mi s-a reactivat memoria!

Sâmbătă, una dintre secțiunile despre care am depănat amintiri, a fost cea despre lucrarea școlii duminicale. Deși eram mică, foarte greu m-am lăsat convinsă să particip la acele lecții. Cred în mod sigur că am fost mituită și cu ceva ciocolată ca să particip. Pe atunci, ciocolata era tare greu de procurat.

Nenea Victor împreună cu Gina și Nineta Bucureșteanu (pe atunci) predau lecțiile, ne dădeau versete de învățat, ne ajutau să cântăm cu ritm și nu lălăit, ne aduceau melodii noi.

Îmi place muzica, notele muzicale nu s-au prins de mine însă știu să le urmăresc. Am învățat să cânt, și o fac din toată inima. Mai mult de atât, organistul adunării de atunci, moș Dumitru Tănase mă ținea lângă el când mă prindea. Încercam să mai scap de el. Lângă el nu puteam să mă chicotesc, să fac șotii, să mai vorbesc cu câte cineva. Trebuia să fiu atentă la ceea ce se întâmpla în adunare, iar răbdarea mea era pusă la încercare.

Acum realizez cât de binecuvântată am fost să îl am pe lângă mine pe moș Dumitru. Dacă aș fi avut mintea de acum...

Începusem să vă spun de sâmbătă. Nenea Victor a prezentat acea perioadă a lucrării de școală duminicală și îmi spusese că ne pune să cântăm. Ne anunță care e melodia pe care dorește să o cântăm, ne ridică în picioare ca să fim vizibili tuturor și să ne poată țină sub observație – exact ca pe vremuri.

Pe lângă mine era Didi Mircea, care mă întreabă dacă mai știu melodia. Îi răspund că îmi amintesc vag linia melodică și că sper să fie afișate cuvintele. Și ni se dă tonul...

Nu știu de unde și cum au răsărit cuvintele în mintea mea, însă nu am avut nevoie să mă uit pe ecran. Mi-am amintit fiecare cuvânt și fiecare notă care trebuia cântată.

Mă uit la Didi, și îmi spune că nu își vine a crede. Și el și-a amintit fiecare cuvânt, fiecare notă.

Toată melodia s-a activat din memoria pe care o credeam uitată.

Toată bucuria cu care o cântam a revenit, toată acea voioșie și bucurie a copilăriei de care nu-mi mai aminteam a revenit în forță, uimindu-mă. Am regăsit în mine fetița blondă și creață, undeva pe la 4-5 anișori, cu aceeași curiozitate și entuziasm, bucurie și pasiune.

“Povestiti copiilor vostri despre lucrul acesta, si copiii vostri sa povesteasca la copiii lor, iar copiii lor sa povesteasca neamului de oameni care va urma! ”(Ioel.1:3)

Dacă nu aș fi fost la școala duminicală, nu aș fi șiut să cânt acea cântare. Dacă nu aș fi mers acolo, chiar și mituită, muzica posibil s-ar fi prins de mine altfel. Dacă nu ni s-ar fi imprimat un ritm alert al muzicii, aș lălăi și acum melodiile. Dacă nu ar fi pus Domnul lângă mine oameni care să mă tragă lângă ei, cu ei, să mă țină pe lângă ei, acum nu s-ar fi activat nimic. M-aș fi uitat la ceilalți și nu aș fi înteles… nimic.

Dar mi s-a povestit, mi s-a cântat, mi s-au imprimat niște valori, și nu pot decât să mulțumesc Domnului pentru cei care s-au investit în mine.