o curea cu cântec ... în preajma examenelor

Înaintea examenului de final de clasa a IV-a, am fost trimisă la bunici să le duc ceva. Pe drum, m-am întâlnit cu o colegă de clasă. După mers, am observat că nu mergea undeva anume, efectiv mergea pe drum fără nici o țintă. Ne-am salutat și am întrebat-o ce face și ce caută. Mi-a răspuns că și-a pierdut o curea de la uniformă și că părinții i-au spus să nu se întoarcă acasă fără aceasta.

Eu primisem de la verișoarele mele mai multe curele așa că i-am spus că îi dau eu una dintre curele. Nu purtam decât una și oricum nu îmi trebuiau toate. M-a întrebat ce vor spune ai mei când vor afla că am dat una dintre curele. Am asigurat-o că nu mi se întâmplă nimic.

Am rugat-o să mă aștepte să rezolv treaba la bunici și apoi vom merge acasă ca să îi dau cureaua. Pe drum înspre casă, mă întreabă ce mi-au spus părinții despre examen?

Am rămas mirată! Ce să îmi spună? Să mă concentrez la examen și după ce acesta se va încheia, vom merge cu domnul învățător la cofetărie. Teama mare a părinților mei era să nu vomit din cauza dulciurilor pe care aveam să le mănânc. Organismul meu reacționa violent la anumite dulciuri.

I-am răspuns că nu-mi amintesc să fi menționat ai mei altceva.

“Dar te mai primesc acasă dacă nu iei examenul?”

Nici nu mă gândisem că nu iau examenul și nici nu-mi trecuse prin cap că nu m-ar mai primi acasă. I-am spus că nu înțeleg ce este cu acea întrebare. Mi-a spus că părinții ei i-au spus să se ducă unde știe dacă nu va lua examenul.

Am ajuns acasă, i-am dat cureaua și a rămas că ne vedem a doua zi la examen. A plecat liniștită cu o problemă rezolvată. Putea merge acasă pentru că acum avea o curea pentru uniformă.

Ai mei au observat că ceva mă frământă și au reușit să scoată de la mine ce discuții avusesem. I-am întrebat dacă mă mai primesc acasă dacă nu iau examenul. A fost rândul lor să rămână șocați. “Și unde să te duci dacă nu vii acasă?”

Le-am spus că nu știu. În capul meu însă aveam o scăpare. Bunicii m-ar fi primit sigur dacă cumva s-ar fi întâmplat ca părinții mei să se poarte fără înțelepciune. S-ar fi activat bunicul T și ar fi pus el lucrurile în ordine.

M-au asigurat că orice rezultat aș avea, orice s-ar întâmpla cu mine, oricând și de oriunde, eu să mă întorc acasă. Împreună vom găsi o soluție.

Mi-au dat bani de prăjituri ca să mă îndulcesc după examen asumându-și riscul de a sta treji cu mine următoarea noapte în caz că boleam după dulcele savurat.

A trecut examenul, nu am bolit, însă așteptam cu sufletul la gură rezultatele. Nu eram așa interesată de rezultatele mele cât eram de cele ale colegei mele. Între timp, vorbisem cu ai mei, să o primească pe colega aceasta dacă nu o mai primeau părinții ei acasă.

Am primit rezultatele și colega mea… a picat examenul.

M-am dus acasă mai mult înlemnită de groază decât bucuroasă de rezultate mele. Ce va face fata asta? Unde va dormi?

A doua zi am întrebat-o cum a fost cu ai ei, cum au primit vestea că nu a luat examenul? A dormit acasă sau prin vecini? Mi-a răspuns că părinții i-au spus că nu se întâmplă nimic, că poate veni acasă oricând, că va trebui să învețe toată vara ca să dea examenul din nou, că nu va ajunge pe drumuri.

Mulți ani mai târziu, am prins o discuție în care ai mei povesteau despre acest eveniment. După ce m-au dus la examen, s-au dus la familia colegei mele și au discutat cu părinții ei despre impactul vorbelor lor asupra fiicei lor cât și asupra mea.

M-a binecuvântat Domnul cu niște părinți care au avut înțelepciunea de a vedea dincolo de cuvinte, de a mă asigura de dragostea și suportul lor indiferent de rezultatele obținute. N-au pus presiune pe mine cu rezultaltatele însă nici nu au făcut paradă cu acestea.

miros eu a Christos?

Îmi plac parfumurile, dar nu toate, unele sunt prea dulci, altele prea puternice, unele prea artificiale, de la unele mă doare capul. Mirosul unora îmi aduce aminte de unele persoane, aroma altora mă provoacă să îi evit, dar când nu am încotro și trebuie să stau lângă ei, simt cum îmi dispare zâmbetul.

Am încheiat de studiat cartea 2 Corinteni însă am trei versete care nu mă lasă în pace. “Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos și care răspândește prin noi, în orice loc, mireasma cunoștinței Lui. În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii și printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceștia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viață spre viață. Și cine este de ajuns pentru aceste lucruri?” 2 Corinteni 2:14-16

Mă identific ca și creștină. Iar creștin înseamnă urmaș al Lui Christos. Mulțumesc Domnului că mă poartă în carul Lui de biruință în Christos. El nu numai că mă poartă în carul Lui de biruință ci răspândește în mine o mireasmă a Lui Christos.

Am tot întors pe toate părțile cuvintele acestea. Dacă gândesc că credința este ceva personal, secret, înseamnă ca sunt un soi de sticlă de parfum și că Dumnezeu își pune aroma Lui Christos acolo iar mireasma stă închisă ermetic.

Dacă sunt ca un recipient cu capac, se simte mireasmă doar dacă se scoate capacul. Și ca să nu se treacă mirosul, rar deschid recipientul.

Textul însă spune că prin mine trece pentru/spre alții mireasma asta a Lui Christos pe care o pune Dumnezeu în mine. Adica eu, ca să las mireasma să treacă spre alții, trebuie să îmi las toți porii deschiși. Ca și creștin, nu pot fi sticluță de pus în vitrină, sau un recipient rar folosit. Eu sunt și trebuie să fiu un organism prin care curge mireasma cunoștinței Lui Christos spre alții.

Cu alte cuvinte, eu trebuie să miros a Christos. Mireasma nu îmi este data ca să o țin pentru mine. Ea este pusă în mine pentru alții. Este mireasma cunoștinței Lui.

Nu e mireasma mea, nu pun eu nici o mireasmă în mine, eu sunt doar canalul de comunicare al miresmei.

Ca și creștin, urmaș al Lui Christos ar trebui să miros ca El, Dacă eman alte mirosuri sau nu am nici un miros, trebuie să îmi pun semne de întrebare și să văd ce se întâmplă.

Nu pot să nu mă întreb, miros eu a Christos? Îl cunosc atât de bine încât să miros ca El? 

izvoarele mele sunt în Tine!

Ne-am obișnuit și cu războiul. Deja, nu mai este actual să vorbești despre el. Chiar am fost întrebată, dar ce, mai este război? Când a început, parcă ne-am trezit într-un vis urât, ne-am mobilizat, o lume întreagă a aflat de bunătatea multor români. Numai că orice ține mai mult, începe să devină obișnuit, să nu ne mai pese.

Am fost întrebată, de ce îți pasă? Ce te agiți așa? Ce? E războiul tău?

Agitarea mea venea din milă, compasiune și un fel de dragoste față de oamenii care curgeau în valuri pe la vămile noastre.

De unde vine mila? Unde este izvorul milei? Mila este ceva înnăscut sau este ceva dobândit? Vine dintr-un sentiment de obligație religioasă? Vine din ideea că adun puncte la Dumnezeu dacă fac ceva pentru alții? Cumva cred că Îl mituiesc făcând bine altora?

"Toate izvoarele mele sunt în Tine." Psalmul 87:7

Clar că am căutat despre ce izvoare mai vorbește Scriptura dincolo de izvoarele naturale despre care am învățat la școală și pe care le pot vedea în natură. Sunt izvoare de jos (pe pământ) și izvoare de sus (în cer). Descopăr că din inimă ies izvoarele vieții, dar există și izvoarele mântuirii, izvoarele apelor vieții, înțelepciunea este un izvor de viață, dar există un și un izvor al înțelepciunii.

David, spune că omul fericit nu se duce sau întovărășește cu cei răi ci “El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se vestejesc: tot ce începe, duce la bun sfârșit.” (Ps.1:3)

Izvoarele mele sunt în Tine! În Tine adica în Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, în Cel venit de Sus, în Cel ce este Viața.

David nu se întreabă, Doamne, izvoarele mele sunt în Tine? El realizează, constată și afirmă că izvoarele lui sunt în Domnul. E o afirmație, o declarație!

Mă întorc la mila pe care am față de oamenii pe care i-am cunoscut în cursul ultimelor luni și la fel ca David afirm, izvorul acesteia e din Tine.

Am constatat că unele dintre izvoarele mele parcă au secat, unele abia mai au viață în ele, unele dau apă amară... La cine să mă duc ca să îmi vindece izvoarele? La Cel care în care sunt izvoarele mele!

Sunt în proces de drenare, curățare, uneori doare tare, mai descopăr și alte izvoare despre care nu știam nimic însă înima se bucură de fiecare strop de apă care curge din sursa izvoarelor mele.

Da, e război și teama e mare, dar El, sursa izvoarelor mele, este în control!

amintiri cu sfinți - ediție proprie - Sterian Popa

Astăzi, mare parte a creștinătății a sărbătorit Ziua Cincizecimii, cunoscută mai mult ca Rusalii. Mă leagă multe amintiri de această sărbătoare. Așa că astăzi, am fost la Sărbătoare și am mai auzit povești despre înaintașii noștri dar și despre cei persecutați pentru credință. Una dintre povești, mi s-a lipit de inimă.

Unul dintre bărbații din biserică, a fost confundat într-o noapte de cineva și lovit tare peste cap. Cel lovit rămâne cu ambele timpane sparte. Numele lui era Sterian Popa. L-am cunoscut mai mult din povești decât din realitate.

Știu că a fost un tâmplar extraordinar de talentat, un om de cuvânt, respectat pentru munca lui.

Pe undeva, el a văzut un pian sau o pianină, a studiat-o cum arată și cum e făcută, și din memorie a făcut și el una. I-au trebuit câteva luni bune ca să sculpteze fiecare clapă, fiecare îmbinare, să găsească lemnul potrivit care să redea sunetul care trebuie.

Deși avea un frate mai mic drept ucenic, proiectul lui cu pianina era cumva secret. Lucra la aceasta fără martori. Dar, muzica se auzea făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine aceasta.

A donat pianina bisericii și mai mult de atât a făcut în biserică un cor pe patru voci și a adunat o orchestră. Și toate acestea având ambele timpane sparte.

Astăzi, ne povestea unul dintre martorii repetițiilor de cor, că unchiul lui, deși auzea mai puțin, atenționa pe cel care greșea o notă, pe cel care nu a ridicat suficient sau nu a avut volumul care trebuie.

Cum făcea asta? Nu știu.

Părinții mei au cântat și ei în corul condus de Sterian Popa și mama îmi spunea că era tare priceput.

Moș Sterian Popa a fost un om care nu a lăsat ca anumite incapacități fizice să Îl împiedice în a-L sluji pe Domnului Său. Și nu doar atât, pasiunea lui era contagioasă, corinștii și cei din orchestră s-au adunat în jurul lui și împreună au lăsat ca muzica să devină închinare!

 

Șavuot cu cheesecake

Conform calendarului evreiesc, aseară a început sărbătoarea de Șavuot sau Sărbătoarea Dării Legii pe Muntele Sinai. Dar la aceeași dată, peste mulți ani, la cincizeci de zile după Paște, în Ierusalim are loc un alt eveniment, cunoscut de noi ca și Pogorârea Duhului Sfânt.

Îmi plac sărbătorile și îmi place să sărbătoresc!

Pe Sinai, Domnul coboară în mijlocul poporului. Nu e o Prezență și atât. Vorbește, se mișcă, le spune lucruri despre El, despre natura Lui. Îi invită pe cei prezenți să Îl cunoască dincolo de teorie.

În Ierusalim după învierea Lui Isus, evreii de pretutindeni, ucenicii și cei ce Il urmaseră pe Isus, veniseră la sărbătoare. Era Șavuot-ul, sărbătoarea săptămânilor. La înălțare, Isus le spune ucenicilor că nu îi va lăsa orfani (Ioan 14:18). Isus știa că va lăsa un gol când va pleca și promite că va trimite un Mângîietor (Ioan 14:16).

La Sinai, evreii știau că vor merge în Canaan, țara unde curge lapte și miere. În Ierusalim, aduseseră la Templu din roadele culese. Era primăvară și prima recolta era gata. Aveau cu ei din primul grâu, primele fructe, lapte și miere.

Au crezut în promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam! Au crezut că Dumnezeu îi va duce în țara în care curge lapte și miere. Au ajuns și au trăit acolo, în țara unde era belșug de lapte și miere.

Una dintre delicatesele care încântă papilele gustative în timpul sărbătorii de Shavuot este cheesecake-ul. Dacă nu știi să faci așa ceva, nu e o problemă. Trebuie să fie o plăcintă sau prajitură cu brânză.

Sărbătoarea nu este numai despre mâncare, despre lapte și miere, ci este și despre povești. Părinților li se poruncește să povestească copiilor lor istoria acestei sărbători, importanța și semnificația ei.

Nimic și nimeni din lumea aceasta nu va șterge din memoria mea poveștile pe care mi le-au spus bunicii și părinții. Încă de pe când mergeam de-a bușilea, bunicul lua Biblia povestită copiilor, se așeza lângă lampă, își punea ochelarii și începea să citească câte o poveste. Sforăitul fusului bunicăi acompania vocea bunicului. Uneori vântul încerca să îmi distragă atenția sau să mă ajute să mă bag mai mult sub plapumă.

Cu sau fără cheesecake, plăcintă cu brânză, miere și fructe, sărbătoarea aceasta este despre cum Dumnezeu ne vorbește constant despre El, despre cum ne invită la o relație cu El. Ne-a dat Legea ca să îi cunoaștem caracterul, ni L-a dat pe Fiul Său, și ca să nu rămânem orfani, ne-a trimis pe cineva de ACASĂ ca să ne învețe despre cum e acolo, să ne spună despre El, să ne învețe, să ne muste, să ne amintească despre ceea ce a făcut El, despre faptul că sunt și suntem așteptați ACASĂ!

Sărbătoare binecuvântată vă doresc!

Chag Șavuot Sameach!