Cine îmi este Împărat?

Am prins câțiva ani din comunism. Nu au fost mulți, dar au fost suficienți cât să pricep că nu ne era bine. Nu m-a interesat politica niciodată, nu mi-a păsat nici de cine era la conducere. Îmi era însă frică de ei. Îmi era frică de ceea ce ar fi putut sistemul lor să ne facă. Am intrat apoi în democrație, am știut cine e președinte, uneori am știut și cine este prim ministrul, dar au fost prea mulți...

Despre monarhia din România nu am auzit povești prea frumoase, sau poate că cei ce le-au trăit nu au experimentat nimic roz. Pentru ei a fost amar...

Nu înțeleg monarhia. Și din acest motiv îmi este foarte greu să înțeleg unele aspecte ale Scripturii. Realizez că anumite porțiuni ale Scripturii le tratez ca pe niște povești din care alții să învețe...

Studiez cartea Matei, am ajuns în capitolul 22 unde Isus – Yeshua spune o poveste, pune întrebări, discută cu ucenicii, cu fariseii, cu elita intelectuală și spirituală. Textul începe cu o poveste a unui împărat care face nuntă fiului său, trimite slujitorii cu invitațiile. Dar aceștia se întorc doar cu refuzuri. Trimite alți servitori, iar unii dintre ei sunt bătuți, alții sunt uciși. Împăratul se supără pe cei răi care i-au ucis pe slujitori și nimicește cetatea, dar trimite slujitorii să cheme pe oricine găsesc la intersecțiile drumurilor. Și așa se face nunta.

Știam povestea asta...

În contextul nostru, dacă vrei să te duci la o nuntă, te duci. Dacă nu ai bani, sau nu vrei să te duci la nuntă, nu te duci. După logica mea, nu am înțeles de ce s-a supărat împăratul așa de tare. Poate că oamenii aveau chiar aveau treabă.

Dar uit niște lucruri din Scriptură. În seara aceasta, începe Paștele. Iar Paștele și exodul nu sunt doar o eliberare din robie, este o călătorie de învățare a unui popor, o relație a acestuia cu Dumnezeul lui. Dumnezeu Îi scoate din Egipt, și intră în relație cu ei. Ei sunt ai Lui. Cu această sintagmă merge Moise la Faraon ca să ceară eliberarea „poporului Meu” din Egipt. Erau ai Lui de la legământul cu Avraam. El era Împăratul poporului Israel.

Trec ani de relație, cu suișuri și coborâșuri, iar Israel își dorește împărat fizic, uman, acceptând toate condițiile impuse de acest statut. Voiau să fie la fel ca celelalte popoare. Doresc un împărat refuzând domnia Împăratului.

Neascultarea de Legea Domnului îi duce în mai multe perioade de robie. Așa erau și pe vremea lui Isus-Yeshua. Erau sub robie romană, plăteau biruri cu bani romani, iar darea la templu o plăteau cu bani evreiești.

Matei 22 capătă alt înțeles studiind acum pilda fiului de împărat, cât și plata birului.

Împăratul este Dumnezeu. El face o nuntă Fiului Său, iar la nuntă este chemat poporul Lui. Slujitorii sunt profeții trimiși de-a lungul vremii. Invitația la nuntă este din nou o chemare la relație.

După refuzul celor chemați initial, au fost chemați toți oamenii, și buni și răi. Cei care au venit la nuntă, au trecut prin protocolul de nuntă, și au intrat în sala de onoare. Au respectat protocolul Împăratului. Doar unul a intrat în sală fără să țină cont de protocol, de cerințe, de legile împărăției. Acela a ieșit imediat în evidență, iar Împăratul l-a trimis afară „Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!  Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.”

Nu am înțeles pilda cum trebuie pentru că nu am știut să mă raportez la monarhie. Mai mult de atât, realizez că uneori sunt credinciosă, iar uneori sunt religioasă și țin tare mult la litera legii, interpretând-o după cum cred eu că e bine. Uneori sunt ca fariseii și cărturarii legii din vremea lui Isus-Yeshua.

Recunoscându-L pe Împărat, mă supun Lui. Recunosc că tot ceea ce am Îi aparține. În Împărăția Lui am o casă, dar casa Îi apaține Lui, toată Împărăția cu tot ce este în ea, este a Împăratului. Eu sunt administrator a bunurilor Lui, mă bucur de toate lucrurile și lucrările Lui.

Trăiesc aici în România, recunosc autoritatea statului, dar este democrație...

Cine îmi este Împărat? Dau Cezarului ce este al Cezarului, și Lui Dumnezeu ce este al Lui?

Creștinii, mâine, celebrează intrarea Domnului în Ierusalim.

În Ierusalum, atunci, a intrat Împăratul. I s-a cântat „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”. Împăratul a intrat în Ierusalim ca să fie Mielul venit de Sus care moare pentru păcatul meu și-al omenirii.

Și uneori parcă informația asta nu se leagă în capul și-n inima mea. E prea mult. Aș vrea să pot plăti și eu ceva. Dar nu am ce, nu am cum…

Am primit invitația la relație, la nuntă. Acolo unde eram, m-a găsit Împăratul, și am ales să răspund invitației lui și Îl recunosc ca Împărat. Nu pricep încă bine monarhia, dar am decis să-L las pe El să mă învețe cum să mă raportez, cum să acționez, cum să trăeiesc în Împărăția Lui.

Vine Paștele, iar eu mă pregătesc să-mi revizuiesc relația cu Cel venit de Sus, cu Împăratul.