Rodica Botan s-a gândit să mai facă un concurs.
Într-o casă veche ce
fusese cândva un conac frumos și plin de viață, locuia un bătrân despre care
lumea credea că nu mai era întreg la cap. Fusese un om prosper și plin de
viață, urmărit mereu de pasiunea pentru frumos. Greutățile și durerile însă
l-au lovit din plin, îngenunchindu-l, aruncându-l în tăcere și izolându-l de
oameni … inclusiv de cei dragi ai lui.
Nu mai avea curajul să
intre în camere. Când casa era plina, lucrurile lui frumoase erau de folos.
Acum … în singurătate și izolare, amintirile erau dureroase. Și-a procurat un
șevalet, pensule, pensoane, ustensile necesare pictatului.
Refugiat în propria casă,
cumva a uitat de el și a început să caute frumosul altfel, pasiunea a căpătat
altă formă.
Dorul de cei dragi îi
dădea fiori reci pe șira spinării. Brusc i s-a făcut frig și un dor teribil îi
aducea lacrimile în ochi. Tremurând, a luat pensula și a început să picteze.
Frigul parcă se întețea … lacrimile curgeau în voie aducând eliberare
sufletului istovit.
În tinerețe, când casa
lui mare părea neîncăpătoare, spațiul din fața șemineului era disputat cu înverșunare
de cei mici. Atunci, zâmbea cu îngăduință și încerca să își împace copiii intrând
în jocul lor. Mirosul de lemn ars, de prăjituri cu arome îmbietoare și ceașca
lui de ceai îl îndemnau să își ia copiii în brațe și să le citească povești
lângă foc.
Copiii au crescut și au
plecat la casele lor, soția, răpusă prea devreme de boală, a murit, șemineul a
rămas închis. Nu mai avea curaj să intre în acele camere … prea multe amintiri
erau îmbibate în pereți. Prea dureros ar fi fost să facă focul și să învie
amintirile.
Degetele lui pictau cu
frenezie flăcări jucăușe, cărbuni încinși, culori aprinse și vii, contraste și
umbre. Începea să se încălzească. Un pic de culoare aici, o reflexie aici și
aici.
Se aud copiii pe
coridoare? Și parcă miroase a biscuiți cu scorțișoară ….
Oh, ce frumos arde focul
meu! Dar … nu cumva se aude glasul soției spunându-mi să mai pun pe foc și promițându-mi
o cină cum numai în povești e descrisă?
Lăsase demult pensulele
să se odihnească când și-a văzut mâinile îmbătrânite întinse spre focul ce-i
părea atât de real …
Dar acest foc a fost pictat
de el.
Dintr-odată parcă s-a trezit.
A fost el cândva bucuros? A trăit el intens toate acele amintiri ce-l sugrumau de emoție? Ce s-a
întâmplat cu el? Brusc a realizat că îi e dor și că acest dor i-a provocat
atâta frig.
O vreme a lăsat durerea
să îl copleșească. Dar nu … nu va mai trăi așa. Căldura focului din șemineul
pictat de el nu dă căldură, luminile și umbrele sunt iluzii frumoase pictate de
el. E încă în viață și simte cum viața încă pulsează în el. Va înrăma acest
tablou și îl va pune la loc de cinste în casă. Are nevoie de el ca să își
amintească că viața merită trăită real și nu din iluzii …
Se va bucura de fiecare
amintire, aromă și miros, de fiecare glas ce îi va gâdila urechile și bucura
inima, de fiecare culoare și formă. Se va bucura … dar nu singur!
Va trăi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu