teama a devenit idolul la care mă închin?

Ani la rând m-am rugat Domnului să mă ferească de necazuri, dureri, probleme, trădări, pierderi, suferință. Îmi doream să cresc și să mă maturizez dar fără neplăceri, fără să sufăr.

Acum, mă trezesc că mă rog să mă apere Domnul de război, de rău, Îl rog pe Dumnezeu să se termine conflictul vecinilor ca să îmi fie mie bine. Într-un fel nu e rău ce Îl rog.

Pandemia și războiul m-au forțat să îmi reverific temeliile credinței. Șocul veștilor m-au paralizat. Dar am lăsat inima să discute cu mintea. Temerile, îndoielile, panica și șocul puseseră stăpânire pe mintea mea și parcă credința fusese evacuată forțat. M-am uitat în Scriptură și mi-am reamintit că Dumnezeu este în control, că nu I-a scăpat situația de sub control iar inima mea s-a liniștit.

Da, suntem în situația în care suntem. Mereu apar oameni noi în viața mea de prin vecinii țării, le aud poveștile și mă infior. Nu cred în întâmplare! Dumnezeu îi aduce pe oamenii aceștia cu un scop în viața mea, le aud poveștile pentru că acesta este planul Lui.

Îmi este teamă pentru că îmi este amenințată sau afectată comoditatea?

Îmi este teamă pentru că e posibil să caut vreun adăpost în altă parte?

Îmi este teamă pentru că viața îmi este amenințată, că nu voi avea bani ca să mă descurc, că nu voi mai avea ce să mănânc, cu ce să mă îmbrac, că nu voi avea unde pleca în caz că lucrurile iau alte turnuri?

Îmi este teamă că...

Oare nu cumva teama a devenit idolul la care mă închin de când a început pandemia iar acum războiul l-a făcut și mai temător?

Normal că m-am gândit la toate acestea dar am ales să nu las teama să mă paralizeze.

“Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.” Matei 24:6-8

Am ales să Îl las pe Dumnezeu să liniștească inima mea, am ales să las promisiunile Scripturii să se înțelenească și mai mult în ființa mea. Am ales să nu uit că nu trăiesc veșnic pe acest pământ. Am ales să cred că Isus se va întoarce după mine ca să mă ducă ACASĂ. Am ales să cred că chiar dacă voi muri, voi trăi!

azi sărbătoresc

 Astăzi, 16 martie 2022, este sărbătoarea de Purim. 

Cui îi arde de sărbători acum? Când războiul ne e în coastă, când oamenii vin în mod constant în ţară şi aud poveşti de mi se face părul şi mai creţ, când tot ce părea solid şi stabil până la acest moment pare a se nărui, să mai vorbesc de sărbători?

Cartea Esterei este o carte despre refugiaţi, despre credinţă, despre Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Singurul care face minuni. Este vorba şi despre o femeie înţeleaptă, blândă, deşteaptă, frumoasă şi care deținea arta negocierii şi a diplomaţiei.

Estera este una dintre eroinele mele preferate.

Frumoasa şi Bestia sau orice poveste ori ecranizare păleşte în faţa poveştii Esterei. Ea are ceva mai mult. Ceva ce nu i se poate lua, indiferent de ce ar veni peste ea.

Şi acel ceva este credinţa: credinţa în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, în Cuvântul Său, în promisiunile Lui.

Astăzi, când inima şi fiinţa nu prea vor să se bucure, îmi reamintesc de ceea ce a spus Isus “vedeți să nu vă înspăimântați” (Matei 6:24).

Şi dacă tot nu mă înspăimânt, măcar să mă bucur!

Hag Purim Sameach indiferent de context!

Fotografie preluata de pe internet.

ce spun sufletului meu?

Vestea despre război ne-a debusolat. Știam câte ceva despre conflictul de acolo dar ne-am obișnuit cu el. Lucrurile s-au schimbat când au început să vină oamenii aici, când lucrurile au luat o altă turnură și ne-am simțit amenințați.

Confortul și liniștea noastră sunt amenințate de război. Unii au părăsit deja țara, unii își fac provizii, unii fac scenarii sumbre, unii se gândesc unde să se adăpostească.

Când eu sunt afectată, povestea se schimbă!

Îl iubesc pe David! Îl iubesc pentru modul în care își discută cu Domnul durerile, frământările, neliniștile inimii lui, își spune frustrarea, necazul și durerea, mânia și bucuria.

La cine apelez când vin vești peste vești peste mine?

Citesc știrile, mă informez însă nu mă hrănesc cu ele. Am ales să-mi hrănesc mintea, sufletul și inima cu ceea ce spune Domnul. David a purtat multe războaie, a avut dușmani, a avut familia amenințată de război, o parte din familie i-a fost luată pradă de război și asta de două ori.

Aleg să las Cuvântul și Duhul Domnului să aducă pace peste mintea și inima mea.

Aleg să cred promisiunile Domnului!

O bucată de verset îmi tot stăruie în minte. “6. Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. (Matei 6:24)

“vedeți să nu vă înspăimântați”

Cine spune asta? Isus, Fiul Lui Dumnezeu, Mielul Lui Dumnezeu, Cel promis, Mesia, Cel înviat, Cel înălțat, Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ, Dumnezeu întrupat.

Ca să nu mă înspăimânt și ca să îmi las inima liniștită de Cuvânt, aleg să cred ceea ce spune Isus.

El a promis că va fi cu mine indiferent de necaz, durere, suferință, trădare, pierdere.

El e aici cu mine ajutându-mă să nu-mi pierd mințile asaltate de vești, să rămân fermă în încredințările spuse în Cuvântul Său.

“vedeți să nu vă înspăimântați” când citiți știrile!

“vedeți să nu vă înspăimântați” când cresc prețurile și rafturile devin goale!

“vedeți să nu vă înspăimântați” când ceilalți te îndeamnă să îți faci bagajul și să pleci unde vezi cu ochii!

“vedeți să nu vă înspăimântați” când planurile ți se năruie!

“vedeți să nu vă înspăimântați” când visele se destramă și aprope pierzi totul!

“Domnul este lumina și mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi fie frică?” (Ps.27:1)

“Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!” (Ps.38:22)

“Nu țin în inimă mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul Tău și mântuirea Ta, și nu ascund bunătatea și credincioșia Ta în adunarea cea mare.” (Ps.40:10)

“Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarași Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu.” (Ps.42:5)

Suflete al meu “El este mântuirea mea și Dumnezeul meu” vezi nu te înspăimânta!

gânduri de 8 martie

Femeia din Proverbe 31 ne-a fost mereu arătată de model. Mi se părea un model imposibil de urmat și de aceea, am urât-o!

Studiind-o, am descoperit că ea nu se laudă cu nimic! Soțul și copiii ei o laudă! Ea își vede de treaba ei, are grijă de casa ei, este o femeie care investește în bunuri materiale și se investește în oamenii din casa ei.

Este o femeie care nu trece nepăsătoare pe lângă cel în nevoie!

Chiar dacă are o poziție înaltă în societate, nu face doar caritate ci arată bunătate, blândețe, credincioșie, dragoste, răbdare, înțelepciune, devotament și hărnicie, lasă binecuvântările primite să meargă mai departe!

Fetiță, adolescentă, tânără, mamă, căsătorită, văduvă, bunică, străbunică, necăsătorită și divorțată, astăzi, ești sărbătorită.

Indiferent de statutul pe care îl ai, îți doresc să Îl lași pe Dumnezeu, Creatorul tău să te binecuvinteze, să te călăuzească, să își înalte Fața Lui peste tine și să îți dea pacea. Îți doresc să Îl lași să te crească în maturitate, în înțelepciune, pricepere și să te facă să rodești în locul unde te-a așezat. Ești unde ești pentru o vreme ca asta.

Chiar dacă astăzi bucuria pare umbrită de pericolul ce vine de la vecinii de sus, îți doresc să Îl lași pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și să nu uiți că indiferent ce va veni, El este în control!

Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ să te binecuvânte și să fie bucuria inimii tale.

ce să le spui?

Nu m-a învățat nimeni cum să vorbesc cu cineva în stare de șoc, cu cineva care și-a pierdut casa, posibil rudele, tot ce îi era cunoscut, țara...

Am citit multe povești despre grozăviile petrecute în Europa, la vecinii noștri de sus, la cei din Asia și Africa. Erau povești adevărate. Documentarele vizionate erau și ele despre fapte și evenimente adevărate. Dar făceam toate acestea ca să învăț istorie adevărată, să mă documentez. Evenimentele despre care citeam erau departe de mine, în timp și spațiu.

Ce să le spui unor copii care și-au lăsat tatăl la graniță, undeva pe front sau ascuns într-un buncăr?

Ce să le spui tinerilor care au fost conduși de părinți până la graniță și apoi trimiși să se salveze undeva în lume?

Ce să le spui soțiilor care ajung aici cu pruncii de câteva zile sau luni? Au fost aduse de către soții lor până la graniță și trimise în necunoscut, ca să rămână în viață! Ei au rămas acolo, urmărindu-i cu privirea...

Ce să le spui când sună acasă la ei ca să afle vești, sperând cu înfrigurare că, la celălalt capăt, va răspunde cineva. Și dacă nu răspunde... concluziile sunt cam clare!

Ce să le spui celor care nu vor să plece mai departe? Nu își imaginează să plece prea departe de țara lor. Fiecare fibră a ființei lor tânjește să se întoarcă „acasă”. Deși sunt conștienți că acest „acasă” e posibil să fi dispărut de pe fața pământului.

Ce să le spui celor din căsătorii mixte, care acum se trezesc ca provin din țări aflate în conflict?

Ce să le spui celor care și-ar fi dat toți banii ca să poată trece granița și să fie cu familiile lor, iar răspunsul pentru ei a fost NU?

Ce să le spui…?

Nu spui mare lucru, însă poți să le zâmbești. Poți să aranjezi să ajungă undeva unde e cald, să le dai ceva de mâncare. Te poți asigura că au un pat pe care să doarmă, le poți arăta unde e o baie cu duș și tot ce le mai trebuie. Îi poți lăsa să doarmă și să plângă!

Cu cei care vor, te poți ruga!

Unde vor să ajungă? Uneori nu știu nici ei.

Pentru o vreme ca asta suntem aici!

Pentru o vreme ca asta putem să împărțim ceea ce avem, să lăsăm binecuvântările primite să meargă mai departe!

Pentru o vreme ca asta… chiar dacă nu înțeleg multe!

“Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ati primit; am fost gol, și M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță, și ați venit pe la Mine.” Matei 25:35-36

gânduri de viaţă

În niciun manual de pe care am studiat, nu am învăţat ce trebuie să fac în caz de război.

Clar că m-am uitat de-a lungul vieţii la ştiri. Într-un colţ de lume era război. Da, dar era departe de mine. Nu mă afecta. Gândeam că vor înceta ei! Apărea un alt conflict şi îl gândeam în cât de mare era distanţa de mine şi îl tratam ca atare.

Trăiesc în România şi am fost binecuvântată cu informaţii diverse, cu ştiri false, dar şi cu ştiri adevărate.

Am învăţat istorie la şcoală, însă am citit şi multe cărţi despre poveşti reale din război, lagăr, pogrom, Holocaust.

O vreme am citit doar despre vecinii noştri de mai sus, de pe când erau un imperiu. Am vrut să mă informez despre mentalitatea lui, despre cum acţionează, despre credinţele lor.

Clar că ştiam de războiul început de ani buni la vecinii noştri, război despre care auzeam atât de puţin la ştiri!

Cum să acţionez în vreme de război?

Da, încă nu a ajuns aici la noi. Încă e pace, încă putem ajuta oamenii...

Am fost întrebată dacă mi-am făcut bagajul şi unde voi pleca.

M-am blocat!

Ce bagaj?

Unde să plec? La cine?

Vecinii noştri de mai sus şi din est sunt în război. Acolo mor oamenii de-adevăratelea. Nu e documentar, nu e film de acţiune, nu e joc de strategie. E viaţă reală.

Din ambele tabere mor oameni. Şi ei aveau acasă familii. Şi ei aveau prieteni şi case, slujbe, vise şi visuri.

Cu doi ani în urmă a trebuit să decid dacă mă las ucisă de influenţa veştilor şi a ştirilor sau decid să trăiesc. Da, de murit am să mor într-o zi. Dar până atunci voi trăi.

Credinţa mea este în Dumneze şi El are totul în control, chiar dacă suntem sub ameninţarea unui război. Dacă mor, voi merge ACASĂ la Cel Venit de Sus. Trăiesc pe baza promisiunii Lui Isus Christos, promisiune scrisă în Cuvânt.

 

 

poveşti care mă schimbă

Joia trecută, vestea despre război m-a paralizat. Creierul efectiv refuza să comunice cu mine, trupul asculta de creier. M-am rugat şi I-am spus Domnului că nu consider că am cea mai bună atitudine.

Am vrut să citesc ceva din Psalmi, însă nu se lipea nimic de mine. Viaţa lui Avraam însă a venit ca un balsam pentru inima mea. Îl iubesc pe Avraam! El, într-un fel, este un refugiat.

Joi seara şi vineri dis-de-dimineaţă, în capul meu s-au concretizat lucrurile. Acum nu e vremea de lăsat creierul şi trupul în stand by. Acum e timpul de acţiune.

Am fost în acelaşi gând cu familia unuia dintre nepoţi. Ne-am rugat să ne dea Domnul oameni pe care să-i ajutăm. Am rugat şi pe alţii să se roage pentru noi. Şi am experimentat din nou că Domnul nu întârzie în a răspunde.

Ne-am întors cu două femei vinete de frig şi de spaimă.

Prin ele, au dat alţii de noi şi tot aşa.

În câteva zile, am auzit şi empatizat cu poveşti reale de viaţă, poveşti care m-au marcat şi schimbat.

Deschid, la un moment dat, un borcan de dulceaţă şi acesta scoate un pocnet. Musafirele mele tresar şi mă întreabă unde împuşcă?

Le-am calmat, le-am arătat borcanul buclucaş şi au înţeles provenienţa zgomotului, dar au rămas în alertă.

Luni dimineaţă, în autobuz, nişte adolescenţi jucau pe telefon un joc cu împuşcături. Mi s-a făcut rău auzind zgomotul! Îmi venea să vomit şi sufletul din mine. Pe acei adolescenţi nu i-a atins încă drama războiului. Ei îşi trăiau adolescenţa. Ce să le spui?

Refugiatele au ajuns aici, se încălzesc, se liniştesc şi încep să plângă cu disperare, unele dintre ele. Au lăsat acolo părinţi, rude, colegi... Este posibil ca pe unii dintre cei lăsaţi în urmă să nu îi mai vadă niciodată, să nu ştie cum au sfârşit alergarea pe pământ. Se simt ca nişte trădătoare!

Ce să le spui?

Da, mulţumesc Domnului că sunt în viaţă, că aici e linişte, că au unde dormi, ce mânca, unde să se spele. Dar ce este în sufletul lor!? Doar Dumnezeu ştie...