vineri, 26 mai 2017
joi, 25 mai 2017
Doamne, sunt gata!
"Doamne, sunt gata
Să primesc ceea ce Tu îmi dai;
Să duc lipsă de ceea ce Tu îmi refuzi;
Să renunț la ceea ce Tu imi iei;
Să îndur ceea ce Tu îmi trimiți;
Să fiu ceea ce Tu îmi ceri."
Autor necunoscut
Să primesc ceea ce Tu îmi dai;
Să duc lipsă de ceea ce Tu îmi refuzi;
Să renunț la ceea ce Tu imi iei;
Să îndur ceea ce Tu îmi trimiți;
Să fiu ceea ce Tu îmi ceri."
Autor necunoscut
duminică, 14 mai 2017
Cine este Mesia pentru mine?
Poporul evreu aștepta venirea Lui Mesia. Voiau ca ceea ce a fost sub domnia lui David să trăiască și ei. Voiau eliberarea de sub robia romană! Voiau înflorire materială. Trăiau religios și se așteptau ca ritualul religiei și venirea unui Mesia să îi elibereze de romani, să aducă prosperitate și siguranță.
Isus vine și nu realizează nici unul dintre aceste vise sau nu împlinește dorințele poporului.
Îmi e ușor să judec poporul vremii pentru că timpul și istoria mă ajută să o fac.
Eu ce așteptări am de la Mesia?
Ce pricep eu din ceea ce spune El?
Cât sunt dispusă să cred ceea ce spune El?
Cât vreau să primesc din ceea ce El vrea să îmi dea?
Cred ceea ce spune?
Cred ceea ce a făcut?
Cine este Mesia pentru mine?
Isus vine și nu realizează nici unul dintre aceste vise sau nu împlinește dorințele poporului.
Îmi e ușor să judec poporul vremii pentru că timpul și istoria mă ajută să o fac.
Eu ce așteptări am de la Mesia?
Ce pricep eu din ceea ce spune El?
Cât sunt dispusă să cred ceea ce spune El?
Cât vreau să primesc din ceea ce El vrea să îmi dea?
Cred ceea ce spune?
Cred ceea ce a făcut?
Cine este Mesia pentru mine?
miercuri, 10 mai 2017
un scop, o menire
Pruncul Isus se naște. Citesc evangheliile și găsesc pe Maria uimită, Iosif face tot ce trebuie, păstorii uimiți și dornici să vadă pe prunc, deranjează oaspeții din cetate și întreabă despre Cel născut de curând. Îl găsesc și ... se închină.
Irod, un rege nebun, află de la magi vestea că există un copil rege. Află că profețiile spun despre un Copil ce se va naște și va fi rege în Israel. Pentru el, Copilul acesta este o amenințare!
Simeon, bătrânul profet, umblă zilnic prin curtea Templului și admiră pruncii din brațele mamelor. La prima vedere, ai spune că-i senil. Dar el caută un Prunc! Și când Acesta apare, el Îl binecuvântă și le spune părinților ce va fi cu acest Prunc.
Irod, ros de gelozie, dă ordin ca toți copiii până în doi ani să moară. Credea că așa va fi rege pe vecie.
Iosif, Maria și Isus fug în Egipt! Stau acolo până moare Irod. Pe tron urcă Arhelau, un alt despot.
Familia își găsește locul în Nazareth, o localitate muntoasă și frumoasă! Iosif se ocupă de tâmplărie, Maria de treburile casei iar Isus își vede de copilărie. Evangheliștii nu ne spun nimic despre perioada copilăriei, un scurt episod însă este descris când are loc pelerinajul anual la Templu și Isus are 12 ani. Maria și Iosif nu conexează ceea ce știau cu acțiunile Fiului. Dar Isus își știa scopul și menirea pe acest pământ
La 30 de ani, Ioan Botezătorul se întâlnește cu Isus iar Isus Îi cere să Îl boteze. Ce nevoie avea Isus de botez? La botez, cerurile s-au deschis și Dumnezeu Tatăl declară cine este Cel botezat "Tu esti Fiul Meu preaiubit: in Tine Imi gasesc toata placerea Mea!" Poporul avea nevoie să audă cine este El.
Ioan și Andrei, pescari de meserie, aud glasul din cer și merg după Isus. Îl recunosc ca Mesia și vor să Îl urmeze. Andrei îl caută pe Petru și îi spune ce a găsit, îl aduce la Isus, să vadă și el. Erau pescari, știau meserie, dar aveau un dor ce se voia împlinit, o menire care își căuta împlinirea ...
Citesc Luca și îl găsesc că Petru era acasă, pe Marea Galileei, la pescuit. Își găsise un mentor, un rabbi, dar ... era acasă, la pescuit. Vine Isus și învață oamenii pe malul mării, îi vede pe pescari, rupți de oboseală, spălându-și mrejele și trimite să aruncă mrejele în adânc. Ce urmează? Corăbiile aproape se afundă de mulțimea peștilor! Iar Simon primește numele de Petru și acolo, pe malul mării, printre pești, Îl recunoaște pe Isus ca Domn.
Acolo, își găsește menirea și împlinirea!
Psalmul 139:13-16 spune:
"13. Tu mi-ai intocmit rinichii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele: 14. Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
Irod, un rege nebun, află de la magi vestea că există un copil rege. Află că profețiile spun despre un Copil ce se va naște și va fi rege în Israel. Pentru el, Copilul acesta este o amenințare!
Simeon, bătrânul profet, umblă zilnic prin curtea Templului și admiră pruncii din brațele mamelor. La prima vedere, ai spune că-i senil. Dar el caută un Prunc! Și când Acesta apare, el Îl binecuvântă și le spune părinților ce va fi cu acest Prunc.
Irod, ros de gelozie, dă ordin ca toți copiii până în doi ani să moară. Credea că așa va fi rege pe vecie.
Iosif, Maria și Isus fug în Egipt! Stau acolo până moare Irod. Pe tron urcă Arhelau, un alt despot.
Familia își găsește locul în Nazareth, o localitate muntoasă și frumoasă! Iosif se ocupă de tâmplărie, Maria de treburile casei iar Isus își vede de copilărie. Evangheliștii nu ne spun nimic despre perioada copilăriei, un scurt episod însă este descris când are loc pelerinajul anual la Templu și Isus are 12 ani. Maria și Iosif nu conexează ceea ce știau cu acțiunile Fiului. Dar Isus își știa scopul și menirea pe acest pământ
La 30 de ani, Ioan Botezătorul se întâlnește cu Isus iar Isus Îi cere să Îl boteze. Ce nevoie avea Isus de botez? La botez, cerurile s-au deschis și Dumnezeu Tatăl declară cine este Cel botezat "Tu esti Fiul Meu preaiubit: in Tine Imi gasesc toata placerea Mea!" Poporul avea nevoie să audă cine este El.
Ioan și Andrei, pescari de meserie, aud glasul din cer și merg după Isus. Îl recunosc ca Mesia și vor să Îl urmeze. Andrei îl caută pe Petru și îi spune ce a găsit, îl aduce la Isus, să vadă și el. Erau pescari, știau meserie, dar aveau un dor ce se voia împlinit, o menire care își căuta împlinirea ...
Citesc Luca și îl găsesc că Petru era acasă, pe Marea Galileei, la pescuit. Își găsise un mentor, un rabbi, dar ... era acasă, la pescuit. Vine Isus și învață oamenii pe malul mării, îi vede pe pescari, rupți de oboseală, spălându-și mrejele și trimite să aruncă mrejele în adânc. Ce urmează? Corăbiile aproape se afundă de mulțimea peștilor! Iar Simon primește numele de Petru și acolo, pe malul mării, printre pești, Îl recunoaște pe Isus ca Domn.
Acolo, își găsește menirea și împlinirea!
Psalmul 139:13-16 spune:
"13. Tu mi-ai intocmit rinichii, Tu m-ai tesut in pantecele mamei mele: 14. Te laud ca sunt o faptura asa de minunata. Minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!
15. Trupul meu nu era ascuns de Tine, cand am fost facut intr-un loc tainic, tesut in chip ciudat, ca in adancimile pamantului. 16. Cand nu eram decat un plod fara chip, ochii Tai ma vedeau; si in cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna din ele."
Am un scop, o menire! De una singură nu o pot descoperi. Dar Cel ce m-a întocmit știe care e scopul și menirea mea. El mă poate ajuta să îmi urmez chemarea! Sa devin cine a intenționat El să fiu!
E comod să mă las dusă de val. Dar e în mine un foc ce mă mistuie. E o chemare ce se vrea ascultată, împlinită!
vineri, 5 mai 2017
El poate face imposibilul posibil!
Îmi imaginez o femeie trecută de prima tinerețe, soție de preot, ținta batjocurilor celor din sat și din împrejurimi, ajunsă la menopauză, obosită de atâtea întrebări stupide și de replici cu subânțeles dar conștientă că nici un păcat nu a adus sterilitatea în viața ei.
Vine rândul lui Zaharia să slujească la Templu. O săptămână întreagă va fi în Ierusalim și cu cât dura drumul, cam două sau trei săptămâni, Zaharia nu va fi acasă. Îi pregătește tot ce trebuie pentru drum și pentru perioada de slujire, îi așează hainele cu grijă și ca de obicei, îl lasă să plece. Habar nu avea ea că după această călătorie, viața lor se va schimba.
Luca 1 descrie ce se întâmplă în Templu.
Bănuiesc că Elisabeta își aștepta soțul cu mâncarea caldă iar aluatul aștepta să fie copt. Cam știa vremea pe când trebuia să sosească. Poate că aveau rude la Ierusalim, aștepta ca el să îi aducă vești de la ele, să îi spună ce se mai discuta printre preoți, ce vești mai erau prin Israel, ce profeții au mai fost, ce profeții s-au mai împlinit.
Zaharia apare în raza ei de vedere și nimic nu pare în neregulă până când realizează că soțul ei muțise.
Erau înaintați în vârstă, fără copii și acum ... soțul devenise mut.
Dar Zaharia nu părea trist. Ceva s-a întâmplat. Sigur ceva s-a întâmplat. Și Zaharia i-a povestit.
Din punct de vedere medical, Elisabeta era stearpă, sterilă.
Din punct de vedere fizic, menopauza era la ea acasă, sterilitate totală și ireversibilă.
Dar Dumnezeul Cel viu al lui Israel intervine în viața lor și face imposibilul posibil. Elisabeta rămâne însărcinată!
După șase luni, îngerul Gavril este trimis în Nazareth, la o fecioară. Fata asta era deja logodită și aștepta ziua nunții. Intervine Dumnezeu în viața ei și îngerul ii ducea o veste neobișnuită. Va avea un copil ... dar nu cu Iosif și fără nici un act sexual.
"26. In luna a sasea, ingerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, numita Nazaret, 27. la o fecioara logodita cu un barbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
Copilul va fi Mesia Cel așteptat. Ea, Maria, din Nazareth, va naște pe Mesia?
Am un soi de invidie pe Maria. Ea a acceptat imediat și i-a spus îngerului să se faca după cuvintele lui. Eu aș fi negociat, aș fi pus întrebări, m-aș fi temut pentru reputația mea, pentru viața mea, pentru ce va zice Iosif, ce va avea de suferit copilul și alte multe întrebări.
Maria însă acceptă planul Lui Dumnezeu pentru ea indiferent de cost și consecințe.
Iosif, iubea fata asta și nu înțelegea o iotă din ceea ce îi spunea. Cumva, o credea că nu îl minte și cumva ... mândria lui de bărbat îi cerea să o lase. Dar un anunț public ar fi adus moartea fetei pe care el o iubea, își legase inima de a ei, în adâncul inimii lui știa că nu îl minte. Un înger, o veste ... și cursul poveștii ce o țesuse el pentru ei s-a schimbat. Viața nu mai era cum o visase el. Un copil de la Dumnezeu, de la Duhul Domnului creștea în pântecele fetei de care el se îndrăgostise.
Apare îngerul și confirmă spusele Mariei. Matei scrie în câteva cuvinte lupta lui Iosif (Matei 1:19-21) Deci ... e adevărat! Maria nu l-a mințit!
Acceptă ca vorbele ce i se vor adresa Mariei să fie purtate și de el.
Acceptă să ducă împreună privirile pline de reproș deși știau că nimic neplăcut înaintea Domnului nu s-a întâmplat între ei.
Acceptă să facă nunta cu o fata căreia îi creștea burta și care purta un copil ce nu era al lui.
Acceptă să fie tatăl unui copil care era Fiul Lui Dumnezeu.
Era doar un tâmplar! Dar avea o inima dedicată Domnului și a ales să crească pe Fiul Lui Dumnezeu în casa lui și va face tot ce îi stă în putință să dea ce e mai bun pentru El.
Citesc despre oameni ca mine care acceptă ca Dumnezeu să schimbe mersul poveștilor lor, să intervină în viața lor și să facă schimbări majore, drastice.
El poate face imposibilul posibil!
El poate!
Vine rândul lui Zaharia să slujească la Templu. O săptămână întreagă va fi în Ierusalim și cu cât dura drumul, cam două sau trei săptămâni, Zaharia nu va fi acasă. Îi pregătește tot ce trebuie pentru drum și pentru perioada de slujire, îi așează hainele cu grijă și ca de obicei, îl lasă să plece. Habar nu avea ea că după această călătorie, viața lor se va schimba.
Luca 1 descrie ce se întâmplă în Templu.
Bănuiesc că Elisabeta își aștepta soțul cu mâncarea caldă iar aluatul aștepta să fie copt. Cam știa vremea pe când trebuia să sosească. Poate că aveau rude la Ierusalim, aștepta ca el să îi aducă vești de la ele, să îi spună ce se mai discuta printre preoți, ce vești mai erau prin Israel, ce profeții au mai fost, ce profeții s-au mai împlinit.
Zaharia apare în raza ei de vedere și nimic nu pare în neregulă până când realizează că soțul ei muțise.
Erau înaintați în vârstă, fără copii și acum ... soțul devenise mut.
Dar Zaharia nu părea trist. Ceva s-a întâmplat. Sigur ceva s-a întâmplat. Și Zaharia i-a povestit.
Din punct de vedere medical, Elisabeta era stearpă, sterilă.
Din punct de vedere fizic, menopauza era la ea acasă, sterilitate totală și ireversibilă.
Dar Dumnezeul Cel viu al lui Israel intervine în viața lor și face imposibilul posibil. Elisabeta rămâne însărcinată!
După șase luni, îngerul Gavril este trimis în Nazareth, la o fecioară. Fata asta era deja logodită și aștepta ziua nunții. Intervine Dumnezeu în viața ei și îngerul ii ducea o veste neobișnuită. Va avea un copil ... dar nu cu Iosif și fără nici un act sexual.
"26. In luna a sasea, ingerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu intr-o cetate din Galileea, numita Nazaret, 27. la o fecioara logodita cu un barbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
28. Ingerul a intrat la ea si a zis: "Plecaciune, tie, careia ti s-a facut mare har; Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei!"
29. Tulburata foarte mult de cuvintele acestea, Maria se intreba singura ce putea sa insemne urarea aceasta.
30. Ingerul i-a zis: "Nu te teme, Marie; caci ai capatat indurare inaintea lui Dumnezeu. 31. Si iata ca vei ramane insarcinata si vei naste un Fiu, caruia Ii vei pune numele Isus. 32. El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Preainalt; si Domnul Dumnezeu Ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. 33. Va imparati peste casa lui Iacov in veci, si Imparatia Lui nu va avea sfarsit."
35. Ingerul i-a raspuns: "Duhul Sfant Se va cobori peste tine, si puterea Celui Preainalt te va umbri. De aceea Sfantul care Se va naste din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. 36. Iata ca Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea un fiu la batranete; si ea, careia i se zicea stearpa, este acum in a sasea luna. 37. Caci niciun cuvant de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.
38. Maria a zis: "Iata, roaba Domnului; faca-mi-se dupa cuvintele tale!" Si ingerul a plecat de la ea." Luca 1:26-38Copilul va fi Mesia Cel așteptat. Ea, Maria, din Nazareth, va naște pe Mesia?
Am un soi de invidie pe Maria. Ea a acceptat imediat și i-a spus îngerului să se faca după cuvintele lui. Eu aș fi negociat, aș fi pus întrebări, m-aș fi temut pentru reputația mea, pentru viața mea, pentru ce va zice Iosif, ce va avea de suferit copilul și alte multe întrebări.
Maria însă acceptă planul Lui Dumnezeu pentru ea indiferent de cost și consecințe.
Iosif, iubea fata asta și nu înțelegea o iotă din ceea ce îi spunea. Cumva, o credea că nu îl minte și cumva ... mândria lui de bărbat îi cerea să o lase. Dar un anunț public ar fi adus moartea fetei pe care el o iubea, își legase inima de a ei, în adâncul inimii lui știa că nu îl minte. Un înger, o veste ... și cursul poveștii ce o țesuse el pentru ei s-a schimbat. Viața nu mai era cum o visase el. Un copil de la Dumnezeu, de la Duhul Domnului creștea în pântecele fetei de care el se îndrăgostise.
Apare îngerul și confirmă spusele Mariei. Matei scrie în câteva cuvinte lupta lui Iosif (Matei 1:19-21) Deci ... e adevărat! Maria nu l-a mințit!
Acceptă ca vorbele ce i se vor adresa Mariei să fie purtate și de el.
Acceptă să ducă împreună privirile pline de reproș deși știau că nimic neplăcut înaintea Domnului nu s-a întâmplat între ei.
Acceptă să facă nunta cu o fata căreia îi creștea burta și care purta un copil ce nu era al lui.
Acceptă să fie tatăl unui copil care era Fiul Lui Dumnezeu.
Era doar un tâmplar! Dar avea o inima dedicată Domnului și a ales să crească pe Fiul Lui Dumnezeu în casa lui și va face tot ce îi stă în putință să dea ce e mai bun pentru El.
Citesc despre oameni ca mine care acceptă ca Dumnezeu să schimbe mersul poveștilor lor, să intervină în viața lor și să facă schimbări majore, drastice.
El poate face imposibilul posibil!
El poate!
joi, 4 mai 2017
Cine este El?
Am început un studiu nou și acesta este despre Isus.
"13. Isus a venit in partile Cezareii lui Filip si a intrebat pe ucenicii Sai:
"Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?"
"Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri." Matei 16:13-17
Eu cine cred că este Isus?
Un personaj interesant?
Unul ce a inventat o nouă religie?
Un profet?
Un om?
Un evreu din Galileea care a făcut valuri cu ceea ce a spus și făcut ... cu multă vreme în urmă?
Mesia, Fiul Lui Dumnezeu?
"13. Isus a venit in partile Cezareii lui Filip si a intrebat pe ucenicii Sai:
"Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?"
"Unii zic ca esti Ioan Botezatorul; altii: Ilie; altii: Ieremia sau unul din proroci."
"Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!"
17. Isus a luat din nou cuvantul si i-a zis: "Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri." Matei 16:13-17
Eu cine cred că este Isus?
Un personaj interesant?
Unul ce a inventat o nouă religie?
Un profet?
Un om?
Un evreu din Galileea care a făcut valuri cu ceea ce a spus și făcut ... cu multă vreme în urmă?
Mesia, Fiul Lui Dumnezeu?
luni, 1 mai 2017
și am fost în Israel!
Aproximativ șapte ani de zile m-am rugat, am sperat, am visat să plec în Israel. Am vrut să văd cu ochii mei locurile despre care vorbește Scriptura, să calc pe urmele pașilor eroilor mei, să las vântul să îmi zburlească părul, briza mărilor să-mi mângâie obrajii, să-mi las papilele gustative să intre în extaz mâncând bucate ce nu se găsesc în România.
Era un vis! Avusesem și o promisiune dar pentru că împlinirea nu venea, îmi spuneam că am înțeles greșit, începusem să mă îndoiesc de promisiune ... de multe. Dar, am fost sunată și întrebată dacă mai vreau să merg în Israel, dacă dorul e la fel de mare, dacă chiar vreau să merg. Voiam însă ... deocamdată era imposibil. Cumva, uitasem că Dumnezeul Cel viu al lui Israel e un Dumnezeu al imposibilului.
Când trebuia să plec în Israel, până și vremea s-a tulburat. A nins și a viscolit. Dar ... am plecat. În aeroport, am început să mă prind cam care ar mai fi participanții la această excursie, am început să leg relații și apoi totul a decurs de la sine.
Am aterizat în Tel Aviv și pentru că era prima dată când intram în țară, a trebuit să răspund multor întrebări. M-am rugat și i-am zis Domnului că nu se poate să mă fi adus până acolo ca apoi să fiu trimisă înapoi în Romania. L-am rugat să îmi dea cuvinte, să îmi spună ce să spun. Și mi-a spus!
La noi era zăpadă, frig și bătea vântul. Am ajuns în Israel și erau 39 de grade. Toți prietenii din Israel îmi scriau să beau apă, să pun ceva pe cap dar cel mai important: să beau apă.
Cel mai bun humus și falafel l-am mâncat lângă muntele Carmel, la un restaurant al druzilor. Apoi am urcat pe Carmel. Visasem să ajung acolo, să văd Valea Izreel, locul unde Ilie a omorât cei 850 de prooroci ai lui Baal și ai Astarteei, să caut cu privirea râul sau pârâul de unde a adus poporul apa pentru jertfa lui Ilie, să las imaginația să îmi arate cum a coborât foc din cer și a mistuit jertfa, reacția poporului. Apoi să las privirea să lunece de-a lungul văii și să-l văd pe Ilie alergând în fața carului lui Ahab.
Am coborât de pe Carmel și în drum spre Grădinile Bahai am mâncat prima knafe din viața mea. E o prăjitură pe bază de brânză de capră. Se servește caldă iar papilele gustative intră în extaz fără să vrea.
În Grădinile Bahai, mestecam o gumă și a venit un paznic foarte ferm și ne-a spus că este interzis a se mesteca gumă în gradină. Fără să gândesc prea mult am întrebat: de ce? Cu o față cumva disprețuitoare dar și mai hotărâtă mi-a spus: "E un loc sfânt!".
După masa de seară, din Tiberia, am plecat cu un prieten să văd ceva ce în mod obișnuit nu aș vedea într-un tur. Am ajuns în nordul țării, granița cu Libanul. De la Metula, am văzut luminile libanezilor. Am coborât prin Rosh Pina și nu am ratat înghețata de la Leggenda.
Răsăritul m-a prins pe malul mării Galileei, în Tiberia. Am savurat briza mării, adierile calde ale vântului, am ascultat păsările și mi-am lăsat sufletul să se umple de culorile florilor, copacilor, de ambientul caselor și clădirilor, am încercat să descifrez ce scria pe afișe cu puținele mele cunoștințe de ebraică.
În Nazareth, am văzut cum arată casa tâmplarului, cum se țesea pe vremea Domnului, cum se vopsea lâna și care e culoarea cârmâziului, am descoperit un nou condiment: isopul sau zaatar. Aici, am învățat despre presa de măsline, despre teascul de struguri, despre poarta cea strâmtă și îngustă, despre obiceiuri și tradiții.
Am descoperit că Daniel Stanger, ghidul nostru, e un soi de enciclopedie mobilă.
De la Nazareth am urcat pe sprânceana muntelui. Mi-am imaginat cum au urcat evreii vremii Domnului pe munte, cum orice cuvânt rostit de El părea o blasfemie pentru ei, cum mânia lor creștea la cote maxime. Ajung pe sprânceana muntelui și acolo ... pe când se pregăteau să Îl arunce, El trece printre ei și coboară muntele posibil spre Valea Armaghedonului.
Am coborât puțin pe sprânceană, printre stânci și un alt ghid, strigă și ne spune să fim atenți că nu suntem Isus, că numai Isus a fost Isus. Avea dreptate!
Muntele Fericirilor a avut pentru mine un efect de eliberare. Daniel ne-a dat timp liber să ne alegem un loc unde să ne rugăm, să citim, să fim singuri cu Domnul. Mi-am ales un loc frumos de unde se vedea marea, eram într-un loc acoperit, florile își expuneau culorile și frumusețile. Acolo, am plâns. Pe acolo umblase Domnul meu!
M-a impresionat orașul Magdalenei și povestea sinagogii de acolo. Am văzut ruinele orașului și m-am minunat cum Domnul a acoperit toate vestigiile acelea de toți cei care au vrut ca Israel și evreii să dispară de pe fața pământului și din istoria omenirii. A îngăduit, ca la timpul potrivit, să fie descoperite și puse în valoare, probate științific, istoric și validate de cele mai înalte minți ale vremii.
Am intrat în Marea Galileei si apoi am plecat la Iordan. Acolo, unul dintre participanții din acest tur a ales să primească botezul. Am cântat, ne-am rugat și ne-am bucurat împreună cu cerul întreg pentru cel care a ales ca Iodanul să fie locul de botez.
Nu știu dacă păstorii au plâns când au văzut îngerii, nu știu dacă au putut scoate vreun sunet însă pe mine m-a impresionat câmpul păstorilor, atmosfera de acolo și povestea lui Daniel Stanger. A stârnit alte doruri înăbușite și alte miliarde de întrebări și-au croit loc în mintea mea. Acum aștept alte minuni!
Muntele Măslinilor și Grădina Ghetsimani îți ridică lacrimile în ochi fără să vrei! Am văzut măslini din primul secol, sunt martorii tăcuți a evenimentelor petrecute acolo. Printre ei S-a plimbat Domnul meu și S-a rugat pentru mine și pentru tine. Acolo, transpirația s-a prefăcut în sânge!
Seara, am plecat într-un tur de noapte prin Ierusalim. Am poposit lângă cea mai mare menora, am văzut Knessetul de la poartă, am fost în cel mai select și scump cartier de case din Ierusalim și am aflat povestea înființării acelui cartier. Mi-am ales și eu o casă acolo!
Am trecut prin Mea Shearim, cartierul evreilor religioși. I-am văzut așa cum numai prin filmulețe și fotografii îi observasem. Nu eram îmbrăcați atât de corect încât să putem să ne plimbăm liberi pe străzile lor. Data viitoare îmi voi lua haine pentru o asemenea plimbare! Am vrut să mergem și la Zidul Plângerii însă era ceva manifestație și Poliția închisese căile de acces către Zid.
La Scăldătoarea Bethesda am găsit apă în ruine. M-am plimbat printre ele și mi-am închipuit bolnavii ce așteptau vindecarea. L-am văzut cu ochii minții pe Domnul meu pe acolo atingând, vindecând, eliberând.
Am coborât pe Via Dolorosa și am ajuns la Gradina Mormântului. Am găsit un mormânt din primul secol. Aici, am avut timp de meditație și cercetare, am luat parte la cina Domnului și mi-am adus aminte de suferințele Domnului meu.
Am urcat pe Muntele Sionului, am vizitat casa lui Caiafa, locul unde s-a lepădat Petru de trei ori, am văzut cocoși expuși cât mai la vedere și ar fi trebuit să auzim pe cei vii cântând însă ... nu le sosise ceasul.
Mormântul lui David e loc de pelerinaj dar nu poți intra oricum. Iți iei cartea de rugăciuni, te așezi pe scaun lângă mormânt și te rogi. Bărbații și femeile intră separat la mormânt, fiecare cu secțiunea lor, acoperiți, cu reverență și respect.
Abia așteptam să ajung la Ein Ghedi. David e personajul meu preferat. Mă simt ca fiică a lui și abia așteptam să văd cu ochii mei pustiul de acolo, peșterile în care s-a ascuns cu oștenii lui, să văd cascada de unde a băut apă. În parcul de acolo, am văzut un soi de animal, ca o veveriță fără coadă ce se plimba nestânjenită prin copaci. Am urcat la cascadă și nu m-am putut abține să nu intru în apă. Și David a făcut la fel! Nu puteam să îl dezamăgesc!
De la Ein Ghedi am plecat spre Ierihon. Acolo era grevă și ni s-a făcut semn să facem cale întoarsă. Șoferul nostru însă a încercat o altă intrare și după un ocol mărișor, am intrat in Ierihon. Dintre toate locurile, deși nu e zonă deșertică, mi s-a părut cel mai trist loc pe care l-am vizitat. Au avut ruine și lucruri de mare valoare istorică însă nu le-au păstrat locul unde le-au găsit, le-au amestecat și nu știu de unde e luat fiecare obiect. Pierd banii din turism pentru că nu au conservat istoria și dovezile istorice. Dar oamenii sunt primitori, abia așteaptă să le cumperi marfa, dacă le place de tine îți lasă mult din preț, negociază orice.
Am aflat detalii despre Marea Moartă, despre găurile ce se fac prin surparea plajei. M-am delectat cu nuanțele apei din gropile formate de-a lungul plajei. Ca o rață, am stat în apă până la ora de plecare. M-au șocat indienii care au intrat îmbrăcați și încălțați în apă însă și unii dintre localnicii care își țineau nevestele super îmbrăcate la terasă și ei își desfătau privirile cu turistele venite la plajă.
Institutul Templului nu trebuie ratat de nimeni. Au informații despre cele două temple, au dovezi, poți vedea cum arătau preoții, leviții, marele preot, ustensilele de la templu, macheta celui de-al treilea templu. Nu ai voie sa faci fotografii și să filmezi.
Abia am așteptat să ajung la Zidul Plângerii. Era un loc despre care auzim multe. Am găsit pe un stativ special o carte, am deschis-o, am silabilisit o bucățică de rugăciune apoi am continuat cu propriile-mi cuvinte. M-am lipit de zid si mi-am continuat rugăciunea. Acolo, am cerut Domnului meu alte minuni!
Au venit prietenii si m-au luat de la Poarta Yaffo din Ierusalim și am mers la Yaffo. Un port frumos, cu case și peisaje ce te fac să uiți să respiri. Poți închiria o barcă și te poți plimba pe mare, poți mânca pe una din frumoasele terase de la malul mării, poți vizita galeriile de artă sau te poți așeza pe o bancă și să lași briza mării să-ți mângâie obrajii.
Seara, am mers în Tel Aviv și am văzut balconul de unde David Ben-Gurion a proclamat declarația de independență, un alt loc încărcat de istorie. Am văzut Ateneul, spectacole în aer liber, copaci modelați de vânt. Tot în Tel Aviv Yaffo am găsit primul tren care făcea legătura între Egipt și ajungea în Siria, la Damasc, gara e bine conservată și înconjurată de cafenele, restaurante și gelaterii.
Am ajuns din nou aeroport și am avut parte de un control drastic. Cu inima, mintea și sufletul încărcate am revenit în România.
Când pleci în Israel, trebuie să uiți de relieful nostru, de copacii de aici, de florile noastre, de gusturile și culorile de aici. Trebuie să fii deschis să descoperi, cunoști, savurezi altceva. Și ... mai trebuie să știi câte ceva despre tradițiile și obiceiurile locului. Nu te poti îmbrăca oricum și apoi să vrei să intri peste tot. Nici la noi nu poți face asta. Trebuie să dai dovadă de respect când întâlnești localnicii religioși.
Visez să plec din nou!
Acum ... iar pare imposibil.
Am experimentat că Dumnezeul Cel viu al lui Israel este un Dumnezeu al imposibilului!
Aștept să schimbe imposibilul în posibil!
Aștept minuni!
Era un vis! Avusesem și o promisiune dar pentru că împlinirea nu venea, îmi spuneam că am înțeles greșit, începusem să mă îndoiesc de promisiune ... de multe. Dar, am fost sunată și întrebată dacă mai vreau să merg în Israel, dacă dorul e la fel de mare, dacă chiar vreau să merg. Voiam însă ... deocamdată era imposibil. Cumva, uitasem că Dumnezeul Cel viu al lui Israel e un Dumnezeu al imposibilului.
Când trebuia să plec în Israel, până și vremea s-a tulburat. A nins și a viscolit. Dar ... am plecat. În aeroport, am început să mă prind cam care ar mai fi participanții la această excursie, am început să leg relații și apoi totul a decurs de la sine.
Am aterizat în Tel Aviv și pentru că era prima dată când intram în țară, a trebuit să răspund multor întrebări. M-am rugat și i-am zis Domnului că nu se poate să mă fi adus până acolo ca apoi să fiu trimisă înapoi în Romania. L-am rugat să îmi dea cuvinte, să îmi spună ce să spun. Și mi-a spus!
La noi era zăpadă, frig și bătea vântul. Am ajuns în Israel și erau 39 de grade. Toți prietenii din Israel îmi scriau să beau apă, să pun ceva pe cap dar cel mai important: să beau apă.
Cel mai bun humus și falafel l-am mâncat lângă muntele Carmel, la un restaurant al druzilor. Apoi am urcat pe Carmel. Visasem să ajung acolo, să văd Valea Izreel, locul unde Ilie a omorât cei 850 de prooroci ai lui Baal și ai Astarteei, să caut cu privirea râul sau pârâul de unde a adus poporul apa pentru jertfa lui Ilie, să las imaginația să îmi arate cum a coborât foc din cer și a mistuit jertfa, reacția poporului. Apoi să las privirea să lunece de-a lungul văii și să-l văd pe Ilie alergând în fața carului lui Ahab.
Am coborât de pe Carmel și în drum spre Grădinile Bahai am mâncat prima knafe din viața mea. E o prăjitură pe bază de brânză de capră. Se servește caldă iar papilele gustative intră în extaz fără să vrea.
În Grădinile Bahai, mestecam o gumă și a venit un paznic foarte ferm și ne-a spus că este interzis a se mesteca gumă în gradină. Fără să gândesc prea mult am întrebat: de ce? Cu o față cumva disprețuitoare dar și mai hotărâtă mi-a spus: "E un loc sfânt!".
După masa de seară, din Tiberia, am plecat cu un prieten să văd ceva ce în mod obișnuit nu aș vedea într-un tur. Am ajuns în nordul țării, granița cu Libanul. De la Metula, am văzut luminile libanezilor. Am coborât prin Rosh Pina și nu am ratat înghețata de la Leggenda.
Răsăritul m-a prins pe malul mării Galileei, în Tiberia. Am savurat briza mării, adierile calde ale vântului, am ascultat păsările și mi-am lăsat sufletul să se umple de culorile florilor, copacilor, de ambientul caselor și clădirilor, am încercat să descifrez ce scria pe afișe cu puținele mele cunoștințe de ebraică.
În Nazareth, am văzut cum arată casa tâmplarului, cum se țesea pe vremea Domnului, cum se vopsea lâna și care e culoarea cârmâziului, am descoperit un nou condiment: isopul sau zaatar. Aici, am învățat despre presa de măsline, despre teascul de struguri, despre poarta cea strâmtă și îngustă, despre obiceiuri și tradiții.
Am descoperit că Daniel Stanger, ghidul nostru, e un soi de enciclopedie mobilă.
De la Nazareth am urcat pe sprânceana muntelui. Mi-am imaginat cum au urcat evreii vremii Domnului pe munte, cum orice cuvânt rostit de El părea o blasfemie pentru ei, cum mânia lor creștea la cote maxime. Ajung pe sprânceana muntelui și acolo ... pe când se pregăteau să Îl arunce, El trece printre ei și coboară muntele posibil spre Valea Armaghedonului.
Am coborât puțin pe sprânceană, printre stânci și un alt ghid, strigă și ne spune să fim atenți că nu suntem Isus, că numai Isus a fost Isus. Avea dreptate!
Muntele Fericirilor a avut pentru mine un efect de eliberare. Daniel ne-a dat timp liber să ne alegem un loc unde să ne rugăm, să citim, să fim singuri cu Domnul. Mi-am ales un loc frumos de unde se vedea marea, eram într-un loc acoperit, florile își expuneau culorile și frumusețile. Acolo, am plâns. Pe acolo umblase Domnul meu!
M-a impresionat orașul Magdalenei și povestea sinagogii de acolo. Am văzut ruinele orașului și m-am minunat cum Domnul a acoperit toate vestigiile acelea de toți cei care au vrut ca Israel și evreii să dispară de pe fața pământului și din istoria omenirii. A îngăduit, ca la timpul potrivit, să fie descoperite și puse în valoare, probate științific, istoric și validate de cele mai înalte minți ale vremii.
Am intrat în Marea Galileei si apoi am plecat la Iordan. Acolo, unul dintre participanții din acest tur a ales să primească botezul. Am cântat, ne-am rugat și ne-am bucurat împreună cu cerul întreg pentru cel care a ales ca Iodanul să fie locul de botez.
Nu știu dacă păstorii au plâns când au văzut îngerii, nu știu dacă au putut scoate vreun sunet însă pe mine m-a impresionat câmpul păstorilor, atmosfera de acolo și povestea lui Daniel Stanger. A stârnit alte doruri înăbușite și alte miliarde de întrebări și-au croit loc în mintea mea. Acum aștept alte minuni!
Muntele Măslinilor și Grădina Ghetsimani îți ridică lacrimile în ochi fără să vrei! Am văzut măslini din primul secol, sunt martorii tăcuți a evenimentelor petrecute acolo. Printre ei S-a plimbat Domnul meu și S-a rugat pentru mine și pentru tine. Acolo, transpirația s-a prefăcut în sânge!
Seara, am plecat într-un tur de noapte prin Ierusalim. Am poposit lângă cea mai mare menora, am văzut Knessetul de la poartă, am fost în cel mai select și scump cartier de case din Ierusalim și am aflat povestea înființării acelui cartier. Mi-am ales și eu o casă acolo!
Am trecut prin Mea Shearim, cartierul evreilor religioși. I-am văzut așa cum numai prin filmulețe și fotografii îi observasem. Nu eram îmbrăcați atât de corect încât să putem să ne plimbăm liberi pe străzile lor. Data viitoare îmi voi lua haine pentru o asemenea plimbare! Am vrut să mergem și la Zidul Plângerii însă era ceva manifestație și Poliția închisese căile de acces către Zid.
La Scăldătoarea Bethesda am găsit apă în ruine. M-am plimbat printre ele și mi-am închipuit bolnavii ce așteptau vindecarea. L-am văzut cu ochii minții pe Domnul meu pe acolo atingând, vindecând, eliberând.
Am coborât pe Via Dolorosa și am ajuns la Gradina Mormântului. Am găsit un mormânt din primul secol. Aici, am avut timp de meditație și cercetare, am luat parte la cina Domnului și mi-am adus aminte de suferințele Domnului meu.
Am urcat pe Muntele Sionului, am vizitat casa lui Caiafa, locul unde s-a lepădat Petru de trei ori, am văzut cocoși expuși cât mai la vedere și ar fi trebuit să auzim pe cei vii cântând însă ... nu le sosise ceasul.
Mormântul lui David e loc de pelerinaj dar nu poți intra oricum. Iți iei cartea de rugăciuni, te așezi pe scaun lângă mormânt și te rogi. Bărbații și femeile intră separat la mormânt, fiecare cu secțiunea lor, acoperiți, cu reverență și respect.
Abia așteptam să ajung la Ein Ghedi. David e personajul meu preferat. Mă simt ca fiică a lui și abia așteptam să văd cu ochii mei pustiul de acolo, peșterile în care s-a ascuns cu oștenii lui, să văd cascada de unde a băut apă. În parcul de acolo, am văzut un soi de animal, ca o veveriță fără coadă ce se plimba nestânjenită prin copaci. Am urcat la cascadă și nu m-am putut abține să nu intru în apă. Și David a făcut la fel! Nu puteam să îl dezamăgesc!
De la Ein Ghedi am plecat spre Ierihon. Acolo era grevă și ni s-a făcut semn să facem cale întoarsă. Șoferul nostru însă a încercat o altă intrare și după un ocol mărișor, am intrat in Ierihon. Dintre toate locurile, deși nu e zonă deșertică, mi s-a părut cel mai trist loc pe care l-am vizitat. Au avut ruine și lucruri de mare valoare istorică însă nu le-au păstrat locul unde le-au găsit, le-au amestecat și nu știu de unde e luat fiecare obiect. Pierd banii din turism pentru că nu au conservat istoria și dovezile istorice. Dar oamenii sunt primitori, abia așteaptă să le cumperi marfa, dacă le place de tine îți lasă mult din preț, negociază orice.
Am aflat detalii despre Marea Moartă, despre găurile ce se fac prin surparea plajei. M-am delectat cu nuanțele apei din gropile formate de-a lungul plajei. Ca o rață, am stat în apă până la ora de plecare. M-au șocat indienii care au intrat îmbrăcați și încălțați în apă însă și unii dintre localnicii care își țineau nevestele super îmbrăcate la terasă și ei își desfătau privirile cu turistele venite la plajă.
Institutul Templului nu trebuie ratat de nimeni. Au informații despre cele două temple, au dovezi, poți vedea cum arătau preoții, leviții, marele preot, ustensilele de la templu, macheta celui de-al treilea templu. Nu ai voie sa faci fotografii și să filmezi.
Abia am așteptat să ajung la Zidul Plângerii. Era un loc despre care auzim multe. Am găsit pe un stativ special o carte, am deschis-o, am silabilisit o bucățică de rugăciune apoi am continuat cu propriile-mi cuvinte. M-am lipit de zid si mi-am continuat rugăciunea. Acolo, am cerut Domnului meu alte minuni!
Au venit prietenii si m-au luat de la Poarta Yaffo din Ierusalim și am mers la Yaffo. Un port frumos, cu case și peisaje ce te fac să uiți să respiri. Poți închiria o barcă și te poți plimba pe mare, poți mânca pe una din frumoasele terase de la malul mării, poți vizita galeriile de artă sau te poți așeza pe o bancă și să lași briza mării să-ți mângâie obrajii.
Seara, am mers în Tel Aviv și am văzut balconul de unde David Ben-Gurion a proclamat declarația de independență, un alt loc încărcat de istorie. Am văzut Ateneul, spectacole în aer liber, copaci modelați de vânt. Tot în Tel Aviv Yaffo am găsit primul tren care făcea legătura între Egipt și ajungea în Siria, la Damasc, gara e bine conservată și înconjurată de cafenele, restaurante și gelaterii.
Am ajuns din nou aeroport și am avut parte de un control drastic. Cu inima, mintea și sufletul încărcate am revenit în România.
Când pleci în Israel, trebuie să uiți de relieful nostru, de copacii de aici, de florile noastre, de gusturile și culorile de aici. Trebuie să fii deschis să descoperi, cunoști, savurezi altceva. Și ... mai trebuie să știi câte ceva despre tradițiile și obiceiurile locului. Nu te poti îmbrăca oricum și apoi să vrei să intri peste tot. Nici la noi nu poți face asta. Trebuie să dai dovadă de respect când întâlnești localnicii religioși.
Visez să plec din nou!
Acum ... iar pare imposibil.
Am experimentat că Dumnezeul Cel viu al lui Israel este un Dumnezeu al imposibilului!
Aștept să schimbe imposibilul în posibil!
Aștept minuni!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)