vineri, 18 septembrie 2020

Ismael şi Dumnezeul care aude

 Despre Ismael nu știm mare lucru. Dacă văd partea umană a lucrurilor, el apare pentru că Sara, folosindu-se de obiceiurile vremii, o dă de nevastă pe Agar soțului ei. Copilul se naște dar dragostea maternă nu se aprinde în Sara. Agar îi devine rivală.

Trec cam 15 ani și Sara îl naște pe Isaac. Acesta crește și este înțarcat. Ismael avea undeva la 16-17 ani când Sara îi spune lui Avraam să își alunge cealaltă soție și copilul acesteia. Nu ni se spune că Ismael ar fi comentat Sarei ceva, că ar fi jignit-o. Devenise un rival în calea fiului ei. Dar, conform obiciului vremii, Ismael era tot copilul ei.
Avraam se supăra când aude ce îi spune Sara.
Vine Domnul la el și îi spune să facă pe plac Sarei dar îi mai spune şi ce se va întâmpla cu Ismael. Apoi, Avraam îi pregătește de drum și le dă drumul să plece.
Ce era în inima lui? Poate că nu o iubea pe Agar dar îl iubea pe băiat. L-a învățaț să facă primii pași, au mâncat împreună, au râs, poate că l-a învățat să tragă cu arcul, să vâneze. Au locuit împreună. Erau tatăl lui. Fusese speranța lui până să apară Isaac.
Agar și băiatul pleacă și se pierd prin pustiul de la Beer Sheba. Agar e disperată că nu mai are apă, nu vrea să vadă băiatul murind așa că îl lasă într-un tufiș iar ea stă la vreo 20-30 de metri distanță de el și plânge.
“17. Dumnezeu a auzit glasul copilului; si Ingerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar si i-a zis: "Ce ai tu, Agar? Nu te teme, caci Dumnezeu a auzit glasul copilului in locul unde este.
18. Scoala-te, ia copilul si tine-l de mana; caci voi face din el un neam mare."
19. Si Dumnezeu i-a deschis ochii si ea a vazut un izvor de apa; s-a dus de a umplut burduful cu apa si a dat copilului sa bea.
20. Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit in pustiu si a ajuns vanator cu arcul.” Geneza 21:17-20
Nu ni se spune că copilul ar fi scos vreun sunet, că ar fi urlat la lună, la soare, la stânci, la maică-sa, la amintirea lui Avraam. Cea care plânge este Agar.
“Dumnezeu a auzit glasul copilului in locul unde este”.
Nu sunt Ismael însă am prieteni și cunoștințe care știu ce înseamnă să nu fii iubit de părinți sau de unul dintre ei, care au fost abandonați de unul sau de ambii părinți, care efectiv au fugit de acasă ca să-și salveze viața, care s-au simțit nevalorizați comparativ cu un al copil al familiei.
Cunosc oameni care au apărut pentru că unul dintre părinți a vrut să aibă un copil și acesta s-a simțit povara celuilat părinte.
Textul de aici aduce lumină și bucurie pentru cei defavorizaţi de părinţi. “Dumnezeu a auzit glasul copilului in locul unde este”.
Ismael nu mai era un pericol pentru Sara și Isaac, nu mai era în raza de acțiune a lui Avraam dar Dumnezeu era cu ochii pe el. Chiar dacă aparent toate ușile par închise și ferecate, Dumnezeu aude glasul copilului care nu a spus nimic audibil.
El aude glasul meu tăcut. El vede tot ce se întîmplă, știe cum am fost concepută, de ce, cu ce intenții, ce gânduri au avut părinții mei și îmi știe viitorul.
De aici, de unde sunt, El vede și El aude glasul meu. Dumnezeu nu m-a pierdut pe drum, prin desert, prin lumea asta.
“Dumnezeu a fost cu copilul, care a crescut, a locuit in pustiu si a ajuns vanator cu arcul.” Abia la Iosif mai văd expresia că „Dumnezeu era cu el”.
Dumnezeu mă aude din locul în care sunt, mă vede, mă salvează, îmi dă un viitor şi o nădejde.

Niciun comentariu: