El îți iartă toate fărădelegile tale

În adolescență, cineva mi-a spus să nu mai citesc atâta din Biblie. Să îmi văd de viață, să mă bucur. Când mă vede citind din Scriptură parcă îl vede pe bunicul Profiri. În opinia acestei rude, bunicul era un sfânt zâmbăreț care făcea bine și vorbea bine peste tot, era un om fără păcat. La ce îi trebuia să citească Scriptura când el era așa de sfânt?

M-au șocat atunci două lucruri. Eu știam că bunicul nu fusese un sfânt. Știți și voi că familia știe cel mai bine câtă sfințenie zace în noi. Și în al doilea rând asemănarea cu acest bunic, cu care semăn destul de puțin.

David mă cheamă la o aventură a cunoașterii în această perioadă. Psamul 103 continuă să mă provoace.

“El îți iartă toate fărădelegile tale”.

Dar eu nu am fărădelegi. Acesta este primul gând care-mi vine în minte.

Din creație, Dumnezeu a pus duh de viață în mine, duh ce comunică cu El. Și imediat ce vine gândul meu meu de puritate, încep să-mi aduc aminte. Legea Lui Dumnezeu este înscrisă în AND-ul meu. Și eu îmi știu fărădelegile, lipsa de iubire, de compasiune, modul de raportare lipsit de dragoste, de respect, ura, neiertarea, bârfa, comoditatea, sentimentul de superioritate față de etnii sau față de alți oameni, și lista continuă.

Vin cu toate acestea la Domnul, și-I cer să mă ierte. El a promis că mă iartă, iar această iertare mă eliberează, mă face liberă!

Orașul Iași m-a adoptat cu mulți ani în urmă. Nu pot să spun că-l cunosc ca pe propriile buzunare, dar mă simt ca acasă în el. Când am ales să fiu adoptată de Iași, am primit la pachet și istoria acestui oraș, cultura, spiritul și civilizația acestuia. Că am vrut sau nu, mi-am însușit niște caracteristici ale acestei civilizații, ale istoriei și moștenirilor primite.

În 29 și 30 iunie 1941, au murit aproximativ 14.000 de oameni. Nu, nu a fost nicio boală fizică care a decimat populația. Fărădelegea s-a așezat peste lege, și s-a vărsat mult sânge nevinovat.

Au trecut 83 de ani, ploile, zăpada și regimul au vrut să șteargă din istorie acele două zile. Până nu demult martorii acelor evenimente au putut depune mărturie. Acum au rămas gropile comune martori tăcuți ai acelor evenimente.

Nu eram născută când s-au petrecut evenimentele din Iași, ai mei nu erau în Iași. Și totuși, istoria este a noastră că o acceptăm sau nu, că ne-o asumăm sau nu.

El îți iartă toate fărădelegile tale.

Dar eu vreau iertarea Lui?

Iertarea nu se face cu forța. Dumnezeu nu mă obligă, nu mă forțează să Îl las mă ierte. Iertarea o cer eu. Înseamnă că am realizat care-mi sunt fărădelegile, călcările de Lege, și vin să restaurez prin iertare relația cu El și Cuvântul Lui.

Așa cum sunt vin la El ca să îmi ierte toate fărădelegile mele…

toate binefacerile Lui

Îmi vine foarte la îndemână să mă plâng, să fiu nemulțumitoare, să …

David însă mă provoacă la mai mult. “Binecuvântă, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui!” Psalmul 103:2

Binefacere înseamnă faptă bună, ajutor dat cuiva.

Ce binefaceri mi-a făcut Domnul? Ce fapte bune a făcut pentru mine? Ce ajutor mi-a dat?

Par întrebări nebune, nu?

Sunt în viață, funcționez, gândesc, văd, aud, miros, pipăi, gust, mă deplasez, mă bucur de răcoarea dimineții, de flori, de fructe, de verdele crud care-mi arată că Domnul S-a îndurat de noi și a dat ploaie.

Mă bucur de ziua asta de sărbătoare, de sănătate, de pacea din țară, de mâncarea din oale, de ceea ce am prin frigider și dulapuri, de hainele pe care le am, de papilele gustative care intră în delir savurând câte ceva, de muzica frumoasă care-mi încânta neuronii și virbrează pe corzile sufletului, de cântecul rândunelelor mele, de statul în stații sau în trafic…

Binefacere este și când lucrurile nu merg sau ies cum vreau sau visez eu. Ceea ce cred eu că este rău, este spre binele meu. Asta realizez mai târziu, sau niciodată…

De câteva zile încerc un exercițiu. Vreau să mulțumesc Domnului pentru toate binefacerile pe care El le face pentru mine, și Le-a făcut pentru mine. Încă mă mai trezesc comentând, dar mă lupt să-mi amintesc de tot ajutorul Lui, de toate binefacerile Lui. Acest exercițiu face bine sufletului și trupului meu.

Cu tot ce sunt, cu tot ce este în mine vreau să-L binecuvânt pe Domnul pentru toate binefacerile Lui.

 

cu tot ce este în mine

De o săptămână, frământ un verset dintr-un psalm. Am auzit psalmii din perioada intrauterină, i-am citit, am trecut prin ei de multe ori. Acum s-a prins de mine un verset, și nu mă lasă în pace.

“Binecuvântă, suflete, pe Domnul, și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!” Psalmul 103:1

A binecuvânta înseamnă a vorbi de bine, a lăuda, a mulțumi. Numai că nu asta m-a frământat, ci mi-a dat bătăi de cap “tot ce este în mine”.

Ce este în mine? Adica ficat, pancreas, creier, ochi, sânge, limfă, globule și nucleoni?

Ce este în mine? Sunt trup, suflet și duh.

Cu ce parte mă închin? Doar sufletul este implicat? Care este partea de implicare a duhului din mine? Trupul este doar susținător al trupului și al duhului, fără nici o implicare?

Mi-am întrebat cunoscuții ce părere au despre “tot ce este în mine”, i-am provocat și pe ei să analizeze literar, logic, sau cum pot această expresie. Și am ajuns la concluzia că tot din mine face parte trecutul, prezentul și viitorul. La pachet am visurile și visele frânte, neîmplinirile, lipsurile, frustrările, dezamăgirile, trădările, idealurile, credințele și încredințările, abandonurile, cuvintele care m-au rănit mai mult decât obiectele “zburătoare”, rănile și cicatricile, plângerile. Nu vreau să uit bucuriile, alinările, momentele de fericire, de extaz, uimirile, împlinirile, mulțumirile, binecuvântările, binefacerile…

Cred că sunt un ghemotoc de emoții amestecate și întortocheate.

Vreau să învăț de la cei mai buni, de data asta de la David.

Așa cum sunt, cu toate la pachet, vreau să-L binecuvânt, să-L laud pe Domnul, și Numele Lui Cel Sfânt.

Așa cum sunt la Tine vin...