Citind Scriptura vreau să văd de data asta cum se prezintă
Dumnezeu. Am trecut zilele acestea prin Daniel, Osea, Ioel, Amos şi Obadia şi îmi
place să văd modul în care Dumnezeu ni se face cunoscut şi ce vrea El să ştiu
eu despre cine este El.
El face să găsesc îndurare şi bunăvoinţă înaintea oamenilor.
El este Dumnezeul cerurilor înaintea căruia eu cer îndurare.
El este Cel ce binecuvântă!
A Lui este înţelepciunea şi puterea, El schimbă vremurile şi
împrejurările, El răstoarnă şi ridică împăraţi, El dă înţelepciune înţelepţilor
şi pricepere celor pricepuţi, El descoperă lucrurile ascunse şi adânci. El ştie
ce se află în întuneric şi cu El locuieşte lumina.
El este Dumnezeul părinţilor mei!
El este Dumnezeul care dezvăluie misterele!
El este Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul ce mare, Dumnezeul
dumnezeilor şi Stăpânul împăraţilor.
El este Cel care mă poate scăpa şi izbăvi!
El este Cel Preînalt, Cel ce face semne mari şi minuni
puternice, Cel a cărui Împărăţie este o împărăţie veşnică iar stăpânirea lui
dăinuişte din generaţie în generaţie.
El face ce vrea cu oştirea cerurilor şi cu locuitorii
pământului. Nu există nimeni care să-L poată opri sau care să-I poată zice: Ce
faci?
Toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt
drepte şi El poate să-I smerească pe cei ce umblă cu mândrie.
El este Dumnezeul cel Viu, Care dăinuieşte din veci!
Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit.
El izbăveşte şi mântuieşte, El face semen şi minuni în ceruri şi pe pământ.
El face dreptate sfinţilor Celui Preînalt!
El este Stăpânul, Dumnezeul mare şi înfricoşător, Cel ce păstrează
legământul şi îndurarea faţă de cei ce Îl iubesc şi păzesc poruncile Lui. El
este Cel la care este milă şi iertare, Cel ce ne-a dat Legile Lui.
Lui I se zbate inima în El şi I se mişcă lăuntrul de milă.
El este Dumnezeu, nu om.
El este Cel la care orfanul găseşte milă!
Căile Lui sunt drepte!
El este Cel ce porunceşte să povestim celor de după noi şi
să le spunăm acestora să spună mai departe despre El.
El este Cel Atotputernic.
Domnul îşi face auzit glasul în fruntea oştii Sale.
El este îndurător şi milostiv, încet la mânie şi plin de
dragoste, şi-I pare rău când trimite nenorocirea.
El a făcut lucruri mari, a dat ploaie din belşug, ploaie
timpurie şi târzie.
El răsplăteşte, răscumpără şi regenerează!
El a făcut minuni pentru mine!
El este Dumnezeul meu!
El toarnă Duhul Său peste mine!
El face semen în cer şi pe pământ!
La glasul Lui cerurile şi pământul se cutremură!
El este Cel ce a întocmit munţii, Cel ce a creat vântul şi i-a
descoperit omului gândul Său. El preface răsăritul în întuneric, El umblă pe înălţimile
pământului.
Domnul, Dumnezeul Oştirilor este Numele Lui.
El este Cel ce a făcut pleiadele şi Orionul, Cel ce preface
întunericul şi dimineaţa şi preschimbă ziua în noapte, Cel ce cheamă apele
mării şi le varsă pe suprafaţa pământului – Domnul este Numele Lui!
El aduce într-o clipită prăpădul peste cel tare şi face să
vină devastarea peste fortăreaţă!
Stăpânul, Domnul Oştirlor, este Cel ce atinge pământul şi el
se topeşte, iar toţi locuitorii lui jelesc.
El este Cel ce şi-a zidit scările în ceruri şi Şi-a
întemeiat bolta deasupra pământului!
El este Cel ce cheamă apele mării şi le revarsă pe suprafaţa
pământului!
Domnul este Numele Lui!