Din aprilie anul trecut, adica din 2013, împreună cu una dintre verişoarele mele, am avut ideea de a strânge familia de la bunici încoace (bunicii mei de pe tată) iar fratele meu cel mai mare şi încă un verişor au lăudat iniţiativa noastră. Ideea era bună însă cine strânge oamenii şi organizează evenimentul? Clar ... mi-a revenit mie misiunea aceasta.
A fost interesant să îmi caut rudele, să le motivez, să le rog să se implice, să îi entuziasmez, sa le cer fotografii mai vechi decât noi, să caute prin colţurile sufletului amintiri de la şi despre bunici.
Bunicii mei au avut 14 copiii însă numai 7 dintre ei au trăit mai mult de 10 ani. Acum însă trebuiau strânşi vreo 160 de oameni. Ne-am adunat 70 de oameni din patru generaţii. Pentru că m-am ocupat de fotografii si filmulete, îi ştiam pe fiecare în parte însă m-am distrat copios când mai venea câte cineva şi trebuia să recunoască cine era prezent şi a cui e acea / acel nepot sau strănepot. Şi mai frumos a fost când trebuia să ne vedem în fotografii părinţii tineri, fraţii mai mari de pe vremea când erau micuţi, noi pe când eram prunci însă am avut şi fotografii recente. Am râs cu lacrimi ascultând poveştile din vremuri demult apuse şi multe ironii s-au născut de la acele poveşti.
Unul dintre verişori ne-a făcut o surpriză de proporţii. Efectiv am rămas cu gura căscată toţi. A adus filmuleţe de la nunta lui, nuntă ce a avut loc cu aproape 24 de ani în urmă. Selectase momentele în care tata predica iar bunicul (de pe mamă) dădea un îndemn mirilor. A fost emoţionant să îl văd pe tata şi pe bunicu Armaşu vorbind, zâmbind.
Îmi place să fac săpături în trecut ca să ştiu cine sunt, a cui sunt, cu cine semăn, de la cine am anumite trasături de caracter, ce moşteniri genetice duc cu mine, ce obiceiuri, ce doruri, ce vicii primesc la pachet. Mai mult de atât, din Biblie văd că Domnul lucrează mereu cu familia, cu seminţiile. Lucrează şi individual însă trebuie să nu uit că lumea nu începe cu mine şi nu se termină cu mine, nu sunt buricul pământului iar lumea nu se învârte în jurul meu. Am apărut într-o familie!
A fost emoţionant, frumos, palpitant, epuizant. Reuniunea asta am numit-o "Profiriada". Şi, deja ne-am apucat să discutăm despre a doua ediţie.
Ca familie mică, când putem, ne adunăm. Dar, am descoperit că nepoţii din familia mare nu se ştiu între ei. Acum au avut ocazia să se cunoască şi să lege relaţii de prietenie. Trebuie să ştie că sunt rude, că aparţin unei familii mai mari!
A fost interesant să îmi caut rudele, să le motivez, să le rog să se implice, să îi entuziasmez, sa le cer fotografii mai vechi decât noi, să caute prin colţurile sufletului amintiri de la şi despre bunici.
Bunicii mei au avut 14 copiii însă numai 7 dintre ei au trăit mai mult de 10 ani. Acum însă trebuiau strânşi vreo 160 de oameni. Ne-am adunat 70 de oameni din patru generaţii. Pentru că m-am ocupat de fotografii si filmulete, îi ştiam pe fiecare în parte însă m-am distrat copios când mai venea câte cineva şi trebuia să recunoască cine era prezent şi a cui e acea / acel nepot sau strănepot. Şi mai frumos a fost când trebuia să ne vedem în fotografii părinţii tineri, fraţii mai mari de pe vremea când erau micuţi, noi pe când eram prunci însă am avut şi fotografii recente. Am râs cu lacrimi ascultând poveştile din vremuri demult apuse şi multe ironii s-au născut de la acele poveşti.
Unul dintre verişori ne-a făcut o surpriză de proporţii. Efectiv am rămas cu gura căscată toţi. A adus filmuleţe de la nunta lui, nuntă ce a avut loc cu aproape 24 de ani în urmă. Selectase momentele în care tata predica iar bunicul (de pe mamă) dădea un îndemn mirilor. A fost emoţionant să îl văd pe tata şi pe bunicu Armaşu vorbind, zâmbind.
Îmi place să fac săpături în trecut ca să ştiu cine sunt, a cui sunt, cu cine semăn, de la cine am anumite trasături de caracter, ce moşteniri genetice duc cu mine, ce obiceiuri, ce doruri, ce vicii primesc la pachet. Mai mult de atât, din Biblie văd că Domnul lucrează mereu cu familia, cu seminţiile. Lucrează şi individual însă trebuie să nu uit că lumea nu începe cu mine şi nu se termină cu mine, nu sunt buricul pământului iar lumea nu se învârte în jurul meu. Am apărut într-o familie!
A fost emoţionant, frumos, palpitant, epuizant. Reuniunea asta am numit-o "Profiriada". Şi, deja ne-am apucat să discutăm despre a doua ediţie.
Ca familie mică, când putem, ne adunăm. Dar, am descoperit că nepoţii din familia mare nu se ştiu între ei. Acum au avut ocazia să se cunoască şi să lege relaţii de prietenie. Trebuie să ştie că sunt rude, că aparţin unei familii mai mari!
Fotografia e realizata de Oana Budnar şi imi apartine!
2 comentarii:
O intalnire emotionanta. Un adevarat "pod" peste generaţii!
Ar trebui mai multe astfel de întâlniri, în fiecare familie.
De la bunici pana in prezent sunt 5 generatii.
Trimiteți un comentariu