“Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă”!

Eli a jucat mai multe roluri în viaţa lui Samuel. A fost mentor, preot, judecător, lider spiritual şi politic.

Samuel se aude strigat şi merge la Eli. Într-un final, Eli se prinde că Domnul cheamă copilul şi îl învaţă ce să răspundă: “Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă”! 

Copilul încă nu ştia Vocea Domnului şi de asta se tot ducea la Eli. Nu ni se spune că s-ar fi dus plictisit, nervos că e trezit, ireverenţios, nepoliticos. Nu! Nimic din toate astea.

Samuel vedea că Eli e aproape orb iar grăsimea şi bătrânţea nu sunt prietene bune.

N-am auzit nici o predică în care Eli să fie văzut ca şi personaj pozitiv. Dar văd că îl învaţă pe tânărul / copilul Samuel ce să răspundă.

Daca aş avea un copil, ce cărţi i-aş citi înainte de culcare?

Ce poveşti a auzit Samuel?

Despre cine erau acestea?

Orice personaj aş studia, ideea de ascultare îmi iese mereu în faţă. Aşa că m-am apucat de studiat cuvântul ascultare.

Păi ce? Eu nu ascult?

Ascultare nu înseamnă auzire aşa cum aş vrea  şi mi-ar plăcea mie să cred. Înseamnă să auzi ce spune Domnul, să te supui şi să faci ceea ce ţi se cere până la final.

Am curajul, la orice moment al zilei, conştientă de implicaţii, să spun: “Vorbeşte, Doamne, căci Cella ascultă!”?

Cu ce îmi hrănesc / umplu gândurile înainte de culcare?

Dacă mă strigă Domnul ca pe Samuel, ce răspund?