rutina ca stil de viaţă

Cu douăzeci de ani în urmă, cam pe vremea asta, citeam cartea“Viaţa condusă de scopuri”. Cartea începe cu o provocare mai amplă. Timp de patruzeci de zile să se trezeşti mai dimineaţă ca să citeşti din Scriptură, să te rogi – eventual să îţi scrii rugăciunea într-un jurnal.

Mie îmi plac provocările, aşa că am acceptat. Mi-am spus că patruzeci de zile nu e mult, voiam să văd ce iese. Au trecut douăzeci de ani, şi eu am păstrat obiceiul format atunci. Aleg să mă trezesc mai dimineaţă ca să am mintea limpede, să citesc, să mă rog.

Uneori, citesc, mă rog, şi parcă în mintea mea e o ceaţă groasă. Văd cuvintele, le citesc, şi ele cu încăpăţânare rămâm acolo pe hârtie. Recitesc, şi cuvintele tot pe pagini au rămas, nu ajung la mine... Mă rog, şi simt că rugăcinea nu se ridică deasupra cârlionţilor mei...

Problemele cu care mă confrunt, supărările, decepţiile, trădările îmi ajută creierul să stea în ceaţă. Şi cu toate acestea, aleg să pun alarma mai devreme, să mă ridic din pat, să fac o cafea tare, să mă aşez în locul meu de citit, să citesc, să îmi pun mintea la treabă, să mă rog, să studiez.

Rutina aceasta a devenit stil de viaţă.

Îmi vine îm minte prima poruncă din Scriptură, “creşteţi”. Să cresc în înălţime, mărime, numeric, avuţie, dar este şi o creştere în pricepere, în înţelepciune, în răbdare, în dragoste, în cunoaşterea Celui care m-a creat. Nu găsesc nicăieri scris “opriţi-vă din a mai creşte”. Ci găsesc îndemnul este sub altă formă: stăruiţi, cugetaţi, căutaţi, bateţi, cercetaţi, luaţi ce vi se pare bun. David este mai plastic şi spune că sufletul lui tânjeşte după Dumnezeu.

Trendul în care trăim este să cucerim lumea, să facem lucrurile noi, să explorăm, să eliminăm rutina. Dar tocmai rutina ne ajută să cucerim lumea, să descoprim sau să facem lucruri noi, să explorăm şi să cunoaştem ce ne înconjoară, să Îl cunoaştem pe Cel ce ne-a creat, pe Cel ce Singur face minuni, pe Cel ce vine când Îl chem, pe Cel veşnic.

În seara aceasta, poporul evreu celebrează Bucuria Scripturii – Simchat Tora. Am bucuria de a avea Cuvântul, de a-l citi în limba română, de a citi povestea Lui Dumnezeu cu omenirea, de a şti despre planul şi planurile Sale, de a şti intenţiile Lui cu privire la mine şi la omenire.

“Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine in veci.” Psalmul 111:10

Înţelepciunea, mintea sănătoasă, şi creşterea sunt legate de Domnul. Rutina de a citi Cuvântul mă scoate din rutina de a mă îngrijora, de a frământa în disperare ideile şi gândurile care îmi fură pacea, bucuria şi mulţumirea.

sunt la fel ca Iona

Nu-mi plac oamenii răzbunători, certăreți, care duc în spate ani de zile conflicte nerezolvate și care explodează de la te miri ce.

Studiul pe cartea Matei mă plimbă peste tot prin Scriptură, așa că dimineață am citit cartea Iona. Profetul Iona este un personaj care crede că poate face tot ce vrea el, că poate asculta selectiv din ce i-a spus Domnul să facă, și dacă Domnul nu se comportă ca Duhul din lampa lui Aladin, se supără.

Oh, știam de Iona din perioada intrauterină, e profetul cu peștele acela mare.

Citind cartea, am descoperit un pasaj din Psalmul 103, pasaj pe care îl tot analizez.

Domnul este îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate.

El nu Se ceartă fără încetare și nu ține mânia pe vecie.

Versetele acestea fac parte din rugăciunea lui Iona pe când era în city break, în burta peștelui. Acolo, avea nevoie de îndurarea, mila, răbdarea și bunătatea Domnului. Credea că va muri. Era în adâncimile mării, și era conștient de asta. Presiunea și frica l-au pus serios pe gânduri. Strigă, de acolo, către Domnul. Vrea să asculte, vrea să se ducă la Ninive ca să le spună oamenilor să Îl caute pe Domnul, să se întoarcă la El.

Și Domnul îl pune pe marele pește să îl scuipe pe plajă pe pasajerul buclucaș.

Iona merge în Nininve cale de o zi, își spune mesajul, și apoi se duce pe un deal ca să aștepte finalul cetății. Oamenii însă se pun în mișcare, se îmbracă în sac și cenusă, postesc atât oamenii cât și animalele din cetate, iar Domnul se răzgândește și nu mai nimicește cetatea.

Între timp, Iona aștepta.

Și mă distrează când îmi imaginez scena, mă distrează supărarea lui de copil răzgâiat.

Dar am realizat că de multe ori sunt ca Iona. Aștept să văd răzbunarea Domnului. Aștept să văd cum Domnul îi va pedepsi pe cei care mi-au greșit, sau au greșit cumva, cuiva.

Reacționez ca Iona când Domnul nu execută ce îi spun eu, când nu este impresionat de manipulările mele, când cred că El este în lampă și eu am dorințe de îndeplinit.

Eu vreau să își arate bunătatea, mila, îndurarea, răbdarea, dragostea față de mine. Merit nu? Dar când El le arată și față de ceilalți, cum reactionez?