chiar dacă

 De foarte multe ori am ridicat ochii către cer și am întrebat “Doamne, unde ești? Mă simt ca-ntr-un pustiu, totul doare, parcă totul se dărâmă și nu Te simt, nu te aud, nu Te văd, nu mai știu dacă ceea ce cred e bine, dacă sunt pe unde trebuie.”

Sunt tot cu Avraam și familia lui. Când stai mai mult cu personajele despre care citești, începi să intri în pielea lor și să vezi amănunte peste care ai trecut până acum.

Știu că Domnul i-a spus lui Avraam să plece într-o țară pe care i-o va arată. Nu îi spune destinația exactă și până acum vedeam devotament 100%, încredere, credință.

“1. Domnul zisese lui Avram: "Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta.” Geneza 12:1

Merg cu povestea mai departe, peste 50 de ani au trecut și apare un alt verset, o altă locație necunoscută.

“2. Dumnezeu i-a zis: "Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune." Geneza 22:2

Avraam și-a luat lucrurile și a plecat spre țara pe care I-o va arăta Domnul iar pe drum Domnul I se arată sau, când se simte dezorientat ridică altare pe drum și cheamă Numele Domnului iar Dumnezeu I se arată, răspunde la chemările lui Avraam. Sunt într-o conversație continua. Pe drum, are loc creșterea și maturizarea lui Avraam și a familiei lui.

Când este pus la test, pentru Avraam nu a fost o problemă că nu a știut locația exactă. El știa că pe drum conversația lui cu Dumnezeu va continua.

El știa că Dumnezeu nu Îl lasă singur!

El știa că Dumnezeu este cu el.

Nu știu dacă putea fi atent la sporovăiala slujitorilor sau la întrebările lui Isaac, dacă deja îl jelea pe Isaac, dacă își făcea scenarii ce îi va spune Sarei când se va întoarce fără tânărul Isaac. Știu că își vedea de drum conversând cu Dumnezeu așteptând să I se indice locația exactă.

Nu voi putea niciodată să înțeleg ce a fost în inima lui Avraam. Nici nu am cum.

M-am obișnuit să știu locația exactă și, dacă se poate fără erori, să mi se estimeze timpul, totul să se desfășoare conform planului meu, al ideilor mele, în condițiile mele. Mă trezesc uneori că îi dictez Lui Dumnezeu ce să facă, cum să facă, îi indic și timpul, resursele, posibilitățile, ...

Realizez o dată în plus că în timpul acestei călătorii numită viață, când cerul pare parcă de plumb, când eu zgrepțăn la ușa cerului iar cerul tace, Dumnezeu e cu mine, conversează cu mine chiar dacă nu Îl laud, văd, simt, recunosc. El este cu mine chiar dacă inima mea e sfâșiată, chiar dacă mă simt frântă în miliarde de țăndări, chiar dacă pământul îmi fuge de sub picioare când primesc un diagnostic sau o veste.

Aleg să mă încred în El chiar dacă simțurile mele par să-și fi uitat menirea, chiar dacă veștile rele curg gârlă, chiar dacă totul pare că se prăbușește.

Specialitatea Lui sunt minunile!

 Suntem prea mulți oameni pe planeta asta. Dacă se merge în acest ritm, riscăm să rămânem fără resurse. Acesta este mesajul clar sau subliminal pe care îl aud și văd că ni se transmite. Mi se pune pe umeri povara că exist. Din cauza mea suferă alții. Dacă eu nu aș fi, alții ar avea ce să consume.

De aici, urmează întrebările. De ce m-am născut? Am fost măcar un copil dorit? Am fost o întâmplare?

Speranța de viață este cum este. Parcă sunt îndemnată să îmi pregătesc propria înmormantare.

În loc să fac asta, mă uit la Avraam, în Geneza 18. Avea 99 de ani. Din punctul tuturor de vedere, era bătrân, numai gata de înmormantare. Printr-un artificiu conjugal, l-a avut pe Ismael.

Un bătrân care la 75 de ani începe să aibe vise și vedenii, vinde ce are și pleacă spre nicăieri ascultând de un Dumnezeu nevăzut. Acum are 99 de ani, un copil, dorințe și vise neîmplinite.

Ascultarea lui este urmată de binecuvântări vizibile și Dumnezeul nevăzut în care se încrede este mai real decât realitatea, vorbește și împlinește, I se arată în mod fizic și tangibil, aude, vede, cunoaște.

Un verset s-a lipit de inima de ceva vreme. “Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit”. Geneza 18:19

Eu îl cunosc, M-am făcut cunoscut, M-am apropiat, i-am vorbit, am o relație cu Avraam și știu ce va face, ce va porunci, îi știu inima, intențiile, dorințele, visele și visurile.

Ceva mai devreme îl pregăteam pe Avraam de înmormântare ți acum văd că Dumnezeu are planuri cu el, El vede ce va face Avraam cu fii lui. Stai! Avraam are doar un fiu, pe Ismael. Despre ce vorbește Dumnezeu aici? Despre un viitor cu copii pentru Avraam?

Îmi place să cred că eu sunt una dintre stelele pe care le-a admirat Avraam când Dumnezeu i-a spus să numere stelele ca să vadă câți urmași va avea.

Văd că nimic și nimeni nu este la întâmplare la Dumnezeu. Văd că logica și timpul meu nu se potrivesc cu ale Lui. Gândurile mele nu sunt gândurile Lui.

El are un plan cu mine, El mă cunoaște, mă știe, mă aude. El îmi știe viitorul. Știe ce voi spune, ce voi face, ce intenții am, care va fi viața mea de acum încolo. Viitorul meu este în Mana Lui.

Mi S-a făcut cunoscut ca să spun despre El, să vorbesc despre minunile Lui.

M-a scos din fântână, din vârtejurile tirurilor care mai aveau un pic și mă făceau afiș, m-a salvat de pe crengile care se lăsau atrase de gravitație, m-a scos din mâinile oamenilor, mi-a descoperit intoleranțele și alergiile salvându-mi viața, m-a binecuvântat și mi-a dat o casă, Casa Pâinii, mi-a dat lângă mine oameni bandaje de dragoste și m-a binecuvântat cu ei și prin ei, m-a frânt și m-a restaurat.

De ce?

Pentru că El are un plan cu mine, un viitor și o nădejde, are promisiuni pentru mine.

Și eu ce fac?

Mă iau după vremuri și îmi fac cavoul?

Nici vorbă! Vreau să las relația cu El să fie mai adâncă și mai profundă, vreau să spună și despre mine așa cum a spus despre Avraam, că suntem prieteni.

Îmi este Tată, Stăpân și Domn, Scut, Stâncă și Adăpost, Izbăvitor și Mântuitor, Răscumpărător și Rege.

Am treabă! Îl las pe El să mi se descopere mai mult. Am decis să ascult mai mult și să nu mă mai târguiesc atâta. Am decis să ascult chiar dacă ceea ce-mi spune și promite pare imposibil.

Specialitatea Lui sunt minunile!

Sunt pe Mâini bune!

 Trăiesc timpuri dificile. Pe toate canalele media sunt bombardată cu informații apocaliptice. Că vreau sau nu, aceste informații s-au instalat în creierul meu și de acolo scot capul când sunt în autobuz, în public sau în diverse contexte.

Mă întorc la Avram și citesc, 1. Dupa aceste intamplari, cuvantul Domnului a vorbit lui Avram intr-o vedenie si a zis: "Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tau si rasplata ta cea foarte mare." Geneza 15:1

Ioi, mesajul acesta este și pentru mine.

Cella, nu te teme!

Dar Doamne, Tu nu vezi ce se întâmplă? Uită-te la știri!

Mesajul rămâne valabil! Cella, nu te teme! Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare. Daaa, când spune de răsplată, îmi place. Și nu pot să nu mă întreb ce primesc, ce îmi va da. El este răsplata mea!

Scutul se folosește în armată. Este un obiect cu care te aperi sau care te apără. Există scuturi aeriene, acestea detectează rachetele și le anihilează în aer. Deci, scutul poate fi și ceva mare. Iar Cel care promite că îmi este Scut, este Omniprezent, nu poate fi cuprins.

Domnul îi face promisiunea aceasta lui Avraam și cumva, parcă în mintea mea mă aștept ca pe Avraam să nu îl mai doară oasele și măselele, să nu se mai ciondănească cu Sara, să I se nască mulți copii din Sara, Agar și Sara să devină confidente, viața lui Avram să fie un colț de rai pe un norișor plutitor.

“7. Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El si-i scapa din primejdie.” Psalmul 34:7

Nu mi se promite că nu voi mai avea rate, facturi și datorii, necazuri sau probleme. Nu mi se promite că nu voi avea probleme medicale. Nu mi se promite că toată lumea mă va iubi, ajuta, încuraja! Nici vorbă de așa ceva.

Domnul, Creatorul cerului și pământului îmi promite că El este scutul meu, răsplata mea cea foarte mare. El îmi promite că tăbărăște, se năpustește în jurul meu pentru că mă tem de El. El promite că mă scapă de primejdie.

Astăzi, decid să nu mă tem! Am promisiunea unui Scut și a unei răsplăți! Sunt pe Mâini bune! 

Sunt binecuvântată!

 Melhisedec vine și îl binecuvântă pe Avraam.

Dumnezeu îl binecuvântă pe Avraam!

Îmi este ușor să citesc și să îmi doresc să fiu şi eu binecuvântată, să alerg după binecuvântări.

Cumva, în capul meu, credeam că doar dacă am ce avea Avraam sunt binecuvântată.

Am fost învaţată să muncesc, moştenesc ideea de workaholic, îmi curge prin vene. Am crezut că ceea ce am făcut e meritul meu, realizarea mea. Eu eram în centru. Eu am făcut, am dres, am fost, cu banii mei am făcut aia şi pe aia şi pe cealaltă.

Dacă nu ar fi fost binecuvântarea Domnului peste mine nu se întâmplă nimic. Dacă am ceva sau am făcut ceva este pentru că El mă binecuvântă, El îmi dă, El lucrează, El deschide uși, El îmi dă trecere în fața oamenilor, El mă păzește și protejează, El îmi dă sanatate, înțelepciune și mă așează în contexte.

Nu Îl pot pune pe Dumnezeu în cutiuțe de înțelegere și să Îl las să lucreze când vreau eu, cum vreau eu, la porunca mea.

El este Creatorul și eu creatura, creația Sa.

Eu trebuie să ascult de Creator!

El este în control!

Sunt binecuvântată!

Ceea ce am, ceea ce sunt este suma binecuvântărilor Lui. Îl laud pe El pentru ceea ce face cu mine, în mine și pentru mine, pentru ceea ce îmi dă, pentru ceea ce îmi ia și pentru ceea ce nu-mi dă.

Sunt binecuvântată de Dumnezeul Cel Preaînalt, Creatorul cerului și pământului.

promisiuni

 Acum vreo 20 de ani, am citit o poveste despre doi copii. Unul provenea dintr-o familie mare italiana și celălalt dintr-o familie de americani, familie cu un singur copil. Copiii aceștia erau colegi la școală, s-au împrietenit și nu era nimic neobișnuit ca copilul american să vină la masă la familia italiană.

Mama copilului italian făcea mâncare în oale mari deoarece familia ei era numeroasă. Când era vremea mesei, aducea oala cu supă sau mâncare și o punea pe masă invitând pe fiecare să-și pună cât dorește.

Copilul italian a fost și el invitat acasă la prietenul lui american. Aici, totul din casă era ca în reviste, totul aranjat, iar la masă se foloseau toate tacâmurile posibile.

Anii trec și când ajung la vârstă adultă, cei doi “copii” se reîntâlnesc. Povestesc despre familiile lor, despre casele și meseriile lor și americanul își invită prietenul la cină pentru a relua prietenia lor.

Italianul descoperă că americanul are vreo 5 copii si nu a urmat tradiția familiei care are doar un singur copil.

Se așează la masă și gazda aduce oalele cu supă și mâncare pe masă invitându-și musafirii să își pună cât doresc.

Italianul este nedumerit. Gazda lui a fost crescut într-o casă cu pretenții, apoi a plecat la cele mai înalte școli, acum ocupa o funcție într-o instituție respectabilă și în casa lui se mănâncă așa?

Americanul se uită la prietenul lui și îi spune “ Habar nu ai cât de mult au însemnat vizitele mele la voi, ideea de a mânca cât vreau, bucuria de a auzi râsul și gălăgia casei voastre. Atunci, în acele vizite, mi-am promis că în casa mea va fi la fel."

Citind povestea asta, la fel ca copilul american din poveste, mi-am promis că în casa mea va fi la fel.

Musafirii mei se uită mirați la mine când așez pe masă oalele cu mâncare și îi invit să își pună cât doresc dar le spun povestea si cred ca unii dintre ei decid la fel!.

pâine și Pâine

 Uneori am folosit Biblia pe post de horoscop sau mi-am căutat niște promisiuni cu care să îmi liniștesc inima. În ultima vreme, caut izvoare în Scriptură, izvoare de viață, de înțelepciune, de putere ...

“5. Am sa ma duc sa iau o bucata de paine, ca sa prindeti la inima, si dupa aceea va veti vedea de drum; caci pentru aceasta treceti pe langa robul vostru."” Geneza 18:5

Ni se tot spune că pâinea este toxică, că îngrașă și omoară, că este de evitat. Mai bine mâncăm salate și fructe. Am avut perioade de câte aproape un an când nu am mâncat nici măcar o firimitură de pâine. Am crezut că așa voi slăbi. Însă organismul meu nu e atât de ușor de prostit precum credeam eu.

Mă întorc la Avraam și observ că își servește musafirii cu pâine ca să prindă la inimă, să prindă puteri, să își revină din oboseală. Pâinea cu care îi servește a fost preparată de către Sara. Făină, apă, sare, drojdie și ulei. Simplu. Avraam știa că pâinea ajută inima să se întărească, să funcționeze la capacitate maximă, să fie sănătoasă.

Am căutat articole pe această temă și am descoperit că Avraam știa bine ce știa. Pâinea conține proteine, minerale, vitamine, fibre, carbohidrați.

Trecusem de acest text și credeam că am înțeles tot ce trebuia din el însă mi-am amintit de două versete din Psalmul 104 “14. Tu faci sa creasca iarba pentru vite, si verdeturi, pentru nevoile omului, ca pamantul sa dea hrana: 15. vin, care inveseleste inima omului, untdelemn, care-i infrumuseteaza fata, si paine, care-i intareste inima.”

Un alt personaj din Biblie m-a provocat. “Matitia, unul din leviti, intaiul nascut al lui Salum, coreitul, avea grija de turtele coapte in tigaie. (1Cron.9:31)” Încă nu sunt sigură dacă turtele lui sunt simplele turte pe care le fac și eu. Matitia era master chef la Templu. Specialitatea lui erau turtele în tigaie. Oare folosea ulei ca să le prăjească sau doar le cocea în tigaie? Matitia știa care este cea mai bună textură a făinii, știa care este mirosul cel mai bun, culoarea și umiditatea potrivită pentru turte, cantitatea de apă și ulei, sare și drojdie, lemnele cele mai bune pentru foc.

Nu îmi aduc aminte când am frământat prima dată, poate undeva pe la 7-8 ani sau mai devreme. Îmi place să frământ și să fac pâine. Mă documentez despre proprietățile făinii, despre cantitățile pe care să le folosesc ca pâinea să iasă cât mai sănătoasă, caut făină fără adausuri, stau cu ochii pe temperaturi ca să iasă pâinea cât mai bună, învăț de la unii și alții.

Pâinea are rolul de a întări inima, de a ajuta la buna funcționare a organismului.

Scriptura delimitează în textele ei pâinea de celelalte alimente. Pâinea are un rol important,vital în viața omului. Noul Testament ni-l prezintă pe Isus Christos ca Pâine a Vieții, Pâinea coborâtă din cer. Pâinea Vieții aduce iertare, viață, eliberare, răscumpărare, bucurie, potolește foamea sufletului.

Am decis că e timpul să învăț și practic din ceea ce citesc în Scriptură. Am decis să frământ și să îmi fac pâine. Dacă țin la sănătatea mea atunci trebuie să caut pâinea care îmi întărește inima și face bine organismului meu, să caut și să mânânc din Pâinea care îmi dă Viață.

M-am îndrăgostit de Avraam!

 “Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic” încheie legământul circumciziei cu Avraam. “Cand a fost Avram in varsta de nouazeci si noua de ani, Domnul i S-a aratat si i-a zis: "Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umbla inaintea Mea si fii fara prihana. 2. Voi face un legamant intre Mine si tine si te voi inmulti nespus de mult."” Geneza 17:1-2

O bucată de text de aici mi-a atras atenția. A rămas lipită de inima mea și tot am cugetat la cuvintele acestei propoziții. “Umblă înaintea Mea și fii fără prihană.”

Domnul I se revelează lui Avraam, Îi spune unul din Numele sub care Îl poate cunoaște Avraam, încheie legământul și îl lasă pe Avraam să vadă dacă își face partea de legământ, adica dacă își va circumcide bărbații din casă. Nu pot să nu observ cât de mult contează ascultarea.

Sara moare, Isaac pare că nu își mare revine după episodul cu Muntele Moria iar moartea mamei pune capac depresiilor lui. Avraam își “citește” băiatul și realizează că acesta are nevoie de ajutor.

Trec 41 de ani de la încheierea legământului circumciziei iar Avraam îl cheamă pe Eliezer să îi dea o misiunea foarte importantă. Să meargă din Beer Sheba până la Aram Naharayim, localitatea unde locuia familia lui Nahor, fratele lui Avraam. Acesta are de parcurs aproximat 5400 de km ca să caute și să aducă o nevastă pentru Isaac.

Nu știu câte zile a durat această călătorie însă știu sigur că Eliezer s-a rugat intens pentru reușita acestei misiuni. Avraam l-a trimis liniștit pe Eliezer în această călătorie și nu pot să nu mă întreb de ce e atâta de liniștit. Răspunsul îl aflu citind Geneza 24. Eliezer povestește familiei Rebecăi cine este, de unde vine și care îi este misiunea. Eliezer a avut mari emoții dacă va găsi fata, dacă aceasta va vrea să vină cu el. Ajung la versetul 40 și aflu de ce Avraam era atâta de liniștit și de sigur de această misiune. "Domnul, inaintea caruia umblu, va trimite pe Ingerul Sau cu tine si-ti va da izbanda in calatorie, si vei lua fiului meu o nevasta din rudele si din casa tatalui meu.”

De 41 de ani, Avraam umbla înaintea Domnului, avea încredere în Cel înaintea căruia umbla, știa că El își ține legământul și că din Isaac va înflori un neam mare.

Dar eu înaintea cui umblu? Cui vreau să îi fac pe plac? Pe cine vreau să mulțumesc?

Dacă umblu înaintea Domnului, am aceeași liniște și pace ca Avraam?

Sincer? Nu. Nu o am. Mă agit ca un Pepsi, îmi fac tot felul de scenarii. Dacă s-ar da premii pentru scenarită, aș ocupa un loc frumos.

Domnul nu I se arată niciodată lui Eliezer dar văd atata credință în acest om încât cred ca nu era numai un simplu rob din casa lui Avraam. Cred că i-a fost confident, om de încredere, prieten. Cred că Avraam i-a împărtășit fiecare apariție a Domnului, fiecare cuvânt spus de Domnul. Apoi, Eliezer a văzut ascultarea lui Avraam față de acest Dumnezeu nevăzut și a simțit pe propria piele binecuvântările. În rugăciunea lui, se roagă Domnului ca Dumnezeul lui Avraam.

Nu pot să nu mă întreb, poate cineva uitându-se la viața mea, la trăirea mea, să se roage și să spună Dumnezeul Cellei? E o întrebare îndrăzneață, știu!