mulțumesc pentru ploaie

 Aveam nevoie de ploaie. Nu sunt agricultor, dar atât cât ştiu despre cultură şi nevoia de apă, era nevoie de ploaie. Mai mult de atât, suntem în octombrie, şi rare sunt sărbătorile Iaşului fără frig şi ploaie. În plus, plouă cu pelerini, iar statul în staţii sau în trafic aşa lipsă de bucurie îmi aduc….

Îmi vine să comentez, să mă plâng de confortul meu deranjat, să plâng că pierd prea mult în trafic, că e frig, că totul e ud, că …

Sunt copilul Lui Dumnezeu. Mă identific ca fiind copila Lui, dar uneori aşa mă prinde o stare de nemulţumire pentru vreme, pentru aglomeraţie, pentru că…. Şi nu ştiu cum se face că motivele se iţesc ca ciupercile după ploaie.

Dimineaţă, în drum spre serviciu, le-am zărit în inima şi mintea mea. Şi am decis să-l vizitez pe David, şi să-l întreb pe el ce făcea când îl lua nemulţumirea. Iată ce spune el:

„Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda; El este mântuirea mea și Dumnezeul meu”. (Ps.42:11)

„Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea.” (Ps.62:5)

Doamne, mulțumesc pentru ploaia asta bună care cade peste noi, care acoperă nevoia de apă a pământului, care va face să rodească sămânța din el.

Mulțumesc pentru pelerinii care ne vizitează orașul, Te rog să îi binecuvintezi și să le răspunzi prin minuni, căci Tu ești Cel ce Singur face minuni.

Mulțumesc că mă trezești, și mă ajuți să-i spun sufletului meu să fie mulțumitor, să nu uite că de la Tine vine nădejdea și mântuirea.

Domnul e bun!

De vreo săptămână citesc, studiez și meditez la Psalmul 136. Nici nu m-am trezit bine și primul gând care mi-a venit dimineață în minte a fost „Domnul este bun”.

Am o un fel de teamă de lucrurile care se termină. Îmi place când un anumit eveniment se încheie, când termin de citit cărțile de lectură obligatorie, când mâncarea gătită e savurată toată, când anumite probleme sau relații se încheie.

Dar îmi este teamă că X sau Y nu mă va mai iubi, că relația cu unii se va răci, că relațiile se vor finaliza, că... Sufăr de scenarită cronică. Iar Psalmul 136 mă aduce în realitate, în același timp mă teleportează în timp, în istorie, îmi reamintește de douăzeci și șase de ori „căci în veac ține îndurarea Lui”. Stai un pic. În veac înseamnă veșnic, fără sfârșit?

Mintea mea pricepe cumva ideea de veșnicie, fără început și fără sfârșit. Aici, în timpul meu limitat pe pământ sunt îndemnată să văd că Domnul este bun. Și nu doar să văd, că de văzut văd eu multe. Sunt chemată să recunosc în viața mea că Domnul este bun, căci îndurarea Lui ține în veac.

Domnul este bun când plouă afară și este frig, și nu-mi vine să ies din casă.

Domnul este bun când mă dor oasele, capul, când virozele mă lipesc de cana de ceai și de medicamente.

Domnul este bun când diagnosticul medicului îmi face creierul să ajungă în fază de electrocutare, iar inima pare să plesnească de teamă și de îngrijorare.

Domnul este bun când cei dragi ai mei își încheie călătoria vieții pe acest pământ.

Domnul este bun când veștile rele se țin scai de mine.

Domnul este bun când lumea se frământă și aud de războaie și vești despre revolte, asasinate, persecuții.

Domnul este bun când se rup norii și zone întregi sunt spălate de ape, când tot ce a rămas în urmă e doar noroi…

Domnul e bun când simt că pământul îmi fuge de sub picioare, când celulele din organismul meu își uită mersul lor, când aripa morții mă umbrește pe mine sau pe cei dragi mie, când trec prin valea umbrei morții, când stau în fața unui mormânt deschis așteptând ca cel drag mie să ajungă acolo.

Îndurarea Lui ține în veci, de dinainte de creație până după sfârșitul acestei lumi.

Îndurarea Lui ține în veci, nu este influențată de evenimentele din prezent.

Cât despre scenarită, aleg să-L las pe Domnul s o vindece.

Domnul este bun, căci îndurarea Lui ține în veci.