Moș Crăciun a plecat ACASĂ!

În septembrie 2022, trebuia să găsim trei familii de dislocați, locuiau în două case micuțe de țară. Ne-a întâmpinat un domn trecut de șaptezeci de ani, cu un zâmbet ce îi ajungea la urechi și îi făcea fața să radieze. Am crezut că e Moș Crăciun – așa i-a și rămas numele printre noi.  

Numele lui era Iurie Vejlev. În curtea lor i-am cunoscut soția, cuscrii, fiul cu nora și copiii lor. În mintea mea, l-am asemănat cu un patriarh de pe paginile Scripturii. După ce l-am cunoscut, am descoperit că era un patriarh al zilelor noastre. Se uita la tine și te simțeai iubit, acceptat…

A fost un soț și tata bun, un inginer pentru care șefii au făcut concesii ca să îl țină în acel serviciu. Și-a jurat să nu calce pe urmele tatălui său, să nu bea până nu își mai știe mințile, să nu fie violent cu soția lui cum a fost tatăl său. După moartea tatălui, are grijă de mama lui.

Fusese crescut că mama lui este țara, că tatăl lui spiritual este conducătorul țării, că altceva nu mai există. Și chiar a crezut această ideologie.

Numai că mama lui preaiubită se îmbolnăvește, și pe când traversa parcul orașului în care locuia, se trezește că vorbește cu Dumnezeu. Îl roagă să fie luat el de boală, și să-i trăiască mama. Se oprește. Se uită în jur. Și se întreabă cu cine vorbește, cine este Cel căruia îi face această rugăciune. Se frământă pe această temă…

Unul dintre vecinii de bloc îl întreabă dacă nu ar vrea să vină la ei acasă într-o seară ca să discute ceva despre Dumnezeu. În frământările lui, spune da. Dar își ia și mama cu el. Acolo, descoperă cu cine vorbea el pe când traversa parcul. Și decide să Îl cunoască mai mult pe Dumnezeu, decide să creadă în acest Dumnezeu care poate vorbi oamenilor care nu știu de El. Din ateu devine pastor.

Când a început războiul era un fel de episcop peste vreo șaisprezece biserici din regiunea Luhansk. Ne povestea ca ținea legătura cu toți membrii bisericii lui. Îi știa pe nume, știa unde sunt, se ruga pentru ei.

Cu o mașină din 1973, în cât spațiu a mai rămas după ce patru adulți au urcat în ea, au mai pus niște haine. Așa au ajuns în regiunea Cernăuțiului. Mașina este încă funcționabilă…

Am crescut auzind poveștile din al doilea război Mondial. Povești care m-au făcut să am un fel de frică/teamă de vecinii noștri care ne-au vizitat atunci țara. Nu am crezut că vreodată voi putea să stau de vorbă cu oameni din această naționalitate. Numai că Domnul ni l-a adus pe Iurie Vejlev, și pe alții lângă noi ca să ne vindece inimile și mințile de ideile preconcepute.

Mi-a promis că îmi va scrie povestea lui, ca să aflăm mai multe despre el. M-a rugat să am răbdare că e ocupat. Mai avea de vizitat oamenii din piață, de grădinărit, de plecat pe lângă linia frontului ca să îi încurajeze pe cei de acolo, de cântat. Mai avea treabă.

Îmi va scrie și povestea… Numai că de acum o va scrie în cer!

În timp ce veneam acasă de la serviciu, am primit mesaj că Iurie Vejlev și un alt dislocat din regiunea Luhansk se întorceau de la o întâlnire a păstorilor, și aproape de casă, într-o intersecție, o mașină a intrat în ei. Iurie Vejlev a murit pe loc, iar celălalt este la spital conștient, dar în stare gravă.

Ne-am văzut ultima dată la final lunii august. Le-am făcut o vizită surpriză. După acea vizită ne-a scris că de acum suntem parte din familia lor, ne-au adoptat.

Când plecam de la ei, ne spunea mereu, să nu ne uitați!

Cum să îl uităm?

Mergeam la ei și îl rugam să ne spună ceva de la inimă, și îl ascultam parcă ținându-ne respirația.

De astăzi, un alt om drag inimii mele este ACASĂ! Și ACASĂ este locul unde ne va duce Isus, în casa pe care ne-a pregătit-o!

Moș Crăciun a plecat ACASĂ la Cel căruia i-a slujit, la Dumnezeul care l-a căutat pe când el habar nu avea de El!