am început pregătirile de Nașterea Domnului

 În 30 noiembrie 2020, am primit o provocare... cu ceai. Adica am primit o cutie de advent care avea ceai în loc de dulciuri. În spatele acestei provocări a fost o discuție despre advent, discuție în care eu am spus că nu mă interesează prea tare subiectul pentru că nu am copii și așa de una singură nu are rost să mă complic. Știu că le-am spus că adventul, din punctul meu de vedere, înseamnă să cauți în Scripturi promisiunile despre Mesia/Christos și împlinirile.

Discuția a fost auzită de niște copii (din familie). Copiii și adulții familiei au decis să mă implice și pe mine în această așteptare a sărbătorii Nașterii Domnului și pentru că nu pot mânca ciocolată, mi-au cumpărat ceai.

Ceaiul a venit lângă o cană și cana asta a stârnit în mine o frământare mai veche.

Cana este un vas.

În acea vreme primisem foarte multe căni. Le-am triat cât de strâns am putut și le-am dat pe cele care nu prea aveau o semnificație anume. Imediat ce am terminat de dat, au venit alte căni și ... iar le-am dat.

Cănile, de regulă, le primești goale.

Vasele acestea goale m-au dus cu gândul la Elisei și la o văduvă căreia i se lua casa pentru că soțul îi murise și rămăsese de pe urma lui cu datorii. Elisei o întreabă ce mai are în casă, iar ea îi răspunde că mai are puțin ulei. Profetul îi spune să adune toate vasele goale pe care le are, să împrumute vase și de la vecini, și să toarne ulei în ele. Văduva ascultă, și umple toate vasele goale pe care le-a găsit. Când a terminat de umplut toate vasele goale, nu a mai curs ulei din vasul ei. A vândut uleiul din vasele pline, și și-a plătit datoria.

Minunea nu o face Elisei și nici văduva disperată că își pierdea casa. Minunea este făcută de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.“Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni! (Ps.72:18)”

Anul acesta, o discuție m-a ajutat să reiau provocare de a revedea și reciti profețiile pentru a mă pregăti de sărbătoarea Nașterii Domnului.

Îmi plac sărbătorile și de aceea am decis să îmi pregătesc inima, sufletul, să îmi hrănesc mintea cu promisiunile din Cuvânt și Îl las pe Domnul să îmi vorbească.

Prima profeție la care m-am gândit anul acesta este cea din Numeri 24:14, "Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel.” Împlinirea acesteia o citesc în Matei 2:1-2.

“După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din răsărit la Ierusalim și au întrebat: "Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit și am venit să ne închinăm Lui."”

slujire și sincretism

Ieri dimineață, pe la ora 3 și jumătate, făceam schimb de mesaje cu Cătălin Profiri despre vremea din Ucraina. Trebuia să ne încotoșmăm! Era o diferență de 7 grade și noi știam că vom resimți frigul mai mult decât localnicii. Pe la ora 4 și ceva eram deja pe drum. Ne-am rugat și L-am rugat pe Domnul să vină cu noi, să nu ne lase să mergem singuri. Fără El nu mergem în Ucraina sau oriunde ar fi!

La începutul conflictului, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o familie din Ucraina, o familie de care ni s-a lipit inima și a căror inimă s-a lipit de noi. Cu ei slujim în Ucraina, și prin ei cunoaștem alți și alți oameni.

Drumul spre Ucraina a fost bun, vama am trecut-o repejor. Nici la ei nu era zăpadă însă era mai frig decât la noi. Ne-a prins bine că ne-am încotoșmat.

Am descărcat alimentele și hainele atât de necesare celor de lângă linia frontului, oamenilor care au ales să rămână în casele lor, să nu plece în lumea largă. Unii dintre ei au încă servicii, dar nu prea mai primesc salarii. Cei care și-au pierdut serviciile, nu primesc șomaj. Cu ce și din ce să trăiască?

Auzisem de o doamna “directrisă” de casă de copii care venise pe urmele copiilor “ei” în zona Bucovinei. Fusese șocată să descopere că în zona Bucovinei nu prea sunt orfelinate, că familiile aleg, oricât de greu le-ar fi, să își păstreze copiii și să și-i crească acasă.

Mentalitatea lor e diferită de a noastră. Nu crezi că îi poți crește? Îi dai la școala internat săptămânal sau în regim permanent. Oricum copiii sunt ai statului. Dacă totuși îi cresc acasă, emit pretenții la adresa statului să fie recompensați pentru că s-au sacrificat pentru stat crescând copiii.

Această doamnă a ales să se întoarcă acasă la dânsa, o vreme a mai lucrat, dar școala internat s-a închis. A rămas fără slujbă.

În zona Bucovinei a locuit vreo trei luni, perioadă în care a observat, a înmagazinat informații, a ales să vadă lucrurile bune și să facă o schimbare în locul ei de baștină.

Nu este prima dată când aud oamenii din bisericile evanghelice din est că nu știau despre conceptul de slujire a celor de lângă tine. Prima dată am crezut că suntem prostiți. A doua oară, ne povestea un pastor că nu a văzut pe nimeni slujind în biserică sau în zonele pe care el le vizitase, si erau destul de mari acele.

Efectiv, nu au văzut sărmanii, orfanii, bolnavii, pe cei în nevoi de lângă ei. Ajutorarea și slujirea au fost concepte total străine.

Când auzi asta nu știi dacă să râzi sau să plângi...

Ce ideologii au crezut? Cât din Cuvântul Scripturii au înțeles și pus în practică? Scriptura era doar o carte de studiat ca manual și atât? Dumnezeu era predicat doar ca teorie?

Ieri, am mai înțeles ceva. Da, oamenii știu despre Dumnezeu, au acceptat că Isus Christos este Fiul Lui Dumnezeu, că sunt mântuiți prin El. Dar acasă la ei, în intimitatea lor, caută ajutor la vrăjitorie. La biserică cu Dumnezeu, după ce au ieșit de acolo ocultismul își are locul lui, ritualurile lui. Sincretismul este la el acasă.

La biserică nu se predică despre așa ceva. Nu se explică clar Cuvântul, nu se dau exemple din Scriptură despre acest mod dual de viață...

Războiul din Ucraina nu s-a încheiat. Oamenii s-au obișnuit cu el. Și noi ne-am obișnuit să vedem blockposturi, să legăm în propoziții câte un cuvânt în rusă/ucraineană și restul în română, să auzim despre oameni cărora le-au plecat rudele de acasă și ei au rămas blocați în casele lor.

Doamna despre care v-am scris mai sus, s-a întors acasă, a mers la biserică și a povestit pastorului despre ceea ce a văzut și înțeles despre slujire în Bucovina. A anunțat că este disponibilă să slujească pe cei din comunitatea lor, din orașul lor. Entuziasmul ei a mai molipsit vreo două femei, fac echipă și merg la cei părăsiți și izolați în casele lor. Acolo, îi ascultă pe cei vizitați, le duc pachete cu alimente și produse de igienă, îi încurajează și le vorbesc despre Dumnezeu, despre dragostea Lui și îi îndeamnă să se lipească de El cu toată inima și ființa lor.

Mulțumim Domnului pentru protecție la venire și la plecare, pentru că ne ajută să suportăm timpii morți din sau dintre vămi, Ieri, la întoarce, am stat numai 3 ore și 40 de minute.

Mulțumim Domnului pentru toți cei care aleg să dăruiască din ceea ce Domnul le-a încredințat și să ajute pe cei în nevoie.

MulțumimDomnului că ne ajută să punem în practică ceea ce învățăm din Cuvânt, să slujim pe cei în nevoie. El este cel care ne-a învrednicit să facem slujirea aceasta. Nu este meritul nostru. Este El Cel care lucrează! Este Cuvântul Lui care ne transformă! Este Duhul Lui care ne sensibilizează și ne ajută să auzim, vedem și simțim nevoile.

refugiat între acasă și ACASĂ

Acasă...

Ieri, povesteam cu două familii de refugiați stabiliți în cealaltă parte a țării lor. Ambele visează să se întoarcă acasă. Casa unora este sub ocupație, la ceilalți orașul are parte de bombe cam la tot două zile.

În februarie 2022, și-au luat câteva lucruri în mașină și au plecat. Acum nu stau în adăposturi, dar unde stau nu este casa lor. Lucrează însă nu ceea ce au învățat, ceea ce știau să facă.

Au lăsat acolo părinți, rude, prieteni, iar aici încearcă să se lipească de alți oameni.

Zona unde locuiesc acum nu este afectată de război și cunoscuții lor de aici, în ochii lor, par a nu suferi prea mult de pe urma conflictului. Da, s-au scumpit toate, însă cunoscuții sunt încă în casa lor, au aceleași slujbe, au cam aceeași prieteni.

Unii aleseseră să Îl lase pe Dumnezeu să le dea Pacea Lui, ceilalți aveau idee vagă de El,și încă îi neagă existența.

Ambele cupluri s-au bucurat să ne revadă. Dar discuțiile au fost total diferite. Unii speră la un acasă, dar știu că ACASĂ va fi bine. Ceilalți vor să dea timpul înapoi ca să se întoarcă acasă.

Unul dintre cupluri a fost recent într-o vizită în orașul natal, în casa lor. S-au uitat la lucruri, au triat ce să ia cu ei, ce să dea, ce nu le folosește deloc... Dureroasă operațiune...

“Am acasă foarte mult decor și decorațiuni! Am dat o grămadă de bani pe ele... Am cheltuit bani în lucruri care nu îmi folosesc. Acum nu îmi trebuiesc. Nu îmi sunt necesare. Ca să trăim avem nevoie de o casă, un strict necesar, haine și un serviciu. Restul nu este important. Am pierdut atât de mult timp și m-am investit în atâtea lucruri neimportante...”

Pentru unii acasă este locul unde au crescut de mici. Cordonul lor ombilical îi aduce mereu acolo. Pentru alții, acasă este locul unde s-au așezat și simt că pot să crească. Acasă poate fi oriunde sunt cei dragi și un minim de confort.

Ce să le spui acestor oameni care vorbesc de acasă, de casă, de ruperi, de o nouă șansă la viața, de alegerile pe care trebuie să le faci aici, de decizia de a trăi și savura viața de aici? Ce să le spui când vezi că tânjesc și dispera după ceea ce ai pierdut?

Ei locuiesc acum, mai conștienți ca oricând, într-o casă temporară. Dar eu m-am întors acasă.

Războiul nu e ca în jocurile video, sau ca în filmele romantice...

De ceva vreme, ma rog Domnului să mă ajute să văd oamenii cu ochii Lui, să ascult cu urechile Lui și să iubesc și să simt ca El. Sunt conștientă că nu pot duce tot cât duce El. Și uneori mă trezesc că sunt surprinsă când văd mai mult decât de obicei...

Unii se roagă și cer Domnului să îi ajute să treacă pe aici, și-i vezi înflorind unde se înrădăcinează. Unii pun la îndoială existența Lui, deși sunt conștienți că au primit o nouă viață. Iar viața asta este total diferită de ceea ce au trăit.

Și pe unii, și pe alții, i-a lipit Domnul de inima mea și a noastră...

Văd cum Domnul împlinește în mine un verset pe care mi l-a tot dat la studiat de ceva ani. “Lărgește locul cortului tău și întinde învelitorile locuinței tale: nu te opri! Lungește-ți funiile și întărește-ți țărușii! ”  (Isaia 54:2)

Ce să le spui? Uneori e mai bine să taci, să asculți, să te rogi, să-i îmbrățișezi, să te rogi și să povestești cu Domnul despre ei, să iubești...