Cu vreo 20 de ani
în urmă, mă certam puternic cu Domnul, și-i reproșam că tuturor le-a dat
daruri, i-a înzestrat, i-a binecuvântat, și că până la mine lucrurile s-au
terminat...
În modul Lui de a
spune lucrurile, mi-a reamintit că mi-a dat capacitatea de a așeza cuvintele
unele după altele. Am râs trist, și i-am spus că nu-i pasă nimănui de asta, că
nu interesează pe nimeni ce gândesc, sau scriu eu. Mi-a spus să scriu, și că
este treaba Lui cine citește. Eu doar să ascult de ceea ce El îmi spune.
Și am scris. Normal
că toate vocile posibile au apărut din senin să-mi spună că nu e bine ce fac,
că nu sunt atâta de interesantă ca să am ceva de spus, că nu sunt talentată, că
sunt femeie și femeia trebuie să-și țină cuvintele pentru ea, că...
Uneori, am avut
replici amare. Uneori, am tăcut. Uneori, am scris. Uneori, am ales să cred că
vocile au dreptate. Până când Domnul m-a luat iar la o poveste, și m-a întrebat
de cine ascult, apoi m-a mai întrebat cine mi-a spus să scriu, vocile sau El?
În acea perioadă
tulbure, o femeie a început să comenteze la postările mele. Am intrat pe
blogurile ei, am citit, avea mii de urmăritori pe ele, avea oameni cu nume mari
de blog acolo. Eu abia apărusem, și ea comenta la ceea ce scriam.
Era o femeie din
America, mult mai în vârstă decât mine, și foarte bine pusă la punct cu
tehnologia. Habar nu am cum m-a găsit pe skype, și m-a sunat, și recunosc că am
fost foarte circumspectă la început. Este vorba despre Virginia Brașov.
Peste câțiva ani,
m-a sunat și mi-a spus că are o prietenă care trebuie să devină prietena mea. Și
iar am fost găsită pe skype, și am avut alte conversații pe care nu reușeam să
le așez în nici un puzzle. Prietena ei Rivka Lazarovici a devenit prietena mea,
o femeie bandaj și balsam de dragoste, o femeie care a dus în mine ideea de
prietenie dincolo de ceea ce știam. Moarte ei a lăsat un gol mare în mine.
Virginia m-a
descoperit și m-a recomandat altora. Am vorbit de câteva ori la telefon, mi-a
dat sfaturi de viață, de suflet, de relații, m-a mentorat de departe. Știam de
condiția ei medicală, știam că nu se simte bine de ceva vreme. Toate rețetele
pe care le descoperea, mi le trimitea și mie. Dacă găsea un material bun,
acesta apărea și la mine în mesaj. Uneori mă întreba dacă am ascultat/văzut
acel material. Și, de rușine, mă uitam/vizionam, și apoi îi spuneam părerea mea.
Nu ne-am cunoscut
niciodată în viața reală. Ea este cea care mi-a găsit blogul, m-a găsit pe
rețele sociale, mi-a scris, m-a ținut lângă ea, m-a recomandat, mi-a suflat
cânt în aripi, și-a împărțit prietena cu mine pentru ca eu să cresc mai mult.
Dimineață, am
citit că Virginia Brașov și-a sfârșit călătoria pe acest pământ. Am verificat
imediat să văd când am primit ultimul mesaj de la ea. Era 1 aprilie 2026.
Astăzi, vreau să mulțumesc Domnului pentru ceea ce a făcut și însemnat Virginia Brașov în viața mea. Virginia Brașov a fost pentru mine un om-cadou din partea Domnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu