resentimente

 Într-un fel, cred că copiii singuri la părinți sunt privilegiați pentru că nu au rivali, nu au cu cine să intre în competiție, cu cine să rivalizeze.

Ce te faci când faci parte dintr-o familie cu 12 băieți și 4 mame? Ce te faci când două dintre mame sunt soțiile aceluiași bărbat și celelalte două mame sunt un fel de soție de mâna a două? Ce e inima femeilor? Ce dau mai departe copiiilor lor?

Băieții cresc văzând că mama lor nu ocupă locul de onoare în viața tatălui. Nu era nimic ostentativ în comportamentul lui Iacov dar fiecare dintre cele patru femei își știa locul iar resentimentele lor au fost transmise prin laptele matern copiilor.

Aceștia cresc și apare Iosif. Oh, fiul dorit al femeii iubite. Mai mult de atât, pare docil copilul acesta și stă mai mult pe lângă tată, parcă gândește ca el, mereu îi face tatălui pe plac. Iar tatăl îi delegă responsabilități din ce în ce mai mari.

Dar, colac peste pupăză, copilul iubit începe să aibă vise. În naivitatea și inocența lui le povestește visele fraților săi. Amarul și resentimentele cresc ca si aluatul. Dar deocamdată, crește mocnit. Nici lui Iacov nu îi plac visele lui Iosif însă le ține minte și se gândește la ele.

Băieții mai mari sunt trimiși cu oile să găsească pășuni iar Iosif este trimis să le ducă câte ceva de mâncare și să aducă vești de la ei. Iosif vine singur ca să-și viziteze frații. Iacov nu este cu el.

Până să ajungă Iosif la ei, resentimentele ies la iveală ca lava din vulcan. Fiecare vorbă e plină de durere, de furie, de sentimente înăbușite. Au plănuit, l-au pus într-o groapă și apoi ... l-au vândut. Au scăpat de Iosif. Au scăpat de cel din cauza căruia, credeau ei, că tatăl lor nu îi iubea suficient, nu îi prețuia cum trebuie, nu le acorda atenția pe care ei și-o doreau.

De câteva zile mă tot gândesc cât de adânci erau resentimentele lor de au avut puterea să meargă la Iacov și să plângă lângă el fără să se trădeze, fără ca vreunul dintre ei să recunoască ceea ce au făcut. Toți 11 frați au același comportament. Au făcut un legământ al tăcerii.

Era greu să se abțină dar cel puțin scăpaseră de Iosif!

Fiecare dintre ei acum credea că Iacov îl va iubi, îl va aprecia, îl va face să se simtă valoros, prețios, le va acorda atenție în același fel, le va face haine pestrițe. Dar nu ni se spune așa cevacă Iacov ar fi făcut așa.

Ce faci când nu ești iubit așa cum ai visat? Ce faci cu resentimentele? Ce faci cu ura care se acumulează și pe care o reverși peste cunoscuți și necunoscuți? Ce faci cu frustrările pe care le duci ani de zile după tine și îți amărăști viața ta și a altora?

Poate că după ce l-au vândut pe Iosif, frații lui au crezut că totul va fi roz. Dar resentimentele, furia, amărăciunea și frustrarea era în ei. Sentimentele acestea erau în ei, nu erau în Iosif și nici în Iacov. Problema era la ei, în ei. Iar acum, după vânzare, problema lor devenise și mai mare.

Aș minți dacă aș spune că nu am avut resentimente, că nu știu ce înseamnă să clocotești de mânie și furie. Aș minți și m-aș minți crezând că dacă nu vorbesc despre acestea, ele se rezolvă de la sine.

Știu că nu e un subiect comod și am fost uimită să descopăr că până acum nu am gandit episodul vânzării prin prisma resentimentelor dintre frați. Totul începe simplu și se amplifică. Percepția mea asupra unor evenimente diferă ca de la ce la pământ de percepția altcuiva. De ce? Pentru că eu trec evenimentele prin filtrul meu, prin emoțiile și durerile mele.

Am hotărât să nu fac ca frații lui Iosif, să tac și să mă prefac că totul e bine. Am hotărât să iert, să scot rădăcinile de amărăciune, să las rănile să fie vindecate. Nu e totul gata dar sunt în proces de iertare, vindecare, eliberare.

Îi spun Tatii despre toate și cu El pot ierta, pot merge mai departe!

 

 

 

învăț să construiesc altare

 Dimineață, am descoperit ceva frumos. Citesc Geneza într-un mod diferit. Am ajuns la Iacov și la întoarcerea lui, la întâlnirea cu Îngerul, apoi la cea cu Esau. Emoțional, Iacov a fost într-un carusel extrem de mare și de intens. Se termină întâlnirile, Îngerul îl binecuvântă, Esau îl iartă, ajunge în Shehem, cumpără o bucată de pământ și .... zidește un altar.

Acolo, Dumnezeul despre care el știa, despre care auzise, Dumnezeul lui Terah, Dumnezeul lui Avraam devine si Dumnezeul lui. Acolo, Iacov Îi recunoaște autoritatea și Îl declară ca Dumnezeu al lui.

Trăiesc într-un carusel emoțional cu temeri, frici, gânduri ...

După ce problemele, necazurile, durerile trec, ce fac? Care este atitudinea mea? Mă odihnesc și îmi spun că am avut noroc, că am trecut și peste asta? Poate mă mândresc că m-am descurcat, că mi-a mers.

Cu mare jenă realizez că atunci când povestesc despre ce s-a întâmplat, eroul principal al poveștii nu este Dumnezeu. Amintesc vag că a avut și Domnul ceva contribuție.

Până acum nu am știut, nu m-am prins, nu m-a învățat nimeni cum să Îi mulțumesc Lui Dumnezeu după ce caruselul emoțiilor s-a oprit. Recunosc că nu am avut atitudinea corectă. Nu am reacționat ca Iacov!

Vreau să zidesc altare și să Îl numesc pe Dumnezeu, Dumnezeul lui Cella!

Învăț cu Iacov și Îl rog pe Domnul să îmi dea înțelepciune să zidesc altare, să ridic pietre de aducere aminte.

Caruselul emoțional vine și trece.

Dar pietrele rămân.

mulțumesc

 Ieri, m-am lăsat copleșită de tristețe și amărăciune. Teama de neprevăzăt încearcă să pătrundă prin fiecare por al ființei mele. Veștile rele curg gârlă. Unele vești sunt năucitoare, altele stârnesc miliarde de întrebări.

De mulți ani, am ales ziua de sâmbătă ca zi de mulțumire. Dimineață, cafeaua nu prea avea aromă de mulțumire dar mi-am reamintit câteva versete din Habacuc 3 “17. Caci, chiar daca smochinul nu va inflori, vita nu va da niciun rod, rodul maslinului va lipsi, si campiile nu vor da hrana, oile vor pieri din staule, si nu vor mai fi boi in grajduri, 18. eu tot ma voi bucura in Domnul, ma voi bucura in Dumnezeul mantuirii mele! 19. Domnul Dumnezeu este taria mea; El imi face picioarele ca ale cerbilor si ma face sa merg pe inaltimile mele. ”

În ciuda temerilor noastre, am avut un an bogat, piețele au avut legume și fructe din belșug. Dacă ne uităm bine prin congelatoare sau debarale, avem câte un borcan cu ceva pe acolo sau niște ardei copți dosiți într-un ungher de congelator.

Mă uit la Habacuc și realizez că bucuria și mulțumirea lui erau în Domnul, Dumnezeul Mântuirii lui.

Doamne, mulțumesc pentru că sunt în viață, pentru că organelele mele funcționează, pentru că pot respira, pot vedea multitudinea de nuanțe de verde și roșu cu care ai ornat și decorat natura.

Mulțumesc pentru mâncare, apă, legume și fructe, cereale și dulciuri.

Mulțumesc pentru toamna asta frumoasă.

Mulțumesc pentru oamenii de lângă mine care mă încurajează, mă ajută, mă iubesc, mă susțin.

Mulțumesc pentru că indiferent de ceea ce se întâmplă, Tu ești în control, ești pe tron și nimic nu este fără Voia ta!

Mulțumesc pentru cărțile pe care le pot citi.

Mulțumesc pentru gâzele care se iau la întrecere pe undele vântului.

Mulțumesc pentru rouă.

Mulțumesc pentru vânt.

Mulțumesc pentru că ne-ai păzit și nu au venit intemperii peste zona unde locuiesc. Mă simt păzită și protejată la umbra aripilor Tale.

Mulțumesc pentru că pot merge, pot cânta, pot visa.

Mulțumesc pentru călătoriile pe care le-am putut face, pentru peisajele pe care le-am văzut, pentru bucatele pe care le-am savurat, pentru visele și visurile pe care mi Le-ai împlinit.

Mulțumesc pentru familia mea.

Mulțumesc pentru biserica în care m-ai așezat că să slujesc și să las să curgă spre ei binecuvântările cu care m-ai binecuvântat.

Mulțumesc pentru serviciu, pentru colegii și oamenii cu care intru în contact.

Mulțumesc pentru prietenii de aproape și de departe.

Mulțumesc că în timpuri de criza, Tu ai fost cel care nu mi-ai lăsat papucii și hainele să se rupă până nu am putut să am altele.

Mulțumesc pentru ploaie, pentru vânt, pentru soarele care acum e ascuns de nori.

Mulțumesc că Tu ești aici cu mine și mă ajuți să văd motivele de mulțumire.