Cândva, în secolul XIX, se năștea una dintre Mariile mele. Va deveni dragostea vieții lui Andrei Profiri și din câte știu eu, împreună vor avea trei copii, doi băieți și o fată.
La finalul
secolului XIX, se năștea o altă Marie care va rămâne orfană de mamă în anii copilăriei
dar care găsește în prima mea Marie o altă mamă, un mentor. Această Marie se va
căsători cu unul dintre băieții primei Marii, cu Grigore Profiri și vor avea
patrusprezece copii. Șapte dintre aceștia mor la vârste fragede iar șapte ajung
maturi. Mai sunt în viață și pot confirma ceea ce scriu eu doar doi dintre ei.
Undeva în anii
1920-1921, câțiva oameni din sat aud că la Iași sunt câțiva oameni care
cercetează diferit Scriptura, și care aleg să trăiască conform învățăturilor
din ea. Merg să se intereseze, le place și cred ceea ce aud. Primesc răspunsuri la
întrebările lor, studiază Scriptura, spun și altora despre ceea ce au auzit și
învățat. Nu au rămas numai la informații ci au lăsat adevărurile Scripturii să
le schimbe viața.
Mariile mele, cea
mai în vârstă împreună cu cea tânără, se lipesc de grupul de oameni dornici de
cunoaștere, de schimbare, tânjesc după răspunsuri și aleg să creadă, să trăiască și să
devină urmașe ale lui Christos.
În anul 1922, s-a
construit și prima adunare a Creștinilor după Evanghelie din satul
Corni-Albești, județul Vaslui. Cult recunoscut destul de repede de conducerea
țării.
Mariile mele sunt
printre pionerii mișcării creștinilor după evanghelie din zona Moldovei. Femeile
acestea au ales să caute răspunsuri și nu s-au mulțumit cu puțin. Ceea ce au auzit
și crezut a devenit mod de viață. Au fost femei normale, au făcut și greșeli, dar
au ales să schimbe traiectoria spirituală a familiei din care provin.
O altă Marie – cu
variațiune de nume, bunica din partea mamei, alege să își urmeze soțul și intră în
categoria Mariilor mele.
Cele trei Marii
ale familiei au ales să creadă adevărul Scripturii așa cum este el scris pe
paginile ei, au ales să se roage pentru copiii, nepoții și urmașii lor ca aceștia să rămână
credincioși Domnului. Au trasat o cale pentru cei ce veneau după ele.
Două dintre ele
au prins ambele războaie iar una doar al doilea război mondial. În războaie,
și-au pierdut frați, rude, apropiați. Apoi au învățat cum este să își îngroape
copiii, cum este să trăiască cu durerea pierderilor, a suferințelor, a
umilințelor dar și a bucuriei, a păcii, a împlinirii.
Știu că
autoritățile au persecutat creștinii după evanghelie. Nu știu povești despre
persecuțiile de la începuturi însă am
eroi, din familie, care pe timpul comunismului, ascundeau și transportau Biblii
pentru credincioși.
Prima mea Biblie
mi-a fost dăruită de bunicul meu din partea mamei. Cred că aveam pe atunci 8
sau 9 ani. Până atunci folosisem Biblia cu ilustrații a bunicului sau Bibliile
părinților mei. Cred că maturitatea mea a început cu acel cadou primit de la
bunicul. Primisem o Biblie pentru care el și mulți alții și-au riscat viața.
Mă uit în urmă și
sunt mândră de Mariile mele, de femeile acestea puternice care s-au luptat
pentru răspunsurile de care aveau nevoie, care au schimbat traiectoria
familiei. Calc pe niște pași bătătoriți și sunt datoare față de cei care vin
după mine să las urme vrednice de încredere, urme care merg spre Viață.
Pe două dintre
Mariile mele nu le-am întalnit pentru că au plecat Acasă înainte de a mă naște
eu. Am multe întrebări pentru ele când voi ajunge și eu Acasă. Abia aștept să
le cunosc! Cred ca toate trei povestesc împreună cu copiii lor despre noi,
despre pașii pe care îi facem, despre alegerile noastre.
Nu mă numesc Maria dar aleg să calc pe urmele lor, aleg să fiu mândră de calea bătătorită pe care mi-au lăsat-o ele mie și celor din familia noastră mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu