de la cine sa invat?

Pământul parcă s-a oprit și am trecut printr-o perioadă în care nu am știut decât să stau ascunsă în casă, să mă tem de ceilalți în așa fel încât aproape ajunsesem să mă tem și de umbra mea ... .
M-am tot întrebat de la cine să învăț cum să manageriez această situație, cine a mai trecut pe aici, cum a reacționat, ce a făcut, spre ce s-a îndreptat? Unde găsesc ajutor?
Mi-am luat Biblia și mi-am adus aminte de șarpele înălțat în pustie. Doar uitându-te la acel șarpe erai vindecat de mușcăturile șerpilor înfocați. Noi Îl avem pe Isus Christos, Fiul Lui Dumnezeu, Cel venit de Sus, Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, Cel răstignit, mort, înviat și înălțat. Doar crezând în El am iertare, Pace, eliberare, viață veșnică, speranță.
Sunt doar un om și speranța uneori se topește ca gheața și apoi se evaporă.
Sunt în viață!
Sunt sănătoasă iar viitorul este plin de incertitudini.
De la cine să învăț cum să merg mai departe?
De la evrei care au plecat în robie.
Știu, nu sunt în robie. Însă evenimentele acestea pline de necunoscut vor să mă facă să trăiesc sub robia fricii.
Citesc și mă gândesc la evreii din Babilon care primesc o scrisoare de la Ieremia. “"Ziditi case si locuiti-le; saditi gradini si mancati din roadele lor! Luati-va neveste si faceti fii si fiice; insurati-va fiii si maritati-va fetele, sa faca fii si fiice, ca sa va inmultiti acolo unde sunteti si sa nu va imputinati. Urmariti binele cetatii in care v-am dus in robie si rugati-va Domnului pentru ea, pentru ca fericirea voastra atarna de fericirea ei! Caci asa vorbeste Domnul ostirilor, Dumnezeul lui Israel: "Nu va lasati amagiti de prorocii vostri care sunt in mijlocul vostru, nici de ghicitorii vostri; n-ascultati nici de visatorii vostri, ale caror vise voi le pricinuiti! Caci ei va prorocesc minciuni in Numele Meu. Eu nu i-am trimis, zice Domnul.” (Ieremia 29:5-9)
Viața merge mai departe! Trăiți! Bucurați-vă! Speranța e în Domnul, nu în sau la oameni!
Viața e în Mâna Domnului. El decide când voi pleca și cum voi pleca de pe acest pământ. Până atunci trebuie să trăiesc! Și vreau să trăiesc!
Până când plec Acasă trebuie să respect ordinele date de conducerea țării și să urmăresc binele orașului în care locuiesc, să muncesc, să iubesc, să vorbesc cu oamenii, să îi încurajez, să mă bucur de bucuriile lor, să scriu mesaje de încurajare, să mă minunez de creație, se fiecare răsărit și apus, de mâncarea pe care o gătesc, să mulțumesc pentru fiecare binecuvântare pe care Domnul o revarsă peste mine și pentru fiecare om – bandaj de dragoste.
Domnul este în control și Domnul este Tatăl meu!
Da, uneori mă mai tem însă am decis, dacă tot sunt în viață, să trăiesc!

Toma

“Toma, zis Geaman, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cand a venit Isus. Ceilalti ucenici i-au zis deci: "Am vazut pe Domnul!" Dar el le-a raspuns: "Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede."
Dupa opt zile, ucenicii lui Isus erau iarasi in casa; si era si Toma impreuna cu ei. Pe cand erau usile incuiate, a venit Isus, a stat in mijloc si le-a zis: "Pace voua!" Apoi a zis lui Toma: "Adu-ti degetul incoace si uita-te la mainile Mele; si adu-ti mana si pune-o in coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios."
Drept raspuns, Toma I-a zis: "Domnul meu si Dumnezeul meu!"
"Tomo", i-a zis Isus, "pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut."”

Îl iubesc pe Toma pentru că mă asemăn cu el. Și eu aș fi făcut la fel. Nu i-aș fi crezut pe ucenici. Ce, nu îi văzuse fugind pe toți când au apărut soldații și cei ce erau cu ei? Și, fiecare se jurase că Îl va urma oriunde, că vor muri alături de El.

Și el s-a jurat și a făcut promisiuni. Dar s-a ales praful de promisiunea lui …

Acum, vrea să vadă cu ochii lui, să atingă cu mâna lui rănile ca să se convingă că e adevărat.

Da, auzise de la Isus că va muri și că va învia, știa Scripturile și proorociile însă acum avea nevoie să vadă că ceea ce știe și crede se potrivește, confirmă ceea ce el vede.

El, Toma, are nevoie de asta.

Și acolo, în mijlocul frământărilor și întrebărilor, apare Isus. Îl cheamă și îl roagă să Îl atingă, îl invite să vadă. Nu spusese nimănui frământările lui cele mai adânci dar Isus satisfice dorința de cunoaștere a lui Toma fără să îl facă de râs, fără să îl umilească.

Lui Isus Îi pasă de starea de suflet a fiecăruia, răspunde întrebărilor nerostite, alină durerile nepovestite și eliberează poverile care ucid, iartă pe oricine și primește pe cei ce aleg să creadă în El.

"Doamne, Tu toate le stii; stii ca Te iubesc."

“Dupa ce au pranzit, Isus a zis lui Simon Petru:
"Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia?"
"Da, Doamne", I-a raspuns Petru, "stii ca Te iubesc."
Isus i-a zis: "Paste mieluseii Mei."
I-a zis a doua oara:
"Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?"
"Da, Doamne", I-a raspuns Petru, "stii ca Te iubesc."
Isus i-a zis: "Paste oitele Mele."
A treia oara i-a zis Isus:
"Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?"
Petru s-a intristat ca-i zisese a treia oara: "Ma iubesti?" si I-a raspuns:
"Doamne, Tu toate le stii; stii ca Te iubesc."
Isus i-a zis:
"Paste oile Mele!” Ioan 21
Pe plaja Mării Galileii, Petru ajunge față în față cu Isus. Nu are curaj să Îl întrebe nimic. Nu are curaj să Îi vorbească, să întrebe. E obosit după cât s-au chinuit toată noaptea, la vocea Lui au mai aruncat încă o dată năvodul și au pescuit. Se ia cu ceilalți și parcă durerea e mai puțin dureroasă dar când apare Isus ... parcă nu mai are nici un curaj, nici o putere.
Au terminat de mâncat și Isus i se adresează lui. Da doar cu el vorbește.
Îl iubesc? Dacă Îl iubesc? Asta mă întreabă Oh și încâ cât?
Cum să exprim asta mai clar? Cum să arăt asta acum?
E întrebat a doua oară același lucru. Deja se simte mult mai jenat, mult mai întristat ... acum urmează să îl acuze, să spună tuturor ce a făcut?
Isus Îi adresează a treia oară aceeași întrebare și Petru simte că întristarea care îi devenise o a doua natură începe să se destrame. Înțelege! Înțelege că Isus l-a iertat, l-a eliberat de povara trădării și îi dă o misiune ...
Am tot gândit teoretic povestea lui Petru însă astăzi, am realizat că și eu trebuie să îi iert și să îi eliberez pe cei care m-au trădat, pe care au șters pe jos cu mine, pe care care s-au uitat cu plăcere cum mă frâng și nu mi-au întins o mână, pe cei care mi-au scos vorbe, pe cei care ...
Exemplul lui Petru nu e scris acolo ca să văd trădarea lui Petru, să văd cât de copleșit s-a simțit, cât de greu i-a fost. Iar întâlnirea de pe plaja Mării Galileei e despre iertare, eliberare, dragoste necondiționată, despre a rupe lanțurile cu care îi țin legați de ani de zile unii în neiertare, neuitare ... și apoi despre a iubi pe ceilalți mici, micuți și mari.
Ținându-i neiertați, neeliberați, de fapt, mă țin pe mine roabă.
Acum nu sunt pe plaja Mării Galileii dar aleg să iert, să dezleg, să rup lanțurile răutății, neiertării, să rup listele greșelilor și să las vindecarea să își facă efectul.
E deajuns!
E suficient!
Aleg să las trecutul să fie trecut!

ma tot gandesc la Petru

Mă tot gândesc la Petru de câteva zile. Îl anunță Isus ca Îl va trăda. Cumva supărat, Petru se angajează că nu va face așa ceva, că e în stare să moară cu Isus. Ceilalți se iau după Petru și toți spun că vor muri cu El.
Isus nu mai spune nimic. Ce să le spună? Măi băieți mai aveți câteva ore și toți veți fugi mâncând pământul?
Îl regăsesc pe Petru în Grădina Ghețimani cu Isus și cu cei doi fii ai lui Zebedei. Isus alege să Îl ia cu El în ciuda a ceea ce urma să se întâmple.
Apare Iuda, își vinde Învățătorul cu o sărutare, toata mulțimea pleacă la curtea marelui preot și „Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot; apoi a intrat înăuntru și a șezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârșitul.” Matei 28
“Petru însă ședea afară în curte. O slujnica a venit la el și i-a zis: "Și tu erai cu Isus Galileeanul!"
Dar el s-a lepădat înaintea tuturor și i-a zis: "Nu știu ce vrei să zici."
Când a ieșit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică și a zis celor de acolo: "Și acesta era cu Isus din Nazaret."
El s-a lepădat iarăși, cu un jurământ, și a zis: "Nu cunosc pe Omul acesta!"
Peste puțin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat și au zis lui Petru: "Nu mai încape îndoială că și tu ești unul din oamenii aceia, căci și vorba te dă de gol."
Atunci el a început să se blesteme și să se jure, zicând: "Nu cunosc pe Omul acesta!" În clipa aceea a cântat cocoșul.
Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: "Înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori."
Și a ieșit afară și a plâns cu amar.”
Dar evenimentele merg mai departe. Isus este crucificat, îngropat, Petru merge la mormânt, îl găsește gol, Maria le spune că s-a întâlnit cu Isus și că El e viu. Este acolo când Isus li se arată viu, Îl vede mâncând, Îl vede lângă el, îi simte respirația …
E acolo când Isus Îi arată lui Toma cicatricile …
Cred că în acele zile vinovăția, rușinea și amărăciunea îl mâncau pe Petru cu fiecare întâlnire, cu fiecare zi care trecea și Îl revedea pe Isus. El îl trădase.
Trei ani au fost împreună pe mare și pe uscat, au mâncat împreună, au râs, au povestit, au vâslit … Isus îl luase cu El când i-a fost cel mai greu și el L-a trădat deși rostise și jurase altceva.
Ce mai însemna cuvântul lui?
Cum a putut să facă așa ceva?
Ce a fost în capul lui?
Mă regăsesc în acțiunile lui Petru, în viteza cu care uneori îmi dau cuvântul fără să calculez prea mult impactul, frica de moarte, de oameni dar și amărăciunea trădării …

Christos a inviat!

E dimineață și Maria merge la mormânt!
Nu e singură aici. A venit Ioan! A venit și Petru!
Nu știe ce să înțeleagă de aici. Mormântul e gol. Fâșiile sunt toate acolo. Le știe pe toate, ea le-a adus și cu ele au înfășurat trupul. Cine a stat să desfășoare atâta material și mai ales ... cine a stat să îl așeze în forma în care este?
Oare unde I-au pus trupul?
Înaintea ei apar doi îngeri ... lacrimile îi curg fără voia ei. Oare e vedenie? Oare durerea îi joacă inimii ei feste?
Cei doi o întreabă “de ce plângi?”
Serios? Asta e întrebare?
E lângă un mormânt. A fost atâta zgomot în cetate că nu crede că poate fi vreun iudeu aici care să nu știe ce s-a petrecut zilele acestea.
Se întoarce de la cei doi îngeri și vede un om. Oh! Acesta trebuie să fie grădinarul.
“Pe cine cauti?" …
"Domnule, daca L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, și mă voi duce să-L iau."”
Întrebarea a ieșit timidă de pe buzele ei și s-a întors de la El.
“ Isus i-a zis: "Marie!" Ea s-a intors și I-a zis în evreiește: "Rabuni!", adică: "Învățătorule!"
17. "Nu mă ține", i-a zis Isus, "căci încă nu M-am suit la Tatal Meu. Ci, du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru."” (Ioan 20)

Toate corzile vieții ei au vibrat auzindu-și numele rostit. Știa cine este Cel care îi vorbește.
Ar fi stat cu El la povești dar El i-a spus să meargă la frații Lui și să le spună că El se va sui la Tatăl Său, la Dumnezeul Lui, al ei și al lor.

Am fost la mormânt, am fost și la biserica mormântului, la cele din Ierusalim. Ambele stau acolo goale, deschise, ca mărturie că Cel Venit de Sus, Cel ce are toată puterea în cer, Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, Cel răstignit, Cel mort, are putere asupra morții și acum e viu. A biruit moartea. S-a înălțat la cer, la Tatăl Lui și Tatăl meu.

Du-te și spune i-a spus Isus Mariei.

Mesajul e valabil și astăzi.

Ce mesaj duc astăzi cunoștinețelor și rudelor mele?

Da, știu. Stau în casă, nu ies. Deci nu mă văd cu nimeni.

Isus Christos e VIU și va reveni să mă ia ACASĂ!
Prin moartea Lui sunt iertată, eliberată, vindecată, mântuită.
Prin moartea Lui am viață și Viață veșnică!
Prin moartea Lui, prin sângele Lui curs pe cruce, El mielul fără cusur a plătit pentru păcatele mele și a murit în locul meu.

Astăzi, nu pot merge ca să ies din casă. Dar pot merge cu viteza internetului și pot spune: Isus Christos e VIU!
Christos a înviat!

14 nisan

Aseară, în 14 nisan (8 aprilie 2020), am sărbătorit Paștele (evreiesc).
Nu am putut să nu mă gândesc la evreii care erau de aproape 400 de ani în Egipt, erau robi și știau cu vârf și îndesat cât de grea e viața. Apare Moise și le vorbește din partea Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, face minuni printre ei, ei își aduc aminte de poveștile părinților despre cine a fost Avraam, Isaac, Iacov, despre Iosif care a ajuns prinț, despre cum au ajuns ei aici. Ce spune Moise începe să se lege cu ce știu ei despre Dumnezeul pe care Îl știu ei din povești.
Vin plăgile și înaintea celei de a zecea plăgi, Moise le dă niște indicații mai ciudate. Trebuie să își cumpere un miel, să îl țină în casă – adică să aibe pentru patru zile un animal de companie, sa coacă o altfel de pâine.
Se ajunge în după amiaza zilei de 14 nisan și familia se strânge, se taie mielul, capul familiei – tatăl strânge sângele într-un vas, iese afară și vopseste tocul ușii și lateralele acesteia cu sânge. Ceilalți îl privesc cum duce la îndeplinire ce a spus Moise.
Se imbracă, se încalță și iau masa împreună dar parcă e ceva în aer. Se asigură că toți ai casei sunt înăuntru și că ușa lor este închisă bine.
Zorii zilei de 15 nisan îi trezesc pe evreii primului Paște cu mari țipete ce răzbat din casele celor care nu au avut sânge pe tocul ușii.
Au adormit îmbrăcați și încălțați. Acum egiptenii urlă la ei să își ia lucrurile și să plece, să se ducă, să îi lase să trăiască ... Le dau tot ce le cer evreii și se bucură când îi văd că pleacă.
Dacă aș fi o evreică a acelor timpuri și m-aș vedea nevoită să îmi iau în câteva ore tot ceea ce îmi trebuie, să pun șaua pe măgar .... asta în caz că am așa ceva, și să plec, conștientă fiind că nu mă voi mai întoarce niciodata în casa asta și poate nici pe pământul acesta, m-aș frământa cu următoarele gânduri.
Trebuie să îmi iau acest ciudat aluat, să îl pun în niște prosoape de bucătărie și apoi în pânze. Trebuie să îmi iau un vas cu apă, niște haine, ceva cu care să mă acopăr, niște farfurii, tacâmuri ... și mă trezesc că am ditamai bagajul. Oare unde vom merge? Oare cât va dura călătoria?
Nu am timp acum să mă gândesc la asta!
Trebuie să plec!
M-am obișnuit aici! Era greu, cumplit de greu. De când a apărut Moise și a strâns bărbații și le-a vorbit de Dumnezeul străbunilor mei, Faraon parcă a înnebunit. Ne-a făcut munca mai grea și mai grea.
Moise ne-a spus că Dumnezeul despre care el vorbește ne va elibera din robie. Cum? Oare e adevărat?
M-am obișnuit aici. E greu să trăiești printre egipteni, ... dar m-am obișnuit și cu disprețul lor.
Moise spune că Dumnezeul lui ne va duce într-o țară a noastră, unde nu vom mai fi robi, unde vom avea tot ce ne trebuie, nu vom mai fi umiliți, bătuți, jigniți, omorâți, unde pruncii noștri vor putea trăi ...
Se aud strigăte prin care suntem îndemnați să ne grăbim, să ieșim mai repede, mai repede, mai repede ...
Moise a spus că Dumnezeul lui ne va purta de grijă! Oare să am încredere în El?
Oare Dumnezeul lui Moise va deveni și Dumnezeul meu?
Tot ceea ce pot să fac acum este să cred că ceea ce spune Moise e adevărat și să cred că Dumnezeul strămoșilor mei va face cum a promis.
Oh! Să plec! Nu mai vreau să trăiesc aici!
Facă Dumnezeu ce o vrea!

ma pregatesc de Paste

Au trecut deja 3 duminici de când creștinii au fost sfătuiți să stea acasă, în casă. Apoi au venit ordonanțele prin care ni s-a spus explicit să nu ieșim din casă. Și înțeleg grija conducerii țării față de noi.
Încă nu mă rog suficient pentru ei.
Trăim vremuri tulburi, uneori parcă nici nu mai știm cum să ne raportăm unii la alții, la evenimente, la ceea ce se întâmplă. Dar, primăvara vine cu viteză, copacii au înflorit și mare parte dintre ei s-au scuturat din cauza frigului celor câtorva nopți reci, au apărut florile de primăvară însă noi nu ne-am mai putut bucura de ele. Am observat că au înviat gâzele, ... fac plajă pe geamurile mele.
Deja îmi e dor de repetițiile de la cor, de oamenii din biserica pe care o frecventez, de colegi, de familie, de oamenii din autobuzul în care ne înghesuiam cu toții ca să ajungem la lucru, de doamnele vânzătoare de la magazinele pe unde intram.
Acum patru săptămâni trăiam o altă viață și parcă a trecut o eternitate de atunci. Chiar am trăit așa? Chiar mă bucuram de oamenii de lângă mine fără să îmi pese că nu am o distanță de cel puțin 2 metri? Mă deranjau mirosurile celor cărora le place să stea într-un soi de miros propriu ... acum îmi e dor până și de ei.
Îmi e dor să iau parte la Cina Domnului, îmi e dor de părtășie, de cântările noastre ... . Le ascult acasă la computer, însă nu au același farmec ca atunci când le cântăm cu toții.
Vreau să mă pregătesc de Paște.
Și, va fi un altfel de Paște. Un Paște însingurat, pe zoom sau pe rețelele de socializare.
Acum, începem să descoperim împortanța părtășiei, a familiei, a relațiilor.
Christos a înviat din morți e melodia pe care o cântă fiecare creștin din țara asta și nu numai. Cum va răsuna ea în casa mea anul acesta?
A înviat Christos și în inima mea?
A adus moartea și învierea lui Viață în viața mea?
Dacă nu, nu cumva e timpul să Îl las pe El să îmi fie Domn?
M-am trezit catapultată într-o altă viață și vreau să mă dezmeticesc și să trăiesc.
Suntem într-un război spiritual și diavolul aruncă valuri și valuri de știri peste noi ca să facem cât mai des atacuri de panică, să ne pierdem speranța, să credem că Dumnezeu a scăpat lucrurile din control.
Dar Biblia spune altceva “Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, și Domnul împărățește în veci pe scaunul Lui de domnie.” (Ps.29:10)
Fredonez zilnic melodia asta pentru că de ani de zile mi-i agățată de suflet.
“Christos a înviat din morți
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte,
Viață dăruindu-le.”

aleg astazi ...

Astăzi, aleg să mulțumesc și să Îl laud pe Domnul pentru că El e în control.
“Domnul stătea pe scaunul Lui de domnie când cu potopul, și Domnul împărățește în veci pe scaunul Lui de domnie.” (Ps.29:10)
Astăzi, aleg să mulțumesc că am o casă unde să stau, am mâncare, apa curge la robinet, gazul, curentul electric, internetul nu s-au întrerupt, aparatele casnice funcționează.
Astăzi, aleg să mulțumesc pentru prietenii de departe și de aproape care mă caută, care întreabă de mine, cărora le pasă.
Astăzi, aleg să mulțumesc pentru mirosul de iarbă verde care ajunge la mine.
Astăzi, aleg să mulțumesc pentru soare, lună, stele, nori.
Astăzi, aleg să mulțumesc că Domnul a oprit planeta și mi-a dat posibilitatea să mă opresc din alergarea în care eram prinsă, să mă cercetez, să îmi pun viața în rânduială, să re-învăț să prețuiesc relațiile, să deschid ochii și să mă bucur de încurajările sincere pe care le primesc.
Astăzi, aleg să mulțumesc “corbilor” mei!
Astăzi, aleg să Îl laud pe Domnul pentru că m-a ajutat să îmi pun încrederea în El și orice s-ar întâmpla cu mine știu ca El e in control.
Astăzi, vreau să Îi mulțumesc pentru îngerii pe care I-a așezat lângă mine ca să mă protejeze și păzească.
Astăzi, vreau să îi mulțumesc pentru bunătatea cu care mă înconjoară, pentru dragostea Lui față de mine, pentru că s-a gândit la mine din veșnicii, pentru că prin sângele Lui Isus Christos sunt iertată, mântuită, vindecată, eliberată. Prin El am viață veșnică.
Astăzi, vreau să Îi mulțumesc pentru că în mijlocul acestei furtuni pot să mă rog, pot să cânt, pot să mulțumesc.

e timpul ...

Dragilor,
Trăim niște vremuri … cum nu am mai trait.
Mori și în câteva ore ești deja îngropat.
E gata!

E timpul să meditez la viața mea!
E timpul să îmi clarific prioritățile, să văd ce vrea să îmi spună Dumnezeu.
E timpul să văd dacă relațiile mele sunt bune, să îmi cer iertare.
E timpul să las orgoliile deoparte și să mă pregătesc pentru întâlnirea cu Creatorul meu.
E foarte posibil ca El să îngăduie să mai trăiesc, dar dacă îngerul morţii a fost trimis să mă ia?
E timpul să trăiesc cu folos!
Viaţa e scurtă, şi am decis că atât cât mi-a mai rămas să trăiesc, să fie mai cu folos!
"Pune-ti in randuiala casa, caci vei muri, si nu vei mai trai.” Isaia 38:1 – e o parte dintr-un verset care mă pune pe gânduri şi mai mult în această perioadă.

Vă rog pe cei care credeţi că v-am greşit cu ceva să îmi scrieţi, în privat, ca să îmi pot cere iertare de la voi, să dezlegăm şi rupem legăturile care au pus ziduri şi distanţe între noi.
Nu sunt bolnavă! Nu vă faceţi griji!

Viața privită din ... perspectiva morții.

Am citit, cântat și m-am rugat că vreau să merg ACASĂ. Și am făcut asta ani de zile. Acum, când îngerul morții a venit să își facă treaba, inițial l-am ignorat, apoi mi-am spus că dacă mă autoizolez, îl păcălesc și scap.

Nu am simptomele bolii ... încă. Dar sunt realistă. Mă va ajunge oriunde, cu sau fără autoizolare! Acum .... sau mai târziu!

Când citeam despre urgia care a venit pe timpul lui David si el a văzut îngerul Domnului cu sabia în mână ... mă gândeam, wow, ce fain! David vede îngerul! Da, îngerul era la lucru și oamenii mureau pe unde trecea el dar ca să vezi îngerii e ceva ..., nu?

De pe la începutul lunii februarie 2020, văd și eu îngerul morții trecând peste tot și luând pe cei cărora le-a venit rândul.

Multă vreme am spus “Opriți planeta! Vreau să cobor!”.

Acum s-a oprit! Și dacă tot s-a oprit, am timp să meditez la viața mea și la relațiile mele.

Vreau să mă pregătesc să plec ACASĂ! Dar data asta altfel. Vreau să îmi cer iertare de la tine!

Vreau sa te rog să mă ierți pentru că nu te-am ascultat suficient, nu te-am iubit mai mult, nu mi-am făcut timp mai mult pentru tine, nu am fost acolo pentru tine pentru că am fost prea comodă și, uneori îmi era lene sau nu mai aveam chef să aud de alte probleme …

Vreau să te rog să mă ierți că nu L-am lăsat pe Christos vizibil în mine, te-am jignit, rănit, dezamăgit, dezgustat.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că în mijlocul durerii tale, nu am fost lângă tine, nu te-am îndemnat să te uiți la Christos, la Cel Venit de Sus, la Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii, Cel crucificat, Cel înviat, Cel înălțat.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că în timpul durerii mele, nu te-am lăsat să mă iubești, să mă mângâi, să mă încurajezi.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că nu am avut curajul să îți intind mână, să zâmbesc și să îți spun o vorbă bună, să te cunosc, să te las să mă cunoști.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că nu m-a durut durerea ta.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că m-am lăsat influențată și te-am văzut prin ochii altora, prin experiența altora.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că nu am știut cum să interpretez tăcerile tale și m-am îndepărtat lăsându-ți spațiu gol în urma mea când tu de fapt aveai nevoie disperată de prezența mea, de prietenia mea, de grija mea, de dragostea mea.

Vreau să te rog să mă ierți pentru că te-am dezamăgit prin purtare, atitudine, cuvinte, fapte ….

Vreau să trăiesc altfel, așteptând să plec ACASĂ! Multe din rudele mele sunt acolo, am mulți prieteni acolo, am cunoscuți, am eroii Bibliei, eroii vremurilor noastre, martirii … și aștept să ne revedem SUS.
Vreau să merg ACASĂ!

Și ACASĂ mă așteaptă Christos!

Aștept minuni, cer minuni, trăiesc minuni și povestesc despre minuni!

Abia m-am întors din Israel, dar faptul că am reușit să mergem pe o vreme ca asta e o altă minune. A fost o excursie scurtă, dar densă. Am avut parte de o vreme variată, de la ploaie și vânt la căldură și vreme bună.

Am fost pe Carmel și de data asta a fost altfel. După ce am ajuns sus pe munte, iar ghida noastră, Adelina Stanger a început să ne explice ce s-a întâmplat acolo, am reușit să facem vreo 3 fotografii și a început brusc să plouă. Era anunțată ploaie, aveam pelerine și umbrele, însă la noi, în România, ... cumva vremea te pregătește că va ploua, începe cu câțiva picuri si vreo 5-10 minute picură și apoi vine ploaia. Acolo însă nu a fost așa.

Mi-am lăsat imaginația să reconstruiască povestea de pe Muntele Carmel. Ilie, la Cuvântul Domnului, adună tot poporul Israel la Carmel. Îi adună după trei ani și șase luni de secetă. Este invitat Ahab, cei 450 de prooroci ai lui Baal, cei 400 de prooroci ai Astarteei și tot poporul Israel. Sus, pe munte, e ca o platforma, un loc drept și acolo s-au zidit două altare, unul pentru Baal și Astartea și unul pentru Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov. Ca să întelegi ce se întâmplă acolo citește 1 Regi 18. Am încercat să îmi imaginez poporul uitându-se în sus la cele două altare, văzând focul din cer care cade peste altarul înălțat Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov, furia poporului când sunt uciși preoții lui Baal și ai Asterteei, ploaia care a venit după ce li s-a arătat încă o dată vizibil cine este adevăratul Dumnezeu.

Apoi, ne-am lăsat surprinși de un răsărit pe malulul Mării Tiberiada (sau Marea Galileii sau Kinneret), însă am avut parte și de un apus foarte frumos la Muntele Moria, când am plecat de la Zidul Plângerii. Purtați de valuri am plutit pe mare așa cum a făcut Isus cu ucenicii, am mâncat pește proaspăt și am cântat cum am putut și știut noi mai bine.

Am fost și la râul Iordan, locul unde a fost botezat Isus. Am văzut porumbei pe acolo și m-am gândit la porumbelul venit din ceruri, la glasul care anunța cine este Cel botezat ...

L-am "vizitat" pe Petru și pe soacra lui in Kfar Naum (satul lui Naum) sau Capernaum. Am aflat detalii despre Sinagoga de acolo, am văzut cam cum arăta casa soacrei, nu era departe de malul mării și cred că adormea pe muzica valurilor și știa să citească sunetele și semnele mării.

Nu știm cum se numea soacra lui Petru însă am fost întrebată dacă cred că această femeie îl iubea pe Petru. A venit Isus în Kfar Naum sau Capernaum, Petru era cu El și normal că au intrat să o viziteze, dar au găsit-o bolnavă de friguri. Isus o vindecă și imediat ce se vede vindecată, femeia se apucă de treabă, gătește, pune masa și le slujește. Erau cel puțin 13 bărbați veniți în vizită. Dacă punem 2 pâini de fiecare și cel puțin un pește fript sau prăjit .... a avut puțin de treabă și nu cred că era tocmai tânără.

Tot pe Marea Galileei, după învierea lui Isus, Petru și alți ucenici se întorc acasă. Aveau nevoie să facă ceva și aveau nevoie de mâncare. Erau triști, confuzi și în capul lor era mare furtună. Pleacă pe mare și nu prind nimic deși s-au străduit toată noaptea ... ca și cum nu era de ajuns ce era cu ei. Dar dimineața, când se pregăteau să strângă mrejele, un bărbat care se afla pe malul mării le strigă să arunce mreaja în partea dreaptă.

Ucenicii aruncă mrejele și citim în Ioan 21 că nu mai puteau ține mrejele de greutatea peștilor. Am descoperit acum un amănunt important. Textul precizează că au prins 153 de pești mari. O grămadă de supoziții am făcut pentru numarul peștilor. Știam că în ebraică fiecare literă simbolizează și o cifră. Dar mai mult de atât nu am mai cercetat. Acum am aflat că 153 înseamnă "Eu sunt Dumnezeu" - Ani Elohim. Ucenicii numără peștii și numărându-i ei analizează și numărul.
Abia acum am înțeles reacția lui Petru ...

Pe Muntele Fericirilor am avut ocazia să meditez la cuvintele Domnului, să îmi închipui cum stăteau oamenii pe munte printre stânci, cum se jucau copiii pe acolo iar Isus stătea în barcă, la mal spunându-le pilde, învățându-i, hrănindu-i, vindecându-i!

Am fost în camera de sus, locul unde Isus a luat masa cu ucenicii, masa înainte de Paste, în evreiește este seder. E o camera destul de spațioasă și am realizat, că tot acolo, ucenicii s-au întâlnit și la Rusalii. Am încercat să-mi închipui cum stăteau acolo 120 de oameni (Faptele Apostolilor 1:15). Noi suntem mai claustrofobi, vrem să avem spațiul nostru ... nu am fi încăput acolo 120 de oameni cu ideile noastre.

Am văzut zidul lui Ezechia apoi am mers la Golgota, la piatra unde a fost uns trupul lui Isus, iar la mormânt nu am ajuns pentru că era prea tare mirosul de tămâie iar alergiile mele își spun cuvântul.

La Zidul Plângerii, am lăsat imaginația, creativitatea și cunoștințele biblice să se îmbine. Tocmai am terminat 1 și 2 Cronici iar povestea Templului și a dedicării îmi este proaspătă. Rugăciunea lui Solomon și răspunsul Domnului la rugăciune, Slava Domnului care umplea Templul au fost acolo, pe acea bucată de pământ ... M-am infiorat rugându-mă și m-am lăsat copleșită de minunile pe care le-a făcut Domnul pe această bucată de pământ.

Am întâlnit oameni frumosi, oameni care Îl caută pe El, oameni care vor răspunsuri și care încă nu știu cum să formuleze întrebările.

M-am bucurat să îi revăd pe Daniel și Iuliana Stanger, să o cunosc pe Adelina - fiica lor, care calcă frumos pe urmele tatălui ei.

A avut parte de o nouă minune, vreau să ascult ceea ce spune Domnul și de aceea am decis să povestesc minunile pe care le face Domnul în viața mea.

Matitia - MasterChef, specialitatea turte

"31. Matitia, unul din leviti, intaiul nascut al lui Salum, coreitul, avea grija de turtele coapte in tigaie." 1 Cronici 9:31

Grija lui Matitia era să facă turtele coapte în tigaie. Adica să facă gogoși? 

"5. Daca darul tau, adus ca jertfa de mancare, va fi o turta coapta in tigaie, sa fie facuta din floarea fainii, nedospita si framantata cu untdelemn." Levitic 2:5

"21. Sa fie pregatita in tigaie cu untdelemn si s-o aduci prajita; s-o aduci coapta si taiata in bucati, ca un dar de mancare de un miros placut Domnului." Levitic 6:21

Cartea Cronicilor e plină de nume, uneori și de slujbe. Ce e atâta de palpitant? De ce ar trebui să știu despre Matitia? Făcea turte coapte în ulei. Atât. Ce mare lucru făcea?

Matitia nu era mare preot, preot, dregător, dirijor, poet, cântăreț, sfetnic al regelui, profet, soldat. Nu era cineva cu vază, cineva bine văzut. Nu, el era cel ce făcea turtele coapte în ulei. 

Așa și?

Matitia știa care lemne sunt cele mai bune pentru foc, care e temperatura perfectă a apei când frământă aluatul, care e cel mai bun ulei din cel mai bun ulei care era adus, știa cât trebuie să lase aluatul să se odihnească, care e tigaia perfectă, care e poziția tigăii pe sobă / plită, cât timp trebuie să stea turta în ulei la prăjit, când trebuie întoarsă ca să fie perfectă.

El era MasterChef, specialitatea turte în ulei. Era singurul din Israel care avea dreptul să le facă atunci când se aduceau jertfele. Și acestea se aduceau în fiecare zi!

Dar până să ajungă în această poziție a făcut multe turte, bănuiesc că mulți leviți și israeliți au mâncat din turtele lui. El s-a perfecționat în această privință, a învățat să simtă textura făinii, umiditatea acesteia, culoarea, mirosul, apoi a studiat despre uleiul de măsline, despre ce culoare, miros, textură trebuie să aibă acesta. Știa cantitățile cu ochii închiși. Știa temperaturile ingredientelor pe care le folosea pe propriile mâini. Știa ce gust va avea acea turtă înainte ca aceasta să fie gata, numai privind ingredientele.

Nu era singurul levit care știa să facă turte dar s-a dovedit cel mai bun din cei mai buni!

De ce?

Pentru că darul sau talentul cu care a fost înzestrat a fost pus la lucru. A muncit mult pentru asta, multă făină a trecut prin mâinile lui. Și a fost așezat într-o poziție cu mare responsabilitate. 

Și mai cred că ceea ce făcea era făcut cu pasiune.

Mă simt provocată de Matitita așa că mi-am propus să fac și eu turte ca acelea pe care le făcea el deși sunt absolut sigură că nu vor avea același gust și aceeași textură ca ale lui. Am învățat să aleg făina, să citesc etichetele ca să știu câte proteine are, să las făina să ajungă la temperatura camerei și care e temperatura apei, unde e locul de pe mână unde trebuie să simt temperatura potrivită. Am învățat că turtele pe care le făcea el nu au drojdie, deci nu cresc. Am mai aflat că se frământă cu ulei și se coc în ulei de măsline. 

amintiri cu sfinți - ediție proprie - tanti Coca

Sfinții despre care scriu eu sunt oameni obișnuiți, oameni pe care cei mai mulți dintre noi poate nici nu îi remarcăm dar care la un moment dat fac niște lucruri care au impact în viața oamenilor de lângă ei .... fără ca ei să știe acest lucru.

Trăim din ce în ce mai individualist, mai pentru noi și ne pasă prea puțin de aproapele nostru. Dar au fost în viața mea oameni de la care am învățat și altceva.

Îmi aduc aminte de tanti Coca Maxim pe vremea când locuiam în Vaslui. Eram în acea perioadă, la biserica pe care o frecventam, peste 40 de tineri. Multe întâlniri se făceau la tanti Coca acasă și nu prea conta numărul celor care îi invadam casa. Ne primea pe toți cu un zâmbet larg și cu bucurie. Stătea cu nenea în bucătărie și cine voia să vorbească cu ei, putea să o facă, cine voia să stea în sufragerie cu ceilalți tineri era bine venit. În nici un caz nu era liniște la întâlnirile acestea.

Locuia la bloc, intr-un apartament făcut pe vremea comunismului. Avea în sufragerie o canapea (parcă), două fotolii, câteva scaune și noi ne așezam fiecare pe unde apuca. Nu era o problemă că stăteai pe covor. Important era să fii acolo.

Sorin, unul dintre băieții ei își lua chitara și ne apucam de cântat. Cam fiecare avea caietul lui de cântări și ... luam cântările la rând.

De multe ori, după ce se termina programul la biserică, venea tanti Coca și îmi spunea: "Cella, aduna-i pe tineri și veniți la mine că am frământat de gogoși!"

Și nu era greu deloc de adunat tinerii.

Nu cred că ajungeam la tanti Coca mai puțin de treizeci de persoane. Gogoșile apăreau din bucătărie și dispăreau în cel mai scurt timp. Apoi ne apucam de cântat!

Probabil a fost o vacanță sau ceva că nu am mai fost pe la tanti Coca și a venit într-o seară să îmi spună sa chem tinerii la ea. Frământase. Mi-a spus că au luat-o vecinele la rost. "Coca, nu mai ai făină, zahăr, ulei? Ce nu mai ai? Îți dăm noi numai cheamă tinerii la tine acasă! Ne este dor de melodiile lor, de râsul și gălăgia lor!"

Și noi stăteam cam până la 12 noaptea la cântat și la gogoși!

Abia acum realizez ce consum de energie era la tanti Coca. Dincolo de cantitățile de făină, zahăr, ulei si butelie ... ea stătea în picioare și cocea gogoși pentru noi. În acea vreme era greu să procuri o butelie plină. Spăla farfurii, făcea curat în toată casa și ne aștepta. Era disponibilă pentru noi!

Tanti Coca, pentru acele momente, este un model de slujire, de dedicare, de dragoste necondiționată.

Am adunat amintiri mâncând gogoși, cântând și râzând.

Erau doar gogoși! Adica făină, sare, apă, ulei și zahăr împletite, îmbibate și înțesate cu dragoste de oameni.

Am făină, zahăr, ulei, apă ... Oare am rămas în pană de dragoste?

(Aștept o fotografie mai bună. Asta am "furat-o" de la Sorin)

Am primit și o fotografie "proaspătă" cu tanti Coca.

gânduri pentru Paula

Există în Biblie un judecător care face o juruință ciudată, nu i s-a cerut să facă așa ceva și apoi a regretat amarnic ceea ce a promis. Acest om se numea Iefta și el spune așa Domnului:

 "Daca vei da in mainile mele pe fiii lui Amon, 31. oricine va iesi pe portile casei mele inaintea mea, la intoarcerea mea fericita de la fiii lui Amon, va fi inchinat Domnului si-l voi aduce ca ardere de tot."

32. Iefta a pornit impotriva fiilor lui Amon, si Domnul i-a dat in mainile lui. 33. Le-a pricinuit o foarte mare infrangere, de la Aroer pana spre Minit, loc care cuprindea douazeci de cetati, si pana la Abel-Cheramim. Si fiii lui Amon au fost smeriti inaintea copiilor lui Israel.

34. Iefta s-a intors acasa la Mitpa. Si iata ca fiica sa i-a iesit inainte cu timpane si jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii si nici alta fata. 35. Cum a vazut-o, el si-a rupt hainele si a zis:

"Ah! fata mea! Adanc ma lovesti si ma tulburi! Am facut o juruinta Domnului si n-o pot intoarce."

36. Ea i-a zis:

"Tata, ai facut o juruinta Domnului, fa-mi potrivit cu ceea ce ti-a iesit din gura, acum cand Domnul te-a razbunat pe vrajmasii tai, pe fiii lui Amon."

37. Si ea a zis tatalui sau:

"Atat ingaduie-mi: lasa-ma sloboda doua luni, ca sa ma duc sa ma cobor in munti si sa-mi plang fecioria cu tovarasele mele."

38. El a raspuns:

"Du-te!"

Si a lasat-o sloboda doua luni. Ea s-a dus cu tovarasele ei si si-a plans fecioria pe munti. 39. Dupa cele doua luni, s-a intors la tatal ei, si el a implinit cu ea juruinta pe care o facuse. Ea nu cunoscuse impreunarea cu barbat. De atunci s-a facut in Israel obiceiul 40. ca, in toti anii, fetele lui Israel se duc sa praznuiasca pe fiica lui Iefta, galaaditul, patru zile pe an.

Judecători 11: 30 - 40

Dincolo de promisiunea lui Iefta, văd că fiica lui avea prietene care sunt dispuse să plece cu ea, să își petreacă ultimele zile povestind, cântând, plângând, dansând. Ultimele zile înseamnă două luni.

Am fost create să nu fim singure, să avem prietene pe care să ne sprijinim, să ne ascultăm, să ne sfătuim, să învățăm una de la alta ... și mai cred că originea ideii de bridal shower pleacă de la textul acesta.

Am rămas cu câteva întrebări provocatoare!

Ești disponibilă pentru prietenele tale?

Ești disponibilă să te sacrifici pentru prietenii tăi?

Trăim într-un context în care individualismul este ridicat în slăvi însă ca și creștini suntem chemați să ne iubim aproapele, să ne cheltuim și sacrificăm pentru ceilalți.

E mai comod să nu mă intereseze de soarta celuilalt însă dacă acționez așa, mai pot spune că Îl urmez pe Christos? Mai văd ceilalți dragostea Lui în mine?

Pavel îi scrie lui Timotei:

“3. Spune ca femeile in varsta trebuie sa aiba o purtare cuviincioasa, sa nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; sa invete pe altii ce este bine,

4. ca sa invete pe femeile mai tinere sa-si iubeasca barbatii si copiii;

5. sa fie cumpatate, cu viata curata, sa-si vada de treburile casei, sa fie bune, supuse barbatilor lor, pentru ca sa nu se vorbeasca de rau Cuvantul lui Dumnezeu.” Tit 2:3-5

Nu intru încă în categoria femeilor în vârstă însă aș vrea să știi că ești iubită și prețuită, ai fost răscumpărată cu un preț și Domnul a ales să te așeze printre noi cu un motiv.

Citeam ce îi scria Pavel lui Tit să spună femeilor și văd că uneori parcă se repetă. Pavel cred că a fost un bun psiholog și psihoterapeut și de asta dă aceste sfaturi care rămân valabile și astăzi.

El știe că noi avem tendința de a vedea mai multe treburi deodată și … vrem să știm și de treburile altora. Și suntem îndemnate să ne vedem de trebuile noastre. Ne e suficient!

Avem tendința de a acumula multe lucruri materiale, haine, papuci, genți, oale și ulecele. Sunt frumoase! Nimic de spus! Dar asta e tot ce contează?

Nu știu ce se întâmplă cu noi însă uneori ne apucăm să muncim fără măsură, trecem și de epuizare …. Apoi ne apucăm să luăm pastile, ceaiuri, uleiuri toate însoțite și asezonate cu văicăreli pe diverse tonuri.

Ne place și e in firea noastră să schimbăm informații cu alte femei, despre alte femei și neapărat să fim la curent cu noutățile. Uneori realizăm că am pierdut vremea degeaba …

Ne este de folos consumul acesta de energie?

Îți doresc să înveți de la:

Sara și Rebeca – să îți urmezi soțul chiar dacă nu înțelegi toate lucrurile;

Leah si Rahela – care au zidit casa lui Israel;

Tamar – care și-a crescut copiii atât de frumos și de bine încât casa lui Pereț a ajuns ca un standard. Chiar sunt curioasă ce le-a spus ….

Iochebed – care și-a riscat viața și familia ca să protejeze și păstreze viața micului Moise;

Maria – sora lui Moise care nu și-a ascuns sau îngropat talentul muzical și artistic și acolo, pe malul Mării Roșii a unit femeile, le-a învățat un cântec și le-a ajutat să îți exprime bucuria;

Naomi – care a lasat-o pe Rut să se lipească de inima ei și a ales să o mentoreze;

Rahav – care a ales să scrie istorie salvând vieți;

Dorca – care și-a exprimat practic dragostea față de Dumnezeu și de oameni. Le făcea haine. Când Dorca a murit, toata cetatea a venit la Pavel și l-au rugat să o învie.

Unii musafiri sunt îngeri deghizați așa că te provoc să îți deschizi casa ca să Îl lași pe Domnul să te binecuvânteze.

A găti nu e un mister și te provoc să faci întâlniri cu prietenii chiar dacă ai doar gogoși și ceai pe masă. Cu aceste două alimente pe masă și cu prietenii langă voi, aduni amintiri și legi relații.

Iubește-ți socrii și rudele soțului! Cucerește-ți rudele!

Respectă-ți soțul! Nu-l umili și ironiza în fața nimănui! Tu l-ai ales!

Uneori va trebui să înghiți în sec, să taci și nu va fi ușor. Însă ca să ai pace în casă … cere Domnului înțelepciune!

Există o pleiada întreagă de femei care au scris istorie. Citim despre faptele judecătorilor și împăraților și vedem influența mamelor în viața lor. De aceea, îți doresc să îți crești copiii în așa fel încât aceștia să deosebească binele de rău, să fie niște oameni care să scrie istorie printre oamenii pe care îi va așeza Dumnezeu lângă ei.

cu mâinile goale

Rut 1:“21. La plecare eram în belsug, și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceți Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a întristat?"”

Naomi ajunge în Bethleem (Beit lechem – Casa Pâinii) văduvă, fără copii, fără pământ, fără casă dar însoțită de o noră moabită pe care o iubea din tot sufletul.

Se pune toată cetatea în mișcare când cele două femei ajung pe străzile Bethleemului.

E Naomi? O fi chiar ea? Arată puțin schimbată … Necazurile și-au pus amprenta peste ea. Oare cine e tânăra care o însoțește? O fi nora ei?

Auzi la ea! Nu mai vrea să o strigăm Naomi ci Mara! Săraca femeie! De la atâta necaz nu mai știe ce vorbește!

„Domnul S-a rostit împotriva mea, și Cel Atotputernic m-a întristat!” Asta e starea în care se scaldă Naomi. Dumnezeu e vinovat de faptul că i-a murit soțul și băieții, că a rămas cu mâinile goale.

Nu cred ca Elimelech (Dumnezeul meu este Regele) a fost un bărbat dur care a venit acasă, i-a anunțat că a vândut pământul și casa, a bătut cu pumnul în masă și le-a poruncit să își facă bagajul ca să plece în Moab. Cred că s-au sfătuit ce și cum să facă ca să nu își crească băieții în sărăcie și în foamete iar apoi au ales să plece în Moab.

Alegerile au consecințe!

Nu Îl pot blama pe Dumnezeu pentru alegerile mele!

A pierdut tot și acum se întoarce cu mâinile goale!

După discuțiile cu unii sau cu alții, după privirile pline de compătimire ale unora sau altora ... mă simt și eu uneori cu mâinile goale.

Mă uit la mâinile astea goale de care vorbește Naomi, văd cum Domnul lucrează în viața ei și a nurorii ei și tot ce pot să fac este să-mi întind mâinile și să Îl las pe Domnul să le folosească, umple, binecuvânte. Doar El o poate face, doar Cel Atotputernic poate schimba întristarea în bucurie, doar Domnul care s-a rostit împotriva mea poate schimba cursul vieții mele.

Naomi nu vrea să își îngroape visele și speranțele în Moab

“Apoi s-a sculat,

ea si nurorile ei,

ca să se întoarcă în țara ei din țara Moabului,

căci aflase în țara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său și-i dăduse pâine” Rut 1:6

Moabul vremii mele poate avea mai multe forme.

Dureri, pierderea celor dragi sau a lucrurilor materiale, necazuri, trădări, suferințe, umilințe, poveri puse de alții sau de mine care mă aduc la epuizare, încăpățânarea de a-mi realiza anumite idei care mereu și mereu se prefac în scrum, vârsta, statutul social, plecarea din țară … și altele

Naomi nu rupe legăturile cu Israelul, a fost mereu la curent cu situația din țară. Acum, văduvă și fără copii, nu vrea să fie îngropată în Moab. Și-a îngropat acolo soțul, băieții însă nu vrea să își îngroape visele și speranțele în Moab.

Decide să o lase pe Rut să meargă cu ea.

Decide să se învestească în femeia asta moabită.

A văzut că inima tinerei s-a lipit de Dumnezeul ei și o învață tot ce știe ea despre El.

Habar nu avea Naomi cine va deveni tânăra femeie pe care a luat-o sub aripa ei.

Domnul așează lângă mine femei mai tinere, de vârsta mea sau mai în vârstă.

Habar nu am cum le va folosi Domnul și cine vor deveni ele.

Cum le tratez?

Văd ele în mine pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov?

Văzându-mi viața și modul de trai, vor ele să își găsească adăpostul sub aripile Dumnezeului meu?

Da, sunt doar o femeie, știu ce nu știu, știu ce ar trebui să mai știu.

Dar, mă investesc în cineva? Sau e pustiu în jurul meu?

Cred cumva că nu am nimic de oferit?

Naomi credea altceva?

Da, nu sunt căsătorită și nu am copii. Din punctul unora de vedere fac degeaba umbră pământului.

Dar, Dumnezeu are un scop cu mine.

De cine ascult?

De unii și alții sau de Cel care are toată puterea în cer și pe pământ?