mele pentru o imbratisare si apoi pleaca sa isi continue jocul.
Doamne, dar copii sunt galagiosi, uneori chiar obositori ... pun atatea intrebari ..
Tu vorbesti?
Da, dar macar eu nu le pun cu voce tare.
Si ce daca? Nu sunt tot intrebari? Nu ucide copilul din tine, nu il prefa in om matur sclifosit si spilcuit. Lasa copilul sa se joace, sa rada, sa se bucure, sa multumeasca spontan, sa uite si sa iubeasca repede, sa nu intre in maturitate unde sa coaca ganduri, ura, manie, razbunare si ... care cu o voce ce ingheata sa trateze viata.
Doamne, stii de ce imi place mie de Tine?
Stiu, insa imi place sa imi spui tu.
Pentru ca Tu ma iubesti asa cum sunt eu, cu Tine pot sa visez, pot sa fiu eu, pot sa alerg prin ploaie si sa sparg baloanele facute de apa ce cade repede pe pamant, pot sa privesc uimita bobitele de roua ce fac plaja dimineata la soare, sa numar ciorile, stelele .... Pentru ca imi esti Tata si nu pui conditii ca sa ma iubesti si accepti, pentru ca esti atat de ... Tata.
imagine preluata de pe http://www.flickr.com/

miercuri, 24 noiembrie 2010

sinucidere in spiritualitate

Elena scria ieri despre sinucideri. Locuiesc in capitala Moldovei care e cap de afis la numarul de tentative de suicid pe zi, la numarul de sinucideri in Romania. Suntem si noi in cap de lista la ceva, ...  la avorturi si sinucideri.
Stiu ca unii nici nu discuta acest subiect, nici nu concep sa auda de asa ceva. Dar, ca una care am cochetat cu asa ceva, pot sa ii inteleg pe cei care care lupta cu ea. Efectiv simti ca te copleseste totul, ca nu ai unde iesi .. e o stare de panica continua ... ce devine insuportabila. Si, eram crestina cand luptam cu asta ... stiam de Dumnezeu, stiam ca s-a platit un pret pentru mine. Teoretic, eram bazata. Emotional, eram varzaaaaa.
Mai e o un soi de sinucidere, ... sinucidere in spiritualitate. Tot ce mi se intampla e spiritualizat. Vine cineva si ma acuza ca am fost bolovanca si am jignit-o, am ranit in stil mare si in loc sa imi cer iertare si sa indrept situatia, incep sa intreb: Doamne, ce vrei sa ma inveti de aici? De ce ma treci pe aici? Cu ce probleme se confrunta aceasta persoana? Are ceva probleme de a venit sa imi spuna asta, nu? Eu o numeste sinucidere a constiintei, mutilare sufleteasca. In loc sa analizez si sa vad ca eu am o problema aici ... e urgenta si trebuie rezolvata, arunc pisica moarta in ograda altuia si apoi incep sa strig ca pute tare de la ei ... ei sunt vinovati de miros, de pisica, de moartea ei ...
Din motive religioase unii prefera sa nu vorbeasca cu mine, unii sunt prea spirituali pentru a vorbi cu mine ... eu nu ajung nici la piciorul broastei si ei sunt pe Everest ... Cand ma confrunt cu astfel de persoane, imi iau talpasita pentru ca mi se face greata ... instant.
Nu pot folosi make up din motive medicale. Insa ma vad uneori, cosmetizandu-mi viata. Ok, un fond de ten ca sa nu se vada ca sunt palida, niste creion ca sa nu se mai vada asa cearcanele, putin ruj pentru culoare ... ceva fard pentru ochi sa nu se mai vada tristetea din ei ... inca o privire in oglinda sa imi analizez fata. Fata, nu ochii. Ok, e gata si plec.
Ce e sub machiaj? Disperare, o lume nebuna, nebuna, nebuna. Nebunie de ganduri, de idei, lupte cu mine, sunt ranita de moarte, uneori in coma si in fata oamenilor ... trebuie sa arat bine ... ma prezint asa si in fata Lui Dumnezeu ... De ce? Vorbesc despre orice altceva decar despre ce ma doare si ma afecteaza. Imi dosesc durerile, tristetile, ranile si creste stratul de machiaj ... iar cand explodeaza, uimita intreb: Doamne, ce vrei sa ma inveti? Mi se pare intrebarea de o nesimtire ipocrita greu de descris. Ce vrea Domnul? Sa iti rezolvi problemele, sa le confrunti, sa scoti gunoiul de sub pres afara, sa lasi vindecarea in viata ta, sa nu te mai prefaci a fi sfant.
Dar, asta e greu si nu da bine la orgoliu. Clar ca nu da bine.
Recunosc ca sunt in extrema cealalta. Fac psihanaliza (cam mult spus) din orice mi se reproseaza, uneori port vinovatii inchipuite pe umeri si ... cad tocmai pentru ca nu vorbesc despre ele cu Tata.
De ce se sinucid oamenii? In ultima vreme parca e un trend intre vedete ... trend negativ ... motive diverse.
Daca kilogramele se aduna, ma sinucid? Daca mi-am pierdut slujba, ma sinucid? Daca ma lasa sotul, ma sinucid? (Asta e pentru cei casatoriti). Daca nu ajung vedete, ma sinucid. Daca nu castig la loto, ma sinucid.
Pare comic insa efectiv isi canalizeaza energia si toata viata pentru o persoana, scop si nimic nu mai are valoare cand nu se implineste. Nu mai simt ca au valoare, considera ca viata nu mai merita traita.
Nu pot decat sa multumesc Domnului ca in nebunia mea, L-am auzit. Mi-a spus cat de valoroasa sunt, ca am un pret, ca pretul meu e inestimabil, ca sunt iubita mai mult decat m-ar iubi orice pamantean, ca scopul meu nu e sa imi mentin un anumit numar de kilograme, sa am un statut, sa am un sot/sotie, sa am bani, o slujba, sa fiu vedeta.
Poate in ochii unora sunt considerata nimeni sau fara valoare insa nu si in ai Lui Dumnezeu. Statutul meu mi-i dat de Dumnezeu si, sunt fata Tatii. Sunt preiubita Lui. Pentru mine a murit Hristos. Sunt valoaroasa in ochii Lui Dumnezeu.
Increderea mea e in El si cand nu Il simt, aud, vad si cand parca totul se prabuseste in jurul meu!


marți, 23 noiembrie 2010

mai in gluma, mai in serios

Rodica mi-a trimis materialele de mai jos si ... dincolo de comic am descoperit si adevaruri despre comportamentele noastre. Din fericire, au si subtitrare pentru cei ce nu stiu limba engleza.



schimbare fara schimbare

Multa vreme, am fost ca si Tipatescu, din "O scrisoare pierduta" scrisa de celebrul I.L. Caragiale. Ma rugam cam asa: Doamne, fa o schimbare in viata mea, ca nu-mi place cum e viata mea, insa fara sa se schimbe mare lucru si lucrurile ar trebui sa mearga cam asa ... si incepeam sa ii dau eu indicatii clare cum sa mearga. Eram chiar mandra de rugaciunea mea, eram mandra de mine: serioasa, un om ce nu isi arata emotiile, calm, calculat, nu conta ca taiam in carne vie - o faceam cu stil. Insa un sentiment de greata fata de mine insami se instapanea din ce in ce mai mult in inima, mintea, sufletul si trupul meu. Normal ca tot Domnul era vinovat.
Dar, Doamne ... uite si Tu. Ce e in neregula? Ce nu am bifat? Ce condica nu am semnat? Ce haine nu am imbracat? Ce am facut?
Cella, Tu vrei schimbare?
Da, nu asta Iti tot spun?
Schimbare fara schimbare?
Hah?
Vrei sa te schimbi fara sa se schimbe nimic in atitudinea ta? Vrei o schimbare interioara fara sa iti fie afectat exteriorul? O schimbare care sa nu se faca vizibila?
Exact, Te-ai prins.
Tie a inceput sa iti placa de Isus, da?
Oooo, da!!!!
Dar ... hai sa Il studiem un pic amandoi pe Isus, vrei?
Doamne, Tu stii ca asta e provocare pentru mine, nu? Isus a fost perfect, a stiut ce sa spuna, cum sa spuna, cui sa arate mila, cand, apoi ... El a nu raspuns asa la obraz cui trebuia, ... e drept ca la faza din Templu cand ii da afara pe oamenii de afaceri siiiiii ... nu a fost prea manierat, dar ... da, asa sa nu isi iasa din pepeni, as vrea sa fiu si eu ...
Cella, Isus a aratat mila, compasiune, a vorbit frumos cum spui Tu insa nu echilibrat, impersonal, uita-te la Fiul Meu si-ai sa Il vezi plangand. Cand Lazar e in mormant si prietenele Lui Maria si Marta bocesc sfasietor, El plange. In public si ... stii din ce era format publicul Lui? Din floarea aleasa a fariseimii ascunsa in multime, curiosi, spioni, cersetori, oameni dornici de extraordinar ... Si nu e singura data cand plange ... mai plange pentru Ierusalim, pentru ca oamenii de acolo refuza sa creada ca Eu ii iubesc. El asta le spunea si ei ... stii urmarea povestiii.
Dar, mai uita-te la El in Templu cand "oamenii de afaceri", cum le spui tu, isi faceau tranzactiile fara nici o jena acolo unde ar fi trebuit sa se inchine, adusesera negustoria dincolo de limite. Ce face Fiul Meu? Are un mod nemanierat de a-i scoate afara? Ieseau cam pe burta?
Cella, Fiul Meu stia si stie ca Il iubesc fara masura, El actiona aici de dragul Meu. Adica voaia respectata casa Mea, de dragul Meu. Cand ti-i drag cineva si e jignit, calcat in picioare, umilit, tu reactionezi echilibrat, rece, impersonal? Crezi ca daca te dresezi sa raspunzi asa, esti ca Isus? Prostii ... Isus nu si-a dresat nici un sentiment. A plans, s-a enervat, maniat, a tipat la ei, a fost atent la starea celui cu care vorbea, a incurajat, a mustrat fara sa umileasca, fara acea racime si impersonalitate ce tot o vrei tu cultivata.
Cine iti spun Eu ca esti cu Cella?
Preaiubita Ta.
Crezi asta?
Mhmh .. d ...dddd... da.
Vezi, aici e problema. Teoretic tu crezi, practic numai mintea proceseaza asta. Un copil iubit nu actioneaza rece, echilibrat, impersonal sau cum mai gandesti tu. Un copil iubit actioneaza cu incredere, iubeste, plange, se infurie, mai cade, se loveste si atunci boceste si scanceste cu glas taaaaareee, se tanguie, ii trece si apoi alearga inapoi la ceilalti. Si pentru ca ii era dor de ei ii imbratiseaza, le povesteste ce a facut Tata pentru el, ce i-a adus, cum il trateaza, e sigur de dragostea Tatii si nici nu ii trece prin cap ca nu ar mai fi iubit. Nu poate concepe ca o greseala l-ar arunca afara din dragostea Tatii. Nu isi controleaza muschii fetei, trupului, vocea, gandurile, sentimentele ca sa ii faca pe plac Tatii ca acesta sa il iubeasca. Nu. Deloc. E iubit.
Adica Tu vrei sa daram tot ce am zidit eu atatia ani? Adica Tu vrei sa devin vulnerabila? Sa ma bucur ca un copil de viata? Sa dau in mintea copiilor? Sa vorbesc despre dragoste? Tu nu realizezi ca oamenii vor rade de mine? Sa imi manifest emotiile si sentimentele? In public? Asta e nebunie ....
Doamne, uite ... imi dau seama ca incep sa ma robotizez mai mult decat aparent si ca sufar de crap in interior .... realizez ca ma autodistrug si ca sunt in cadere libera. Stiu ca Tu tii cont de fiecare rugaciune, stiu ca iti pasa de fiecare fir de par de-al meu, iti pasa de sentimentele mele, de emotiile mele, de tot. Adica de inima, suflet, trup si duh. Stiu ca voi carcoti pana la nesimtire, stiu ca ma voi aseza in fund ca un copil incapatant si-am sa urlu ca nu imi place ce se intampla. Insa schimba-ma. Vreau sa actionez ca un copil iubit, un copil caruia nu-i trece prin cap ca nu ar mai fi iubit. Vreau sa actionez impulsiv ca un copil iubit, instinctiv, ce se bucura galagios, plange zgomotos (aici daca se poate cu zgomot redus si putine lacrimi .. in special in public) ...
Stii ce Doamne ... schimba-ma cum vrei Tu, ca eu numai prostii debitez ... cum stii Tu ca e cel mai bine.
Merg pe mana Ta! Am incredere!

luni, 22 noiembrie 2010

viata de aventura

Citatul si florile de camp sunt dedicate unei persoane "pretioase" ...
"Cand esti indragostit de Hristos si stii ca Dumnezeu e indragostit de tine pana peste urechi … nimic nu mai conteaza … Drumul lung e pana ajungi indragostit … Dupa asta incepe o aventura de-o viata sau o viata de aventura." (13.11.2010)

imagine preluata de pe flickr.com

plec!

De-a lungul timpului am invatat sa fac slalom prin circumstante, probleme, oameni. Am invatat ca unora le place sa ii asculti si sa ii aplauzi si atat. Unii ma vor langa ei ca sa aibe audienta, unii au o lista de Nu-uri, altii au alta, unii o lista mixta. Ca om cu cap, asa ma cred, am luat Nu-uri si de unii si de la altii si mi-am creat propria lista. Sunt mandra de lista mea ...
Mergi frumos, Nu ca baietoaicele.
Vorbeste frumos, NU folosi cuvinte urate sau triviale.
NU scuipa pe strada.
NU mesteca guma.
NU purta haine ce crapa pe tine daca te misti.
NU purta haine provocatoare.
NU consuma bauturi alcoolice.
NU rata nici o intalnire, seminar, conferinta, slujba de la biserica. Semneaza condica in toate.
NU fi numai auditor, spectator ci implica-te.
NU minti fara acoperire.
NU pofti sotul nimanui si nici NU te culca decat cu sotul tau.
NU ....
Nu ....
Cu atatia de Nu, nu pot decat sa fiu mandra de mine. Invatasem sa raspund cuiva ce ma lauda, "ei ... nu e chiar asa, lasa, lasa ...." insa asta e falsa mandrie si abia asteptam sa imi mai spuna ceva asa care sa imi faca origoliul sa pulseze. Socant insa a fost cand dupa ce cineva mi-a facut un compliment i-am spus multumesc si am mai comentat ceva. Mi-a zis: multumesti? I-am zis: Da, mi s-a acrit de falsitate si fariseism.
Mi s-a acrit de lunga si oribila lista de NU-uri ce trebuie sa o port cu mine, sa bifez ca nu am esuat, sa ma ajute sa merg prin viata placuta de ceilalti.
MI S-A ACRIT!!!!!!
Mi s-a acrit sa vad persoane mai brunete si deja sa nu dau multi bani pe ei, pentru ca intra la categoria "rudele mele cu sange fierbinte" sau "neamurile din Franta". De acolo, nu-i mai scot orice ar face ....
Mi s-a acrit sa gasesc vina la ceilalti si sa nu-mi recunosc greseala.
Mi s-a acrit sa ma tin de lista lunga care sa ma faca placuta oamenilor, sa-mi asigure succes in fata lor.
Mi s-a acrit de propria ipocrizia, falsitate.
Mi s-a acrit sa ma pacalesc ca sunt libera, plina de viata.
Am descoperit ca locuiesc in cimitir, in propriul mormant si ca imi varuiesc, vopsesc, ingrijesc mormantul cu lunga-mi lista de "de facut". Isus imi spune de eliberare, eu ii spun ca sunt libera. Unde ma vede El inrobita?
In propria fatarnicie? Ei, hai Isuse ... vezi ca sunt fata de treaba, oamenii ma plac, si apoi nici Tu nu esti de acord cu pacatele alea si alea ....
"Eu ii iubesc pe pacatosi si urasc pacatul", tu ii urasti si dispretuiesti si pe oameni si faci pacatele lor,
Ce?
Care ti-i atitudinea fata "de rudele cu sange fierbinte"? Cum ti se infierbanta tie sangele cand te calca pe batatura? Si nu numai legat de ei ... . Cum ii privesti pe cei ce sunt contaminati cu boli venerice? Pe cei cu SIDA? Pe cei de la marginea societatii? De ce ii acuzi pe farisei? Tu cand judeci ce esti? Te uiti cu dispret la vamesi si te lauzi cu propria sfintenie .... E drept ca nu spui: "Doamne ce mare si tare sunt" insa ... esti pe aproape.
Libertatea de care iti spun Eu e sa iesi de aici, din fatarnicie, din mojicie si sa fii libera ... eliberata de lugile tale liste, legi, amendamente, ordine. Am murit ca sa implinesc jertfa pentru pacat, jertfa de ispasire. De ce mai stai in mormant si ti-l tot infrumusetezi? Tu nu vezi ce duhoare e aici? Chiar nu simti ca puti a mort? Nu vezi ca locuiesti printre cadavre?
Iesi afara! Vamesii sunt cei ce au acceptat sa iasa, cei ce au acceptat provocarea de a se lasa iubiti, iertati, spalati, vindecati de Mine. Iesi la lumina! Nu mai fi mandra de slalomul asta a tau!
La lumina soarelui am descoperit ca Isus are dreptate ... afara e aer curat, oamenii sunt frumosi, comori ce trebuie descoperite. Lasandu-ma iertata, vindecata, dezrobita am descoperit ca eram legata cu lanturi grele in fatarnicie, in fariseism macabru, ca mi le voalasem superb sub masca ironiei muscatoare.
Ies din mormant, din cimitir, fariseul din mine nu e mort insa sunt decisa sa vorbesc cu el, sa il inteleg, sa vorbesc cu Isus de el, sa il iubesc asa cum imi spune ISUS.
Mai am un singur NU. Sa NU ma mai intorc in mormant!
http://www.flickr.com/photos/asw-change/3411960814/sizes/l/in/photostream/

duminică, 21 noiembrie 2010

ce mult te-a iubit - Florin Chilian

Azi sarbatoresc multumind cu bucurie!

Ce zi e azi? Duminica? E sarbatoare? De ce ma rog e sarbatoare? Ca sa ma odihnesc? Pai si ieri a fost zi libera, nu m-am odihnit? De ce e mai importanta ziua de azi ca cea de ieri? E prima zi a saptamanii? Si luni e a doua? Cum vine asta?
Evreii sarbatoareau Sabatul, ceea ce reprezenta a spatea zi a saptamanii. In sase zile Dumnezeu a creat lumea iar a saptea, a fost declarata zi de sarbatoare, de celebrare, de bucurie, de multumire.
Noi sarbatorim duminica, pentru ca duminica dimineata a inviat Hristos! Dar, e o zi de sarbatoare, de multumire. Nu e odihna principalul motiv de sarbatoare, ci multumirea.
Azi multumesc pentru ce am, pentru haine, papuci, pat, plapuma si perna, acoperis desupra capului, mancare, slujba, scoala, parinti, copiii, frati, surori, bunici, vecini, musafiri, prieteni, amici. Azi, nu ma mai preocup de dorintele-mi egoiste ci multumesc. Pai nu terminasem? Nu, lista continua.
Azi, am timp sa multumesc pentru rasaritul ce seamana cu o explozie de lumina si culoare, pentru stelele ce palesc rusinate privind acest spectacol si la luna ce pleaca sa-si faca siesta ca sa apara diseara mandra si gratioasa ca o regina. Pentru gazele ce zboara ametite de bucurie in cate o briza calduta. Pentru mustele ce invie din crapaturi si zboara insa parca sunt bete si nu poti sa nu razi vazandu-le. Pentru ciorile ce innegresc cerul si parca sunt un cor ragusit de croncanitoare. Pentru merele uitate in varful marului ce dau o pata de culoare in peisajul devenit gri. Pentru florile rezistente ce cu demnitate si incapatanare nu renunta in batalia cu ceata, frigul, bruma si isi tin capul sus, isi mentin culorile si devin evidente acum, cand toate suratele lor au devenit amintire.
Azi, multumesc pentru prietenii ce in timpul saptamanii mi-au sustinut aripile ce pareau frante si m-au ajutat sa zbor si sa merg mai departe. Multumesc pentru sfaturile, incurajarile, rugaciunile lor, pentru inima lor mare, pentru ca sunt niste comori, bandaje de dragoste asezate langa mine.
Azi, multumesc pentru slujba ce o am, pentru colegii ce ma plac insa si pentru cei ce nu ma plac. Pentru lucrul ce il am de facut, pentru puterea ce mi-o da Dumnezeu ca sa imi fac treaba, pentru oamenii cu care vin in contact, pentru ca vad bunatatea Lui prin ei si in ei.
Azi, multumesc pentru biserica mea, pentru oamenii din ea, pentru ca sunt vulnerabili ca si mine, pentru ca impreuna cu ei invat, cresc, ma bucur, acolo imi primesc mustrarea, sunt slujita si slujesc.
Azi, multumesc pentru bucuria de a canta si chiar daca de vreo doua zile mi-i vocea in pioneze si neaparat trebuie sa o tratez ca am nevoie de ea, azi multumesc. Multumesc pentru voce, multumesc pentru cantece, multumesc pentru cei ce au capacitatea, talentul, abilitatea de a se juca cu versurile si notele, pentru cei ce le descifreaza, pentru cei ce isi bat capul ca sa invat si eu melodiile si versurile, pentru cei cu care cant, pentru cei ce ne vor asculta cantand. Muzica e un dar putin spus pretios, atat pentru cei cu ureche muzicala cat si pentru cei fara.
Azi, multumesc pentru mancare, pentru papilele gustative care imi fac creierul sa danseze cand ma desfat cu ceva ce imi place. Multumesc pentru legume, fructe, carne - leguma mea preferata, pentru prajituri (cum sa nu multumesti pentru ele?), pentru fructele de mare, pentru sosuri, sucuri, apa (pentru bauturile alcoolice nu stiu daca sa multumesc sau nu, deocamdata nu.), pentru condimente carecombinate scot niste mirosuri de ai manca paine cu miros, pentru paine ...
Azi multumesc ca am toate astea si le am, pentru ca am un Tata caruia ii pasa de mofturile mele culinare si vestimentare, pentru ca se ingrijeste ca sa am strictul necesar, pentru ca stie ca nu tin cont prea mult de sanatatea mea si atunci a instaurat zile de odihna si sarbatoare, pentru ca asa a creat El organismul meu ca sa am nevoie si de repaus si de zile de petrecere, de sarbatoare, de bucurie ...
Azi, nu Il iau la zor, la intrebari ... azi sunt multumitoare ...
Intr-o zi de duminica, cand ziua isi deschidea incetisor genele, Hristos a inviat, a invins moartea aducand viata pe pamant. A inviat si prin sangele Lui eu sunt iertata. El e jertfa ce a ispasit vinovatia mea. Am inviat cu El in acea dimineata si asa am viata. O viata de multumire, de bucurie, o viata plina de viata...
Cum sa nu dansez de bucurie? Cum sa nu dansez de multumire? Cum sa nu dansez ca un copil stiindu-ma iubita, iertata? Cum sa nu dansez stiind ca Tatalui meu ii stralucesc ochii uitandu-se la mine cu satisfactie cand fac asta?
Cum sa nu Ii multumesc pentru ca stia ca am sa uit de Isus si am sa ma las dusa de valul ingrijorarilor si a trimis Duhul Sfant ca sa imi vorbeasca de Isus, de Tata? Cum sa nu ii multumesc pentru ca El e cel ce ma invata sa multumesc, sa ma bucur, sa sarbatoresc.
Azi nu ma plang.
Azi nu am lamentari.
Azi durerile sunt lasate deoparte pentru ca MA BUCUR.
Azi sarbatoresc!
Azi multumesc!
Azi ma bucur!
Azi sarbatoresc multumind cu bucurie!
Azi ma bucur de viata devenita aventura sau de aventura de-o viata cu El!
http://www.flickr.com/photos/theworldofvonie/4735698323/sizes/o/in/photostream/

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

sa cante muzica maestre!



am nevoie de ingeri

Am o prietena ce ma imbie la plimbari printre stele, sa ma asez sub stresina zorilor, sa ma strescor pe langa luna ca sa o sperii (asta e de la mine), sa ma regasesc dincolo de taceri, framantari, casa ploilor, sa ma ascund sub plapuma de nori ca sa fac stelele sa zambeasca si soarele sa se incrunte de galagia ce am creat-o. E vorba de Denisia careia vreau sa ii spun ca am gasit cum as putea sa fac ce ma imbie ea mereu ... numa ca e cam greu. Trebuie sa complotam cu ingeri cred ...
Denisia, ce zici?
Ce-a zis?
Eu zic... sa nu ne oprim din a visa... sa ne plimbam printre stele, pe margini de gand... cand suntem triste sa ne ascundem in spatele privirii dincolo de lacrima neplansa... cand suntem fericite sa urcam treptele sufletului pana pe acoperisul lumii si de acolo sa ne strigam bucuria... cand obosim de alergare si simtim ca ne prabusim, sa ne prindem de stalpii sufletului, sa nu ne departam de noi... cand vrem o clipa de singuratate sa ascundem clepsidra timpului, sau sa uitam sa o intoarcem... cand prietenii ne tradeaza, sa ne plangem durerea printre lanuri de porumb necopt, cand vrem sa ne razbunam pe cei ce ne distrug visele, ne frang aripile, sa stergem cararile sau urmele pasilor intre noi si ei...



imagine prealuata de pe http://www.flickr.com/

iubesc ca Tata?

Stiu cine sunt! Stiu ce imi sopteste Tata. Stiu ca sunt preiubita Lui. Stiu ca Isus a murit pentru mine. Stiu ca voi merge in cer. Stiu ca Duhul Sfant e in mine. Doamne, teoria se prinde usor de mine ...
Dar practic ... iubesc, iert, reactionez, vorbesc ... ca Tata? Ca un copil ce se stie preaiubit? Cum reactionez fata de cei ce parca au ca unic scop sa ma vada aruncandu-ma pe fereastra? Ma intunec cand ii vad, le raspund in doi peri? Sau imi tin limba ca sa nu le zic vreo doua asa de la obraz cand parca nimic din ce spun, fac, actionez nu-i bun?
Insa ... cum reactionez fata de cei ce nu-s "normali"? Trebuie sa recunosc ca nu am cuvinte de recunostinta la adresa Tatii pentru ca inca mica am cunoscut oameni atat de faini si, care nu intra in categoria "normali". In clanul mare, aveam o ruda ce pe cand era mica si in cadita (cada mai mica facuta special pentru copii) a fost muscata de o scroafa inebunita de tipetele copilei si care a ramas fara o mana. Tanti Aglaia era o femeie batrana cand am cunoscut-o eu, dar era frumoasa. Era buna croitoreasa si gatea atata de bine ... parca o vad cum mergea plina de demnitate ...
Nici prin varful mintii nu mi-a trecut sa rad de ea ... ii stiam povestea si cum sa razi de cineva ce a fost traumatizat in halul acela?
Am avut o colega la gradinita si scoala primara, o fata cea avea Cheiloschizis sau "bot de iepure" cum i se spune popular. Mi se spusese sa am grija de ea, abia se intorsese de la spital dupa a nu stiu cata operatie ... Intr-o zi, pe cand eram la sanie, am observat cum ii arata operatia ei .... i se "plantase" cerul gurii acum. Avea o plasa de fire in gura .... mi s-a strans inima cand am vazut ce are acolo. Cum sa rad de ea?
Cunosc cativa baieti ce au terminat "stagiul" (au implinit 18 ani) la orfelinat si au fost ... expediati in lumea larga. Vreo sapte sau opt din ei sunt la o fundatie undeva aici langa Iasi. Doi din ei, au primit verdictul de debili mintal, unul cu grad ridicat si au fost tratati ca atare. Imi place sa ii vad cum infloresc cand se simt acceptati, iubiti si apreciati.
Faceam planuri pentru ziua multumirii si le-am spus ca am nevoie de ei, de toti. Dintr-odata au fost numai ochi si urechi. Le-am spus ca as avea nevoie de nuci, mere, gutui, struguri, frunze, coceni de porumb, stuf ... si ce mai gasesc ei colorat pe la ei ...
Cel cu gradul ridicat de debilitate se uita la mine si imi zice: "Cerasela, dar daca gasesc gogosari colorati nu vrei? Si .... mai am niste bostani in diverse forme si culori". Cred ca straluceam ... si i-am zis: normal ... wow, ce fain ... da, sigur ca da... I-a strans pe baieti si au facut o lista, m-au tot sunat in timpul saptamanii sa ma intrebe daca aia e buna, daca cealalta e ok .... sa imi spuna ca au pregatit multe .... si ca mi le-au trimis cu o masina.
A venit ziua multumirii si ... eram cam dezamagita ca nu erau cate as fi vrut eu ... ziua imi fusese data peste cap si nu avusesem timp sa iau de acasa ce imi trebuie ... N-aveam de ales, trebuia sa ma descurc cu ce aveam. Doi copiii mi-au adus frunze colorate si ghinda, au gasit si castane .... si apoi vin si ma anunta ca au venit baietii ... Toti aveau in mina cate ceva ... special pentru decor. Atata vorbisera despreziua multumiri, despre ce sa duca, cum sa faca, ca doamna lor bucatareasa s-a dus acasa sa vada ce ar putea sa le dea baietilor ca sa faca un decor frumos ....
Mi-au dat lacrimile ...
Sunt printre noi perle de oameni ascunse dupa cate un sindrom numit autism, down, dupa o debilitate, dupa o malformatie, dupa SIDA, cancer, .... accident. Cum ii tratez? I-am depozitat la periferia societatii? Ce ar face Tata? Asa i-ar trata? Isus a murit si pentru ei. Pretul platit pentru pacatele mele e egal cu pretul platit pentru ei. Avem aceeasi valoare. Si lor se sopteste Tata: preaiubita sau preaiubitul Meu.
Tot printre noi sunt oameni ce nu cred ca mine, ce nu cred in Dumnezeu, ce il injura si folosesc cuvinte urate. Cum ma raportez la ei? Le dau cu Biblia in cap? Ii dau pe mana Satanei? Cum ii iubeste Tata? Cum se raporteaza El?
Cum ma raportez fata de cei ce isi ineaca viata in bautura, droguri, pornografie, fata de cei ce dorm in canale, de cei ce au fost vanduti in traficul sexual, fata de travesti, homosexuali, lesbiene? Ce ar face Isus? Nu ar face ce fac ei insa i-ar iubi pana in ultima lor clipa de viata.
Daca sunt fata Tatii, daca imi insusesc acest adevar, daca cred ceea ce imi sopteste: "esti preaiubita Mea!" atunci ... Doamne, ajuta-ma sa iubesc cum iubesti Tu, sa ii vad cum ii vezi Tu, sa actionez fata de ei asa cum ai face-o Tu, pana in ultima mea, sau a lor, clipa de viata.
 imagine preluata de pe http://www.flickr.com/

vineri, 19 noiembrie 2010

ghinion ... in dragoste?






breath oh heaven

Ca sa nu uit ca sunt in sezonul bucuriei!

raspunsul meu e ... Da, vreau!

Am crezut ca Te stiu, Te cunosc, ca ... nu mai e nimic nou despre Tine ce as mai putea sti.
Am crezut ca participand la programe religioase cat mai sofisticate si ample, la seminarii, conferinte voi afla informatii despre Tine si ... ca e bine asa, ca voi fi toba de informatii.
Am crezut ca implicandu-ma in tot felul de activitati, insufletindu-le Tu vei fi mandru de mine, si asta inseamna ca ne stim.
Am crezut ca daca imi prezint multumirile si cererile ca la un birou de plangeri sau informatii asta inseamna ca Te stiu. Te tratam dragut pe Tine, cel din spatele ghiseului de unde trebuia sa primesti doleantele mele si care in mod normal trebuia sa le rezolvi. Ca pana la urma asta era treaba Ta....
Intr-un fel, credeam ca esti mandru de mine, ca eram atata de prinsa in treburile Tale, ca Ti se umfla pieptul de mandrie vazandu-ma .... Imi tot spuneai ca vrei sa ne intalnim si eu eu spuneam ca ne vom vedea la intalnirea aia, activitatea aia, programul ala sau celalat ... Te voi saluta frumos din multime si ce bine va fi !
Insa ... m-am trezit la colt ... singura. Oooh, Doamne nuuuuuuuuu! Numa asta nu! De ce m-ai adus aici? De ce singura? Ma agitam ca un Pepsi incercand o cale de iesire ... ce vrei de la mine?
Sa ne cunoastem!
Sa ce? Dar ... cum poti sa spui asta? Atatea programe, activitati, actiuni, studii, carti ce le-am citit despre Tine, predici ce le-am ascultat atenta ... doar stii ca eram atenta. Apoi ...
Cella, Eu vreau sa ne cunoastem dincolo de activitati, programe, actiuni, carti, predici, studii. Vreau sa ma lasi sa trec dincolo de zidul tau chinesc construit si intarit cu grija. Vreau sa imi vorbesti fata in fata, nu pierduta in multime, nu alergand de ici colo, nu alergand pe scari la o alta activitate ... Vreau sa ma uit in ochii Tai si tu sa te uiti in ochii Mei ... sa ma auzi cu urechile Tale, sa ma lasi sa Ti le curat, vindec ....
Doamne, dar asta inseamna timp, nu? Si, ia zi Tu, ce vor crede ai mei? Ca fug de treaba, de responsabilitati? Ce vor zice ceilalti? Ca m-am sclintit la cap? Apoi ... ia gandeste-te un pic. Ce se va intampla cu activitatile, cine le va mai insufleti, cine va mai munci la ele? Si ... zi si Tu, nu sunt ele bune? Hai, recunoaste acu.
Ce e mai important pentru tine? Ce zice lumea sau sa ma cunosti pe Mine? Mereu spui ca Eu sunt important si acum imi pui pe tava ca ce va zice lumea? Activitatile erau bune insa cand ele devin o piedica in calea cunoasterii noastre, sunt distructive pentru tine si atunci trebuie sa te scot din ele ... Eu vreau sa ne cunoastem!
Cella, lasa-ma sa iti vindec urechile, sa ti le curat ca sa auzi ... in galagie, zgomot nu ma puteai auzi cum trebuie ... tot zgomotul te agita ... lasa-Ma sa te vindeca ca sa Ma auzi cand iti spun: Esti preaiubita Mea!
Doamne ... si de acolo din multime auzeam asta ... cam neclar si general e drept ....
Esti a Mea! Sunt gelos pe activitatile, programele, oamenii, actiunile, cartile si studiile ce par a te acapara si vor sa mi te fure. Esti a Mea si vreau sa stii asta! Te iubesc dincolo de teorie, de liturghii, programe, actiuni, activitati, carti, studii! Te iubesc si vreau sa stam noi doi de vorba! Esti a Mea si nimic nu ma va face sa nu Te iubesc si pentru ca tie iti e teama de Mine, fugi de Mine, atunci trebuie sa te scot din toate ca sa ne cunoastem, sa petrecem timp impreuna, sa ma auzi, sa ma simti .....
Si cand vom tacea?
Nu-ti fa griji si nu mai fa scenarii .... lasa-ma pe Mine sa am grija de tot.
De tot? Si eu ce-o sa fac? O sa stau degeaba? Sa nu zic nimic? Sa nu fac nimic? Numai sa ascult, sa ma las ingrijita, alintata, iubita?
Da, lasa-Ma sa am eu grija de tine. Lasa-Ma sa am grija de tine preaiubita Mea!
Doamne, stai sa ma ciupesc ... sa vad daca e vis sau e realitate.
Cella ... mare incapatanata mai esti! Insa Eu te iubesc asa incapatanata, ca stiu Eu cum Te-am creat si Te iubesc! Ma lasi?
Am incotro?
Da, ai ... depinde de tine.
Doamne, stiu ca ma ascund de mine, stiu ca fug de Tine, stiu ca imi cladesc cu grija zidul chinezesc ... si stii ce? Vreau sa ne cunoastem! Vreau sa Te aud, sa Te vad, sa Te simt si apoi ... imi place sa stiu ca Tu ai grija de mine si ma iubesti.
imagine preluata de pe http://www.flickr.com/

joi, 18 noiembrie 2010

nu ma mai fac maicuta!

Auzi Doamne. Uite ... de ce nu m-ai facut si pe mine ca pe fata din "Luceafarul" lui Mihai Eminescu? "O prea frumoasa fata, ... mandra, ... buna-n toate cele, cum e fecioara intre sfinti si luna intre stele" Stiu ca e o poezie insa nu ar fi fost fain? Preafrumoasa Cella .. ce bine suna, nu?
Sau, uite patriarhului Romaniei i se spune Preafericit, Preasfintia sa. Daca mi-as face schimbare de sex si m-as calugari ... as ajunge si eu prea fericita sau prea sfanta Cella? ... Nu as ajunge ... si stiu de ce. Schimbarea de sex inseamna ca nu-mi place cum m-ai facut, cine m-ai facut, adica neascultare ...
Vezi, cum esti? Cred ca numai barbatilor li se da posibilitatea sa li se spuna asa .... Daca m-as calugari ... no, ma uit la Maica Tereza ca ea ajuns cea mai cunoscuta, a primit nu stiu ce ordin insa Papa n-a ajuns ... ca e femeie. Daca sunt fata .. ce sa fac? Si, vezi Tu ... nu sunt nici preafrumoasa, nici preasfanta, nici prea fericita ..
"Cella, Tu esti Preaiubita Mea!"
Ceeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee-s? Preaiubita Ta? Doamne, stai sa discutam. Uite si Tu acu ca eu nu-s asa desteapta, frumoasa, nu stiu sa merg ca manechinele alea scheletice pe podium, nu am o voce asa ... feminina, nu-s mare bucatareasa, cofetareasa, cine stie ce savanta, intelectuala, artista, ... Hai sa fim realisti.
Eu sunt realist, tu nu esti.
Adica ce vrei sa spui? Ca nu Te intereseaza ca nu-s perfecta, ca am o slabiciune la dulciuri, ca imi place sa citesc, sa visez, ca .... ?
Cella, eu Te stiu mai bine decat te stii tu, stiu ce iti place, cand, cum, de ce, iti stiu mofturile. Nu uita ca Eu sunt cel ce le-am pus in tine si tot eu sunt Cel ce declara: "Esti Preaiubita Mea!" Tu esti cea care nu crezi asta, Tu crezi ca pe mine ma intereseasa preafrumoasa, preaperfecta, preasfintia sa, preafericita, preadesteapta, preamuncitoarea, preabucatareasa, preacofetareasa, preacroitoreasa, preamama, prea ...?
Crezi toate ideile stupide posibile si imposibile si ti-i viata uneori un iad, iti astupi urechile si nu vrei sa auzi ceea ce uneori soptesc, uneori strig, desenez ce esti Tu pentru mine. Te prefaci ca nu intelegi. Stii cum intra apa peste tot? Cum se imbiba buretele cu apa?
Aham ...
Ei, lasa afirmatia asta sa intre in mintea, inima, sufletul tau ... lasa-te imbibata de ceea ce iti soptesc eu. Esti preaiubita Mea! Stiu ca iti vin des ideile tale de neimportanta, ca n-ai nici o valoare, ca nu meriti, ca n-ai nici un pret insa plang uitandu-Ma cum te zbati degeaba ... esti preaiubita Mea. Vreau sa te bucuri de asta, vreau sa te vezi preaiubita mea.
Doamne, ... dar asta e ... pfoailei ... asa de fain... ca o printesa insa nu din alea sclifosite ce le vad la televizor ... e ca un vis.
Lasa visul sa devina realitate. Esti preaiubita Mea. Nu iubita Mea, ci preaiubita Mea!


Am gasit si o poezie ce e scrisa de o copila draga mie, Miki Popescu ce si-a inscris-o la un concurs. Nu stiu ce premiu va lua insa ... asa bine merge cu ce am scris ....

… “cât încă se spune: azi!” sau Scrisoare către tine…


Îți știu durerea și-ți cunosc suspinul,

mulțimea lacrimilor ce pe fața-ți se prelinge…
Și nu din nepăsare nu îți fac plăcerea,
ci pentru că Eu te-am creat…
și nimeni altul nu te poate într-un mod mai sfânt atinge!

Eu sunt Cel ce a-ngăduit să treci prin văi adânci,
dar nicio clipă n-am uitat de tine!
Și am permis să n-ai și să oftezi,
când multe încercări se apropiau să te sufoce…
doar ca să te încrezi mai mult în Mine!

Eu sunt Același ieri și azi și-n veci,
și te aștept cu brațele-Mi deschise!
Te vreau prieten pentru totdeauna,
te vreau cu Mine pentru veșnicie…
nu Mă lăsa să stau cu mâinile întinse!

Eu te iubesc și vreau să fiu cu tine,
să liniștesc din inima-ți furtuna…
Eu am murit să fie viață-n tine
și încă te aștept să faci un pas spre Mine
acum cât totuși se mai poate… să fiu în tine și-mpreună să fim Una!

miercuri, 17 noiembrie 2010

nu fac pace cu dracul

"Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii şi oricine va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Sinedriului; iar cel ce-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului Iadului. " Matei 5:22. E un text cunoscut, stiu insa pana azi nu am inteles un lucru esential. Ca in primul rand eu sunt prima care imi spun: "proasto", "nebuno". Eu sunt cea care nu dau nici doi bani cu borta pe mine, eu sunt cea care ma auto-dispretuiesc.
Din diverse motive, mi-am insusit reprosurile, replicile. Frica m-a facut sa imi fac un prieten de nedespartit. Un eu care sa ma duca in ireal, in povesti ... un eu care sa ma ajute sa ies din realitate si sa ma catapultez in alt mediu. Numai ca acest eu a adus cu el perfectiunea, nemultumirea ... a ajuns de nestapanat si m-a "ajutat" sa nu mai stiu cine sunt eu in realitate. Cand lucrurile nu ies cum vreau eu imi reamintesc valoarea, imi reamintesc ca nu merit,  ... cumva mi-am uitat statutul ...
Nu e autoflagelare sa imi iau trecutul la purificat si sa ma iert. Eul ce mi l-am construit in fuga de realitate mi-a devenit dusmanul numarul unu. Pentru ca nu vreau sa il las sa ma distruga, pentru ca am inteles ca sunt iubita, pretioasa, valoroasa vreau sa dau la pace cu eul meu si sa il duc la Isus. Am nevoie de vindecare ca sa ma pot bucura de cine sunt, fiica Tatii.
Trebuie sa iert si sa confrunt amintirile, sa iert pe cei implicati, sa ma iert pe mine, sa las lumea ireala creata de dusmanul numarul unu si sa vin asa cum sunt la Tata. Si asta nu inseamna ca eul meu va muri, oooh, asta e clar. Va invia cand mi-i lumea mai draga si va incerca sa isi recapete drepturile, sunt constienta de asta.
Dar, Tata prin sangele Lui Hristos m-ai iertat, m-ai eliberat si vreau ca vindecarea sa fie deplina, vreau ca iertarea sa isi faca efectul si in viata mea ... nu mai vreau dubluri, nu mai vreau o lume ireala, nu mai vreau o lume de povesti, o lume de fantezie. Nu mai vreau sa fiu o impostoare, vreau sa traiesc plina de viata, o viata asa cum ai intentionat Tu pentru mine. Nu mai vreau sa fac pace cu dracul pana trec puntea pentru ca de fiecare data m-a aruncat de pe punte incercand sa ma ucida. Vreau o alta viata. Vreau o viata de libertate, de eliberare, de dragoste venita de la Tine Tata.

marți, 16 noiembrie 2010

doar pentru fete!!!

M-am tot gandit daca sa postez sau nu clipul asta ... insa vorbeste o femeie. Inca una care vrea sa traga un semnal de alarma in procesul de dezzzzzzbracare a femeilor moderne. Clipul nu are subtitrare in limba romana din pacate, daca cineva stie cum sa adauge subtitrarea si imi spune si mie despre asta ... o sa ii fiu recunoscatoare.
Am gasit pe cineva care sa puna traducerea insa cine vrea sa ii dea cuvintele in limba romana?

cu cameleonul la doctor

"Unde iti e coloana vertebrala? Vezi sa nu te mladoi cum vor altii. Sa nu fii trestie purtata de vant incoace si incolo. Cuvantul tau sa fie cuvant." imi spuneau parintii iar eu dadeam ochii peste cap. Iar incep sa ma toace la cap? In adolescenta sfaturile erau si mai iritante ....
Am mostenit o doza mare de spirit de dreptate ce m-a ajutat sa intru in belele la tot pasul. Ceream explicatii mereu ceea ce ii enerva pe cei mari. Ma scoate din pepeni raspunsul: "asa vreau eu". Numai ca am observat ca tinandu-mi gura oamenii ma plac mai mult decat fiind Gica contra. Asa ca am inceput sa tac ... simtindu-ma ca o mare nesimtita. Celor din jur le placea sa le fac pe plac si ... nu mai conta ce credeam eu, sanatatea mea .... ma intindeam ca si guma de mestecat ca sa ma fac placuta. Imi alegeam cuvintele cu grija, gesturile, mimica fetei, atitudinile. Asta pana intr-o zi cand nu am mai stiam cine sunt, ce sunt. Eram o impostoare. Raspundeam la orice apel la telefon, nu conta ora, nu conta doleanta, eu trebuia sa acord ajutorul. Ma dadeam peste cap ca sa fiu placuta ... ma afundam in carti, filme, multime ca sa nu imi mai framant mintea si inima cu intrebarile despre cine si cum sunt.
Pana cand intr-o zi nici Dumnezeu n-a mai rabdat situatia asta a mea si a trebuit sa imi explice clar ca sunt o trestie purtata de vant dupa placerea altora. Socul a fost mare si decizia a facut furori printre prietenii mei. Imediat mi-am primit reprosurile: "esti cea mai egoista fiinta de pe fata pamantului. Nu iti pasa decat de tine. Am sunat si nu mi-ai raspuns si era URGENT. Voaim sa vorbesc cu cineva si nu puteam sa sun decat la tine" Abia soptit am spus: "dar, era 2 noaptea". "Da, si? Eu nu dormeam si aveam nevoie sa vorbesc cu tine". "Uite, acum e zi, sunt treaza, ma pot concentra si te ascult". Raspunsul m-a socat total: "nu mai conteaza acum, atunci aveam nevoie sa vorbesc si tu sa ma asculti, acum nu mai e nevoie. Esti o egoista."
Am tanjit sa am cunostinte printre oamenii importanti, sa fiu vazuta bine ... cumva cameleonic sa ma ascund in orice mediu ... Mi-ar fi placut sa arat ca o vedeta, sa zambesc cu gura pana la urechi si sa mi se vada un sirag de dinti mari si albi ... dar eu niste dinti mici si cu o culoare ce se asorteaza cu fata mea (mi-a explicat doamna doctor stomatolog) si nu arat ca o vedeta de alea ce defileaza pe podium.
Cui vreau sa plac? Sunt cameleonica? Stiu totul despre toti si toate si in orice mediu ma simt ca acasa? Ma las paralizata de frica de a actiona, de a-mi spune parerea, de a lua apararea celor ce sunt nedreptatiti? Sau cumva de "dragul pacii" tac, ca sa dau eu bine? Sunt o impostoare ce isi taraie zilele fiindu-mi sila de mine si de asta fug de mine, fug in multime, activitati, actiuni caritabile numai ca sa dau bine? Ma fac pres ca sa plac oamenilor sau vreau sa ii plac Lui Dumnezeu? Stiu sa spun NU?
Doamne, asa multumesc ca atunci cand ma apuca cameleonismul ai Tu grija sa ma trezesti. Multumesc ca mi-ai dat oameni langa mine ce au coloane vertebrala, oameni ce fug de vedetism ca sa fie ei, oameni pentru care DA e DA si nu DA-NU sau NU-DA. Nu vrei sa ma mai mint pe mine, nu vrei sa ma vezi urland de durere pe dinauntru numai ca sa fiu placul altora zambind fatarnic in exterior.
Ma vrei sa fiu eu si nu camelonica, fatarnica, fricoasa, lasa, mincinoasa. Sa fiu ca Tine inseamna sa am coloana vertebrala, sa invat ca Da e Da si Nu e Nu, ca Tu nu te uiti la haine, bijuterii false sau reale, la bani, pozitie, muschi, manechine ci te uiti la inima. Ma inchin infatisarii mele sau Tie? Oamenii carora vreau sa le plac sunt oameni placuti Tie, sunt copiii Tai? De cine fug, de ce fug, de cine ma ascund, de ce imi e teama, ce vreau sa fiu? Am decis: VREAU SA FIU FATA TATII!!!

luni, 15 noiembrie 2010

asa patesti daca bei apa?

imi parasesc grota

Totul trebuie sa fie perfect! O viata de succes, plina de munca pana dincolo de epuizare te vor face OM. Activitati peste activitati si iar activitati umplute cu activitati si pe deasupra iar activitati. Stai intre oameni, evita singuratatea. Acasa da drumul la tv, computer, radio. Nu sta singura, nu sta cu tine insati. Cine te-ar suporta? Duritate, invulnerabilitate, echilibru extrem, perfectiune "draceasca" ascund ca o carapace un om rana.
Am fost invatata sa nu plang in public, sa muncesc ca sa am succes .... sa nu spun ce ma doare ca sa nu stie ceilalti ce e cu mine, cei ce isi arata sentinemtele si vorbesc despre ranile lor sunt niste lasi, niste fricosi, niste ... sa nu stai cu ei. Cum sa te expui in halul asta? Trebuie sa fii tare.
Atata mi-am repetat asta ca ajunsesem sa ma ascund atat de bine incat nici macar nu roseam cand ma emotiona ceva, nici vorba de lacrimi, emotiile erau stapanite cu grija .. nimic nu era lasat sa transpara in afara. Fugeam in compania oamenilor numai ca sa nu stau cu mine, ma ascundeam in carti .... devoram orice carte imi venea la mana, numai sa nu fiu eu cu mine. Nu conta ca durerea sufleteasca devenise fizica ...
Eram disperata penduland intre perfectiune si durerea sfasietoare ce o simteam in scurtele momente cand eram doar eu cu mine. Nu stiam de dragostea Lui Dumnezeu? Ba da. Normal ca stiam. Credeam ca e Atotputernic, Omniprezent, Omnipotent, Sfant, Drept. Credeam ca iubeste oamenii, pe toti la fel ... insa cu mine avea o problema ... nu avea cum sa ma iubeasca ... Lasati ca ma stiu si eu.
Toata durerea mea o proiectam pe El nedandu-i nici o sansa, nici macar nu voaiam sa aud de dragostea Lui. La urma urmei ce mi-ar face? Si apoi, daca devin ironizata si oamenii isi vor bate joc de mine pentru ca devin vulnerabila?
Am fost la un seminar, in cadrul unei conferinte internationale cu vreo 5000 de femei, despre iertare. Iertare a trecutului, iertare a mostenirii primite ... Am crezut ca vor fi cateva femei insa ... cam 3000 au ales sa fie atunci in sala. Perfect. M-am asezat in spate, sa nu fiu vazuta, intrebata ceva ... eram acolo sa ascult TEORIE.
Am fost rugate sa scriem obiceiurile ce ne fac sa ne cultivam proasta stima de noi, ce ne ajuta sa ne reamintim cat de proaste, de neimportante, de ne bune de nimic, de urate, de imperfecte ... apoi sa vedem ce pacate aducem cu noi ca mostenire, pacate ca si curvia, betia, barfa, perfectiunea, hotia, imoralitatea, crima, invidia .... sa le scriem acolo pe o foaie ...
Scriam si ma intrebam terorizata ce se va intampla cu foita asta. Nu trebuie sa o vada NIMENI. Am fost rugate sa ducem foitele in fata  pe un covor ... au trebuit sa mai aduca doua covoare .... Doi barbati au adus un soi de cazan in care au fost puse toate si li s-a dat foc ....
Ceva s-a rupt in mine atunci ... scrisesem focul ce ma parjolea interior, durerea ce nu o spusesem nimanui fusese scrisa acolo .... ma simteam libera si lacrimile au inceput sa curga ... eram socata, nu le puteam opri ... si trebuia sa o fac. Ce-or sa creada femeile astea de langa mine? Ca dau dovada de slabiciune, vulnerabilitate? Am ridicat capul si ele plangeau ca si mine .... insa am ramas socata vazandu-le fetele stralucind ... cu cat plangeau cu atat stralucirea devenea evidenta ... Asta ce-o mai fi?
Doamna ce prezenta seminarul ne-a explicat ca acum practic am lasat lanturile cu care eram legata sa fie dezlegate ... am dat drumul poverilor ce le caram cu mine, L-am lasat pe Dumnezeu sa le ia ... acum sa ma las iubita si sa Il las sa imi ingrijeasca ranile ...
Ranile mele .... le stiam doar eu ... sa I le arat? Cum sa fac asta? Nu trebuie sa fiu perfecta in fata Lui?
Isus mi-a aratat ranile Lui ... cele capatate la cruce, mi-a aratat spatele si mainile ce fusesera batute cu bicele acela ce sfasia carnea ... Si Tu ai cicatrici? Deci ma iubesti asa cu rani si cicatrici? ... Pe mine?
Inca mai am poveri ce le descopar ca le car, inca mai am lanturi ce rod adanc in mine ... insa am incredere in Hristos ca ma iubeste asa cicatrizata toata. De la El am invatat ca cei ce povestesc despre ele sunt biruitori, chiar daca trebuie sa planga cand povestesc. Ei stiu ce e durerea, dar stiu si cum e vindecarea, alinarea, acceptarea ....
Am iesit din ascunzatoarea in care ma autosufocam si am fost asteptata ca si fiul risipitor cu o petrecere, cu balsam pentru ranile supurande, pentru sufletu-mi sfasiat bandaje mari de dragoste ...
Si da, plang desi uneori as vrea sa nu o fac, vorbesc despre asta pentru ca a durut ... pentru ca purtam iadul in mine si viata oricat de "perfecta" parea din afara, era cumplita. Am lasat lanturile sa fie taiate, am dat poverile ce ma omorau, am preferat sa accept sa traiesc asa cu cicatrici decat sa ma sinucid incetul cu incetul. Mai mult de atat, m-am indragositit de Omul-Dumnezeu ce-i cu mine mereu, ce nu ma lasa sa ma zdrobesc sub greutati mai mari decat Pamantul si mi le duce El. Omul-Dumnezeu, adica Isus ma accepta, ma ingrijeste, ii povesteste Tatii de incapatanata asta numita Cella si impreuna cu Duhul Sfant imi sunt sfatuitorii ce ma sustin in drumul spre vindecare.
Am iesit din grota, din intuneric, din moarte la viata, la lumina si sunt alta ... Aici mi-i bine, ranile sunt pretioase, cicatricile sunt valoroase, lacrimile sunt perle cu proprietati de vindecare ... aici ma simt normala, intreaga, iubita, acceptata ... ma simt eu si ma simt bine in pielea mea.

http://www.flickr.com/photos/31878512@N06/3966590147/sizes/l/in/photostream/