vești de la Elim

După ce am trecut Marea Roșie, am ajuns la Elim. Astăzi, pe seară, intrăm în 29 nisan.

Știți că am plecat de la Mara spre Elim. Ei bine, am ajuns la Elim dar nu v-am mai povestit nimic pentru că nu am avut timp de voi. Câtă frumusețe este aici! Este apă să bei pe săturate. Aici sunt 12 izvoare. Și tot aici sunt și 70 de palmieri. I-am numărat de câteva ori ca să mă asigur că nu mi-a scăpat nici unul.

Vom pleca spre Deșertul Shin dar nu cred că astăzi. Suntem deja de câteva zile aici și abia aici am realizat cât de obosiți eram. Până și caprele noastre erau obosite.

Împreună cu copiii din tabără ne-am dus la scăldat. Am stat pe rând de pază la animale însă ne-am găsit timp de scăldat și alergat. Așa mi-am mai făcut niște prieteni.

Seara, facem focurile, cocem pâine, tăiem câte un animal și apoi mâncăm. Uneori cântăm până aproape adormim sub stelele care parcă ne acompaniază. Femeile scot tamburinele, alții au altfel de instrumente și cântăm, dansăm și ne bucurăm. Îmi doresc să învăț să cânt și eu la un instrument! Voi vorbi cu părinții despre asta.

Aici, la Elim încep să descopăr cât de buni și de importanți sunt bunicii. Nu înțeleg de ce părinții sunt mai fermi, mai stricți. Seara, parcă vor să scape de noi și ne trimit repede la culcare. Cu bunicii însă poți să stai mai mult lângă foc, poți să asculți poveștile lor de viață sau poveștile despre Avraam, Isaac și Iacov, despre cei 12 copiii ai lui Iacov.

Când bunicul începe să povestească, mă întind pe rogojină și mă uit la stele. Uneori bunicul crede că am adormit. Eu însă îmi las imaginația să se desfășoare iar parcă stele se prind în jocul meu unindu-se în formele dorite de mine și îi văd pe strămoșii mei alergându-se sau fugind după oi, bătându-se sau râzând.

Nu îmi place când aud că s-au sfătuit să îl vândă pe Iosif dar dacă nu îl vindeau ... poate noi nu mai existam astăzi. A fost o foamete mare și Iosif ajunsese al doilea după Faraon. Mi-i închipui pe înaintașii mei ajungând la Iosif, nerecunoscându-l și încercând să-i vorbească frumos și calm. Povestea nu se încheie trist pentru că Iacov se reîntâlnește cu Iosif în Egipt. Plâng de fiecare dată când aud cum li s-a făcut cunoscut fraților săi, cum le-a spus că i-a iertat, apoi cum l-au îngropat pe Iacov.

Mi-l închipui pe Iacov și din ce povestește bunicul, parcă semăn cu el. E normal să semăn cu Iacov, nu? Doar e strămoșul meu!

Moise parcă se schimbă! V-am spus că la început nu prea vorbea cu noi? Era foarte atent la ceea ce ne spunea Aaron, fratele său. Îl urmărea ca nu cumva să îi fi scăpat vreo vorbă. Îl vedeam îngrozit când trebuia să ne vorbească.

Dar ceva s-a întâmplat cu el. Acum vorbește cu noi, nu mai este așa îngrozit. Ascultându-l, uit că el e bâlbâit. Defectul acesta încă îl are dar parcă lui Moise nu îi mai pasă. Este mai important mesajul ce îl are de spus decât frica lui și asta parcă l-a eliberat!

Și, când vorbește ... nu m-aș mai ridica să plec! E atâta de fascinant să îl ascult! Vorbește cu pasiune! El vorbește cu Dumnezeu așa cum vorbesc eu cu prietenii mei și după asta vine să ne spună nouă ce i-a spus Dumnezeu.

Eu mă bucur tare mult pentru el că nu mai este așa timid și înfricoșat. Îmi place tare mult de el. Aș avea multe întrebări să îi pun dar părinții au spus că el e un om ocupat și nu are timp de întrebările mele sâcâitoare. Auzi la ei! Cică întrebările mele sunt sâcâitoare ....