Estera ... văzută altfel!

De mâine, 25.02, începe sărbătoarea de Purim. Bănuiesc că povestea Esterei începe după ce își revenise după moartea ambilor părinți, după ce acceptase statutul de orfană și acceptase autoritatea lui Mardoheu. Probabil visa să se căsătorească, să plece din Persia în Israel, să iasă din statutul de deportat, să revină iar liberă.

Ahașveroș, împăratul Persiei, chefuiește de zor și după șapte zile cred că era îmbibat cu alcool. Se gândește să se laude și cu nevasta lui așa că o invite pe Vashti să apară în sala de banchet. Pare o dorință bună dar apariția asta avea o condiție, Vashti să apară în sala de banchet cu un singur element vestimentar, coroana de împărăteasă. Vashti refuză și este repudiată.

Imediat se dă un edict care îngrozește orice fată din Persia. Toate fetele frumoase din imperiu vor fi strânse la palat pentru a-și putea alege împăratul altă nevastă. Un soi de concurs de frumusețe cu un premiu … de dorit?

Estera este luată la palat. S-au dus pe apa sâmbetei toate visele și visurile, dorințele și ideile ei.

Timp de șase luni intră într-un program intensiv de formare în care trebuia să învețe cum să se poarte, cum să se îmbrace, cum să vorbească, cum să își țină gura, cum să primească și privească musafirii, cum să își poarte și asorteze hainele și bijuteriile, cum să îl servească pe împărat, cu ce și cum să se comporte în prezența lui.

Dacă nu erai aleasă de împărat te aștepta o viață de harem în care nu aveai voie să te căsătorești. Rămâneai la dispoziția împăratului!

Estera este aleasă! Devine împărăteasă! Dar nu urmează un ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”!

Apare imediat pe scena istoriei Haman care reusește să își pună la punct planul de exterminare al evreilor din imperiul Persiei. Urmează zile de post și rugăciune. Estera își riscă viața și merge să se înfățișeze înaintea împăratului, apoi organizează cu înțelepciune două banchete și îl demască pe Haman.

Urmează zilele de luptă, de durere și abia apoi vine bucuria.

Dacă văd în povestea aceasta doar bogăția, parcă mi-ar plăcea să fiu Estera. Dar nu aș vrea la pachet să răman orfană de mica, să fiu o dezrădăcinată și cu un fost statut de roabă, să fiu răpită și dusă la palat așteptând cu șanse de x% să devin soția împăratului adica ținta tuturor atacurilor, comploturilor, discuțiilor demnitarilor și să fiu vânată de vrăjmașele mele care nu au plăcut împăratului.

Analizând-o acum pe Estera realizez cât de mulțumitoare trebuie să fiu pentru că m-am născut în aceste vremuri, că trăiesc în vremuri de libertare, că am libertatea de a vorbi, de a alege, de a mă mișca, că pot munci și mă pot întreține.

 

 

 

 

 

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?

Întrebarea aceasta mi-a frământat mintea multă vreme. Sunt un ghem de ADN adunat din moși strămoși, un pumn de țărână plin de nervi și idei crețe, un om. Sunt o femeie. Iar acest statut din punctul unora de vedere înseamnă că sunt o ființă inferioară.

Sunt necăsătorită! Mi s-a spus verde-n față că noi cei necăsătoriți facem degeaba umbră pământului, încurcăm existența celor căsătoriți, a celor care au copii. Noi, cei necăsătoriți trăim degeaba, nu avem scop și nu avem pentru ce trăi!

Nu am copii! Efectiv am respirat degeaba până acum, nu pot înțelege mare lucru din viața asta și din ceea ce se întâmplă cu ceilalți.

Nu am avere! Cu asta parcă se poate trăi!

Din punctul unora de vedere sunt un mare zero barat. Am aflat cam ce gândesc oamenii dar ce gândește Dumnezeu despre mine?

Sunt în deșertul din Peninsula Sinai, stau la povești cu Moise. Îmi este ușor să îmi închipui scena pentru că am fost acolo. Revăd în memorie deșertul, parcă simt vântul și nisipul care îmi intră prin toți porii corpului.

Moise pune aceeași întrebare, “Cine sunt eu?” Din atitudinea lui Moise deduc că se vedea un ratat, un zero barat. A eșuat ca și copil crescut de Amram și Iochebed, apoi de fiica lui Faraon, a trădat încrederea lui Faraon, și-a trădat și decepționat toți cunoscuții, s-a căsătorit și a falimentat în a-și asuma tradițiile și credințele.

M-aș aștepta ca Dumnezeu să îi spună “Măi Moise, uite care e treaba. Ai irosit tot ce s-a investit în tine de către mentorii lui Faraon. Ce a fost în mintea ta când l-ai ucis pe egiptean? Ce sau cine te credeai? Apoi, te-ai ascuns aici în desert și ești vai de cozonacul tău. Ai cam ajuns un zero barat”.

Dar Dumnezeu nu îi spune nimic din ce am scris eu mai sus. Îi spune ca îl trimite în Egipt, la Faraon ca să scoată poporul Israel din robie.

Stai! Ceva nu e ok. Adica Dumnezeu îl alege pe Moise, pe cel care nu mai vedea nimic valoros în el?

Patruzeci de ani Moise a tot frământat gânduri, a intrat în depresie, și-a plans de milă, s-a săturat de gândurile lui, a lăsat gândurile să îi fure puterea de a face ceva pentru familia lui, de a avea casa lui, averea lui. După 40 de ani îl găsim tot în casa socrului, tot cu oile acestuia. Moise nu a fost în stare să aibă și el turma lui, casa lui …

Dumnezeu intervine în viața lui Moise și îi face o trimitere.

La fel lucrează Dumnezeu și cu mine. Problema majoră e că multă vreme am ales să cred ce spun alții despre mine, să mă las furată de ideile altora în loc să cred ce vrea Domnul să facă cu mine.

Moise răspunde HINENI când este strigat din tufișul aprins. Habar nu avea că acel răspuns îi va schimba viața și va schimba istoria lumii.

Am decis să răspund HINENI! Iată-mă! Trimite-mă! Sunt gata să aud, să ascult și să fac ceea ce-mi spui!

arunc pâinea pe ape

 Am prins puțin din comunism, din vremea când doar duminica aveai carne pe masă. În timpul săptămânii, eram vegetarieni! Sâmbăta, se tăia o pasăre și din aceasta se făceau câteva feluri de mâncare. Baza erau tot legumele. Numai că acum erau amăgite cu puțină carne. În rolă se cocea neapărat pâinea și câte o plăcintă. Casa trebuia să arate bec pentru că ... “e posibil să avem musafiri”. Și, rar nu aveam musafiri la masă.

Dacă treceau pe drum căruțele cu coviltir și vindeau var sau diferite lucruri, li se pregătea un loc la masă și mâncarea parcă se înmulțea.

Duminica, aveam la biserică program de dimineață și de după amiază. Știam ce am gătit acasă însă când ajungeam la biserică o întrebam pe bunica ce are de mâncare. Asimilam informația și apoi mergeam la o mătușă care stătea pe lângă bunici și îi adresam aceeași întrebare. Puteam alege la care masă să mă așez și să savurez bucatele din meniurile lor.

Casa bunicilor era la fel de primitoare ca a noastră și deși aveau o măsuță pentru copii, bunicul prefera să mă vadă în fața lui la masă, lângă musafiri, să fie cu ochii pe mine.

A avea musafiri la masă era ceva absolut normal. Erau oameni pe care atunci îi întâlneam prima dată și uneori și ultima dată. Însă asta nu era o problemă! Din toate colţurile ţării şi lumii s-au aşezat oameni în casele noastre.

Musafirii pot fi îngeri deghizaţi!

De la Ietro, socrul lui Moise mai învăţ ceva. Când fetele lui se întorc acasă şi îi povestesc că un străin le-a ajutat, el le întreabă “"Unde este? Pentru ce aţi lăsat acolo pe omul acela! Chemaţi-l să mănânce pâine!"” Exod 2:20

Când cineva te-a ajutat pe tine sau pe cineva din familia ta, invită-l la masă. Dă-i să mănânce din pâinea ta, din mâncarea preparată de tine. Împarte-ţi pâinea şi mâncarea cu cel ce te-ajutat.

M-am înţelenit în Iaşi de mulţi ani şi îmi mai rămân degete la mâini când număr de câte ori am fost invitată la masă în casa cuiva. Aşa că am decis să invit eu oamenii la mine acasă, la masă. Nu vreau să fiu invitată ca răspuns la invitaţia făcută de mine. Aşa nu vin!

Am decis să continui tradiţia familiei de a face pâine şi de a o “arunca pe ape” (“Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!” Eclesiastul 11:1). Şi uite aşa lista invitaţilor se măreşte acum pentru că vreau să îi invit şi pe cei care m-au ajutat într-un fel sau altul.

Hineni în procesul de vindecare!

 Mă pasionează transgenealogia! Vreau să știu cine erau strămoșii mei. Vreau să știu de pe ce meleaguri au venit aici. Vreau să știu în cine credeau, ce credeau, cum se manifesta credința lor. Vreau să știu ce meserii aveau, ce pasiuni le dădea ghies să meargă mai departe. Vreau să știu cum era modul lor de viață!

Anumite lucruri le voi afla când voi ajunge ACASĂ și-mi vor povesti ei despre viața lor sau mă va lămuri Domnul. Însă este posibil să nu mai am nevoie de explicațiile lor.

Povestind cu Moise am mai înțeles ceva. 40 de ani în deșert, el a măcinat crima comisă, poveștile despre Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, s-a lăsat cuprins în mrejele depresiei, s-a complăcut în ea. Nu pot înțelege cum de în cei 40 de ani nu a fost în stare să își cumpere niște oi ale lui. Văd în text că păștea oile lui Ietro. Era atât de prins în problemele lui încât un soi de nepuțință parcă îl stăpânea. Mai mult de atât, Dumnezeul despre care el auzise nu făcea nimic pentru el, nu intervenea ... Da, era Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Iochebed și Amram, părinții lui credeau în El, dar pentru el nu făcea nimic. Pe el Îl uitase Dumnezeu, îl ocolea ...

Într-o zi, era cu oile. Era o zi la fel ca celelate. Mergea în urma oilor. Unde mergeau oile, mergea și el. Acum, au ajuns pe un munte. Își aude numele. Bănuiesc că s-a întrebat dacă nu cumva ar trebui să se controleze la vreun medic, dacă nu cumva remușcările îl dereglaseră. În ciuda a tot și toate, răspunde HINENI! Iată-mă! Sunt aici! Sunt disponibil!

Dumnezeu vorbește cu Moise. El știe ce era în mintea lui Moise, îi știe îndoielile, frământările, ideile, remușcările, durerile, coșmarurile, fricile. Așa îmi place cum i se adresează. “"Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov."” Exod 3:6

Putea să îl certe pe Moise, să îl acuze că nu mai crede în El, că a uitat de El, că își merită soarta. Dar văd din text că Dumnezeu nu face asta. El vine și se prezintă întorcându-l pe Moise la origini.

În procesul de vindecare este nevoie să ne întoarcem la origini, la cauza bolii, la începutul durerii și problemei. Vindecare nu se face hocu-pocus deși noi am vrea ca Dumnezeu să acționeze ca duhul din lampa lui Aladin.

Vindecarea începe cu HINENI! Iată-mă! Sunt aici! Sunt dispusă să aud și să fac ce îmi spui. Sunt dispusă să sufăr durerea pentru a fi vindecată. Sunt dispusă să fac tot ceea ce îmi spui numai să scap din starea asta, din iadul în care trăiesc.

cu Moise la povești!

A nins puțin și mă bucur de zăpadă exact ca în copilărie. Ceva din bucuria copilăriei refuză să se maturizeze în mine. Și cred că asta e bine!

M-am lăsat uimită de sclipirile luminii în fulgii de zăpadă.

M-am lăsat purtătă de inocență în timp ce fulgii își continuau dansul așezându-se unde voiau.

M-am lăsat bucurată de dansul lor.

Mi-am amintit de complexitatea fulgilor, de faptul ca fulgii sunt diferiți între ei. Văd aburul, văd fulgii, văd apa și gheața. Apa are patru forme de manifestare (solid, lichid, gazos si plasmă) și toate acestea se întâmplă pentru că Creatorul cerului și pământului a gândit-o așa.

Și a făcut aceasta ca eu să mă bucur, să mă las uimită!

Auzeam ieri remarci ca “Oh! Iar ninge!”, “Din cauza zăpezii se merge greu!”, “Se va topi și se va face ghețuș!”. Nu se circula așa de greu și o parte din zăpadă s-a topit însă nu s-a transformat totul într-un patinoar.

Suntem într-o viteză teribilă! Parcă ne grăbim să ne trăim viața asta! Alergăm de parcă am vrea să terminăm repede totul. Totul e în grabă, pe fugă!

Cu cât stau cu Moise mai mult la povești, cu atât învăț mai multe. Este un verset care la prima vedere pare banal dar care a stârnit mai multe gânduri în mine.

“3. Eu M-am aratat lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov, ca Dumnezeul cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca "Domnul."” Exod 6:3

Avraam, Isaac și Iacov au avut parte de revelații și de discuții cu Dumnezeu. Nu L-au cunoscut cu Numele de Eu Sunt Cel ce Sunt, nu L-au cunoscut total. Dar au asimilat fiecare Nume sub care S-a făcut Dumnezeu cunoscut. Au crezut fiecare cuvânt rostit de Domnul și au ascultat de El, încrezându-se în El.

S-au bucurat de El ca Creatorul și Ziditorul cerului și pământului. S-au lăsat uimiți, bucurați, împliniți de El. Au savurat relația cu El.

Am realizat că am Cuvântul, că știu tot planul Domnului, că am un noian de informații la un click distanță dar nu mă bucur, nu savurez relația cu El, nu sunt mulțumită! Parcă sunt un curcan îndopat care se simte flămând, neîmplinit și nemulțumit!

Astăzi, am savurat zgomotul pașilor pe zăpada înghețată, reflexiile luminii în fulgii de pe acele brazilor pe lângă care am trecut! M-am delectat simțind frigul de afară. M-am lăsat uimită de frumusețea zăpezii și L-am lăudat pe Domnul pentru acest dar.