“le-a întâmpinat Isus și le-a zis: "Bucurați-vă!"”
Matei 28:9
În mijlocul îngrijorării, tristeții și durerii, apare
Isus dintre morți, înviat și spune femeilor "Bucurați-vă!"
Vă
doresc să lăsați bucuria venită de Sus, de la Cel înviat, de la Mielul Lui
Dumnezeu care ridică păcatul lumii să vă umple inimile și ființa!
Christos a înviat!
Numele meu este Baraba, înseamnă fiul tatălui. Îmi petrec veacul cu prietenii mei, distrându-ne pe seama oamenilor pașnici, ne implicăm în răscoale care se mai lasă și cu victime. Știu toate trecătorile, văgăunile munților și ascunzișurile pe care doar David și oamenii lui le știau. Cunosc țara asta și Ierusalimul ca pe propriile buzunare.
Nu știu cum s-a făcut, cred că cineva m-a turnat, dar
am fost prins. Nu cred că scap. Îmi doresc enorm să scap. Nu știu ce am să fac
dacă voi scăpa de aici. Cred că voi schimba acest stil de viață palpitant pe
unul cum și-a dorit tatăl meu.
De mic, am fost dus la sinagogă, am învățaț alături de
colegii mei Scripturile dar nu s-a lipit mare lucru de mine. Mi-a plăcut aventura!
De aseară sunt
arestat. Mă întrebi dacă sunt furios? Acum nu. Știu că am făcut multe rele,
spargeri, am furat la drumul mare, m-am bătut, am ucis, am făcut tot ce fac tâlharii.
Sunt un tâlhar! Știai asta, nu?
Dacă vreau să fiu
liber? Normal că vreau!
Aș vrea să îmi
gândesc gândurile însă celălalt prizonier a adus multă gălăgie cu El. Se aude pe
aici că s-a intitulat Fiul Lui Dumnezeu, profetul de care scriu Scripturile.
Pare de treabă! L-am zărit în drumurile mele. Nu știu de ce L-au arestat!
Toată noaptea L-au
plimbat și judecat. N-am putut închide un ochi... Mi-i teamă! Cred că voi muri!
Știu că merit să mor pentru ceea ce am făcut, dar parcă nu sunt pregătit...
Pilat, obișnuiește să
elibereze pe cineva înainte de Paște! Eu nu cred că am șansa asta. Isus ar
merita să fie eliberat. El a supărat pe preoți, pe farisei, saduchei, pe cei
care stau pe la Templu. E ceva legat de Scriptură, de profeți, de împlinirea
acestora. Nu mi-am bătut capul cu asta...
Mulțimea asta care urlă
e chiar deranjantă. Nu pot să fiu liniștit nici măcar în ultimele clipe? Sunt
conștient că mor. Am trecut pe drumul care duce spre locul crucificării zilele
trecute. Locul acesta este pus special lângă drumul mare, să îl vadă toți și să
se sperie, să nu își dorească să fie crucificat de romani.
Romanii aceștia au
adus obiceiul crucificării. Când se fac execuțiile, prefer să plec pe la En Ghedi,
să mă refugiez într-o peșteră. Nu vreau să aud strigătele celor de pe cruce. E prea
mult! Chiar și pentru mine...
Dar ce se aude? De ce
mi se strigă numele? Ce vrea mulțimea de la mine?
Să fiu eliberat și
Isus să moară? Să moară pentru mine?
Dar nu Îl cunosc! Nu
merit asta!
M-am întâlnit cu Isus
imediat după eliberare. Ne-am intersectat privirile și m-am simțit atât de
iubit... și iertat. Atât de iubit...
El moare pentru mine...
ca eu să trăiesc.
Mulțimea pleacă cu
Isus spre locul execuției iar eu îmi amintescă că în seara asta începe Paștele.
Este timpul jertfei...
În 9 aprilie 2022, intram pentru prima dată în Ucraina. Aveam mari emoții!
După un an, realizez
cât de multe s-au întâmplat cu și în mine, cât de binecuvântată am fost și sunt,
am întâlnit oameni noi, ne-a călăuzit pașii ca să îi cunoaștem, nu doar să îi știm,
ne-a implicat mai mult în viețile unora dintre refugiați.
Mai realizez că
Domnul ne-a păzit și protejat pe drum, la venire și la plecare. Călătoriile
acestea au fost pe ploaie, soare, furtună, zăpadă, noapte și zi, am văzut pe
drum accidente, am stat în vamă până am învățat să găsim și alte căi de ieșire.
Ieri, am văzut cum
fețele oamenilor pe care Domnul i-a lipit de noi sunt relaxate, parcă întinerite,
înfloritoare. Efectiv de pe fețele unora s-au dus ani de zile... păreau mai
frumoși. Nesiguranța zilei de azi și de mâine îi îmbătrânea, o tristețe adâncă
era mereu pe fețele lor. Acum, erau liniștiți, bucuroși, mulțumitori.
Am auzit povești de
viață cum doar Dumnezeu poate scrie. Dependenți în cele mai grele stadii
vindecați, eliberați, regenerați de Cel care Singur face minuni, care acum au
ales să Îl slujească pe Dumnezeu ducând vestea bună celor ca ei, celor de lângă
linia frontului.
Domnul binecuvântă
alegerea lor și le trimite corbi care să le asigure hrana zilnică, le dă case
unde să locuiască. Au nevoie de o mașină care încă funcționează ca să se
deplaseze și să ducă ajutoarele pe care Domnul le trimite pentru ei.
Acum, înțeleg ce
spune Apostolul Pavel când scrie că mi s-a inviorat inima. Am mers să îi vizităm
pe unii dintre refugiații care au ales să rămână în zona Bucovina, pe cei pe
care Domnul i-a lipit de inimile noastre.
Am realizat cât de
mult au fost afectați, cât de îmbătrâniți au devenit din cauza stresului,
frământarilor, fricii, nesiguranței. Unii dintre ei, zilele acestea împlinesc
un an de când sunt aici, încep să se înrădăcineze pe meleagurile unde s-au așezat,
încep să învețe limba, încep să înflorească. Și sunt conștientă că aici e Mâna
Domnului care vindecă, regenerează, restaurează, ne face pe noi parte la minunile
Lui.
Domnul a pregătit
pentru noi o familie care să traducă, oameni care să fie bandaje de dragoste și
canal de comunicare și binecuvântare pentru mine. Suntem recunoscători pentru
că vedem cum darurile și talentele noastre cu care Domnul ne-a înzestrat își găsesc
întrebuințarea pentru binele altora, pentru modurile în care Domnul le orchestrează.
Mă simt binecuvântată
de Domnul! M-a făcut părtasă la minunile Lui în viața mea și a altora...
Chrisos a înviat!
Unii, astăzi, sărbătoresc Floriile sau intrarea
Domnului Isus în Ierusalim. Am recitit textele din evanghelii și ceva mi-a
atras atenția. Matei, Marcu și Luca relatează că Isus le-a spus ucenicilor să meargă
după măgăruș și când vor fi întrebați ce fac acolo, să răspundă “Pentru ca Domnul are trebuinta de el.”
Luca 19:31
Paștele era una dintre sărbătorile la care fiecare
bărbat trebuia să fie prezent la templul din Ierusalim. Prezența nu era
opțională. Și, nu veneai să te închini cu mâna goală!
Bărbații nu veneau singuri la Ierusalim! Venea toată
familia, sau cei care puteau călători. Se cazau la rude, la prieteni sau la hanuri.
Nu veneau în ultima zi, aduceau jertfa și plecau acasă în cel mai scurt timp.
Își luau timp să celebreze, să se bucure, să sărbătorească. Veneau cu mielul de
acasă sau cumpărau unul din grajdurile de lângă templu.
Într-o zi ca asta, erau în Ierusalim mulți evrei
veniți pentru sărbătoarea de Pesach – Paște. Auziseră de Isus. Pentru unii era
un personaj controversat, unii credeau că este Fiul Lui Dumnezeu, alții credeau
că este un prooroc din Nazaretul Galileii. Curiozitatea îi împigea să Îl vadă,
audă și apoi fiecare își trăgea concluziile.
Au auzit că Isus va veni din Betania. Avea să urce
spre Ierusalim. Văd un măgăruș urcând și pe Isus călărind animalul. Unii au
tăiat frunze de palmier și le așează pe drum ca să calce Isus pe ele, unii își aștern
hainele. Toți aceștia cântă de răsună până-n depărtări, "Binecuvantat este Imparatul care vine in
Numele Domnului! Pace in cer si slava in locurile preainalte!" Luca
19:38
Unii privesc. Nu
cântă, nu se bucură, nu aștern frunze sau haine, nu strigă, nu sărbătoresc,
sunt doar spectatori. Unii condamnă crunt această exuberanță. Chiar Îi spun Lui
Isus să le poruncească oamenilor să tacă. Îi deranjează bucuria.
Pentru noi, cei ce trăim
aceste vremuri, dacă auzim cuvântul domn/Domn, nu știm dacă acest cuvânt este
cu literă mare sau nu. Întrebăm imediat, care domn/Domn? Cine este domnul/Domnul?
Cine are autoritatea de a-și însuși bunul meu?
Văd și realizez că
stăpânul măgărușului nu a avut această problemă. Ei știau că există un singur
Domn și acela este Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Punct. Dacă El avea
nevoie de măgăruș, stăpânul nu negocia, nu voia un preț, nu întreba dacă se merită
sacrificiul creșterii animalului.
Domnul are trebuință
de el.
Ce fac eu astăzi? Ce aleg? Mă bucur, celebrez, sau comentez
bucuria și exuberanța altora?
Isus e aici!
Paștele evreiesc a început miercuri seara, în data de 14 nisan.
Mâine dimineață, mare
parte a creștinilor din lumea aceasta vor sărbători învierea Domnului. Ceilalți
creștini vor celebra săptămâna viitoare.
Este perioada sărbătorilor
iar mie îmi plac sărbătorile. Îmi place să anticipez bucuria, să mă pregătesc,
să gătesc, să schimb lucrurile prin casă, să decorez casa, să aștept
rândunelele.
Acasă la noi, tata
avea tot timpul un miel pregătit pentru Paște. Era, de regulă, pet-ul meu.
Iernile erau mult mai grele când eram copil, gerurile își făceau de cap,
nămeții se ridicau cât casa și noi ne bucuram la săniuș sau citind în timp ce
ne uscam lângă soba între reprizele de stat pe afară.
Oile nu fătau toate
la o dată fixă. Unii miei apăreau pe la Crăciun, alții mai aproape de Paște.
Dar dacă afară “crăpau pietrele” de ger, mieii erau luați în casă și
încercam să îi dresăm să nu își facă nevoile peste tot. Pe atunci nu erau
litiere și nisip, cârpele erau la mare căutare.
Uneori, unul dintre miei, se lipea de inima mea. De
regulă, cel renegat de mama. Îmi plăcea să mă urc pe oaie, să o țin ca să stea
cât mai nemișcată ca mielul să sugă și să trăiască. Și, trăia!
Mielul meu avea nume, îmi cunoștea glasul, venea când
îl strigam.
În ziua sacrificării, sub diverse pretexte eram
trimisă la bunici. Bocetele începeau când mă întorceam. Mâncam și plângeam de
dor, de drag… Când am mai crescut, participam la tot procesul de pregătire a
mielului…
Îmi place tradiția asta moștenită de la familia în
care am crescut. Mi-am însușit-o! Am pregătită carnea de miel. Așteaptă să fie
pusă la foc!
De ce un miel? Citesc povestea primului Paște din
cartea Exod. Dacă sângele nu era pus pe exteriorul ușii tale, întâii născuți ai
familiei mureau. Sângele mielului te salva de la moarte. Nu sunt întâiul
născut, dar dacă aș fi fost, m-aș fi asigurat că tata a pus suficient sânge pe
tocul ușii.
Citesc evangheliile și aflu că Isus Christos a fost
Mielul Lui Dumnezeu fără cusur/perfect sacrificat pentru păcatele mele și ale celui
ce crede în El.
Mă pregătesc de sărbătoare și am acceptat ca Mielul Lui
Dumnezeu să fie jertfit și pentru mine. Am acceptat ca El să mă curățească prin
jerfta Lui și să-mi fie Dumnezeu și Domn!
Mă pregătesc de sărbătoare. Între timp meditez,
cercetez, mă las surprinsă de El…
