Oare am bagatelizat sfințenia?

 Să păstrezi cu sfințenie ce ți-am dat.

Să faci cu sfințenie cum ți-am spus.

Să asculți cu sfințenie sfaturile.

Să citești cartea asta sfântă.

Să te porți cu sfințenie.

Să vorbești cu sfințenie.

Zilele acestea tot frământ gânduri, și asta pentru că am început studiul cărții Romani.

Atâta am auzit despre sfințenie și sfinți că am devenit obișnuită. E ceva comun, e ceva la ordinea zilei.

Dar ce înseamnă sfânt, sfințenie, sfințire?

Scriptura vorbește despre Dumnezeu că e sfânt, sfânt, sfânt. Dar am atâtea vorbe despre sfinți și sfințire, că nu mai știu ce să cred.

Sfânta Scriptură este sfântă.

Pe lângă mine aud că trebuie să nu uiți că în toată slujba ta legea X, ordinul Y, metodologia Z sunt sfinte. Nu poți acționa decât în prevederile acestora. Dacă nu le respecți, lucrezi ilegal. Deci care este deosebirea între ceea ce trebuie să respect la serviciu și Scripturi?

Oare ne jucăm în cuvinte? Oare am bagatelizat sfințenia?

Și dacă ceva este sfânt, care este raportarea mea la cee ace este sfânt?

Dacă Scriptura este sfântă, și eu nu o ascult, trăiesc ilegal?

Aud în mod repetat că totul este relativ, că nu e nimic alb și negru, ci sunt doar nuanțe de gri. Dar eu am nevoie de ceva clar, de ceva ca punct de referință, de ceva la care să mă întorc, de un stâlp de sprijin, ca o stâncă în mijlocul valurilor care vor să mă atragă în vâltoarea lor.

Mă întorc la studiu, și văd că Pavel vorbește celor din Roma și le spune/reamintește că Dumnezeu este Sfânt, că Scriptura pe care ei o citesc este sfântă, că acesta este adevărul în jurul căruia se învârt lucrurile/ se desfășoară viața.

Iar eu trebuie să decid ce vreau să fie sfânt în viața mea, ce aleg să fie sfânt, și ce alte lucruri le-am așezat pe picior de egalitate cu Dumnezeu, și cu al Său Cuvânt.