sâmbătă, 28 ianuarie 2023

martorii tăcuți ai legămintelor mele

Împreună cu biserica din care fac parte, ne pregătim să studiem cartea Judecători. Ca să îi înțeleg contextul, am recitit cărțile Iosua și Judecători.

Cartea Iosua mă ajută să văd cum Domnul Își împlinește promisiunile față de Israel și ei cuceresc tot teritoriul promis. În Judecători, am căzut în depresie. Înainte ca Iosua să moară, poporul promite că va sluji Domnului, că va asculta de Legile și poruncile lui.

Și poporul a zis lui Iosua: "Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru și vom asculta glasul Lui."

Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul și i-a dat legi și porunci, la Sihem.

Iosua a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului.

Și Iosua a zis întregului popor: "Iată piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiți necredincioși Dumnezeului vostru."

Apoi Iosua a dat drumul poporului, și s-a dus fiecare în moștenirea lui.” Iosua 24:24-28

Realizez acum că am făcut multe legăminte și promisiuni. Nu le-am făcut în pustiu, în deșert, ci eram înconjurată de lucruri. Bine, mă pot scuza că nu m-am ținut de ceea ce am promis pentru că nu am rostit cuvintele cu voce tare. Nu ține însă scuza asta prea mult. Știu ce am promis! Știu înaintea cui le-am promis!

Câte juruințe nu am făcut de-a lungul vieții și nu m-am ținut de ele... ?

Multe.

Un lucru mă face acum să mă înfior. Realizez că lucrurile de lângă mine sunt martorii tăcuți care mă vor acuza că nu am fost credincioasă Domnului, că nu am ascultat cuvintele Lui.

Rostite sau nerostite, cuvintele legământului, ale promisiunii sau juruinței rămân valabile.

Învăț de la Israel că mă pot întoarce la Domnul de oriunde aș fi, că pot lua alte hotărâri și decizii. Învăț din cărțile Iosua și Judecători că El mă primește înapoi așa cum a făcut-o cu Israel, cu David, cu Petru, cu ucenicii care au fugit și L-au lăsat singur în Grădina Ghetsimani.

Atât cât mai am viață în mine, mă pot întoarce la Domnul, pot face alte promisiuni, alte legăminte.

Atât cât pulsează sângele în vene, cât sufletul este încă în mine, pot lua hotărâri care să mă aducă la Viață, pot lăsa martorii să vadă și audă deciziile mele în legământul cu Domnul.

marți, 24 ianuarie 2023

mulțumesc pentru țara asta

Doamne,

Iartă-mă că am luat atâtea lucruri ca de apucat în ce privește țara asta unde ne-ai așezat pentru o vreme.

Mi se pare normal să am pretenții de la sistemele instituite în această țară (transport, sănătate, educație, cultură și altele). Unii nu au nici măcar sisteme, nici măcar ideea de instituire a lor.

Mi se pare normal să comentez dacă mijloacele de transport în comun întârzie sau se defectează. Unii nu au nici atât.

Mi se pare normal să fiu tratată dacă ajung la spital. Unii nu au nici spitale, nici cadre medicale, nici medicamente.

Mi se pare normal ca un copil să meargă la creșă, grădiniță, școală și facultate. Unii se bucură de luxul de a-și trimite copiii la școală iar în toată perioada școlarizării aceștia să fie cerșetorii de pe străzile orașului, să fie la mila altora mereu cerșindu-și mâncarea.

Mi se pare normal să am acte de identitate. Unii știu că sunt a cuiva și, e posibil a acel cineva să nu îi recunoască.

Mi se pare normal să am haine acasă sau să mi le pot procura. Unii pot cumpăra doar metri de material pe care să și-l înfășoare pe ei. Și pot cumpăra doar dacă își vând animalele. Iar acestea seamănă cu animalele din visul lui Faraon, acelea din ultimii ani de secetă...

Mi se pare normal să am trei mese pe zi. Dacă nu le am, e pentru că încă mă joc cu sănătatea mea. Alții abia au ce mânca o dată-n zi.

Mi se pare normal să dau drumul la robinet și să curgă apă bună de băut, spălat și consumat. Posibil să miroasă a clor, însă e bună! Alții pot muri astâmpărându-și setea.

Mi se pare normal să verific telefonul și starea vremii. Altora le este pusă viața în pericol dacă fac asta.

Mi se pare normal să ...

Cred că mi se cuvine să am, să îmi fie la îndemână să pot face aia sau cealaltă...

Doamne, mulțumesc pentru că principiile Scripturii sunt baza principiilor de bază ale acestei țări în care locuim. Mulțumesc pentru că viața și valoare unei vieți este respectată. Mulțumesc că putem avea parte de educație. Mulțumesc pentru sistemul medical. Mulțumesc pentru țara unde ne-ai așezat, pentru climă și relief, pentru animalele de consum de lângă noi, pentru precipitații, pentru vecinii țării, pentru că ne ești Dumnezeu și ne binecuvintezi. Mulțumesc pentru că suntem atât de binecuvântați!

Mulțumesc că ne-ai binecuvântat să locuim aici, în România!

marți, 3 ianuarie 2023

cum să nu mă laud cu El?

Știu mulți oameni însă cunosc mai puțini oameni decât știu. Cunoașterea necesită timp, dorință, voință, curiozitate, nevoia de comunicare și comuniune.

Sunt o fire comunicativă și îmi place să știu și să cunosc oamenii. Îmi place să îi studiez, să le știu ideile, visele sau visurile, gusturile la cărți sau mâncare. Când primesc un cadou știu dacă acea persoană mă cunoaște sau mă știe.

Una dintre persoanele mele favorite este Domnul! Avem o călătorie lungă împreună. L-am negat, L-am ignorat, L-am descoperit, L-am cunoscut, L-am iubit și Îl iubesc, Îl las să mă iubească, să mă strunească” când ideile mele devin crețe și nu sunt conforme cu planul Lui. L-am acceptat ca Domn și Mântuitor, ca Dumnezeu al meu personal. Am învățat că nu mă pot folosi de El când am eu chef și apoi să Îl abandonez. Am învățat să Îl ascult, să mă supun. Pe propria piele am învățat că neascultarea și nesupunerea au consecințe care mă dor.

Am descoperit că Dumnezeu este o persoană, are sentimente, vorbește, scrie, comunică, se supără, se mânie, pedepsește, dă daruri, face minuni.

Ieri, m-am lăsat uimită de Pavel și de urarea lui. Am descoperit că Petru explică urarea lui Pavel. “Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2 Petru 1:2-4

Dacă Îl cunosc pe El, îmi sunt înmulțite pacea și harul. El mi-a dăruit tot ce privește viața și evlavia. Grija zilei de mâine i-o dau Lui, îngrijorările, durerile, poverile, tristețile I le spun Lui. Mi-a dat făgăduințe mari și scumpe. Realizez că mintea mea nu poate cuprinde toate promisiunile Lui. M-a făcut părtașă firii Lui dumnezeiești. Mi-a promis viața veșnică cu El.

Cum să nu vreau să Îl cunosc mai mult?

Cum să nu vreau să Îl descopăr mai mult pe El, dătătorul vieții?

Cum să nu mă laud cu El?

De regulă, ne lăudăm cu prietenii noștri care pentru o vreme ocupă funcții de conducere. Cum să nu mă laud cu Prietenul meu care are cea mai înaltă funcție care a existat, există și va exista vreodată?

Sunt bogată în El și cu El!

luni, 2 ianuarie 2023

har și pace îmi și vă doresc


Ieri, am “furat”
o fotografie de pe Facebook în care se spune că în 50 de ore și 56 de minute poți citi întreaga Biblie. M-a surprins că durează atât de puțin așa că dimineață am citit aproape toate epistolele lui Pavel, Petru, Iacov, Ioan. Nu mi-a luat mult. Am făcut și însemnări.

Pavel își începe toate epistolele cu o urare Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!”. Ne dorim cu toții pacea. O dorim pentru că războiul e la vecini și nu vrem să plecăm din casele noastre sau să suferim ca ei.

Dar ce este harul? Am auzit expresiile “oameni care au har”, “vorbește cu har”, “scrie cu har”, “e hăruit și cântă frumos”. Harul este ceva ce poți admira? Atât?

De ce mereu și mereu Pavel ne vorbește de har?

Harul este al Lui Dumnezeu și se manifestă vizibil. Harul vine de la El. O traducere a harului care îmi place cel mai mult este dragoste în acțiune. Harul mai poate fi tradus ca bunătate iubitoare, devotament, milă, tărie, curăție, loialitate, tandrețe și statornicie. Toate acestea le manifestă Dumnezeu în relația cu mine, cu tine. Harul și pacea vin de la Dumnezeu Tatăl și de la Isus Christos, Fiul Său. Modul de acțiune al harului seamănă izbitor cu roadele Duhului Sfânt.

Începe un an nou, dorințe noi, idei noi. Mi-am dorit multă vreme o grămadă de lucruri. De unele am avut parte, iar unele nu mai sunt relevante. Ce îmi doresc în acest an? Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Christos. Îmi doresc să mă înrădăcinez în Cuvânt ca să știu cine sunt, a cui sunt, de ce sunt aici, pentru ce sunt aici, unde mă duc, la cine mă duc.

Îmi doresc Pacea care vine de la El. Pentru că aceasta va potoli furtunile minții, inimii și a sufletului meu indiferent de contextul prin care voi trece. Pentru că Pacea Lui întrece orice pricepere și explicație. Pacea Lui vine de Sus.

Îmi doresc să înțeleg mai mult harul. Să nu mai trec prin viață ca Vodă prin lobodă.

Îmi doresc să nu mă mai folosesc de Dumnezeu ca Aladin de duhul din lampa lui.

Îmi doresc să cresc în cunoașterea Lui, în Cuvântul Lui.

Îmi doresc să mă țină Domnul lângă El și să nu mă las mânată de orice idei sau filosofii.

Pavel ne dorește “Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos!”. Asta vă doresc și eu în acest an să căutați și să aveți.


sâmbătă, 31 decembrie 2022

realizez că sunt binecuvântată

Am început anul cu versetul din Isaia 54:2 “Lărgește locul cortului tău și întinde învelitorile locuinței tale: nu te opri! Lungește-și funiile și întărește-și țărușii!” Nu era prima dată când Domnul îmi trimitea acest verset - provocare. Abia acum realizez că de fiecare dată când mi l-a trimis a adus schimbări mari în viața mea.

Discutam la grupul de studiu ce înseamnă să îți lărgești inima. Ce a vrut Pavel să le spună celor din Corint cu această expresie? A venit războiul și am înțeles că inima nu o duci la sală ca să o lărgești, nu faci nu știu ce exerciții ca să fie mai primitoare, mai deschisă. Îți lărgești inima când problemele și nevoile celorlați devin ale tale, când nu-ți găsești liniștea până nu știi că familia de acolo are lemne pentru iarnă, că familia de dincolo are masă și veselă ca să se așeze la masa, că fata aia a fost la medic și are medicamente ca să trăiască, că …

Limbile străine nu sunt punctul meu forte. Dar anul acesta nume noi, nume greu de pronunțat s-au lipit de inima și de mintea mea. Ivan, Sașa, Sveta din sat, Sveta de la oraș, Lena, Liuba, Vsevalod, Max, Alesia, Jenea sunt doar câteva dintre numele învățate anul acesta.

Știam unde e Ucraina, îi știam capitala, știam unde e Odesa pentru că visez să ajung acolo într-o zi. Mai mult de atât nu știam mare lucru… Acum Ucraina are nume și fețe, are oameni de care Domnul mi-a lipit inima. Aseară, ne spunea cineva. Domnul v-a adus aici ca să ne înrudească, înnemurească cu voi.

De ce ne-a dus Domnul în septembrie în satul acela unde nu se mai terminau gropile? Pentru că erau câteva familii venite din cealaltă parte de țară care nu aveau nimic. Primiseră de la biserică câte o casă…

I-am vizitat ieri și am putut vedea cum între timp Domnul i-a îmbrăcat, le-a dat lucruri, le-a dat lemne și tot ceea ce au nevoie. Am admirat Mâna Lui, minunile Lui. El a pus pe inimă unora să dea lucruri, altora să dea haine, altora să dea bani. Unii strâng lucrurile, unii le duc și oamenii văd cum le sunt rugăciunile ascultate, cum Domnul le poartă de grijă pas cu pas.

Realizez că Domnul m-a înștințat că îmi lărgește inima, îmi lungește neuronii ca să poată reține nume și denumiri de localități, îmi lipește inima de oameni și mă înnemurește cu oameni despre care habar nu am că există. M-a îmbogățit cu oameni valoroși, frumoși, inimoși.

Realizez că în inimă încap mulți oameni, că limba nu e o barieră în a comunica, că dragostea Lui Christos ne strânge, ne schimbă, ne transformă.

Realizez că sunt binecuvântată!

miercuri, 21 decembrie 2022

mă pregătesc de sărbătorile Luminii!

 Se întunecă repede, iar răsăritul face spectacol de lumină şi culoare. Dimineaţă, luna era ca la parada modei. Învăluită într-un pic de ger, luna era mândră, rece şi “slabă”.

Circul cu mijloacele de transport în comun şi aşteptatul în staţie face parte din viaţa de zi cu zi. Staţia de acasă este în faţa unui magazin mare. În fiecare dimineaţă, în timp ce aştept autobuzul, îi admir pe angajaţii magazinului “nostru”.

Afară este încă întuneric. Oamenii aceştia îşi văd de treaba lor. Pun marfa pe rafturi, fac curat, glumesc, muncesc, zâmbesc, uneori sunt grăbiţi, uneori sunt trişti. Sunt o privelişte pentru mine, dar şi pentru cei care aşteaptă ca mine în staţie. Îi admir pentru dedicarea şi modul cum lucrează.

Nici nu realizează că au admiratori în întunericul de afară.

Situaţia asta mi-a adus aminte de o frântură de verset fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.” 1 Corinteni 4:9

Că vreau sau nu, sunt o privelişte pentru cei de lângă lume, îngeri şi oameni!

Cu gândul acesta mă pregătesc de sărbătorile Luminii!

duminică, 27 noiembrie 2022

impactul dragostei Lui

Îmi plac poveștile! Iubesc poveștile. Dacă sunt adevărate, mă captivează, sunt acolo în ele.

Am crescut la lumina lămpii, cu un soi de pat după sobă, cu un bunic care povestea întâmplări reale din viața lui până când simțea că adormeam. Și nu adormeam ușor… probabil spre disperarea lui.

Am cunoscut o familie de refugiați pe la vârsta de 40 de ani, oameni care au pierdut posesiunile materiale dar care nu s-au pierd pe ei în vâltoarea acestei vieți. Familia aceasta are doi copii, unul de vreo 16-17 ani și unul de 2 ani.

Ne-au invitat la masă. Am învățat că trebuie să mă așez la masă când sunt invitată, să accept un ceai și ceva din ceea ce pun ei pe masă. Neacceptarea invitației de a sta la masă cu ei umilește mai mult decât îmi pot închipui.

Ne povestesc că niciodată nu au dus lipsă de nimic, de absolut nimic. Nu și-au pus niciodată problema că ar trebui să dea din ceea ce au, să împartă cu cei în nevoie. Da, știau textele biblice despre a da și de a împărți cu cei în nevoie. Dar nimeni de lângă ei nu era în nevoie, nimeni nu părea a avea nevoie de ajutor. Nici măcar nu concepeau cum ar fi să dea puțin ceea ce au.

Când a început conflictul lor în 2014, au pierdut enorm de mult, dar nu tot. Mai avea bani, mai aveau resurse. Au cumpărat 50 de hectare de pământ, capre de lapte, o hală de aproximativ 20/100 metri, au pornit cu afacere cu brânză maturată de capră.

Din zona de vest a țării vin niște oameni cu ajutoare pentru cei în nevoi din zona lor. Pentru ei, erau niște ciudați. De ce ar face oamenii aceștia acest lucru? De ce ar dărui? De ce au bătut atâta drum până în zona lor? I-au invitat la ei, i-au cunoscut, au păstrat relația. Dar slujirea celor din vest nu avea nici o logică pentru ei.

Voiau să își facă o casă bio, aveau materialele pregătite. Între timp și-au cumpărat o casă mai veche și visau să facă casa nouă. Era totul cumpărat și depozitat. Așteptau primăvara anului 2022.

Soția lui nu avea pace, ceva nu îi dădea liniște. Aveau relații și află că conflictul e gata să înceapă. Tatăl lui era primar peste trei sate care se aflau la distanță mare unele de altele, avea o poziție în societate, dar și o limbă slobodă față de ocupanți. Este amenințat de nemumărate ori cu moartea și primește știrea că va fi răpit. Prin tot felul de relații, reușește să scape.

Fiul împreună cu familia sunt încă în zona ocupată. Avea un prieten sus pus care îl sună și îi spune că trebuie să iasă. De vreo două zile soția lui nu avea pace deloc. Împachetează pentru că sunt conștienți că trebuie să plece. Nu vor sub nici o formă să plece. Se roagă împreună și separat.

Se roagă și cer Domnului îndrumare.

Ea deschide Biblia. Literele Scripturii dansează în fața ei, nu vor sub nici o formă să se așeze, să stea la locul lor. E derutată total. Dintr-odată, două cuvinte se luminează din text, “fugiți în cetate”. A știut ce au de făcut. Au pus în mașină câteva lucruri și… primesc un telefon. “Cât poți de repede ieși de acolo și fugi în vest.” Și, ies!

Pleacă. După 15 minute, nu mai poate ieși nimeni din localitatea lor. Numai că ei erau oameni importanți și posturile de control primesc comanda de a-i opri și întoarce. Ei află asta și drumurile ocolitoare sunt alese pentru călătoria lor.

Se pierd în hățișul drumurilor. Dintr-odată le apare o mașină în cale, domnul de la volan îi întreabă dacă au văzut niște tiruri pe drum. Omul era fermier și încerca să își salveze ceva din calea invadatorilor. Nu văzuseră! Omul află că și ei încearcă să scape în est și le spune că îi poate urma însă nu va conduce cu viteză mica. Dacă se pied de el, asta e. Sunt pe cont propriu.

Omul avea un jeep iar ei aveau mașina unui prieten. Mașina în care erau ei fusese confiscate de invadatori. Dacă îl prindeau, risca să fie executat pentru însușirea unui bun care se afla în custodia unei alte țări.

Ajung undeva într-un orășel, lângă un hotel. Ferestrele hotelului erau baricadate cu scânduri, lumina închisă. Le răspunde totuși cineva și le spune că nu este loc pentru ei. Să caute în altă parte. Nu contează că au un copil mic, că au nevoie de un pat.

Stau în mașină, se roagă.

Un taxi parchează lângă ei. Soția îi spune soțului să meargă la taximetrist și să îl întrebe dacă știu unde să găsească un loc de găzduire. El, precaut, îi spune că în aceste vremuri nu știi peste cine dai. Dacă își pun viața în pericol punând întrebări străinilor. Este trecut de ora 22, ora legală de a călători în vreme de război.

Taximetristul se pregătește să plece. Soția îi spune soțului, este șansa noastră de a fi ajutați. Dute și întreabă bărbatul acesta dacă știe unde am putea să ne cazăm noaptea asta. Omul iese din mașină, se duce la taximetrist, îi spune că sunt în căutarea unui loc de găzduit pentru o noapte. Taximestristul se uită la el și îi spune, “eu nu vă pot ajuta. Dar vă dau o adresă. Acolo locuiesc părinții mei.”

Le dă adresa și ajung după 20 de minute.

Sunt așteptați de doi oameni mai în vârstă, masa este pusă, ceaiul fierbinte este pe masa, paturile sunt aranjate și pregătite pentru oaspeți. Descoperă că copii bătrânilor sunt născuți în aceleași zile cu copiii lor însă la ani distanță.

Peste noapte, a nins. Mașina călătorilor noștri este dezăpezită, drumul făcut ca să poată ieși și pleca mai departe.

Primirea aceasta a fost un șoc enorm. A zguduit toate temeliile credințelor lor. Oamenii aceștia la care au fost cazați seamănă cu cei din est, cei cu care au ținut legătura, cu cei la care se pregătesc acum să meargă.

Niște străini și-au deschis casa și i-au găzduit, și-au întins masa și au împărțit ceea ce aveau cu ei.

Ajung în vest, primesc o casă veche și o transformă cum pot într-un cămin. Văd oameni venind cu ajutoare pentru cei ca ei. Își pun întrebări. Ce îi îndeamnă pe acești oameni să facă asta? Da, știu Scriptura, știu că trebuie să dăruiești. Dar chiar așa?

Sunt conștienți că noi, și alții ca noi, suntem interfața unei mulțimi care dăruiește. Sunt conștienți că doar dragostea Lui Dumnezeu te îndeamnă să dăruiești, să împarți din ceea ce ai. Numai că ei nu au mai trăit și experimentat așa ceva.

Le povestesc că eu așa am crescut, într-o astfel de dăruire. Bunicul meu știa familiile sărace din bisericile de pe o rază mare, le ducea bani și alimente, le făcea rost de ceea ce aveau nevoie.

Fac ochii mari! Nu le vine să creadă că noi așa am crescut, că noi am învățat din fragedă pruncie să vedem nevoile altora și să ne pese de cei de lângă noi.

Auzim povești cu minuni, cu vieți transformate, călăuzire, dragoste și sacrificiu și credința noastră se întărește ascultându-le. Ne spun că credința lor crește și se întărește văzându-ne săptămânal, primind din ceea ce alții au dăruit cu drag. Se simt învăluiți în dragostea Lui și descoperă că și ei pot să facă teoria practică

“Cântați Domnului, toț locuitorii pământului! Vestiți din zi in zi mântuirea Lui; povestiți printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele, minunile Lui! Căci Domnul este mare și foarte vrednic de laudă, El este de temut, mai presus de toti dumnezeii;” 1 Cronici 16:23-25