gânduri pentru Feni

Gânduri pentru Feni – 02.09.2026

Vreau să vă spun povestea Rebecăi, dar cumva din punctul ei de vedere.

Sunt Rebeca, fiica lui Laban şi a Milkăi, locuim în cetatea lui Nahor, un strămoş de-al meu. De când sunt mică, am auzit o poveste despre un frate de-al bunicului meu care și-a făcut într-o bună zi bagajul, și a plecat de nebun în lume. Cică vorbise cu Dumnezeu, și acesta i-a spus să plece.

Avem aici aşa de mulţi dumnezei, eu îi şterg de praf mai mereu. Dar nici unul dintre ei nu vorbeşte. Oare există un Dumnezeu care vorbeşte, care chiar poate da o ţară şi urmaşi oamenilor? Eu ştiu că Avraam şi Sara nu puteau avea copii. Şi Dumnezeul cu care a vorbit Avraam i-a promis urmaşi. Oare chiar e aşa?

De la caravanele care trec pe la noi prin cetate mai aflau vești despre Avraam, cum că era prin diferite locuri, era mai bogat, mai influent, cu o armată și mai mare decât la ultimele vești primite.

Deci există o lume și dincolo de cetatea lui Nahor, se pare că este o lume frumoasă, o lume cu oameni care-și schimbau domiciliul, care știau și alte limbă, și comunicau cu oamenii din alte locuri, există oameni care se înrădăcinează în altă parte decât locul natal.

 

Se spune despre mine că sunt o domnișoară frumoasă, harnică, isteaţă foc, încăpățânată, și cu o voință puternică. Chiar dacă sunt la vârsta când hormonii încep să circule, eu nu prea par afectată de ei.

Într-o zi ca fiecare alta, m-am dus la fântână să aduc apă. Nu că nu mai era apă în casă, dar mă săturasem de nazurile și ideile fratelui meu Laban.

Fântâna nu este departe, şi aş fi putut trimite pe cineva, dar aveam nevoie să iau niște aer, și să fac un pic de mișcare.

Lângă fântâna văd un soi de caravană. Nu era una obișnuită, vreo zece cămile și slujitorii care se îngrijeau de ele. Un bătrân ce stătea demn printre ei părea responsabil de această ciudată caravană.

Fântâna e cumva a noastră, este în cetate la noi, iar eu nu mă pot lăsa intimidată ca o copilă de niște străini. Îmi iau tot curajul și mă apropii de fântână, scot vadra plină din fântână, văd cu coada ochiului cum bătrânul se apropie liniștit și-mi cere apă de băut.

Ceva din privirea acestuia m-a făcut să-mi plec vadra, adică găleata, și să-i dau să bea. M-am uitat la cămile, iar eu știa cum arată o cămilă însetată. Acestea trebuiau adăpate cât de repede. Slujitorii par extenuați, iar eu trebuie să fac ceva. Trebuie să adap aceste animale.

M-am trezit spunând că voi da de băut cămilelor până se vor sătura. Eram conștientă de câtă munca era în acest fapt, dar voiam să fac munca asta. Oare ce m-a apucat?

Am terminat de adăpat cămilele, și-l văd pe bătrânul slujitor apropiindu-se de mine cu ceva în mână. Erau două brățări mari, și o verigă frumoasă de pus în nas.

Am încercat să îi spun că nu e nevoie să fiu plătită, că eu doar m-am arătat ospitalieră. Dar bătrânul a insistat să le primesc, apoi m-a întrebat a cui sunt. Și i-am răspuns.

M-am trezit spunând că avem loc de găzduire pentru oameni, și tot ce trebuie și pentru animale.

Dar trebuie să le spun şi alor mei, aşa că mă reped înapoi spre casă, iar apa sare veselă din vadră. Dar nu mai contează apa acum.

Mă întâlnesc cu Laban care mă vede agitată povestind cu mama despre caravana ciudată, vede bijuteriile, vede potențialul și cu mare diplomație merge și invită membrii caravanei în casă. Așa profitor e fratele acesta al meu...

Acasă, bătrânul ne povestește că este slujitorul lui Avraam, povestește despre misiunea și rugăciunea lui, despre cererea lui specifică pentru o soție stăpânului său Isaac, despre împlinirea rugăciunii în modul de acțiune a Rebecăi.

Iar eu rămân cu gura căscată.

Bătrânul acesta s-a rugat Dumnezeului lui Avraam, El a ascultat, iar eu a făcut ce s-a rugat bătrânul? Dumnezeul lui Avraam ştie şi de mine?

El este robul lui Avraam, a acelei rude plecate în lume? Și are un băiat, un moștenitor care trebuie să se însoare? Deci Dumnezeul lui i-a dat un moștenitor aşa cum i-a promis.

Isaac a zis că îl cheamă pe fiul lui Avraam? Oare i-au pus numele așa pentru că e glumeț, că râde mult? Am auzit că mama lui era de o frumusețe rară. Oare Isaac seamănă cu ea?

Stai! Ce mai spune bătrânul? Cere familiei acordul ca eu să fiu soția lui Isaac? Eu? Dar hormonii mei nu mișună... încă.

 Noaptea care a urmat a fost una agitată.

 Eu, Rebeca, am făcut ceva pentru care cineva s-a rugat Dumnezeului lui Avraam. N-am mai auzit de așa ceva. O fi ceva ce ține doar de Dumnezeul lui Avraam? O fi ceva mai presus, mai mult decât știu eu? Oare acest Dumnezeu va fi şi a lui Isaac dacă a fost Dumnezeul tatălui său?

 Micul dejun aduce o altă surpriză. Eliezer, bătrânul slujitor ne anunță că pleacă, și acum familia mea ar vrea ca eu să mai stau cu ei câteva zile. Se discută, de faţă cu mine, despre mine, dar sunt totuși întrebată și eu ce vreau. Tata și Laban îmi cer părerea. Cred că darurile aduse de Eliezer au produs asta.

Le răspund, mă întrebați dacă vreau să mai stau acasă, sau dacă vreau să plec acum? Păi dați ordin slujitorilor să-mi facă bagajul. Normal că vreau să plec. Nu vreau ca mirele meu să mă aștepte prea mult.

Vreau să plec la Isaac!

Vreau să fiu soția lui!

Da, aici rămâne familia, rămân prietenii, colegii de școală şi joacă, dar acolo mă așteaptă Isaac, mirele meu, cel cu care voi construi o familie, cel cu care voi avea copii. Sper să fie frumoși ca noi!

Pe drum, l-am rugat pe Eliezer să-mi povestească despre Isaac, ce îi place să facă, cum îi place să îi fie viața, care îi e mâncarea favorită. Sunt mulțumită că mi-am luat de acasă niște condimente care fac mâncarea delicioasă, dar vreau să învăţ să fac şi mâncare specifică locului unde ne vom aşeza. Acum sunt mulțumită că am învățat să gătesc...

 Și într-o seară, pe când ne apropiam de fântânile de la Lahai Roi, am văzut un bărbat, și l-am întrebat pe Eliezer cine este.

Cornilescu nu ne ajută foarte mult cu traducerea, dar în ebraică, textul spune că auzind asta, Rebeca a căzut de pe cămilă.

 Între timp, Isaac pregătise cortul Sarei pentru mine, cel mai bun cort, cu cele mai bune şi frumoase lucruri, și m-a dus acolo. Hormonii mei au început să mișune după ce l-am văzut pe Isaac, iar el era hotărât să mă iubească încă dinainte de a mă vedea. Inima lui Isaac s-a lipit de mine. Şi nu pentru că sunt o femeie frumoasă, sau pentru că am fost dispusă să stau pe o cămilă atâtea zile, ci pentru că am fost dispusă să las totul în urmă și să fiu soția lui.

Dacă Rebeca n-ar fi ieșit la apă, sau dacă n-ar fi fost dispusă să adape zece cămile, noi n-am fi aflat despre ea.

Rebeca a devenit parte din istoria Lui Dumnezeu când a acceptat să iasă, să plece, să facă din casă un cămin, să-l aibe pe Isaac ca soț al ei, să fie parte dintr-o poveste mai mare decât și-a putut ea închipui.

Familia ei a binecuvântat-o, și la fel vrem să facem și noi astăzi cu tine.

Feni dragă, ne rugăm ca Domnul să te binecuvânte în țara unde vei pleca.

Ne rugăm să faci din casa unde vei locui un cămin, să aduci bucuria și zâmbetul pe fața lui Sorin, și a familiei voastre.

Domnul să vă facă roditori în ţara unde vă veţi înrădăcina, să vă ajute să daţi mai departe ceea ce aţi învăţat şi dobândit aici, şi să fiţi bandaje de dragoste şi binecuvântare pentru cei pe care Dumnezeu i-a pregătit în drumul vostru.

Ne rugăm să vezi ținta, și să nu te uiți înapoi ca soția lui Lot.

Sorin te așteaptă. Mirele tău e acolo, are și casa pregătită. Așteaptă să te ducă acolo, să te iubească, și să scrieți povestea voastră de dragoste împreună cu Domnul.