Ieremia îmi face curte

Uneori mi se pare că timpul mi se scurge printre degete, uneori aleargă ca nebunul... Suntem în anul 2024 după Christos, dar cu mai bine de 5784 de ani înainte, Cineva se gândise și la mine, mă pusese în planul Său, mă alesese, veghea ca liniile genealogice să se așeze cum trebuie, ca anumite daruri, talente și înzestrări să ajungă la mine.

Uneori am impresia că viața a început cu străbunicii mei. Bine, la unii dintre ei le cunosc numele părinților lor, deci viața a început cu puțin înaintea lor. Numai că nu e așa.

Uneori cred că am cules inteligența părinților și strămoșilor mei, și le sunt superioară. Citesc însă puțin în istorie, și tac. Unii dintre înaintașii mei au dus-o uneori cu mult mai bine decât mine. Nu stăteau cocoțați în copaci și mâncau gândaci, erau oameni citiți și școliți, civilizați, gospodari.

Unii am vrea să moștenim totul de la părinții noștri, avere, posesiuni, daruri, talente, abilități. Unora le e dat să calce pe urmele lăsate de înaintașilor, alții trebuie să își croiască singuri drum prin viață căutându-și rostul.

Lucrarea asta despre celibat m-a făcut să citesc mult în ultima vreme despre relații, șocuri, traume, vindecări, consiliere, amintiri, ruperi și reparări.

De anul trecut, Ieremia îmi face curte. Nu l-am lăsat pentru că sunt ocupată cu altele. Am reținut ceva din cartea lui, dar nu am vrut mai mult.

Anul acesta, cu tema în față, caut celibatari. Și l-am găsit pe Ieremia, Daniel, Hanania, Mișael și Azaria – ei nu au avut de ales, Ioan Botezătorul și Isus. Unii ar spune și Pavel. Dar din câte am citit eu, nu avea cum să ajungă un celibatar în grupa elitei fariseilor pe care-i învăța Gamaliel.

Am încercat să studiez pentru tema mea pe Daniel. Dar el a fost castrat, și a devenit famen. La fel s-a întâmplat cu Hanania, Mișael și Azaria. Planurile lor de căsătorie au fost sterilizate și ele la începutul robiei din Babilon.

Ioan Botezătorul și Isus sunt celibatari speciali. Eu am nevoie de un om născut normal, cumva fără să fie anunțat, fără să i se știe viitorul.

Că vreau sau nu, mă întorc la Ieremia. Se naște în Anatot, lângă Ierusalim, Hilchia - tatăl lui este preot, la fel ca toată linia genealogică a lui Levi. Bănuiesc că știa Ierusalimul ca pe buzunarele lui, știa orice colțișor al Templului din Ierusalim. Avea vise, voia să se căsătorească, să fie și el la casa lui ca toți ai lui, ca ceilalți.

Îl iubea și Îl slujea pe Domnul. Iar Domnul îi vorbește. "Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: "Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte și te făcusem proroc al neamurilor."

Doamne! Stai așa! Foarte faină partea asta că mă știai, că m-ai întocmit, că te-ai gândit cine să-mi fie mama și tata. Dar Tu mă pusesei deoparte și m-ai făcut deja prooroc al neamurilor?

Dar planurile mele?

Dar visele mele?

Îmi spulberi toate visele, toate ideile despre viitor?

Dar ce faci când Domnul nu îți spune clar ca lui Ieremia ce planuri are cu tine?

Ce faci când trebuie să renunți la tot, pentru că ți-a vorbit ca lui Ieremia?

Ce faci când visele, ideile și idealurile se năruiesc rând pe rând?

Ce faci când trebuie să te supui, să spui lucruri care vor ridica mulțimi furioase în picioare, când regele îți va citi sentința în public iar tu trebuie să te ascunzi ca șobolanul?

Ce faci când marea majoritate a oamenilor cunoscuți ție te va urî?

Cum dai drumul viselor?

printre dezrădăcinați

Nu-mi place durerea, de orice fel ar fi ea. Nu-mi place pierderile. Nu-mi plac crizele. Dacă s-ar putea să stau pe un norișor pufos, dacă mi s-ar împlini toate visele mele realiste și fanteziste, ar fi bine. Nu am spus perfect, am spus doar că ar fi bine. Nu-mi place să fiu scoasă din confortul meu, sunt defensivă la schimbări.

Durerile, pierderile, crizele nu mă întreabă niciodată nimic. Ele vin și se instalează în viața mea năucindu-mă.

Ieri, am povestit cu câteva familii dezrădăcinate din Ucraina. Ne cunoaștem de mai bine de un an și jumătate. Unii dintre ei își doresc viața de dinainte, vor să se-ntoarcă acasă, indiferent cum arată acum casa lor. Chiar dacă nu aveau palate, chiar dacă nu trăiau regește, vor acasă.

Aici, unde sunt acum, și-au găsit un alt scop, un alt țel. Încep să se înrădăcineze. E aceeași țară, dar este alt județ, altă cultură, altă mentalitate. Casa lor este încă în picioare, însă sub domnia unei alte țări. Nu-și pot revedinca proprietățile. Documentele emise de țara în care se știau proprietari, nu sunt recunoscute de țara care acum este în posesia proprietății lor. Au pierdut tot. Unii dintre ei au pierdut tot în anul 2014. Au luat-o de la capăt,și au pierdut din nou totul în anul 2022.

Prietenii mei dezrădăcinați sunt credincioși dedicați Domnului. Fiecare dintre ei este conștient că dezrădăcinarea lor este în planul Domnului, că El este în control în ciuda pierderilor, crizelor, dezamăgirilor, și a durerilor prin care trec.

Cu doi ani în urmă, habar nu aveam că Domnul îmi va lega inima de oameni din localități de care nu auzisem, cu nume greu de pronunțat pentru mine. Sunt o dezrădăcinată, nu locuiesc în locul unde am crescut. Am ales, mai mult sau mai puțin, să mă dezrădăcinez. Dar am ales să-mi las rădăcinile să crească în alt loc. Uneori, am senzația că dețin controlul vieții mele.

Fiecare dintre cei cu care vorbeam ieri ne spunea că se roagă, și Îl întreabă pe Domnul ce trebuie să învețe, ce să facă, cum să acționeze. Ei au fost dezrădăcinați forțat. Eu am la ce să mă întorc, mai pot vizita casa părinților mei. Ei nu mai au acest drept.

Mă cred puternică, dar uitându-mă la oamenii aceștia, ascultându-i, nu am putut să nu mă întreb, cum ar mai fi fost credința mea? Aș fi fost mulțumitoare cu ceea ce primesc unde ajung? Aș fi dorit să mă implic imediat în ajutorarea altora? Aș fi ales să fiu mulțumitoare cu ceea ce primesc, cu ceea ce am acum?

Au nevoi si ei. Le văd, și le realizează. Înainte de începerea conflictului s-ar fi făcut luntre și punte ca să își împlinească nevoile. Acum, văd nevoile și se întreabă dacă sunt esențiale, dacă este timpul împlinirii lor acum. Văd și aleg să vadă nevoile primare ale altora, aleg să se împlice în acțiuni de ajutorare a celor de lângă ei, sau a celor de lângă linia frontului.

Șocul dezrădăcinării s-a atenuat pentru oamenii de care mi-a lipit Domnul inima, caută să se implice în relații, caută să-și lege inima de alții, să se bucure de bucuria altora.

Eu ce caut? Doar să-mi împlinesc propriile nevoi? Doar să visez la un norișor pufos? Doar confortul meu?

Aleg să-mi las inima să se lățească, lărgească, și adâncească în dragoste pentru alții. Aleg să Îl las pe Domnul să-mi desfunde arterele pline de idei și dorințe egoiste, să-mi curețe urechile ca să aud dincolo de cuvinte. Aleg să-mi las ochii vindecați de egoism și să văd ceea ce vrea El să-mi arate. Aleg să las norul pufos și să Îl las pe Domnul să fiu bandaj de dragoste.

Știu că unii cârcotesc spunându-mi că avem și noi săracii noștri. Nu vă faceți griji, îi văd și sunt implicată și la ajutoarea săracilor noștri. Da, unii știți din istorie despre fapte abonimabile și nu vreți să îi ajutați pe vecinii noștri. Știu și eu acele fapte. Dar aleg să nu fiu Dumnezeu, să nu îmi arog dreptul de judecător al popoarelor.

Aleg să ascult de Domnul, de ceea ce mie personal mi-a spus să fac.

prima zi de Pesach

Aseară, am mâncat azimi, miel și ierburi amare. Părinții au stat cu ochii pe noi ca nu cumva să uităm interdicția. N-am văzut luna, nu am putut alerga prin jurul casei cum făceam până seara târziu. Când era să adormim un sunet sinitru a rupt tăcerea nopții. Am realizat că cineva răcnea, urla, țipa și plângea în acelasși timp.

Ne-am amintit de ceea ce a spus Moise și de faptul că îngerul morții trecea pe la case, și verifica dacă sângele mielului era pe tocul ușii sau nu.

Ce bine că am ascultat și am stat în casă!

Ce bine că părinții noștri au fost stricți și nu ne-au lăsat să ne manifestăm curiozitatea cutreierând străzile Gosenului!

Până s-a făcut ziuă, întunericul de afară a fost acoperit de strigăte disperate. Fiecare casă avea câte un mort, cel puțin. Ți se făcea pielea de găină și simțeai cum ți se ridică părul de pe cap!

Am fi vrut să îi punem întrebări lui Moise însă ni se interzisese să ieșim din casă!

Grea noapte!

S-a luminat și imediat ce am început să ieșim din case, vecinii noștri egipteni au venit la noi. Cât de frumos și ferm au putut, ne-au rugat să plecăm! Moise ne instruise să cerem lucruri de aur și argint, haine și vase prețioase, iar noi ... am cerut. Ne dădeau și fără să cerem! Numai să plecăm!

Erau îngroziți de Dumnezeul nostru!

Faraon i-a chemat pe Moise și Aaron și le-a cerut să ne strângă pe toți, să ne luam toate turmele și lucrurile și să plecăm cât mai repede. Să plecăm și să îl binecuvântăm!

Nu am avut timp să facem mâncare pentru drum. Aluatul nu l-am copt. E în vasele acoperite.

Dar acum trebuie să plecăm!

Ni se cere să plecăm!

Da, mi-au spus părinții că Iacov și copiii lui au venit aici acum 430 de ani. Aici a fost casa noastră. Aici ne-am bucurat, am râs, am plâns, ne-am îngropat morții.

Văd că Moise a luat oasele lui Iosif!

Asta înseamnă că plecăm de aici ... de tot!

Asta înseamnă că ceea ce ne-au povestit părinții noștri despe legământul lui Dumnezeu cu Avraam, Isaac și Iacov este adevărat! Asta înseamnă că Dumnezeului nostru chiar îi pasă de noi, că ne scoate din Egipt și ne duce în Canaan, locul de unde au venit Iacov și copiii lui.

Părinții ne spun că suntem liberi!

Dar ce înseamnă acest lucru?

Nu o să mai facem cărămizi? Nu o să mai căutăm paie? Nu o să ne mai înmulțim colecția de cicatrice de la biciurile supravegheatorilor? Nu o să ne mai umilească nimeni?

Adică ne vom plimba pe unde vrem fără să ne trezim bătuți și biciuiți, umiliți și uciși printre cărămizi?

Oh! În toată vâltoarea asta a evenimentelor să nu uit să stau lângă ai mei, să nu mă pierd de ei.

Mă întorc să văd casa unde m-am născut! Nu o pot zări din cauza vecinilor noștri care s-au strâns să ne îndemne să plecăm, să ne vedem de drum.

Ne roagă să plecăm pentru că vor să trăiască!

Și noi plecăm pentru că vrem să trăim!

 

Peste 2000 de ani, în prima zi de Pesach-Paște, în Iersualim este liniște, O liniște ciudată. O patrulă a tecut de dimineață spre ieșirea de lângă locul Căpățânii. S-a dus la mormântul lui Iosif din Arimateea. Am auzit că conducătorii noștri au cerut lui Pilat să pună oșteni să păzească mormântului lui Rabi Yeshua.

Ce se întâmplă cu ai noștri? Nici măcar de Pesach nu au pace? Nu pot sărbători de frica unui mort?

Nici măcar mort nu Îl lasă în pace?

în Gosen și în Iersualim de 14 nissan

Cum este în 14 nissan?

Nu-mi place când Moise convoacă poporul. Asta înseamnă că tata și bunicul merg la întâlnire, iar noi trebuie să facem și treaba lor de pe lângă casă. Azi, tata și bunicul sunt acasă, și am făcut treabă cât nu mi-am putut închipui. Mama a avut pentru noi porția ei de treabă, apoi ne-a tot stresat să ne spălăm, să ne schimbăm în hainele alea bune, să ne verificăm unghiile, să pieptănăm părul cum trebuie. Cică e o sărbătoare nouă. Păi dacă e sărbătoare, trebuie să muncim atâta?

Moise e vinovat că a pus atâta foiala și treabă pe noi...

Mama, împreună cu bunica, și cu surorile mele au făcut casa ca nouă, au frământat un fel de pâine nouă. Ieri, ne-au îndopat cu pâinea care mai era prin casă

Mielul a fost strigat, și eu l-am dus la tata. A luat cuțitul și l-a înjunghiat. Știam că asta se va întâmpla, dar între timp ni s-a lipit inima și mai mult de acest miel. Am strâns plângând sângele mielului într-un vas.

Acum am fost chemați cu toții afară, și ni s-a explicat că noaptea asta care vine va fi una altfel. Nimeni nu va avea voie să iasă afară din casă. Cine va ieși din casă, va muri. Îngerul morții va trece prin Egipt și va ucide pe toți întâii născuți ai celor care nu au casa însemnată cu sânge. Apoi, tata a luat un smoc de iarbă, l-a legat și a înmuiat smocul în sânge, apoi a uns tocul ușii în stânga și dreapta, și sus. A făcut semnele late, ca să fie vizibilă însemnarea. Apoi ne-a reamintit că nu avem voie să ieșim din casă.

Începem să pregătim carnea. Încă mai sunt detalii de pus la punct.

 

Peste 2000 de ani, în Ierusalim, seara trecută a fost una diferită. Totul fusese pus la punct de Rabi, noi am găsit masa pusă, pâinea și vinul erau acolo, vasele cu mâncare, ierburile amare erau pe masă. A fost o masă de Paște diferită. Luam această masă cu Rabi Yeshua. Ne-a spus că și-a dorit mult să mănânce această masă de Paște cu noi.

În timpul mesei a fost un schimb de cuvinte între noi și El, tocmai ne spusese că unul dintre noi Îl va vinde. Cum să Îl vândă? Cui i-ar trece așa ceva prin cap? De ce să o facă? Apoi a întins o bucată de pâine în vas, și i-a întins lui Iuda. Imediat după ce a înghițit bucata de pâine, Iuda s-a ridicat și a plecat. Am crezut că a plecat să achite proprietarului chiria și cheltuielile pentru masă.

Am plecat apoi înspre Gradina Ghețimani în răcoarea serii. Lucrurile s-au precipitat. Am mai și adormit cât Rabi S-a rugat, dar apoi a venit o ceată de oameni împreună cu ostașii, Iuda era cu ei, Îl voiau pe Yeshua.

Era noapte! Abia mă trezisem. Petru a scos sabia, a tăiat urechea slujitorului Marelui Preot. Bine că Rabi i-a pus-o la loc, și i-a spus lui Petru să nu mai scoată sabia.

Mi s-a făcut o teamă teribilă văzându-i pe ostași. Oamenii strigau ba una, ba alta. M-am retras după măslini. Luna era mândră pe cer, prea luminoasă pentru acest eveniment. Mi-a fost tare frică!

Ceata aceea L-a luat pe Yeshua cu ei, iar eu am încercat să îi urmăresc de la distanță. Din umbră am văzut că L-au dus pe Rabi la Ana, la Caiafa, apoi la Pilat. Toți liderii noștri religioși au fost în mare forfotă toată noaptea. Umblau tare grăbiți prin cetate.

Dimineață, L-a revăzut pe Rabi. Fusese bătut zdravăn, avea cămașa ruptă, era plin de sânge, dar Fața Lui era plină de pace.

Mulțimea fusese convocată și instigată să îi ceară moartea lui Yeshua, și așa a făcut.

Erau atâtea de făcut, de pregătit pentru Paște, iar oamenii se înghesuiau să vadă spectacolul pus în scenă de conducătorii noștri. Și toate acestea acum, înainte de Paște. Într-un ritm alert, trei cruci au apărut. Vom asista astăzi la o crucificare. Chiar nu s-a găsit o altă zi? Aud că Rabi Yeshua va fi crucificat. I-au găsit și o vină după ce multe perechi de martori au tot venit cu tot felul de mărturii.

Credeam că El este Mesia Cel Așteptat! Tot ce-am crezut este acum pus la îndoială.

E deja spre seară. Rabi Yeshua este deja îngropat. A trebuit ca totul să se facă pe repede înainte. A murit repede, mai repede decât ne-am așteptat, decât era normal. Imediat ce a murit, a fost un mare cutremur și apoi s-a făcut întuneric. Era un întuneric de nu vedeai nimic în fața ochilor. A durat trei ore. Am bâjbâit înfricoșat drumul spre casă.

Iosif din Arimatea a avut grijă ca Rabi Yeshua să fie îngropat în mormântul lui.

Am urmărit de departe tot ceea ce s-a întâmplat. Sunt încă în stare de șoc.

Acum sunt acasă, mi-am schimbat hainele și mă pregătesc de sărbătoare. Nu-mi arde de nici o sărbătoare.

Tot ce credeam, tot ce mi se părea că înțeleg mi s-a dat peste cap... 

13 nissan - o sărbătoare și două timpuri

Suntem în 13 nissan conform calendarului evreiesc.

În data de nouă ale lunii nissan, vă scriam ce ne-a spus Moise să facem. Mielul este în casă, a devenit animalul de companie al tuturor. La început părea debusolat, nu înțelegea cum dintr-odată avea voie în casă. Am muncit puțin să îl învăț că nu-și poate face nevoile oriunde – greu se mai lasă învățat.

Împreună cu mama a trebuit să facem curat în toată casa. Ne-a pus să căutăm firimituri sau bucăți de pâine scăpate din neatenție prin casă. Ce, credeți că s-a mulțumit spunându-i că am găsit câteva? De unde? Am scotocit fiecare colțișor din casă. Păsările din curte au fost foarte încântate de munca noastră. Firimiturile parcă răsăreau de unde nu te așteptai.

Ca niciodată, mama și tata ne-au pus să udăm în grădina de zarzavaturi, pătrunjelul și ierburile cu gust amar au căpătat dintr-odată o atenție specială. Am întrebat, ce fel de mâncăruri vom mai mânca? Ni se va schimba toată dieta? Uneori nu-mi prea place de Moise ăsta...

La o distanță de aproape 2000 de ani, în 13 nissan, în Ierusalim, ucenicii și Yeshua – Isus Christos se pregătesc de Paște. Pregătirea unei mese de Paște nu este o treabă ușoară pentru o gospodină, sunt multe de făcut, de frământat, de gătit legumele, de spălat ierburile, de făcut curat, de avut grijă să nu apară nimeni îmbrăcat ca prin curte și nespălat.

Tatăl, capul familiei, este cel care se asigură că mielul este cumpărat, fără răni și cicatrici, fără bube sau mai știu eu ce defect. El trebui să știe dacă mielul este suficient de mare pentru casa lui. Dacă mielul este prea mare trebuie să își cheme vecinii sau neamurile la masă. Mielul trebuie mâncat tot la acea masă. Ce rămâne după această cină, mâine va fi ars în foc. La această sărbătoare nu stă nimeni degeaba. Copii își ajută părinții, și așa cum li s-a spus, li se va răspunde în timpul mesei la toate întrebările lor curioase legate de Paște.

Vreau să încerc să mă pun în pielea unuia dintre ucenicii cu spirit organizatoric.

Rabi, unde să îți pregătim Paștele?

Yeshua se uită la noi, ne dă indicații clare. Trebuie să mergem în oraș, pe strada cutare, la casa de după colțul acela, să întrebăm de cutare și să îi spunem că Rabbi ne-a trimis.

Eu nu mai înțeleg nimic. Chiar mă mândream că mi-a venit ideea de a sărbători împreună această masă, și când colo Rabi ne dă toate detaliile. El a pus totul la punct. Nu i-a scăpat nimic.

Am plecat cu Iacov acolo unde ne-a trimis. Pe drum, i-am spus lui Iacov că sunt surprins de faptul că Rabi a pregătit deja totul. Iacov s-a uitat lung la mine și mi-a spus, “cum adica ești surprins? Tu credeai că El vă lăsa totul pe seama ta sau a mea? Cred că glumești, nu?” Am mai discutat între noi despre costurile acestor pregătiri, dar am presupus că Iuda va plăti la final totul. El ține banii, și negociază cheltuielile pe unde mergem.

Stăpânul casei parcă ne aștepta, totul era pregătit. Vasele cu apa pentru spălat erau pline, ștergarele sunt pregătite, masa este gata, doar ceilalți trebuie să apară.

Simt că seara asta va fi altfel. De fapt, fiecare zi cu Yeshua e altfel. Când cred că știu ce va spune, apare ceva nou, spune o vorbă care mă aruncă într-o mare de gânduri, îmi răstoarnă ideile mele înțepenite cu care am crescut, și de care eram mândru. Ne explică Scriptura în așa fel încât parcă nu aș fi citit niciodată din ea. Știe atât de multe de parcă El ar fi scris-o...

Se aude gălăgie pe stradă! Apare Yeshua cu ucenicii.

Gata! Vă las! Vă mai spun mâine ce s-a întâmplat în seara asta.

9 nissan

Conform calendarului evreiesc, suntem în ziua a noua a lunii nissan. Citesc cartea Exod și vreau să văd povestea primul Paște din istoria omenirii prin ochii unii copil.

De când Moise s-a întors în Goshen, îi tot adună pe bătrânii poporului ca să le vorbească ce îi spune Dumnezeul înaintașilor noștri. Am descoperit că Dumnezeul despre care ne spune Moise este real, face minuni, este puternic, a auzit de starea noastră aici, a văzut condițiile în care trăim și îi pasă de noi. De asta l-a trimis pe Moise înapoi aici.

În mod normal, nu am voie să particip la discuțiile adulților, dar m-am furișat pe lângă ceilalți și am ajuns tocmai lângă bunicul care este așezat lângă tata. M-au descoperit uimiți, dar era prea târziu să mă mai trimită singur acasă.

Mare parte dintre familiile noastre, ale celor din Goshen avem câte o turmă de oi, mai mare sau mai mică. Ah, am uitat să vă spun, numai evreii locuiesc în regiunea Goshen, din Egipt. Aici ne creștem animalele, iar egiptenii nu ne plac deloc. Suntem o urâciune pentru ei.

Acum e primăvară, iar eu sunt mândru de turma noastră. Am câțiva miei frumoși care au deja un an. Am am avut mare grijă de ei. Dacă tata ar vinde unul, ar scoate bani buni pe acesta. Tata spune că sunt buni de sămânță, adică ar fi bine să îi lăsăm să facă pui pentru că sunt de soi bun.

La întâlnire s-au terminat de discutat efectele plăgilor, impresiile despre acestea, iar Moise a luat cuvântul. Din cauza defectului lui de vorbire nu se aude nici musca, iar dacă vreo una se încumetă să deranjeze, este “aranjată” cu o mișcare scurtă.

Domnul i-a vorbit lui Moise din nou. Oare ce plagă mai vine? Ni se comunică să ne luăm câte un miel în casă. Mama nu va fi fericită deloc de ideea asta. Ea ține tare mult la curățenie. Nu cred că gospodinele vor fi de acord cu asta... Moise nu știe în ce se bagă!

Mie îmi surâde ideea. Am deja un miel preferat. Este cel care îmi știe glasul, vine după mine, mă urmează în plimbările mele, se cuibărește lângă mine când este foarte cald.

Ce spune acolo Moise? De mâine să îl ținem în casă până pe 14 nissan. Adica din ziua a zecea până pe 14 nissan eu pot sta cu mielul în casă? Pot să îl învăț toate șmecheriile? Va trebui să îl învăț să își facă nevoile afară. Asta ca să nu mă pedepsească mama și surorile mele obsedate de curățenie.

Ce să facem cu mielul în 14 nissan? Să sacrificăm mielul pe care l-am ținut în casă?

Moise nu cred că știe ce spune. Nu poate să îmi ceară asta!

Mă uit la ai mei, tata și bunicul sunt de acord. Vreau să prind privirea tatei, acesta se uită lung la mine, și cred că deja știu ce miel va alege pentru a ne petrece vremea în aceste zile. Este mielul meu...

Cei care nu au miei își vor cumpăra, cei care sunt puțini în familie vor împărți un miel cu o altă familie.

Nu mai aud bine. Mi-i gândul la miel.

De mâine, mielul meu preferat va sta și mai lipit de mine, va dormi cu mine, va mânca mine. Bine, am să-l împart și cu ceilalți... Și asta până pe 14 nissan.