În urmă cu un an şi câteva luni, am început să re-iau legătura cu cei din generaţia mea de la Şcoala Duminicală. De unii nu am dat, unii sunt peste mări şi ţări, alţii au ales să trăiască conform cu ceea ce au decis,
Nu îmi aminteam cum am ajuns eu la Şcoala Duminicală dar mama şi nenea Victor, învăţătorul de la Şcoala Duminicală, m-au luminat. Mama m-ar fi lăsat să mă duc însă eu nu voiam. De ce? Pentru că nu voiam să fac ce fac toţi copiii. Încăpăţânarea e "darul" meu forte.
Nenea Victor însă nu s-a speriat de faptul că mama i-a spus că n-are nici o şansă cu o sălbatică ca mine. Mi-a zis ca vreo trei sau patru duminici a trebuit să îmi dea bomboane şi să îmi spună ce fată frumoasă eram. După asta, când intra în adunare, eu eram la el în braţe deşi el venea de la Bârlad cu copiii lui după el.
Ce a însemnat pentru mine Şcoala Duminicală? Biblia povestită şi trăită de oameni dedicaţi, cu pasiune, trudă, credincioşie şi multă dragoste de Domnul şi de copii.
Aveau un flanelograf care îl foloseau în fiecare duminică. Cu ochi de copil, de patru ani, nu pricepeam cum de pe cearşaful acela apăreau case, palate, copaci, cămile, oameni, oceane, un vapor căruia i se spunea arcă. Povestea însoţită de imagini forma un fel de desen animat în mintea mea. Nu puneam acolo nici o întrebare pentru că bunicul, acasă, la masă, trebuia să răspundă la întrebări. Nu puteam primi răspunsuri de la oricine şi apoi nu oricine ştia să povestească sau să explice ca el.
Dincolo de poveşti, de flanelograf, de versetele ce le memoram şi de cântecele învăţate, am văzut pasiune în slujire, dragoste faţă de copii, dedicare Domnul şi pentru noi indiferent de vreme.
Sâmbătă, 26.07.2014, ne-am întâlnit. Nu am fost mulţi însă a fost frumos. Fiecare a adus câte ceva de mâncare şi ceva dulce, fiecare s-a implicat cum a putut şi ştiut. Am cântat melodiile ce le cântam pe când eram pe băncile Şcolii Duminicale, am discutat despre fiecare în parte, ne-am rugat, am povestit, am pus întrebări şi am primit răspunsuri, lacrimile s-au ivit discret depănând amintirile, ne-am legat mai mult, am rupt barierele de comunicare şi am lăsat dragostea Domnului să ne lege.
Copiii din generaţia mea care au participat şi-au adus copii cu ei. Îl rugasem pe nenea Victor să ne predea o lecţie. A fost o lecţie din Coloseni 3. Cred că este prima lecţie din Şcoala Duminicală de care eu imi amintesc. Şi-a adus papiota cu aţă albă, foarfecul ....iar pentru mine era ca şi cum mă întorceam în trecut. M-am trezit că urmăresc cu aceeaşi pasiune povestea iar impactul aplicaţiei practice a fost cu mult mai puternic.
Mă uitam la copiii care erau prezenţi, urmăreau fiecare mişcare, fiecare cuvânt. Un băieţel s-a oferit să fie "material didactic" iar ceilalţi au devenit captivaţi când noi extrăgeam "tot ceea ce aparţine firii voastre pământeşti" din Coloseni 3.
"Faptele firii pământeşti" ne leagă şi Singurul care are putere să ne elibereze de legăturile păcatului este Isus Christos. Dar ne eliberează numai dacă vrem, numai dacă Îl rugăm şi dacă acceptăm să facă asta. El a murit pentru păcatele noastre şi vrea să ne elibereze de poverile noastre.
Copilul, folosit ca si material didactic, a fost înfăşurat, la mâini şi la picioare, cu aţă, de fiecare dată când noi spuneam câte una dintre faptele firii pământeşti. Apoi, a fost întrebat dacă mai poate să îşi ridice mâinile în sus şi dacă mai poate alerga. A încercat să facă paşi dar nu a putut. A vrut să îşi ridice mâinile în sus însă aţa cu care fusese înfăşurat nu l-a lăsat. Apoi, nenea Victor l-a întrebat dacă vrea să fie liber iar el a răspuns: DA. Foarfecele a tăiat legăturile si copilul a devenit liber. A putut alerga, a putut să îşi ridice mâinile şi să facă mişcări cu ele. Unul dintre copilaşi după ce a văzut că aţa a fost tăiată a început să strige: "L-a eliberat! L-a eliberat! Poate fugi!"
Sâmbătă, am zidit un altar unde L-am chemat pe Domnul să vină la noi. El ne-a ascultat şi a venit. Ne-a copleşit cu bucuria, pacea, mulţumirea şi împlinirea ce se găsesc doar în El. Ne-a ridicat, mângâiat, vindecat şi binecuvântat. Un nou stâlp de aducere aminte pe calea credinţei noastre a fost aşezat. La fel ca uncenicii, am văzut cum mâncare se înmulţeşte, toţi se satură şi mai rămân şi resturi. Domnul face minuni şi astăzi cu noi, în noi şi pentru noi!
Sâmbătă, 26.07.2014, ne-am întâlnit. Nu am fost mulţi însă a fost frumos. Fiecare a adus câte ceva de mâncare şi ceva dulce, fiecare s-a implicat cum a putut şi ştiut. Am cântat melodiile ce le cântam pe când eram pe băncile Şcolii Duminicale, am discutat despre fiecare în parte, ne-am rugat, am povestit, am pus întrebări şi am primit răspunsuri, lacrimile s-au ivit discret depănând amintirile, ne-am legat mai mult, am rupt barierele de comunicare şi am lăsat dragostea Domnului să ne lege.
Copiii din generaţia mea care au participat şi-au adus copii cu ei. Îl rugasem pe nenea Victor să ne predea o lecţie. A fost o lecţie din Coloseni 3. Cred că este prima lecţie din Şcoala Duminicală de care eu imi amintesc. Şi-a adus papiota cu aţă albă, foarfecul ....iar pentru mine era ca şi cum mă întorceam în trecut. M-am trezit că urmăresc cu aceeaşi pasiune povestea iar impactul aplicaţiei practice a fost cu mult mai puternic.
Mă uitam la copiii care erau prezenţi, urmăreau fiecare mişcare, fiecare cuvânt. Un băieţel s-a oferit să fie "material didactic" iar ceilalţi au devenit captivaţi când noi extrăgeam "tot ceea ce aparţine firii voastre pământeşti" din Coloseni 3.
"Faptele firii pământeşti" ne leagă şi Singurul care are putere să ne elibereze de legăturile păcatului este Isus Christos. Dar ne eliberează numai dacă vrem, numai dacă Îl rugăm şi dacă acceptăm să facă asta. El a murit pentru păcatele noastre şi vrea să ne elibereze de poverile noastre.
Copilul, folosit ca si material didactic, a fost înfăşurat, la mâini şi la picioare, cu aţă, de fiecare dată când noi spuneam câte una dintre faptele firii pământeşti. Apoi, a fost întrebat dacă mai poate să îşi ridice mâinile în sus şi dacă mai poate alerga. A încercat să facă paşi dar nu a putut. A vrut să îşi ridice mâinile în sus însă aţa cu care fusese înfăşurat nu l-a lăsat. Apoi, nenea Victor l-a întrebat dacă vrea să fie liber iar el a răspuns: DA. Foarfecele a tăiat legăturile si copilul a devenit liber. A putut alerga, a putut să îşi ridice mâinile şi să facă mişcări cu ele. Unul dintre copilaşi după ce a văzut că aţa a fost tăiată a început să strige: "L-a eliberat! L-a eliberat! Poate fugi!"
Sâmbătă, am zidit un altar unde L-am chemat pe Domnul să vină la noi. El ne-a ascultat şi a venit. Ne-a copleşit cu bucuria, pacea, mulţumirea şi împlinirea ce se găsesc doar în El. Ne-a ridicat, mângâiat, vindecat şi binecuvântat. Un nou stâlp de aducere aminte pe calea credinţei noastre a fost aşezat. La fel ca uncenicii, am văzut cum mâncare se înmulţeşte, toţi se satură şi mai rămân şi resturi. Domnul face minuni şi astăzi cu noi, în noi şi pentru noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu