Doamne,
Mulțumesc pentru
darul celibatului. Sunt conștientă că mi l-ai dat pentru o vreme. Iar vremea
poate fi mai lungă sau mai scurtă. Însă, în sfârșit, vreau să Îți mulțumesc
pentru acest dar.
Mulțumesc pentru
perioada aceasta de celibat în care m-ai crescut, modelat, transformat.
Mulțumesc pentru
acest timp în care am sfârșit prin a abandona lupta cu Tine și a Te lăsa să-mi fii
Dumnezeu. Am învățat și Te-am lăsat să mă vindeci, să mă eliberezi de poverile pe
care le căram după mine, cu mine, în mine. Erau poveri puse de alții sau de
mine. Am învățat să Ți le dau Ție și acum îmi e bine!
Mulțumesc pentru că
m-ai învățat că povestea mi-o scrii Tu și că Tu ai un plan cu mine. Dacă
trăiesc în planul Tău sunt împlinită și fericită.
Mulțumesc pentru
prietenii bandaje de dragoste pe care i-ai așezat lângă mine, prieteni cu care
am crescut, am râs, am visat, am plâns, am cântat, am povestit, am disperat. Unii
m-au însoțit în această călători pentru o vreme, alții au rămas lângă mine.
Mulțumesc și
pentru cei care cu ironiile lor au tăbăcit și adâncit durerea dar m-au provocat
să îmi spun off-ul, să verbalizez și să-mi comunic durerea sau bucuria.
Mulțumesc că m-ai
pus în diverse situații ca să mă întărești și crești.
Mulțumesc că ai
făcut unele dintre visele mele să devină realitate. Iar realitatea a depășit frumusețea
visului.
Mulțumesc pentru
că în această perioadă am învățat mulțumirea, cu toate implicațiile ei. Și încă
învăț!
Mulțumesc că m-ai
învățat să ridic ochii spre cer, să deschid căile respiratorii bine și să văd
cerul cu norii dansând în diverse nuanțe, să văd stolurile valsând în adierea
vântului, să-mi las pletele să fie mângâiate sau ciufulite de soare și vânt. Cu
alte cuvinte, Să te văd manifestându-Te în natură!
Mulțumesc pentru
că m-ai învățat să iubesc altfel decât am visat eu.
Mulțumesc că ești
cu mine la fiecare pas, mă susții, mă călăuzești.
Mulțumesc pentru
că am timp să citesc, să scriu, să-mi deschid casa, să gătesc și să întind masa.
Mulțumesc pentru
că ești aici cu mine și nu sunt singură, și nu mă simt singură! Ma simt
binecuvântată!
Mulțumesc că m-ai
ajutat să Te las sa-mi devii Prietenul cel mai bun, confident ... E clar, ce-Ți
spun Ție nu mai am curajul să spun nimănui. În Tine am încredere.
Mulțumesc pentru
darul frumos și prețios pe care mi L-ai dat. Nu a fost ușor! Nu a fost plăcut
tot timpul. Nu a fost lipsit de provocări. Abia acum am început să îl
prețuiesc!
Dar astăzi, vreau
să îți mulțumesc pentru acest dar, pentru ceea ce ai facut cu mine, în mine și
pentru mine.