realizez că sunt binecuvântată

Am început anul cu versetul din Isaia 54:2 “Lărgește locul cortului tău și întinde învelitorile locuinței tale: nu te opri! Lungește-și funiile și întărește-și țărușii!” Nu era prima dată când Domnul îmi trimitea acest verset - provocare. Abia acum realizez că de fiecare dată când mi l-a trimis a adus schimbări mari în viața mea.

Discutam la grupul de studiu ce înseamnă să îți lărgești inima. Ce a vrut Pavel să le spună celor din Corint cu această expresie? A venit războiul și am înțeles că inima nu o duci la sală ca să o lărgești, nu faci nu știu ce exerciții ca să fie mai primitoare, mai deschisă. Îți lărgești inima când problemele și nevoile celorlați devin ale tale, când nu-ți găsești liniștea până nu știi că familia de acolo are lemne pentru iarnă, că familia de dincolo are masă și veselă ca să se așeze la masa, că fata aia a fost la medic și are medicamente ca să trăiască, că …

Limbile străine nu sunt punctul meu forte. Dar anul acesta nume noi, nume greu de pronunțat s-au lipit de inima și de mintea mea. Ivan, Sașa, Sveta din sat, Sveta de la oraș, Lena, Liuba, Vsevalod, Max, Alesia, Jenea sunt doar câteva dintre numele învățate anul acesta.

Știam unde e Ucraina, îi știam capitala, știam unde e Odesa pentru că visez să ajung acolo într-o zi. Mai mult de atât nu știam mare lucru… Acum Ucraina are nume și fețe, are oameni de care Domnul mi-a lipit inima. Aseară, ne spunea cineva. Domnul v-a adus aici ca să ne înrudească, înnemurească cu voi.

De ce ne-a dus Domnul în septembrie în satul acela unde nu se mai terminau gropile? Pentru că erau câteva familii venite din cealaltă parte de țară care nu aveau nimic. Primiseră de la biserică câte o casă…

I-am vizitat ieri și am putut vedea cum între timp Domnul i-a îmbrăcat, le-a dat lucruri, le-a dat lemne și tot ceea ce au nevoie. Am admirat Mâna Lui, minunile Lui. El a pus pe inimă unora să dea lucruri, altora să dea haine, altora să dea bani. Unii strâng lucrurile, unii le duc și oamenii văd cum le sunt rugăciunile ascultate, cum Domnul le poartă de grijă pas cu pas.

Realizez că Domnul m-a înștințat că îmi lărgește inima, îmi lungește neuronii ca să poată reține nume și denumiri de localități, îmi lipește inima de oameni și mă înnemurește cu oameni despre care habar nu am că există. M-a îmbogățit cu oameni valoroși, frumoși, inimoși.

Realizez că în inimă încap mulți oameni, că limba nu e o barieră în a comunica, că dragostea Lui Christos ne strânge, ne schimbă, ne transformă.

Realizez că sunt binecuvântată!

mă pregătesc de sărbătorile Luminii!

 Se întunecă repede, iar răsăritul face spectacol de lumină şi culoare. Dimineaţă, luna era ca la parada modei. Învăluită într-un pic de ger, luna era mândră, rece şi “slabă”.

Circul cu mijloacele de transport în comun şi aşteptatul în staţie face parte din viaţa de zi cu zi. Staţia de acasă este în faţa unui magazin mare. În fiecare dimineaţă, în timp ce aştept autobuzul, îi admir pe angajaţii magazinului “nostru”.

Afară este încă întuneric. Oamenii aceştia îşi văd de treaba lor. Pun marfa pe rafturi, fac curat, glumesc, muncesc, zâmbesc, uneori sunt grăbiţi, uneori sunt trişti. Sunt o privelişte pentru mine, dar şi pentru cei care aşteaptă ca mine în staţie. Îi admir pentru dedicarea şi modul cum lucrează.

Nici nu realizează că au admiratori în întunericul de afară.

Situaţia asta mi-a adus aminte de o frântură de verset “fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni.” 1 Corinteni 4:9

Că vreau sau nu, sunt o privelişte pentru cei de lângă lume, îngeri şi oameni!

Cu gândul acesta mă pregătesc de sărbătorile Luminii!