și am fost în Israel!

Aproximativ șapte ani de zile m-am rugat, am sperat, am visat să plec în Israel. Am vrut să văd cu ochii mei locurile despre care vorbește Scriptura, să calc pe urmele pașilor eroilor mei, să las vântul să îmi zburlească părul, briza mărilor să-mi mângâie obrajii, să-mi las papilele gustative să intre în extaz mâncând bucate ce nu se găsesc în România.

Era un vis! Avusesem și o promisiune dar pentru că împlinirea nu venea, îmi spuneam că am înțeles greșit, începusem să mă îndoiesc de promisiune ... de multe. Dar, am fost sunată și întrebată dacă mai vreau să merg în Israel, dacă dorul e la fel de mare, dacă chiar vreau să merg. Voiam însă ... deocamdată era imposibil. Cumva, uitasem că Dumnezeul Cel viu al lui Israel e un Dumnezeu al imposibilului.

Când trebuia să plec în Israel, până și vremea s-a tulburat. A nins și a viscolit. Dar ... am plecat. În aeroport, am început să mă prind cam care ar mai fi participanții la această excursie, am început să leg relații și apoi totul a decurs de la sine.

Am aterizat în Tel Aviv și pentru că era prima dată când intram în țară, a trebuit să răspund multor întrebări. M-am rugat și i-am zis Domnului că nu se poate să mă fi adus până acolo ca apoi să fiu trimisă înapoi în Romania. L-am rugat să îmi dea cuvinte, să îmi spună ce să spun. Și mi-a spus!

La noi era zăpadă, frig și bătea vântul. Am ajuns în Israel și erau 39 de grade. Toți prietenii din Israel îmi scriau să beau apă, să pun ceva pe cap dar cel mai important: să beau apă.

Cel mai bun humus și falafel l-am mâncat lângă muntele Carmel, la un restaurant al druzilor. Apoi am urcat pe Carmel. Visasem să ajung acolo, să văd Valea Izreel, locul unde Ilie a omorât cei 850 de prooroci ai lui Baal și ai Astarteei, să caut cu privirea râul sau pârâul de unde a adus poporul apa pentru jertfa lui Ilie, să las imaginația să îmi arate cum a coborât foc din cer și a mistuit jertfa, reacția poporului. Apoi să las privirea să lunece de-a lungul văii și să-l văd pe Ilie alergând în fața carului lui Ahab.

Am coborât de pe Carmel și în drum spre Grădinile Bahai am mâncat prima knafe din viața mea. E o prăjitură pe bază de brânză de capră. Se servește caldă iar papilele gustative intră în extaz fără să vrea.

În Grădinile Bahai, mestecam o gumă și a venit un paznic foarte ferm și ne-a spus că este interzis a se mesteca gumă în gradină. Fără să gândesc prea mult am întrebat: de ce? Cu o față cumva disprețuitoare dar și mai hotărâtă mi-a spus: "E un loc sfânt!".

După masa de seară, din Tiberia, am plecat cu un prieten să văd ceva ce în mod obișnuit nu aș vedea într-un tur. Am ajuns în nordul țării, granița cu Libanul. De la Metula, am văzut luminile libanezilor. Am coborât prin Rosh Pina și nu am ratat înghețata de la Leggenda.

Răsăritul m-a prins pe malul mării Galileei, în Tiberia. Am savurat briza mării, adierile calde ale vântului, am ascultat păsările și mi-am lăsat sufletul să se umple de culorile florilor, copacilor, de ambientul caselor și clădirilor, am încercat să descifrez ce scria pe afișe cu puținele mele cunoștințe de ebraică.

În Nazareth, am văzut cum arată casa tâmplarului, cum se țesea pe vremea Domnului, cum se vopsea lâna și care e culoarea cârmâziului, am descoperit un nou condiment: isopul sau zaatar. Aici, am învățat despre presa de măsline, despre teascul de struguri, despre poarta cea strâmtă și îngustă, despre obiceiuri și tradiții.

Am descoperit că Daniel Stanger, ghidul nostru, e un soi de enciclopedie mobilă.

De la Nazareth am urcat pe sprânceana muntelui. Mi-am imaginat cum au urcat evreii vremii Domnului pe munte, cum orice cuvânt rostit de El părea o blasfemie pentru ei, cum mânia lor creștea la cote maxime. Ajung pe sprânceana muntelui și acolo ... pe când se pregăteau să Îl arunce, El trece printre ei și coboară muntele posibil spre Valea Armaghedonului.
Am coborât puțin pe sprânceană, printre stânci și un alt ghid, strigă și ne spune să fim atenți că nu suntem Isus, că numai Isus a fost Isus. Avea dreptate!

Muntele Fericirilor a avut pentru mine un efect de eliberare. Daniel ne-a dat timp liber să ne alegem un loc unde să ne rugăm, să citim, să fim singuri cu Domnul. Mi-am ales un loc frumos de unde se vedea marea, eram într-un loc acoperit, florile își expuneau culorile și frumusețile. Acolo, am plâns. Pe acolo umblase Domnul meu!

M-a impresionat orașul Magdalenei și povestea sinagogii de acolo. Am văzut ruinele orașului și m-am minunat cum Domnul a acoperit toate vestigiile acelea de toți cei care au vrut ca Israel și evreii să dispară de pe fața pământului și din istoria omenirii. A îngăduit, ca la timpul potrivit, să fie descoperite și puse în valoare, probate științific, istoric și validate de cele mai înalte minți ale vremii.

Am intrat în Marea Galileei si apoi am plecat la Iordan. Acolo, unul dintre participanții din acest tur a ales să primească botezul. Am cântat, ne-am rugat și ne-am bucurat împreună cu cerul întreg pentru cel care a ales ca Iodanul să fie locul de botez.

Nu știu dacă păstorii au plâns când au văzut îngerii, nu știu dacă au putut scoate vreun sunet însă pe mine m-a impresionat câmpul păstorilor, atmosfera de acolo și povestea lui Daniel Stanger. A stârnit alte doruri înăbușite și alte miliarde de întrebări și-au croit loc în mintea mea. Acum aștept alte minuni!

Muntele Măslinilor și Grădina Ghetsimani îți ridică lacrimile în ochi fără să vrei! Am văzut măslini din primul secol, sunt martorii tăcuți  a evenimentelor petrecute acolo. Printre ei S-a plimbat Domnul meu și S-a rugat pentru mine și pentru tine. Acolo, transpirația s-a prefăcut în sânge!

Seara, am plecat într-un tur de noapte prin Ierusalim. Am poposit lângă cea mai mare menora, am văzut Knessetul de la poartă, am fost în cel mai select și scump cartier de case din Ierusalim și am aflat povestea înființării acelui cartier. Mi-am ales și eu o casă acolo!

Am trecut prin Mea Shearim, cartierul evreilor religioși. I-am văzut așa cum numai prin filmulețe și fotografii îi observasem. Nu eram îmbrăcați atât de corect încât să putem să ne plimbăm liberi pe străzile lor. Data viitoare îmi voi lua haine pentru o asemenea plimbare! Am vrut să mergem și la Zidul Plângerii însă era ceva manifestație și Poliția închisese căile de acces către Zid.

La Scăldătoarea Bethesda am găsit apă în ruine. M-am plimbat printre ele și mi-am închipuit bolnavii ce așteptau vindecarea. L-am văzut cu ochii minții pe Domnul meu pe acolo atingând, vindecând, eliberând.

Am coborât pe Via Dolorosa și am ajuns la Gradina Mormântului. Am găsit un mormânt din primul secol. Aici, am avut timp de meditație și cercetare, am luat parte la cina Domnului și mi-am adus aminte de suferințele Domnului meu.

Am urcat pe Muntele Sionului, am vizitat casa lui Caiafa, locul unde s-a lepădat Petru de trei ori, am văzut cocoși expuși cât mai la vedere și ar fi trebuit să auzim pe cei vii cântând însă ... nu le sosise ceasul.

Mormântul lui David e loc de pelerinaj dar nu poți intra oricum. Iți iei cartea de rugăciuni, te așezi pe scaun lângă mormânt și te rogi. Bărbații și femeile intră separat la mormânt, fiecare cu secțiunea lor, acoperiți, cu reverență și respect.

Abia așteptam să ajung la Ein Ghedi. David e personajul meu preferat. Mă simt ca fiică a lui și abia așteptam să văd cu ochii mei pustiul de acolo, peșterile în care s-a ascuns cu oștenii lui, să văd cascada de unde a băut apă. În parcul de acolo, am văzut un soi de animal, ca o veveriță fără coadă ce se plimba nestânjenită prin copaci. Am urcat la cascadă și nu m-am putut abține să nu intru în apă. Și David a făcut la fel! Nu puteam să îl dezamăgesc!

De la Ein  Ghedi am plecat spre Ierihon. Acolo era grevă și ni s-a făcut semn să facem cale întoarsă. Șoferul nostru însă a încercat o altă intrare și după un ocol mărișor, am intrat in Ierihon. Dintre toate locurile, deși nu e zonă deșertică, mi s-a părut cel mai trist loc pe care l-am vizitat. Au avut ruine și lucruri de mare valoare istorică însă nu le-au păstrat locul unde le-au găsit, le-au amestecat și nu știu de unde e luat fiecare obiect. Pierd banii din turism pentru că nu au conservat istoria și dovezile istorice. Dar oamenii sunt primitori, abia așteaptă să le cumperi marfa, dacă le place de tine îți lasă mult din preț, negociază orice.

Am aflat detalii despre Marea Moartă, despre găurile ce se fac prin surparea plajei. M-am delectat cu nuanțele apei din gropile formate de-a lungul plajei. Ca o rață, am stat în apă până la ora de plecare. M-au șocat indienii care au intrat îmbrăcați și încălțați în apă însă și unii dintre localnicii care își țineau nevestele super îmbrăcate la terasă și ei își desfătau privirile cu turistele venite la plajă.

Institutul Templului nu trebuie ratat de nimeni. Au informații despre cele două temple, au dovezi, poți vedea cum arătau preoții, leviții, marele preot, ustensilele de la templu, macheta celui de-al treilea templu. Nu ai voie sa faci fotografii și să filmezi.

Abia am așteptat să ajung la Zidul Plângerii. Era un loc despre care auzim multe. Am găsit pe un stativ special o carte, am deschis-o, am silabilisit o bucățică de rugăciune apoi am continuat cu propriile-mi cuvinte. M-am lipit de zid si mi-am continuat rugăciunea. Acolo, am cerut Domnului meu alte minuni!

Au venit prietenii si m-au luat de la Poarta Yaffo din Ierusalim și am mers la Yaffo. Un port frumos, cu case și peisaje ce te fac să uiți să respiri. Poți închiria o barcă și te poți plimba pe mare, poți mânca pe una din frumoasele terase de la malul mării, poți vizita galeriile de artă sau te poți așeza pe o bancă și să lași briza mării să-ți mângâie obrajii.

Seara, am mers în Tel Aviv și am văzut balconul de unde David Ben-Gurion a proclamat declarația de independență, un alt loc încărcat de istorie. Am văzut Ateneul, spectacole în aer liber, copaci modelați de vânt. Tot în Tel Aviv Yaffo am găsit primul tren care făcea legătura între Egipt și ajungea în Siria, la Damasc, gara e bine conservată și înconjurată de cafenele, restaurante și gelaterii.

Am ajuns din nou aeroport și am avut parte de un control drastic. Cu inima, mintea și sufletul încărcate am revenit în România.

Când pleci în Israel, trebuie să uiți de relieful nostru, de copacii de aici, de florile noastre, de gusturile și culorile de aici. Trebuie să fii deschis să descoperi, cunoști, savurezi altceva. Și ... mai trebuie să știi câte ceva despre tradițiile și obiceiurile locului. Nu te poti îmbrăca oricum și apoi să vrei să intri peste tot. Nici la noi nu poți face asta. Trebuie să dai dovadă de respect când întâlnești localnicii religioși.

Visez să plec din nou!
Acum ... iar pare imposibil.
Am experimentat că Dumnezeul Cel viu al lui Israel este un Dumnezeu al imposibilului!
Aștept să schimbe imposibilul în posibil!
Aștept minuni!