numele meu

Tot frământ semnificația unui nume, și am realizat că fiecare lucru, obiect, animal, pasăre, gâză, loc de pe fața pământului poartă un nume. Fiecare nume este asociat cu o fomă, un loc, o față, un caracter, o culoare, un miros, un gust, o aromă.

Numele meu este mai rar. Le-a plăcut părinților mei. Era ceva nou pentru ei. Mi l-am însușit și sunt mândră de numele meu. Apropiații mă știu și mă strigă pe numele mic. Și acesta este dat de mama. Cella este numele pe care mi l-a scris și repetat, așa mi-a semnat cărțile, caietele personale.

Normal că m-am întrebat care este semnificația numelui Cerasela, cât și a celui scurt, Cella. Am căutat informații, am întrebat, m-am documentat. Cerasela înseamnă cireașă mică. De regulă, cireșele sunt roșii. Profiri înseamnă lucrător cu/în purpură, roșu în obraz,

L-am bombardat pe Dumnezeu cu întrebări legate de numele meu. Văd roșu în fața ochilor, de două ori roșu. Ce vrei cu mine? Numele nu mi-a fost dat la întâmplare. Nu cred în întâmplare.

Una dintre pasiunile mele este să studiez Scriptura, iar Avraam este personajul care mi-i lângă inimă. Dumnezeu îi promite lui Avraam “Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare.” Geneza/Bereshit 12:2

Pot să lucrez, muncesc, studiez, lupt, pot să calc peste orice și oricine ca să-mi fac un nume. Pot să mă asociez cu unii sau alții, pot să intru în tot felul de cercuri ca să ajung cineva. Și să nu-mi fac un nume, sau să dobândesc un nume cum nu mi-am dorit.

Pot să merg la autorități și să-mi schimb numele, adult fiind îmi pot schimba numele cu unul pe care îl cred eu folositor.

Și îmi ajută?

Mă întorc la Avraam. Nu își dorea un nume, nu își dorea decât să stea cuminte acolo în magazinul lui de idoli și să își vadă de afacerea lui. Dar intervine Dumneze, și bogatul Avraam își pune catrafusele pe cămile și pleacă … Unde? Nu știa. Știa doar că I se va arăta unde să meargă.

Nu cred că există om pe lumea asta care să nu fi auzit de numele Avraam. Poate nu toți îi știu povestea, dar toți au auzit acest nume.

Vreau să am un nume? Vreau să îmi fie cunoscut numele?

Prin ce este cunoscut Avraam? Îl știu ca tatăl tuturor credincioșilor, ca prietenul Lui Dumnezeu, primul evreu, cel din care a ieșit un neam mare, cel binecuvântat, cel ce era o binecuvântare.

Aud un nume, și-mi amintesc un chip, o față, un glas, o amintire, un miros, o atitudine.

Numele poate deveni celebru sau nu, dar impactul traiului în viața celorlați este inestimabil și de regulă nu este celebru.

Uneori, Dumnezeu schimbă numele unor personae, le dă o identitate nouă.

ACASĂ, voi avea un nume nou (Apocalipsa 2:17). Până atunci Îl las pe Domnul să se ocupe de numele meu.

Amintiri cu sfinți - ediție proprie - Gavril și Frăsina Popa

În adunarea noastră de acasă, erau mai multe cupluri fără copii. Astăzi, vreau să povestesc despre nenea Gavril și tanti Frăsina.

Ei și-au dorit mult să mă infieze însă ai mei nici nu au vrut să audă de așa ceva. Știam că le sunt tare dragă, și știau că la acea vreme aveam o slăbiciune pentru dulciuri și ciocolată. Aproape în fiecare duminică primeam de la ei câte o ciocolată, uneori chiar două – câte una de la fiecare. La acea vreme ciocolata era un lux.

Nenea Gavril a fost fiul lui Ioan și a Ioanei Popa. S-a născut în 21.11.1922. S-a căsătorit cu tanti Frăsina, fiica lui Marin și a Nataliei, familie din Puntișeni. Tanti Frăsina s-a născut la data de 25.03.1928. Amândoi au primit botezul în 1945. Cum a ajuns tanti la noi în sat... voi afla când voi ajunge ACASĂ!

Aveau o casă obișnuită, undeva la margine de sat. Nu îmi amintesc să fi mers vreodată la ei la masă, deși mama mă trimitea cu diverse lucruri de dus sau de luat de la Tanti Frăsina.

Erau oameni blânzi, calzi, destul de înstăriți, credincioși, inimoși.

Nenea Gavril a fost pentru o bună perioadă de vreme, responsabilul adunării/bisericii. Niciodată nu predica lung – spre bucuria noastră. Rostea predici scurte, cu propoziții concise, niciodată nu te lăsa în coadă de pește. Rostea ceea ce credea și trăia! Pe fața lui se vedea că ceea ce spune nu erau vorbe în vânt, erau cuvintele Scripturii probate în viața lui.

El lucra la CAP (Cooperativa Agricolă de Producție), era șef de atelaj. Pe înțelesul tuturor, conducea carul cu boi a CAP-ului la toate treburile agricole. Se știa, era recunoscut că avea grijă de boii pe care îi avea în administrare, dar și de car. Dovedea seriozitate în ceea ce lucra. Era cinstit și asta o știau toți.

O vreme a lucrat și tâmplărie cu Ion (Ioan) Popa, apoi a fost magazioner la CAP.

Ea lucra la vie – era șefă de echipă. Ani de zile a făcut asta. De acolo a ieșit la pensie. Știa fiecare butuc de vie de pe dealurile Crasnei, știa ce soi de struguri face fiecare butuc. Și erau ceva soiuri de vie acolo! Avea mulți oameni în echipă. Fiecare venea cu problemele și grijile lui la lucru, lăsa oamenii să râdă, să fie expansivi. Și așa, viața era grea, măcar la lucru să se bucure de o glumă, de o poveste, de ceva oricât de infim ar fi.

Înțelegea greutățile femeilor și nu le exploata. O făcea suficient sistemul!

De luni până sâmbătă, oamenii aceștia transpirau pe dealuri alături de oamenii din sat. Nu își plângeau disperarea că nu au copii. Iubeau pe ai altora. Nu o iubire sufocantă ci una înțelegătoare.

La un moment dat, le-a explodat butelia în casă. Nenea Gavril era în acea cameră și a reușit să iasă pe un gemuleț direct în drum. Am fost multe zile alături de mama la ei ca să îi ajutăm la spălat, curățat, vopsit, refăcut lucrurile prin casă. Nu i-am văzut smulgându-și părul din cap, urlând de disperare că au rămas cu casa afumată și cu lucrurile stricate. Erau calmi. Aveau o pace pe care la acea vreme nu o înțelegeam. Tanti lucra, și uneori mai cânta. Nenea mergea la lucru ca mai înainte, iar tanti era casă cu cei care veneau să îi ajute. Aveau bani, și au renovat repede casa.

Au lăsat Cuvântul să îi transforme. Au ales să se bucure de copiii altora, pe unii ajutându-i material, pe unii cu sfaturi, pe unii cu ciocolată.

Realizez acum perspicacitatea lui de a vedea potențialul din copii. Abia acum pricep că atunci când stătea de vorbă cu noi, copiii, el de fapt ne încuraja, ne ridica la un nivel mai sus, îi păsa de părerea noastră, de ideile care alergau prin mințile noastre. Ne încuraja să cântăm și cânta alături de noi Vedeam pe fața lui o bucurie și o lumină care îl făcea deosebit.

La un Crăciun, era soare și frumos afară. Noi, copiii, repetam melodia “Afară ninge cu fulgi mari”. Unii mai mari ne-au dat de înțeles că melodia asta nu își are rostul în acea zi – era prea cald, iar soarele prea puternic.

Nenea Gavril a spus tuturor să fim lăsați în pace și să cântăm melodia dacă ne este așa de dragă.

A început programul nostru, al copiilor. Era soare, cald când am început prima strofă. Cântam melodia asta din toată inima noastră de copil. Ne doream să ningă, să ieșim afară să ne dăm cu săniile.

Când am început refrenul, soarele a intrat într-un con de umbră. La a doua strofă a început să ningă cu fulgi mari. Nu știu cum arăta fața mea însă știu cum arătau fețele copiilor de lângă mine. Nenea Gavril, care stătea în față, cu spatele la fereastră și cu ochii la noi, nu înțelegea bucuria noastră. Când s-a uitat pe fereastră a priceput. După melodia asta, s-a ridicat și a spus celor din adunare că Domnul a văzut credința noastră și a făcut o minune pentru noi, o minune la care toți sunt martori.

Putea să tacă! Putea să lase lucrurile așa. Dar atunci, am conștientizat că Domnul ascultă rugăciunile noastre, ale copiilor.

Este posibil ca alții să îl fi perceput altfel.

Acum, îmi dau seama că Domnul i-a așezat în viața mea pe acești doi oameni, fără copii, în vremea copilăriei mele ca să fie factori de influență, un fel de mentori...