adevar sau traditie

provocare la rugaciune!

Aseara am vazut la stiri vestea asasinarii celor doi soti, Vasile si Victoria Pintican din Sighisoara. M-am ingrozit si mai tare cand am vazut ca tocmai fiica celor decedati si ginerele acestora i-au descoperit si care au fost la un pas de a declansa o alta tragedie. Astazi am vazut un clip cu fotografii din viata cuplului Pintican ... o frumusete de femeie alaturi de un barbat care au trait frumos si care si-au trait credinta acolo unde i-a asezat Domnul.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/dublu-asasinat-un-pastor-si-sotia-sa-omorati-in-bataie-978967-1.html

https://dyobodiu.wordpress.com/2012/04/28/la-revedere-vasile-si-victorita/#comment-6409

Cuvintele sunt de prisos in astfel de momente. Insa rugaciunile inaltate pentru ei nu.

Va provoc sa va rugati pentru familia Ronela si Dionis Bodiu care si-au gasit parintii ... asa cum i-au gasit. Haideti sa ne rugam pentru ei! Sa Il rugam pe Tata sa isi puna mana peste ei ca sa ii mangaie in durerea prin care trec, sa le tina mintile intregi, sa le atinga inimile si sa le vindece.

In Christos imi sunt frati si nu se poate sa nu ma doara durerea lor ...

El Roi!

13 Agar L-a numit pe Domnul Care i-a vorbit: „Dumnezeul Care mă vede“  אֵל רֳאִי EL Ro'iy {ro-ee'} , zicându-şi: „L-am văzut într-adevăr aici pe Cel Care mă vede.“ Geneza 16:13

"1 Cântaţi Domnului un cântec nou, cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului! 

2 Cântaţi Domnului, binecuvântaţi-I Numele! Vestiţi în fiecare zi mântuirea Lui!

3 Istorisiţi printre neamuri slava Lui şi printre toate popoarele – minunile Lui! 

4 Căci mare este Domnul şi vrednic de laudă, El este mai de temut decât toţi zeii. 

5 Toţi zeii popoarelor sunt doar nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile. 

6 Măreţia şi strălucirea sunt înaintea feţei Lui, iar puterea şi slava – în Lăcaşul Lui. 

7 Familii ale popoarelor, daţi Domnului, daţi Domnului slavă şi cinstiţi-I puterea! 

8 Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Său! Aduceţi un dar şi veniţi în curţile Lui! 

9 Închinaţi-vă Domnului cu podoabe sfinte! Tremuraţi înaintea Lui, voi, de pe întreg pământul! 

10 Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte! De aceea lumea stă neclintită şi nu poate fi clătinată. El va judeca popoarele cu nepărtinire.“ 

11 Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul! Să vuiască marea şi tot ce este în ea! 

12 Să tresalte câmpia şi tot ce este pe ea! Atunci toţi copacii pădurii vor striga de bucurie 13 înaintea Domnului, căci El vine, vine să judece pământul, să judece lumea cu dreptate şi popoarele după credincioşia Sa." Psalmul 96

SHIRU L'ADONAI / SING TO THE LORD (PSALM 96:1-2)

SING TO THE LORD A BRAND NEW SONG
SING TO THE LORD ALL THE EARTH
SING TO THE LORD BLESS HIS NAME
PROCLAIM FROM DAY TO DAY HIS SALVATION (YESHUA)

HALELU HALELU HALELU HALELU
HALELU HALELU HALELU YAH [2X]

SHIRU L'ADONAI SHIR CHADASH
SHIRU L'ADONAI KOL HA'ARETZ
SHIRU L'ADONAI BARCHU SH'MO
BAS'RU MI YOM LE YOM YESHUATO

HALELU HALELU HALELU HALELU
HALELU HALELU HALELU YAH [2X]

SING ZION SHOUT YERUSHALAIM SING SHOUT ZION

HALELU HALELU HALELU HALELU
HALELU HALELU HALELU YAH [2X]

YESHUA, YESHUA HALLELUYAH [2X]

Amintindu-mi cum am ajuns în America - Iosif Adamache

Iosif a decis sa povesteasca cum a ajuns in USA si-a postat gandurile adunate intr-o poveste pe pagina lui de Facebook insa si-a dat bucuros acordul sa o postez aici.

"Într-un vas sau navă maritimă, în noaptea dintre 29-30 Septembrie 1999, împreună cu fratele meu și alți 8 inși am intrat într-unul dintre containere cu gândul să ajungem în Canada. Îmi amintesc cu exactitate, toate momentele acelea când teama și groaza morții mi-au incendiat inima. 8 zile și opt nopți am vazut doar întunericul și câteodată cu micuța lanternă citeam în carte când Tata mi-a vorbit prin Deuteronomul cap 8. Când ești în fața necunoscutului te vezi cît de neputincios ești, puterea de viață te părăsește, te prăbușești in groază și aminitirile celor dragi îți cobora inima în suspine adânci. Oceanul Atlantic era în față iar Continentul European rămânea în urmă. Spusesem un la revedere cald sotiei, surorilor și mătușii mele Maria Andru din Italia, atunci când o Forță uriață de convingere îmi tot suna în urechi: - Acum ori niciodată !

Îmi petreceam viața în Italia, zona di Perugia, Terni. Lucram cu o companie de electricieni, COMEL, la Basilica San Francesco di Asissi. Plecam devreme dimineața și ajungeam seara in jurul orelor 7.00, când intr-una din zile văd un bilet, o notă in tocul ușii de la intrare. ..hm, ce-oi să fie oare ?..era o invitație urgentă la Questura di Terni... A doua zi împreună cu preotul Catolic al bisericii pe care o frecventam uneori, ne-a însoțit, pe mine și Daniela ... rezultatele au fost dureroase, o mică-mare expulzare din Italia in termen de 15 zile... Am crezut că pică cerul pe mine ... eram deja pe lista deportărilor condiționate. In interiorul meu a început un război cu Dumnezeu. Mă certam cu El de parcă ar fi fost vina Lui. Stiam că nu-l ascultasem în trecut, știam ca belelele curgeau în urma mea ... dar, cum e posibil așa ceva? Nu am făcut niciun rau. Mă frământam și plângeam... Imi amintesc vocea preotului, Don Silvano ... carro mio Giuseppe, non piange, Dio trovera una giusta strada per te, per voi...

Și gândul meu a zburat imediat la fratele meu Marius Adamache, din Roma, care știam că încercase să plece fraudulos în Canada, dar nu reușise. Poliția portuară i-au depistat în port și i-au fugărit pierzandu-și bagajele cu mancare și sculele necesare tăierii containerului. L-am sunat pe seară și i-am comunicat intenția mea de-a pleca cu el. Replica lui a fost nașpa. Citez "măi și tu ai dat in boala riscului ??... E greu să pleci, ne-au fugărit și eram sa-mi rup picioarele pe pietroaiele din port, eram să cad in mare, și multe altele, iar acum te-ai trezit și tu să riști..tu știi ce vrei ??" I-am răspuns: oricum, trebuie să plec, Italia mi-a refuzat cererea de Permeso di soggiorno și n-am încotro... Bine. Am planificat o întâlnire și am vorbit despre condiții bani și altele ... rămânând să contactam călăuza, așa se chema persoana cu inchisul în containere, porecla lui fiind Ceaușilă, curios că nu era rudă cu Ceaușescu. Un tinerel de 25 de ani, fără unii dinți în gură, horopsit, și nevrednic de încredere... Mă blocasem cand l-am văzut. Mă gândeam în sinea mea: ce-i cu Mutul asta, el o să ne inchidă în container? Nici vorbă!!! I-am spus lui Marius "bă, tu ești mai nebun decît ăsta! Nu-l vezi că-i cad pantalonii de pe el? Asta să ne închidă in container? Si să-i mai dau și bani ?? ...Tu râzi de mine? La care Marius a zis: "el știe mult mai multe decât tine, fără el, noi nu putem pleca" 

Tragedie mare să înțeleg. Cine-i tipul ăsta de se crede așa de șmecher ... el spărgătorul de Porturi și containere de metal. Mi-a trebuit ceva timp să-l analizez adânc și să vorbesc cu el...așa încât m-a convins că numai el poate să facă așa ceva. Adică, să ne inchidă intr-o cutie de metal, și sa pună și sigiliul pe el...oh, ce contradicție vizuală am suferit, un puști de 25 de ani s-o facă pe viteazul ... așa a și fost. Tehnologia lui folosită ... binoclu, hărți, desene, ziarele comerciale cu plecările vapoarelor din port, drumurile știute, vânătăile si dinții rupți din gura de politia italiană, hainele rupte pe el, ca un fel de camuflaj, m-au convins, și m-au facut să cred în puterea omului din ascuns ... nu la ce izbesc ochii.

Ne calculasem plecarea, ne-am făcut bagajele, mâncare în - conserve, vită (nu porc), pește, pesmeți, vitamine efervescente, calciu, legume pentru primele zile, ciocolata alba, pateuri, apoi dezinfectanți, apă potabilă 30 litri ... sculele și uneltele au fost pânze de bomfaier, ciocane, avitatore (cordless drill), freze pentru tăiat metalul, dălți, lanterne, mici ventilatoare pe baterii și altele. 

Plecasem din Roma spre Pisa-Livorno Port in dimineața zilei de 29 septembrie 1999. O zi cu emoțiile și agitația ei, o zi memorabilă pentru restul vieții mele de om, de muritor într-o lume nesigură și palpitantă, în agitația garii Termini, Roma. Mă copleșise ingrijorările, ma gândeam la Daniela si copilul meu din Romania pe care nu-l vazusem atunci de 1 an și jumătate, mă gândeam și repetam: oare unde merg ??..oare o să ajung ??..oare n-o să ne arunce peste bord la Peștii Mării ??..oare mai are Dumnezeu milă de mine ?? Mă gândeam si ezitam să cad în nostalgie pentru că eram 10 oameni de toți și mă priveau. Citeam pe fețele lor  optimism ... ceva de genul: "nu-i cale de-ntoarcere! Dar eu, eu știam că-l supărasem pe Domnul și totuși aveam nevoie de Mila Lui. ... da, erau gânduri ce-mi fermentau bulbul rahidian, doar zgomotul roților de tren mă trezeau la realitate. Sincer, eram îngrijorat. Necunoscutul și decizia de a sta în container 8-11 zile și nopți mă tulburau. Eram în ceață! Am ajuns in Pisa, am luat autobuzul spre Livorno și am ajuns in zona portuară pe la 9-00 PM. Printe stuf și papură, pietroaie și în mlaștină, ne-am pus să ne odihnim și să ascultăm comenzile Camaradului nostru Ceaușilă.

Așteptam cu nerăbdare și vorbeam intr-o oarecare șoaptă despre planul intrării în port și de-a ajunge la containere. Eram în jurul orelor 21.30. Vântul sufla cu putere iar stuful și papura se clătinau peste noi. Eram obosit, bagajele erau grele și locul unde am poposit nu era sigur. Puteam fi prinși si mișcarile noastre trebuiau făcute cu discernământ și în grabă. In cele din urmă, s-a decis ca Ceaușilă și unul dintre noi să meargă și să cerceteze containerele cu destinația Canada Maritime, să le deschidă și să vadă ce-i înăuntru. Au plecat și îi așteptam cu nerăbdare. Dar eu tot mă găndeam și nu realizam unde sunt și ceea ce fac. Gândul că voi muri mă urmărea, simțeam o presiune in capul meu și mă agitam mișcându-mi mâinile în neștire. Vorbeam singur  așa încât unul dintre noi m-a sesizat "mai taci bă din gură." Ce să-i răspund ?? Eram fricos. Mă temeam de veștile pe care le știam că s-ar putea să ne arunce peste bord, s-a întâmplat și ma temeam. Dar cui să-i spun? Mă ascundeam de gandul că Tata m-ar fi auzit și ajutat! Ştiam că nu merit și totuși m-am aruncat în necunoscut! 

Prietenii nostri au venit, ne-au spus că au deschis mai multe containere, dintre care unele au produși chimici, altele au produse din piele (îmbrăcăminte), iar unul e cu planetare de mașini și altul e cu motoare electrice în cutii de lemn. După anumite discuții ne-am separat în două grupe, una de 7 inși și alta de 3. Eu, fratele meu și un băiat Cătălin ne-am strîns în șir și ne-am pornit spre cheile portului departe de locul unde se numea Calambrone. Îmi amintesc cu greu și simt o răceală după cap și acum gândindu-mă la acel drum, printre pitroaie uriașe, udate de apă mării sărată, alunecând de multe ori în apă, cu bagajul greu în spate, tremurînd și gemând sub loviturile vîntului. Eram istovit iar băieții strigau "grăbiți-vă, nu stați pe loc, până înspre zori, trebuie să intrăm în containere." Săream peste pietre, mușchii de la picioare nu-i mai simțeam. Mă împingeam cu speranța .... Tot acel drum a fost de la orele 12 noaptea până pe la 4.30 dimineața. Eram deja in chei, foarte aproape de vasele uriașe, iar lumina portului era orbitoare.

Eram deja în port, la periferia lui, urcasem digul pietruit, stâncos și trecusem strada. Parcă eram hărțuiți. Goniți de frică, spaimă, nu vorbeam nimic, nici unul. Urmam calea Camaradului nostru. Ajunsesem într-un mic șanț doar o țeavă în lungul lui ne-a împiedecat săritura în el. Unul câte unul am poposit acolo. Vedeam containerele clădite în etaje înalte, era o lumină mare, mă simțeam urmărit de reflectoarele focalizate pe noi, pe mine ... mi-era frică. Dar ascultam comanda. Doi câte doi au fost duși către containere și printre ele până la acele deschise deja. Eu, cu un băiat Cornel din Petroșani, rămăsesem la urmă. Lăsasem bagajul meu pe marginea șanțului, aveam in el toate uneltele era așa de greu. Îl priveam cu gândul că voi fugi în curând cu el înspre containere ... așteptam! 

Era zgomot mare acolo. Macaralele Portului încărcau si descarcau de zor când deodată un sunet asurzitor de sirenă ne-a ridicat tensiunea iar inima bătea cu putere. Fratele lui Cornel venea înspre noi fugind și strigând "ascundeți-vă! M-au văzut printre containere! Ascundeți-văăăăă!  A sosit la noi. A sărit șanțul și s-a lungit de-a lungul țevii. Nu am avut timp decât să-mi plec capul în jos, rămânând într-o poziție de cățel, eu și băiatul de lângă mine ... Mașina poliției a tras la marginea șanțului, bagajele rămânând de partea dreaptă a mașinii. A coborât un poliţist scoțându-și arma, pistol mitralieră, și cu un reflector mobil strigând în italiană "iesci fuori imbecile, ti ho visto" ne lumina de zor cu reflectorul. Înjura și blestema dar fără să tragă sau să vină la noi. Petrecusem vreo 3-5 minute sub amenințarea cu arma și în cele din urmă, polițistul, a intrat în mașină, a dat înapoi și a luat spre directia ieșirii din port. 

Când am fost siguri că a plecat, ne-am luat bagajele și fuga spre containere. Ceaușilă era gata să pună sigiliul pe container. Când am sosit, am găsit pe fratele meu Marius plângând pentru că a crezut că m-a prins. Dar n-a fost așa. 

Eram ud de apa sărată a mării, zdruncinat de teamă și ma aruncasem pe lăzile de lemn proaspăt cu miros de rășină autentică. Băiatul pusese înapoi sigiliul și plecase. Au început câinii să latre. Sirenele se auzeau! Îmi imaginam agitația de afară. Eram deja înăuntru dar oricând puteam fi scoși afară. Se puteau folosi dispozitivele de detectare a CO2 însă în acea dimineață timpurie de miercuri eu n-am mai știut nimic. Am adormit pe lemnele verzi încât căldura zilei și tabla fierbinte a containerului mi-au uscat hainele de pe mine. M-am trezit scurt, m-am întors pe altă parte și am adormit din nou. Eram 3 oameni in cutia neagra metalică iar nimeni nu bănuia că suntem ființe vii acolo cu gând de evadare. 

Evadam înspre necunoscut, înspre America. Așa a trecut ziua de miercuri. Somn, mâncat puțin și iar somn. După calculele noastre, joi trebuia vaporul să plece spre Canada și asteptam următorul pas. Containerul să fie pus pe vas. Bineînțeles, s-a întâmplat joi dimineața la orele 5.00, un gol în stomac m-a lovit cand am simțit cum containerul se ridică în sus. M-am prins de lemnele cutiilor care nu umpleau containerul mai mult de jumătate. Inima mea a simțit o mare bucurie! O bucurie pe care n-o pot descrie aici fiindcă știam că dacă nu plecam atunci riscam 2 săptămâni în port, iar plecarea noastră ar fi fost imposibilă. Am simțit și cand ne-a pus pe vas, pe punte și am simțit și cand alt container a fost trântit peste al nostru. Doar zgomote de metale care te făceau să te simți într-o peșteră cu sunete stridente .... și iată că ajunsesem pe vas, pe punte. 

Pe la 13.00, joi, sunetul plecarii s-a dat iar noi, ne bucuram de mișcarea vasului pe mare. Fiecare mișcare ne tresărea. Eram curioși de pasul următor. Când a venit noaptea, ființa mea a fost pusă la o mare încercare. A fost furtună pe Marea Mediteraneana. Amețeală și o stare de vomă ... Închis in cutia de metal. Credeam că vasul se scufundă cu noi. Se înclina așa de mult incît ma rostogoleam până acolo că mă loveam de pereții containerului. 

Am început să strig după ajutor la Dumnezeu. Nu pricepeam zgomotul asurzitor al metalelor ... nici filmele de groază n-ar putea creea asemenea sunete. Ne prinsesem de mâini și ne țineam unul de altul. Eram disperat! Nu înţelegeam de ce vasul se înclină așa de mult. Îmi era frică că se rostogoleste și loviturile valurilor in peretele containerului îmi zdruncinau creierii. Eram disperat! Simțeam cum legăturile morții mă înfășuraseră. Nu am mai crezut că voi vedea lumina zilei vreodată! M-am îngrozit așa de rău încât am regretat că m-am născut pe pământ.

Târziu spre dimineață marea s-a mai potolit. Nu știu cum a trecut! Eram amețit! Suferisem răul de mare și îmi amintesc vag că adormisem. Toate au început să fie normale așa că începusem să ne acomodăm cu noua noastră reședință. Nimic deosebit de vineri dimineață până duminică dimineța cand vaporul nostru se oprise în portul Cadiz, Spania pentru descărcat și încărcat. 

Îmi amintesc bine acea călduroasă zi de octombrie. A fost ziua unui nou examen ... căldura! Vaporul s-a întors cu peretele nordic la sud astfel încât una dintre partile metalice a stat în bătaia soarelui. Era în jurul orelor 9.00 duminică dimineața. Ușor, ușor tabla containerului a început să ardă. Îmi amintesc cum m-am retras spre partea mai puțin încălzită, sperând că nu mă voi deshidrata. Ne-am dezbrăcat la chiloți și ne-am pornit micile ventilatoare pe baterie dar acestea păreau jucării în fața cuptorului în care am intrat. Fiecare minut măsura o temperatură și mai ridicată. Îmi amintesc că-mi stergeam transpirația de pe piele în ideea să văd căt de repede apare o alta. Mi-am băgat nasul între scândurele cutiilor de lemn, sperând că aerul e mai rece. Am început să plâng pe furiș așa încît fratele meu să nu mă audă. Am strigat către Dumnezeu ca niciodata până atunci. Inima îmi slăbise și trupul se sufoca. Eram într-o saună toridă dar gândul că voi muri mă urmărea într-una. Apa era milimetric calculată dar totuși aici, in Spania, am tras de ea cât am putut cu toate că setea era groaznică. 

O zi și o noapte am scurtat din timpul șederii în container, numai prin faptul că ne-am băut apa aici, în aceste ore de criză. Nu exagerez, mă ardea pielea pe mine, simțeam că mă sufoc. Era groaznic! O presiune in cap imi sufoca ochii și urechile, un ecou ciudat auzeam în urechi, voci ciudate bolboroseau ciudățenii, mă zvărcoleam într-una și încercam să comunic mereu cu ceilalți doi. Cătalin își turnase apă in cap, eu îmi udam doar buzele iar Marius se mișca pe burtă dintr-un colț în altul. Timpul trecea greu ... aveam ceasurile la noi și în fiecare zi ni le dădeam înapoi cu o oră. Se făcuse 12, 13.00 și în sfârșit ... vaporul a început să se miște puțintel. Şi mai mult ... și mai mult până a ieșit din chei. Temperatura scăzuse, am început să-mi revin. Scăzuse temperatura corpului meu și simteam că respir normal. Am mulțumit Domnului, i-am mulțumit în lacrimi că nu ne-a lasat să ne uscăm acolo in acea cutie de metal. Vaporul plecase, era in larg, auzeam tot mai greu zgomotele portului și a macaralelor. Speranța ne revenise! Ne bucuram de orice mila pe care vaporul o făcea. Şi acum îmi amintesc glasul fratelui meu care șoptea de bucurie "Giuseppe vaporul a plecat." Şi eu îi răspundeam "da, a plecat ... oare ajungem ???" Era duminică după amiaza ...

Ne petreceam timpul în container ca fiind casa noastră temporară. Aveam mâncare, apă-calculată, dulciuri. Şi pe lângă toate astea, aveam frica, frica de a nu fi prinși. Nu vorbeam tare, mai mult în șoaptă și ascultam muzică la căști. Mi-a cântat într-una Nicu Wagner si Richard Clayderman ... și o altă casetă în limba italiană, cu melodia preferată Lisa da gli ochi blu. Din ce îmi amintesc acum, din nou calculam minutele, orele, timpul ... și dădeam ceasul cu o oră înapoi. 

Totul bine și frumos când deodată vaporul trage la mal. Printr-o scobitură ruginită puteam vedea afară și zărisem tărmul. Nu pricepeam, am bănuit că avea să oprească undeva în Lisabona în port și așa a și fost. Mi-a fost frică de o altă căldură, dar nu a mai fost. A stat vreo două ore și a plecat. Trăisem o bucurie mare că nu a stat mult. Era seara, îmi amintesc că nopțile devenise reci, reci de tot. Eram deja pe drumul fără întoarcere, Dar acum chiar plecasem pe Atlantic. Frigul nopții, ca și căldura, îmi creau mari probleme. Nu-mi mai simțeam genunchii. Ştiam că am un început de reumatism, dar in acea cutie de metal, l-am simțit din plin. Eram doar in blugi și o geacă pe mine, nu aveam pături sau plapume, nu aveam cojoace sau aeroterme ... eram pur și simplu pe apele oceanului în frigider. Ziua era călduț, dar noaptea, era un cancer de frig. Îmi frecam mâinile, puneam spirt medicinal și iar mi le frecam. După ce simțeam puțină căldură mi le atașam genunchilor ...din nou un chin. Mă întrebam dacă nu îngheț până ne vom preda echipajului de pe vas. Dar comenzile au fost clare, nu înainte de 8 zile și opt nopți, așa încât să fim deja în apele internaționale...   

Psihologic eram nedumerit și plin de frică. Eram pierdut în deznădejde. Pasul final era predarea la echipaj. Din istoriile anterioare aflasem că alți români au fost aruncați de pe bord în ocean ... Cum să mă exprim ... trăiam groaza necunoscutului... Memoria îmi circula încet. Doar din când în când gândul la soție și copil îmi genereau lacrimi ... mă gândeam că nu o să-i mai văd niciodată, i-am lăsat ai nimănui ... Îmi făceam procese de conștiință și nu aveam pace. Da, nu aveam pace! Şi asta o spun sincer. Nu aveam pace deloc! Până când am deschis BIBLIA! Oh! Ce deștept am fost.  Când îmi amintesc ... S-a deschis la Deuteronom 8. L-am citit la lumina lanternei ... rar și cu de amănuntul. Şi, acolo, Dumnezeu mi-a vorbit. I-am dat un ghiont fratelui meu. L-am trezit și i-am zis: "Mariusică iată ce vorbește Domnul! Şi i-am citit capitolul ... De atunci încolo inima mea a căpătat PACEEEEE! ȘI ERAM FERICIT. Am crezut pe Domnul și am căpătat Pace. NU mi-a mai fost frică de echipaj și nici de moarte. Am crezut din toată inima mea că Domnul ne va însoți spre Canada.

E 07 octombrie 1999. O zi înourată, rece, de toamnă și rece în apele sărate ale Oceanului Atlantic. Undeva pe la jumătatea distanței Lisabona-Montreal. O zi în care decizia de a ieși afară din container prindea contur. Apa potabilă din bidoanele noastre de plastic nu mai era, o băusem toată, necesitățile noastre fiziologice umpluseră bidoanele înapoi și sacii erau bine strânși la gât. Ne pregăteam pentru momentele spargerii containerului. Am venit cu idei, apoi şi Marius și Cătălin. Decisesem să folosim cordless drill cu o freză metalică de a tăia parte peretelui, partea nordică. Era pe la orele 9.00 dimineața iar bateriile încă funcționau după 8 zile si 8 nopți de nefolosință. Am tăiat ... un zgomot asurzitor a umplut camera noastră. Scârțâitul metalului tăiat mă zgârâia pe creier ... dar tăiam cu încredere. Speram să fac destul loc pentru pânzele noastre de bomfaier. Regretul a fost imens că nu vedeam puntea ... nu intelegeam de ce n-o văd. ....era normal, că peretele vasului corespundea cu peretele containerului în linie ... Offf, ce să facem? În dreptul ușilor se vedea bordul de comanda ... Un pic, un pic mă clătinasem în credința mea. Totuși ne-am hotărât să tăiem propiu-zis ușa. Da, chiar ușa am inceput s-o tăiem! Găuri întâi și apoi cu pânzele. Îmi amintesc cît de repede oboseam. Nici vlagă, nici putere, nici prea mult curaj ... M-a înlocuit Marius și apoi Cătălin până ce am terminat 3 linii. Sus și lateralele iar apoi am împins bucata rămasă afară. 

Când am văzut la ce înălțime sunt m-a apucat amețeala. Dar o voce de pe punte a strigat în românește "băieți, dați-vă jos, noi am ieșit deja!". Era unul din camarazii noștri din containerul celălalt. Am respirat ușurat. Cu o mare bucurie m-am ținut de ancorele de metal ale containerului și am coborât jos ca pe frângâie. Eram deja jos, imi tremurau picioarele și țopăiam de frig. Wooow, ce frig am tras! Îngrozitor. Am văzut fețele unora din echipaj. Se holbau la mine ca și cum eram cel mai mare dezertor sau criminal. Nu știam nimic engleza (doar HI and BYE) iar unul îmi făcuse semn cu mâna să rămân pe loc până ceilalți se vor coborâ. A venit și un ofițer, îmbrăcat autentic, și ne-a îndrumat spre camera Căpitanului. Tot ce posedam a rămas acolo în container, nu aveam nimic în mâini, urmam fără vorbe calea acelui Ofițer. Am intrat prin multe camere, holuri și pe scări urcam așteptând cu o oarecare teamă ce-o să facă cu noi. În sfârșit am ajuns în camera Capitanului unde ceilalți prieteni de aventură erau acolo. Mă uitam în ochii lor, doream să înțeleg ceva, doar un gest prin care să fiu sigur că din discuțiile lor anterioare totul e OK. Nimic. Tăcere. 

Căpitanul s-a uitat la noi și ne-a întrebat, în engleză, dacă unul din noi vorbește această limbă. La care Marius a răspuns în engleză "Sir, I speak english". Ah, am văzut un zâmbet pe fața Căpitanului de origine Indian. Şi emoțiile m-au părăsit. Parcă simțeam că acest OM este Bun, șimțeam că o să ne ajute să ajungem in Canada. Acesta a fost simțământul meu atunci și așa a fost. 

A urmat o percheziție de clasă și întrebări de tot felul."Cine suntem? Ce naționalitate avem? De unde venim? Pe unde ne-am urcat in vapor? Cum am intrat in container? De unde am intrat? Ce am mîncat acolo? Ce arme sau droguri avem? Unde vrem să ajungem? Ce-o să facem în Montreal? Dacă avem documente la noi sau nu. Dacă avem cazier la poliție în țara de unde am plecat. Ce am făcut în Italia? Dacă avem familii. Dacă avem copii, dacă suntem monitorizați de Interpol, dacă ... dacă ... că mă săturasem. 

După câteva ore bune de întrebări și discuții care au fost înregistrate în ascuns, ni s-au dat niște foi albe pe care să scriem motivul fugii noastre. Știam că au nevoie de toate informațiile noastre, erau resposabili de emigrarea noastră așa că nu mi-am bătut capul prea mult. Ceea ce a conchis interviul nostru a fost o replică a Căpitanului nostru "băieți, nu vă îngrijorați, sunteți cel de-al patrulea grup de români care a intrat în containerele de pe vasul nostru cu destinația Montreal, Canada". Ne-a pufnit râsul pe toți. Era un Om bun. Ne-a îmbărbătat cu încredere. 

După discuțiile noastre, ne-a arătat camerele unde vom dormi, pentru alte câteva zile până vom debarca la țărm, ne-a arătat bucătăria, am vazut locul de recreere, un club cu mese de biliard (numai că nu puteai să joci din cauza inclinației vasului), tablele de șah, sala motoarelor, cala vaporului, puntea (am priceput de ce n-o vedeam eu mai înainte) și tot vaporul. Ne-a condiționat cu ultima zi, trebuia să fim închiși în camere, încuiați la apariția Poliției de frontieră Canadiene. Am fost liberi pe vas. Ne dădeau mâncare de 3 ori pe zi (cam mult orez pentru că echipajul ere Malayezian), aveam băuturi răcoritoare (nu mergeau la frigul de acolo) și în camera unde am dormit eu și fratele meu erau paturi mici și suprapuse. 

Intr-una din diminețile ce au urmat, am deschis sertarul unuia din dulapurile camerei și am fost surprins de ce am citit: numele unui român care în urma cu ceva ani, în 1994, a călătorit în aceleași condiții. Am zâmbit frumos. O duceam bine pe vas. Acolo am întâlnit un tinerel malayezian, de vreo 20 ani, care era creștin şi care fugea seara la noi și își împărtășea crezul. L-am binecuvântat pentru sinceritatea lui și drept cadou fratele meu i-a lăsat ceasul în Braile de la mâna lui (specific, fratele meu Marius în urma unui accident, la vârsta de cinci anișori și-a pierdut vederea la ochiul drept). Călătoria noastră își urma cursul spre destinația Montreal Canada. Zilnic, căpitanul vasului ne saluta respectuos cu un zâmbet sincer pe față și ne spunea "relaxaţi-vă, simțiți-vă ca la casele voastre" și ne aducea Coca-Cola. UN Domn, un OM care m-a umplut de încredere. L-am iubit. Cand îl vedeam, mă umpleam de bucuria reușitei, îmi însenina fața. Eram flâmând după bucurie. Trăisem mult în groază. Am fost destul de deznădăjduit iar acum bucuria mă contempla.... 

Ultimul episod în desfășurarea evenimentelor din acea vreme. 

Câteva zile au fost senine, soarele se întrezărea printre nori, vântul rece chiar cu nuanță de iarnă și miros de zăpadă mă lovea peste față. Mă pierdeam privind Orizontul. Era un necuprins Orizont. De jur-împrejur cât vedeam cu ochii numai apă, nimc altceva. Nici pescărușii care ne vizitau la țărm nu mai erau. Doar apă ... apă ... ! Meditațiile mele căutau răspuns dar nu aveam! Eram prea amețit de la răul de mare! Nu eram obișnuit cu legănatul pe apă. Adesori mă retrăgeam în spatele Vaporului acolo unde valurile și urma lui rămâneau pe ape. Stropii reci, sărați ai apei se odihneau pe obrajii mei. Eram deja pe vas. Mă uitam în urmă, mă vedeam cum alergam cu bagajele, cum am intrat în container, cum frica și necunoscutul nu-mi dădeau Pace. Acum ... erau trecute, eram deja pe Punte, eram safe (în siguranţă). Adeseori mă găndeam la Împărăția Apelor ... e mare, e imensă ... și rămâne nedescoperită ființei umane ... 

Au trecut acele ultime zile pe ape, am ajuns aproape de continent, îmi amintesc ce galerie am făcut afară cu toții strigând împreună ca revărsare a bucuriei omenști. Pământ, Pâmânt, Pământ ... unii dintre băieți au început să danseze. Chiar dansau pe punte. Mă bucuram de bucuria lor. Aruncau Coca-Cola în aer ... și exclamau cu putere ... am ajuns! ... Am ajuns! Ce emoții! Ce vis împlinit în nebuloasa sorții! Sincer, eram fericit! Plîngeam și speram, speram că și familia mea va veni la mine, speram că voi începe o viață diferită.

În portul Montreal-Quebec ne-au întimpinat Poliția de frontieră și ofițerii de la emigrări. Ne-au arestat, ne-au transportat în mașini cu gratii spre Office şi ne-au ținut inchiși 24 de ore. Ne-au creat anumite documente temporare, cărţi de identitate și ne-au cazat la YMCA în Montreal. Aici nu am locuit decat până în 03 noiembrie 1999, timp pe care l-am folosit pentru a doua evadare, fuga frauduloasă înspre California. Eram ilegali. Cum puteam să trecem frontiera spre State ???.Expediția noastră luase sfărșit. Eram cu piciorul pe pământ, pe un pământ străin! 

Vă mulțumesc că ați avut răbdare să citiți, cu respect Iosif Adamache!"

Un simplu Om, dar Rege-n Slava!

Aseara am fost la un eveniment muzical. Cei de la Sanctus Pro Deo au venit la Iasi pentru o seara de inchinare cu o cantata de Pasti. Nu a fost doar un mesaj de Pasti ci s-a plecat de la nastere pana dupa inviere.

Am cautat ceva clipuri cu ei pe youtube insa unele din ele au fost inregistrate dupa o boxa si ... se aude cum se aude de duba o boxa. Dupa ce am vazut clipurile mi-am zis ca ....tocmai am treaba. Dar, trebuia sa ma intalnesc cu niste prietene ce veneau cu ei asa ca m-am dus sa ma intalnesc cu ele si apoi sa mergem la concert. Aveam sa descopar ca ii stiu bine pe cativa dintre ei ... pe altii i-am cunoscut aseara.

A fost o lectie pentru mine sa nu ma iau dupa clipurile postate de unii care au avut intentia buna de a-i promova dar care din cauza calitatii slabe a inregistrarii le fac un mare defavor.

In seara asta canta la Bacau la Ateneu, maine sunt in Piatra Neamt si Targu Mures. Daca sunteti de acolo sau de prin zona ... nu ezitati sa mergeti sa cantati cu ei. Sunt frumosi, canta bine, cu pasiune, va provoaca sa cantati, sa va inchinati. Cei de la "butoane" sunt maestri desi sunt tineri si ... ati zice ca-s prea "verzi".

"Un Simplu Om, dar Rege-n Slavă, este un musical de paşte ce are ca temă centrală persoana lui Hristos şi lucrarea Lui mântuitoare. O lucrare muzicală ce ne invită să redescoperim dragostea lui Dumnezeu pentru oameni.

Un musical creat şi orchestrat de David T. Clydesdale, Robert Sterling şi Lari Goss, îmbrăcat în naraţiunea inspirată a lui Claire Cloninger şi Deborah Craig Claar.
Traducerea şi adaptarea: Daniel Lienerth.
Solişti : Anca Ungurean, Alina Toma, Cristina Hoble, Iudita Căuneac, Adina Iancu, Elize Draşovean, Roxana Sabo, Claudiu Daju, Sebastian Sabo şi Tiberiu Gândilă.
Narator : Mircea Vasilca

Dirijor : Daniel Lienerth."

Imagine de pe Facebook - Sanctus Pro Deo

Mai multe despre ei pe http://sanctusprodeo.ro/

in ziua aceea

"18 Se va-ntâmpla în ziua aceea că DOMNUL va şuiera muştelor de la izvoarele râurilor Egiptului şi albinelor din Asiria. 19 Ele vor veni şi se vor aşeza, toate, în vâlcelele abrupte, în crăpăturile stâncilor, pe toţi mărăcinii şi pe toate păşunile.

20 În ziua aceea Stăpânul va rade cu un brici împrumutat de dincolo de râu, cu împăratul Asiriei, capul, părul de pe picioare şi chiar barba. 

21 În ziua aceea un om va îngriji doar o juncă şi două oi, 22 dar, pentru că vor da lapte din belşug, el va avea smântână să mănânce; oricine va fi lăsat în ţară va mânca smântână şi miere.

23 În ziua aceea, în orice loc unde erau o mie de butuci de vie, preţuind o mie de şecheli de argint, vor fi doar mărăcini şi spini; 24 Oamenii vor intra acolo cu arcuri şi săgeţi, pentru că toată ţara va fi numai mărăcini şi spini.
25 În ce priveşte toate dealurile, care odinioară erau cultivate, nu vei mai merge pe acolo de frica mărăcinilor şi a spinilor; acestea vor fi păscute de vite şi călcate în picioare de oi." Isaia 7:18-25

Ahaz a refuzat sa creada ca Domnul are totul in control, a refuzat sa ceara un semn, a refuzat sa vrea sa vada vreun semn facut de Domnul. Numai ca Domnul vrea sa ii spuna lui Ahaz ce are de gand sa faca cu Iuda peste care el acum era rege. Vestile ce i le aduce Isaia ii produc mare suparare ... nimic din ce avea sa auda nu facea parte din planul sau. 

El voia sa rezolve diplomatic o alianta cu Israel si Siria ca sa nu fie invadati de Asirieni. Isaia ii spune ca Siria va fi capturata, Ierusalimul invadat si peste Iuda vor veni cei de care el acum incearca sa scape. Si nu numai atat. Durerea va fi si mai mare ... Domnul va suiera si tot felul de muste si albine vor invada tara manacand tot se poate.

Specialistii au studiat zona deltei fluviului Nil si spun ca acolo sunt niste muste mari, mai mari decat o albina... mai lungi si mai late. Insa nu marimea lor sperie ci multimea care va veni peste Iuda. Asiria era cunoscuta ca o zona unde se practica apicultura si Ahaz aude ca albinele vor veni "in pastorala"(sa culeaga polenul florilor)  in valcelele abrupte, crapaturile stancilor, pe toti maracinii si pe toate pasunile din Iuda.

Barbatilor evrei le era interzis sa isi rada parul capului si barba. Nu se discuta de epilare totala la barbati in acea vreme ... si in special la ei. Insa ii cuceresc asirienii cunoscuti pentru brutalitatea si marsavia cu care isi tratau popoarele inrobite si toti barbatii treceau pe la "barbier" ca sa isi faca "freza" si nu numai. "Barbierii" sau "stilistii" asirieni le radeau parul de pe cap, barba si de pe picioare ... Asta insemna dezonoare totala pentru barbatii evrei, mare jale in popor ... 

Ce inainte fusese cultivat va ajunge paragina, spinii si maracinii se vor simti ca la ei acasa, vor creste inundand viile si pasunile. Se va distruge totul. Nu vor mai exista crescatori de vite si fermieri ... vor avea cate doua oi si o junica - adica o vaca tanara. Insa chiar daca conditiile de viata vor fi foarte grele, animalele celor din Iuda vor da lapte si vor avea ce manca. 

Neascultarea, necredinta, deciziile luate fara sa Il consulti pe Cel ce are in mana toate lucrurile aduce consecinte mari, consecinte de care se "va bucura" si Ahaz ... A platit pe Tiglat Pileser sa il lase in pace si s-a trezit ca efectiv si-a platit barbierii cei mai de soi ai Asiriei.

Ce pot invata eu de la Ahaz? 

Ce lectie din istorie pot invata? 

Se spune ca oamenii nu invata niciodata din istorie si de asta ea se repeta. 

Eu ce sa invat de aici?

Cred ca exista Dumnezeu, ca El conduce universul vazut si nevazut, ca El tine viata mea in mana Lui si daca isi ia suflarea de viata inapoi, devin lut? 

Cred ca Isus este Fiul Lui Dumnezeu intrupat care a murit pentru pacatele mele ca jerfta perfecta aducand pacea intre mine si Dumnezeu Tatal?

Cred ca Duhul Sfant este in mine din momentul in care Il accept pe Isus ca Domn si Mantuitor al meu?

Cred ca doar prin Isus ajung la Dumnezeu Tatal in cer, in rai?

Am incredere in Dumnezeu ca Tata?

Il las sa fie Dumnezeu sau imi vad de viata dupa cum ma duce capul?

Daca fac dupa cum ma duce capul atunci de ce Il acuz de toate consecintele alegerilor facute de mine?

Nu cumva tratez relatia cu El ca si Ahaz? 

De ochii lumii cred insa imi fac planuri in care Dumnezeu nu are nici un loc?

Uit ca vine "ziua aceea"?

http://www.flickr.com/photos/kelreed93/4288478541/sizes/o/in/photostream/

Ziua independentei - Israel - 64 de ani!

Conform calendarului evreiesc, astazi, suntem in data de 5 Iyar 5772, se celebreaza Ziua independentei. Anul acesta se implinesc 64 de ani de la infiintarea statului Israel, de la semnarea declaratiei de independenta in 14 mai 1948 de catre primul ministru de atunci, David Ben-Gurion.

Despre infiintarea statului Israel citesc in Isaia 66:8 "Cine a mai auzit una ca asta?! Cine a mai văzut asemenea lucruri?! Se poate naşte oare o ţară într-o singură zi?! Se poate oare ca un neam să fie adus la viaţă aşa, într-o clipă?! Şi totuşi, abia au apucat-o durerile, că Sionul şi-a şi născut fiii. " Isaia a scris asta cu 700 de ani inainte de Isus si profetia s-a implinit in 14 mai 1948 dupa Isus.

Emanuel

"13 Atunci Isaia a zis:
– Ascultă dar, casă a lui David! Nu vă ajunge că încercaţi răbdarea oamenilor? O veţi încerca şi pe a Dumnezeului meu?

14 De aceea Însuşi Stăpânul vă va da un semn. 

Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi îi va pune numele Emanuel. 

15 El va mânca smântână şi miere până va şti cum să respingă răul şi să aleagă binele. 

16 Dar, înainte de a şti copilul cum să respingă răul şi să aleagă binele, ţara celor doi regi de care te temi va fi pustiită. 17 DOMNUL va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa ta vremuri cum n-au mai fost din perioada când Efraim s-a despărţit de Iuda – El îl va aduce pe împăratul Asiriei." Isaia 7:13-17

Am vazut ca Ahaz a refuzat sa creada in Dumnezeul Lui Israel (Israel si Iuda). Mai mult de atat, a refuzat sa vada un semn supranatural dat de Dumnezeu. A refuzat sa creada ca Dumnezeu are un plan cu poporul Sau si ca omul, nu poate prin diplomatie, siretenie sa duca istoria poporului mai departe. 

Pot sa vad aici cum Isaia nu mai vorbeste doar cu Ahaz, doar cu reprezentantul Casei lui David ci cu toata Casa lui David. Ahaz a refuzat sa Il vada pe Dumnezeu lucrand insa acum Isaia intreaba Casa lui David daca vrea sa incerce rabdarea Dumnezeului lui personal ... Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov nu mai era si a lui Ahaz in discutia asta ... era a lui Isaia doar. Dar, desi Ahaz a vrut sa isi puna dopuri in urechi, masca pe ochi, sa isi blocheze simturile ca sa nu stie de Dumnezeu asta nu inseamna ca Dumnezeu se supara si isi lasa poporul pe mana lui Ahaz. 

Versetul 14 este contestat de cei ce nu vor, de cei ce au ales sa nu creada ca Dumnezeu poate lucra, ca are un plan. Sunt destule discutii si despicari ale firului in patru si iar patru si tot asa ... despre termenul fecioara. Ce varsta avea? Era virgina? Era copila - adolescenta? Statea cu parintii? Era de varsta maritisului? 

Vreau sa nu uit cui i se spune profetia asta. Ii este comunicata unui rege ce a refuzat sa creada. I s-a facut oferta sa ceara un semn supranatural si a refuzat-o. Ce mare filosofie ar fi fost sa spuna ca nevasta lui X sau Y va avea un copil? E vorba de o fata necasatorita care va avea un copil. Insa ... tinand cont ca suntem in secolul in care nevoile fizice si emotionale nu mai tin cont de varsta, principii, standarde ... sunt destui copii nascuti de fete necasatorite. Supranaturalul de aici e faptul ca fata asta era virgina, nu avusese relatii sexuale cu nici un barbat. Ea va naste un copil. Va naste un copil fara sa aibe relatii sexuale cu un barbat, fara sa i se faca inseminare, fara nici un amestec al omului. Acest verset este unul profetic cu implinire in Isus, Emanuel, Yeshua Ha Mashiach, Christos (Isus Christos si Yeshua Ha Mashiach inseamna Isus Mantuitorul scris odata in greceste si o data in evreieste). 

Dar ... de ce i se spune lui Ahaz despre acest semn atata vreme cat Isus, Emanuel - Dumnezeu este cu noi, se va naste peste 700 de ani? Ahaz va fi praf si pulberi ... un amanunt pe scena istoriei. Ma intorc si recitesc versetul 13 prima parte "– Ascultă dar, casă a lui David!". Profetia ii este spusa Casei lui David, semintiei lui Avraam, Isaac si Iacov, poporului Israel, poporului Domnului nu lui Ahaz personal. Si ca sa vada Ahaz ca asa se va intampla urmeaza versetul 15 si 16 "15 El va mânca smântână şi miere până va şti cum să respingă răul şi să aleagă binele. 16 Dar, înainte de a şti copilul cum să respingă răul şi să aleagă binele, ţara celor doi regi de care te temi va fi pustiită. 17 DOMNUL va aduce peste tine, peste poporul tău şi peste casa ta vremuri cum n-au mai fost din perioada când Efraim s-a despărţit de Iuda – El îl va aduce pe împăratul Asiriei.". 

Profetia asta i-a fost spusa lui Ahaz de catre Isaia in anul 734 B.C (aproximativ) si in anul 732 B.C Tiglath - Pileser a capturat Damascul (capitala Siriei) si a invadat Israelul. Capitolul 7 incepe asa "În perioada când Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Uzia, era rege peste Iuda, Reţin, regele Aramului, împreună cu Pekah, fiul lui Remalia şi rege peste Israel, au asediat Ierusalimul, dar n-au reuşit să-l cucerească. 2 Când casa lui David a aflat că Aram s-a aliat cu Efraim, inima lui Ahaz şi a poporului său a început să tremure aşa cum tremură copacii din pădure din pricina vântului. " 

Pana la doi un copil invata ce e bine si rau, unde sa puna mana si unde "frige". Versetul 16 este implinirea ce o va vedea Ahaz "Dar, înainte de a şti copilul cum să respingă răul şi să aleagă binele, ţara celor doi regi de care te temi va fi pustiită." Dupa doi ani, ce a spus Isaia se ve implini, Ahaz va vedea asta. Va vedea ca Domnul are in control totul, ca planul Lui functioneaza, ca nu ii scapa nimic, ca poporul e al Lui, ca indiferent de credinta sau necredinta regelui, Domnul isi duce planul la indeplinire. 

Vaa'ni (And as for me,)

B'chasd'cho batajti; (I have trusted in your goodness;)

yaguel libi bishu'ateja. (my heart rejoices in your salvation.)

Ashira HaShem ki gamal'alay. (I will sing to HaShem it has helped me generously.)

nu, nu, nu ...

"10 DOMNUL i-a vorbit lui Ahaz din nou:
11 – Cere-I DOMNULUI, Dumnezeul tău, un semn, fie acesta în adâncimile Locuinţei Morţilor, fie în înălţimile cerului.
12 Dar Ahaz a răspuns: 

– Nu voi cere! Nu-L voi pune la încercare pe DOMNUL!"

Gasesc printre noi oameni credinciosi, care nu stiu ce cred, care pozeaza ca cred, care nu cred, care nu vor sa creada in Dumnezeu. Daca ma uit mai atent la Ahaz pot sa vad ca el era dintre cei credinciosi insa in nici un caz credincios Lui Dumnezeu, ci lui Baal si Aşerelor. Ca si spita de neam, era din linia davidica, era in locul potrivit, cv-ul ii era corect, bine pus la punct. 

Isaia stia ce soi de om este Ahaz. Stia cui i se inchina desi participa la toate ritualurile mozaice ... si participa pentru ca  asa cerea legea. Stia ca Ahaz stie si teologie mozaica ... trebuia sa o stie. Dar, nu credea nimic din ceea ce stia. 

Acum, cand analiza rezervoarele de apa, facea planuri strategice, diplomatice. Insa ii tremura maduva in oase, credinta lui fondata pe nimic il ajuta enorm in tremuratul inimii ... Dar, el nu voia sa creada in Yahwe, in Dumnezeul Lui Avraam, Isaac si Iacov. Clar ca stia in Numele cui vine Isaia insa Ahaz isi facuse planuri diplomatice. Le ticluise multe vreme, le perfectase ... nu avea rost sa vina Isaia, pe deasupra mai vine si cu fi-su.

Solutiile pentru viata nu se gasesc in diplomatie. Am viata pentru ca Tata mi-a dat-o. Daca uit asta sunt la fel ca si Ahaz, caut solutii unde nu se gasesc. Prefer sa ma uit la Tata si atunci intru in prezenta Sa, pot sa vad problemele prin ochii Lui (nu intotdeauna reusesc ... insa de multe ori datele "problemelor" se schimba). La El gasesc solutia perfecta si recunosc, de multe ori problema, "furtuna" sunt eu si intru in proces de schimbare.

Ahaz nu vrea sa se uite la Dumnezeul lui Israel, la Dumnezeul tarii pe care el o reprezinta. Efectiv nu vrea. Am gasit o "vorba" care il descrie mai bine pe Ahaz "atunci când ne lipseşte voinţa de a vedea lucrurile aşa cum sunt, nu mai e nimic atat de misterioas ca evident". El decisese sa nu creada pana nu vede si Isaia este trimis la El cu un mesaj din partea Domnului, cu oferta de a-i da un semn ca sa vada ca Dumnezeul Lui Israel e Viu, face minuni. Insa Ahaz pe langa ca a decis sa nu creada, a mai decis ceva ...sa nu vrea sa vada nici un semn. Nu vrea sa creada, nu vrea sa vada ... 

Sunt frapata de rabdarea cu care Il trateaza Domnul. Dincolo de rabdare, e har, indurare ... ii acorda timp, ii acorda sanse si ... nimic. Domnul e dispus sa faca semne pe cer, in mare, pe pamant, sub pamant pentru el. Deja Ahaz stia ca totul e evident, totul e o coincidenta, poate demonstra stiintific, fizic, chimic  orice ... Pentru el nu mai era nimic supranatural ... Si Domnul il provoaca sa ceara un semn supranatural. Vrea sa il puna pe Ahaz in dilema, sa il provoace sa gandeasca dincolo de cat ii erau gardurile. Raspunsul lui Ahaz a fost scurt. "Nu, nu voi cere un semn."

Raspunsul lui e ca a unui absolvent de teologie care a fost la toate cursurile de hermeneutica (interpretare a Bibliei) si are curajul de a-i raspunde Lui Dumnezeu cam asa: "Ai uitat cumva una din interdictiile Tale?". No, eu vreau sa Ti-o reamintesc "Să nu-L ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, aşa cum L-aţi ispitit la Masa." Deuteronom 6:16. Mai mult de atat, stiu ca Scriptura se interpreteaza cu Scriptura, reactia lui Ahaz e un fel de acuzatie la adresa Lui Dumnezeu ca nu isi mai intelege propriul Cuvant revelat. 

"Atunci când ne lipseşte voinţa de a vedea lucrurile aşa cum sunt, nu mai e nimic atat de misterioas ca evident." Refuza sa creada, sa vada, are mare incredere in el, in ceea ce stie, vrea, poate, se crede bun in diplomatie, pune mare pret pe ea ... Nu vrea sa creada fara sa vada si nu vrea sa vada ceea ce i se arata.

http://www.flickr.com/photos/cooligraphy/3237296556/sizes/z/in/photostream/

barele de la perdea

O femeie recent divortata isi petrecu prima zi impachetandu-si lucrurile in cutii si valize. A doua zi, a venit un camion si a incarcat totul, inclusiv mobila. A treia zi, s-a asezat pe jos, in sufrageria goala, a pus muzica in surdina, a asezat doua luminari, doua kilograme de creveti, o farfurie de icre si o sticla de vin alb pus la gheata.
Cand a terminat de mancat, a demontat toate barele de la perdelele din fiecare camera, le-a scos capacele laterale, a indesat inauntru icrele si crevetii care ii ramasesera, a pus capacele la loc si a asezat din nou barele la geamuri.

Reintors, fostul sot s-a mutat cu amanta si cu noua lui mobila. La inceput, totul a fost perfect. Insa, in curand, incet, incet, casa a inceput sa puta. Au incercat de toate: au facut curatenie, au aerisit, au revizuit gurile de ventilatie pentru eventualitatea ca s-ar pute gasi soareci morti inauntru, au spalat covoarele... In fiecare coltisor de casa au pus deodorante electrice, au golit zeci de butelii de spray. Au cheltui o gramada de bani sa schimbe, dar nimic nu functiona.

Nimeni nu le mai venea in vizita, angajatii refuzau sa lucreze, pana si fata care facea curatenie in casa i-a abandonat. Disperati, fostul sot si amanta, au hotarit sa se mute. 

Dupa o luna, inca nu gasisera pe nimeni dispus sa cumpere casa. Cei de la agentiile imobiliare nici nu mai raspundeau la telefon. In final au cumparat o casa noua.

Intr-o zi, fosta sotie il suna ca sa stabileasca detaliile divortului si, in treacat, il intreaba cum o mai duce. El raspunde ca vinde casa, fara insa sa-i dea vreo explicatie. Ea il asculta calma, apoi ii zice ca o sa vorbeasca cu avocatul, sa vada cum ar putea face sa cumpere ea casa. Presupunand ca n-are nici o idee despre adevaratul motiv pentru care o vinde, barbatul ii propune a zecea parte din pretul real al locuintei, ca sa scape cat mai repede. Femeia accepta si, in citeva ore, avocatul ii aduce actele la semnat.

O saptamina mai tarziu, barbatul si amanta se oprira la poarta casei, observand surazatori cum muncitorii le impachetau lucrurile si le urcau in camion. 

Totul.

Inclusiv barele de la perdele...

(Poveste adevarata) - preluata de pe internet

un semn ...

"10 DOMNUL i-a vorbit lui Ahaz din nou:
11 – Cere-I DOMNULUI, Dumnezeul tău, un semn, fie acesta în adâncimile Locuinţei Morţilor, fie în înălţimile cerului.
12 Dar Ahaz a răspuns:
– Nu voi cere! Nu-L voi pune la încercare pe DOMNUL! " Isaia 7:10-12

"Să nu-L ispitiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, aşa cum L-aţi ispitit la Masa. " Deuteronomul 6:16
"M-au pus la încercare" Psalmul 95:7-9
"un semn" Matei 16:4
"...un semn? " Marcu 8:12
"...un semn" Luca 11:29
"..." Judecatorii 36-40

"– Care va fi semnul " 2 Regi 20: 8-11

"Puneţi-Mă astfel la încercare" Maleahi 3:10

Ahaz stia de Domnul insa nu stia cine este Domnul. Stia din cuvantul Domnului insa nu il credea. Apoi, avea el planurile lui care dupa cat se pare nu prea se pliau cu ale Domnului si ... de ce sa ceara un semn? De ce sa ii incurce Domnul planurile? Oricum nu credea in Domnul ... A vrut sa isi justifice lipsa de ascultare si de credinta prin aceasta pioasa replica. 

Profetul Isaia merge la Ahaz, ii stia necredinta, stia ca ii tremura inima in el din cauza aliantei dintre Siria sau Aram si Israel. Vine Isaia cu un mesaj din partea Domnului Dumnezeului lui Avraam, Isaac si Iacov la el si apoi il provoaca sa ii ceara un semn Domnului ca sa vada ca Domnul lucreaza, face minuni, implineste ceea ce spune. Numai ca Ahaz se da pios, religios ... insa joaca teatru ieftin.

De ce sa ceri un semn? 

Cand sa ceri un semn?

E bine sa ceri un semn?

Cine poate sa ceara un semn?

Ce semn sa cer?

Daca primesti, se intampla ceea ce ai cerut si crezi ca e simpla coincidenta, asta nu e necredinta?

Sunt intrebari pe care eu le-am framantat, analizat ... mi-a fost teama sa cer un semn pentru ca mereu mi s-a spus ca daca il cer, voi ispiti pe Domnul si El ma va pedepsi. Invitatia de aici din Isaia si apoi cea din Maleahi contrazicea ceea ce auzeam.

Inca meditez la invitatia Domnului din textul de aici, la oferta de neimaginat care i-o face lui Ahaz: "Cere-I DOMNULUI, Dumnezeul tău, un semn, fie acesta în adâncimile Locuinţei Morţilor, fie în înălţimile cerului." 

adu-ţi degetul aici!

"Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Didimus“(Geaman), nu era cu ei când a venit Isus. 25 Ceilalţi ucenici i-au zis: 

– L-am văzut pe Domnul! 

Dar el le-a zis: 

– Dacă nu văd semnul cuielor în mâinile Lui, dacă nu pun degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu pun mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!
26 După opt zile, ucenicii erau din nou înăuntru, iar Toma era cu ei. Pe când uşile erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: 

„Pace vouă!“
27 Apoi i-a zis lui Toma: 

– Adu-ţi degetul aici şi priveşte-Mi mâinile! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios!
28 Toma I-a răspuns: 

– Domnul meu şi Dumnezeul meu!
29 Isus i-a zis: 

– Ai crezut pentru că M-ai văzut? Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut!" Ioan 20:24-29

Imi place de Toma. Ma regasesc in el, in modul cum pune la indoiala, vrea sa vada, vrea sa fie el sigur si apoi va crede. Insa ma topeste modul Lui Isus de a-l trata pe Toma. 

Toma se pare ca avea treaba in duminica invierii. Nu a fost cu ucenicii cand Isus li s-a aratat. Se intalneste cu ei si afla ca li s-a aratat Isus. Cred ca povestea ultimelor zile l-a afectat foarte tare pe Toma de reactioneaza asa. A vazut ca Iuda e cel ce L-a vandut.

Posibil sa fi vazut cum Petru se leapada.

El insusi a stat ascuns.

I-a vazut pe ceilalti disparand in noapte ...

Un soi de neincredere a pus stapanire pe el desi ii stia de mai bine de trei ani. Fusesera impreuna cu Isus, ascultasera aceleasi cuvinte, vazusera minunile ... mancasera din painea si pestii inmultiti. Si nu numai o singura data ...

Acum voia sa vada el, sa atinga ranile, sa auda vocea, sa simta prezenta fizica a Lui Isus ca sa creada. 

Isus vine in mijlocul lor, usile erau incuiate, nu bate nimeni la usa, nu descuie nimeni usa, nu e deschis nici un geam, nu sparge / rupe nimeni unul si dintr-odata aude o voce cunoscuta "Pace voua!". Se duce la Toma si ii spune: "– Adu-ţi degetul aici şi priveşte-Mi mâinile! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea! Şi nu fi necredincios, ci credincios! " 

Toma sunt aici! Eu in carne si oase. Iti stiu indoielile, vad ca te lupti cu tine, cu sentimentele tale, cu parerile despre ceilalti, cu aparitiile ingerilor si vrei sa le conexezi cu mine insa Eu sunt Viu! Verifica! Pune degetul e mainile Mele, priveste-le. Pune mana aici unde coasta a fost strapunsa de sulita. Sunt Eu! Lasa neincrederea! Nu o lasa sa iti copleseasca mintea, inima, sufletul. Sunt Eu! Crede asta!

Toma e coplesit. Stia profetiile, stia ca Mesia va veni, fusese cu El trei ani de zile ... durerea si povestea ultimelor zile erau gata gata sa il dea peste cap. Dar acum e langa Isus. Acum crede ca El e Isus, e Mesia, E viu, e Cel asteptat, e Cel inviat, e Domnul lui si Dumnezeul lui. 

Nu cred ca raspunsul lui a fost a unuia indiferent caruia i s-a clarificat ceva. Cred ca s-a apucat de plans recunoscand ca Isus e Domn si Dumnezeu. Cred ca s-a rupt bariera neincrederii ce crestea vazand cu ochii. Cand Isus a pus punctul pe I spunandu-i sa nu fie necredincios ci credincios ... atunci a realizat si el unde se afla, atunci a stiut ca nimeni nu avea cum sa afle ce e in sufletul, mintea si inima lui.

Nu stiu daca a pus degetul pe cicatrici, nu stiu daca a atins coasta Lui Isus ...

Stiu insa ca acolo Toma primeste vindecarea de neincredere, primeste raspuns, primeste certitudinea faptului ca Scripturile s-au implinit la punct si virgula.

Fizic nu L-am vazut pe Isus, nu eram acolo, dar stiu prin credinta ca Isus e viu, ca El e Mesia, ca El a implinit legea nu a anulat-o, ca El e Calea, Adevarul si Viata. El e Cel ce a rupt lanturile necredintei din sufletul si inima mea atingandu-mi cu degetul Sau fiinta.

Duminica Tomei nu e o duminica ironica, una in care Toma e vorbit de rau, in care a ajuns de rasul lumii. In acea duminica Toma a vazut pe Isus viu insa L-a recunoscut ca Domn si Dumnezeu, i-a recunoscut dumnezeirea. A fost ziua cand i-a cazut valul de pe ochi si a vazut Lumina, Adevarul, Cuvantul ... 

http://www.flickr.com/photos/63223530@N05/5825488941/sizes/l/in/photostream/

printre vagabonzi ...

Intr-o perioada mai grea din viata mea l-am descoperit pe Brennan Manning. Prima carte a lui pe care am citit-o a fost Evanghelia Vagabonzilor si imi amintesc ca m-a socat titlul ... am gandit ca e vreunul cu imaginatie bogata care a scris o evanghelie si ca sa aiba vanzare i-a dat un asa titlul. Insa a trebuit sa-mi inghit gandurile amare si sa re-re-re-recitesc cartea, sa recunosc ca intru in categoria vagabonzilor si sa recunosc ce sunt. De atunci am citit mai multe din cartile lui, i-am cautat clipurile - din pacate putine - pe internet si sa imi doresc sa il vad pe omul asta ....

http://www.flickr.com/photos/thriveconf/2568495667/

Apoi Philip Yancey povesteste despre Brennan Manning foarte frumos si am cautat mai multe informatii despre el. Nu e o somitate in materie de nu stiu ce. Nu a fost nominalizat pentru Premiul Nobel, nu e cantaret, nu il egaleaza in faima de predicator pe Billy Graham, nu e politician ... insa a fost de cateva ori la centrul de dezalcolizare, a fost calugar franciscan, s-a implicat ca si bucatar (doar directorul ii stia adevarata identitate) intr-o puscarie, a dus apa oamenilor de undeva din munti ... a fost implicat in actiuni sociale mai putin solicitate de vedete.

Desi era calugar de muuulti ani, era robit de alcool si in clinica in care a fost internat ultima data s-a intalnit cu Isus si viata lui a capatat o alta turnura, un alt sens. Brennan vorbeste despre Isus altfel, dincolo de teorie, vorbe, idei, filosofie ...

Din cate stiu eu inca traieste, e batran si abia se mai misca insa are o voce care face cuvintele sa prinda viata, care ma provoaca sa vreau si eu sa am o relatie cu Isus, cu Isus care e Dragostea, Viata, Adevarul, Calea dincolo de cuvinte, teorie, traditie, imaginatia mea redusa sau bogata.

In una din cartile sale, Brennan vorbeste despre Rich Mullins - vestit cantaret de muzica worship - si despre faptul ca acesta desi isi terminase studiile muzicale si nu oricum si oriunde, renunta la faima si se duce intr-o rezervatie sa predea muzica copiilor mexicani. Traieste cu saracii, marginalizatii, nebagatii in seama prin corturi, rulote, imparte cu ei ce avea si in acelasi timp compune, scrie alte si alte melodii ... pana cand intr-un turneu are un accident de masina si pleaca ACASA.

A avut o formatie numita Ragamuffin Band cu oameni care s-au regasit in termenul de vagabond,  cu care a cantat, i-a invatat cum sa cante, au dat concerte, au fost in turnee

http://www.flickr.com/photos/kylepotter/1394747446/sizes/m/in/photostream/

Am gasit cateva clipuri in care el vorbeste despre relatia lui cu Isus, cine e Isus pentru el, ce e el prin Isus ...

Am gasit limba romana trei din cartile lui Brennan Manning editate la Editura Aquaforte. Le-am gasit in format pdf la link-urile de mai jos.

http://www.aquaforte.com/pdf/Evanghelia%20vagabonzilor.pdf

http://www.aquaforte.com/pdf/Semnatura%20lui%20Hristos.pdf

http://www.aquaforte.com/pdf/Copilul%20lui%20Ava.pdf 

cand inima-mi tremura ...

Isaia 7:1-9 "1 În perioada când Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Uzia, era rege peste Iuda, Reţin, regele Aramului, împreună cu Pekah, fiul lui Remalia şi rege peste Israel, au asediat Ierusalimul, dar n-au reuşit să-l cucerească.

2 Când casa lui David a aflat că Aram s-a aliat cu Efraim, inima lui Ahaz şi a poporului său a început să tremure aşa cum tremură copacii din pădure din pricina vântului.

3 Atunci DOMNUL i-a zis lui Isaia:
– Du-te împreună cu fiul tău Şear-Iaşub ca să-l întâlneşti pe Ahaz, la capătul canalului de apă al Iazului de Sus, pe drumul către Ogorul Spălătorului 4 şi spune-i:
„Fii cu băgare de seamă, 
stai liniştit şi 
nu te teme! 
Nu te lăsa copleşit din cauza acestor doi tăciuni fumegânzi, din cauza mâniei aprige a lui Reţin, a lui Aram şi a fiului lui Remalia.
5 Într-adevăr, Aram, împreună cu Efraim şi cu fiul lui Remalia, uneltesc împotriva ta, zicând:
6 «Să atacăm Iuda, s-o sfâşiem şi s-o împărţim între noi, iar pe fiul lui Tabeel să-l punem rege peste ea!»
7 Stăpânul Domn însă spune astfel:
«Aşa ceva nu se va întâmpla, nu va avea loc, 8 pentru că Damascul este capitala Aramului, iar căpetenia Damascului este Reţin. În ceea ce-l priveşte pe Efraim, în şaizeci şi cinci de ani va fi prea împrăştiat ca să mai fie un popor. 9 Samaria este capitala lui Efraim, iar căpetenia Samariei este fiul lui Remalia.
Dacă nu veţi sta fermi în credinţă, nu veţi mai sta deloc!»“ "

Alianta politica, militara, economica, sociala intre Israel si Aram. Pekah parca merge pe principiul "sa moara si capra vecinului" si vrea alianta si cu Iuda. Asiria crestea in marime, faima, putere si Retin cu Pekah au crezut ca daca fac alinata si cu Iuda o sa fie ei mai puternici decat imperiul care crestea vazand cu ochii. Mai mult de atat, Efraim s-a aliat cu Israel .... iar Ahab si poporul din Iuda au inceput sa se teama puternic ... o teama ce le facea inima sa tremure ca si copacii padurii.

Domnul il trimite pe Isaia la Ahaz, langa iazul, barajul sau lacul de acumulare ce aproviziona Ierusalimul cu apa. Nu trebuia sa se duca singur ci cu unul din fii sai, cu Şear-Iaşub care inseamna "o ramasita se va intoarce". Copilul nu avea nimic de spus ... doar sa fie prezent acolo, doar sa il vada Ahaz si sa creada ce ii spune Isaia de la Domnul.


Fii cu băgare de seamă = fii atent, protejeaza-te, pune-ti un gard de spini de jur imprejur
stai liniştit = relaxeaza-te, liniste-te, fii tacut,  
nu te teme! = nu te infricosa, nu lasa sentimentele sa te doboare
Nu te lăsa copleşit ... = nu-ti pierde inima
Dacă nu veţi sta fermi în credinţă, nu veţi mai sta deloc!


Nu-s mai isteata decat Ahaz si cand problemele par sa apara ca ciupercile dupa ploaie, inima imi tremura in mine ca si frunzele copacilor din padure in bataia vantului. Stiu ca prin Christos (Unsul lui Dumnezeu), Yeshua Ha Mashiach (Isus Mantuitorul) am iertarea pacatelor, viata vesnica, infierea in familia Lui, sunt a Tatii. Dar cand Pekah si Remalia vin cu planuri de distrugere ... inima mea teoretic stie in cine sa aibe increderea insa practic tremura si parca isi da duhul ....

Ma gandeam ce lectie frumoasa pot invata de la Ahaz, unul din regii de la care nu prea am ce invata. Cand vin incercarile sa fiu cu bagare de seama, sa stau linistita, tacuta, sa nu ma ia gura pe dinainte si sa turui prostii cu carul, sa nu las sentimentele sa imi faca inima sa intre in sevraj, sa nu ma las coplesita de frica, efectiv sa pun frana inimii ca sa nu se piarda in tumultul ingrijorarii si sa cred ca Tatal meu nu ma va lasa.

La Ahaz a venit Isaia. Mie insa Domnul mi-a lasat Cuvantul Sau, Biblia. Dar ca sa am izbanda ... trebuie sa cred ca Domnul e in control, ca El vede imaginea de ansamblu, stie ce se va intampla, stie ce va fi cu mine. Trebuie sa cred in El. Mai mult de atat, Isus, Fiul Lui Dumnezeu, s-a intrupat ca eu sa pot avea pace cu Tatal. A fost jertfa perfecta pentru intreaga omenire. Am Duhul Sfant in mine ca sa ma invete, sa imi aduca aminte de ceea ce mi-a promis Isus, de cine sunt eu, de cine e Tata, cine e in control.

Ahaz nu a crezut ce a spus Isaia si consecintele s-au vazut cu ochiul liber de cei din vremea lui.
Eu ce fac?
Cred promisiunile Lui Isus?

http://www.flickr.com/photos/resclassic/2975693889/sizes/l/in/photostream/

the hiding place

Filmul are la baza cartea scrisa de Corrie Ten Boom sub titlul "The hiding place" iar in limba romana "Refugiul". Multi se uita crucis la mine cand le spun ca am vizionat un film de n ori sau am citit o carte de nspe ori. Refugiul este una din cartile mele de suflet ... cumva mi-am facut in adolescenta din personajul Corrie un model de viata, credinta ...
Am gasit filmul tot ... l-am tot cautat subtitrat insa nici o sansa inca. Daca stie cineva unde se gaseste il/o rog sa imi spuna. Pana atunci insa ... doar in engleza.

vreau sa nu uit...

Vreau sa nu uit ca "toti sunt normali pana ajungi sa ii cunosti" ...

Am un nepotel cu sindrom Down si sunt foarte mandra de el, de modul cum creste, reactioneaza, recunoaste, iubeste. De fiecare data cand il vad imi reamintesc ca asa neconditionat ma iubeste si pe mine Domnul. Insa printre noi nu sunt numai copii cu sindrom Down ci si copiii afectati de ADHD, autism ...

Cum reactionam? Stiu ca marea majoritatea familiilor ii inchid in casa ascunzandu-i de ochii oamenilor. Nu pot suporta privirile pline de mila ... o mila ce devine jenanta.

M-a impresionat un clip cu un adolescent autist ce canta imnul national pe un stadion unde se desfasoara un meci de fotbal american (cred).

Si mai vreau sa nu uit ca astazi e Ziua Internationala a Holocaustului. Multi neaga existenta acestui eveniment, multi se indoiesc de cifrele mari ale numarului de oameni decedati ... multi habar nu au despre ce e vorba. Unii insa au pierit fara sa li se stie locul, identitatea, viata, povestea. Pe unii insa i-a scos Domnul din iad ca sa fie marturii vii despre ce a fost acolo. 

Europa a fost decimata de Holocaust. Au murit evrei, romani, tigani, oameni cu deficiente, oameni care nu pareau normali insa si oameni care au avut un curaj nebun de a se opune nebuniei ... 

Am gasit povestea a doua romance gemene (Iudit Barnea si Lia Huber) din Simleul Silvaniei (Romania) care povestesc (in ebraica cu subtitrare in engleza) despre acele zile din lagarul de la Auschwitz. Le-a invatat mama lor sa isi ciupeasca obrajii ca sa fie roze la fata. Au fost supuse experientelor doctorului Josef Mengele (medic ginecolog vestit in lagar si apoi in toata lumea pentru ororile ce le-a facut in acei ani fetitelor si femeilor insarcinate).

Erau prea mici ca sa isi aminteasca ce li s-a facut insa cand s-au casatorit, tatal lor, a chemat ginerii deoparte sa le spuna ca fetele lui au fost cobai in lagar si e foarte posibil sa nu aibe copiii ... Surpriza este insa mare. Ambele femei au copii si una dintre ele are primii copiii gemeni. Lia are doi copii si sapte nepoti iar Iudit are trei copii si cinci stranepoti.

si un documentar despre cum a fost prins "celebrul doctor" (fara subtitrare)

minuni la/in cort

Inca de mic copil am vazut cum vin tiganii cu cortul. Si eu am auzit povesti ca daca nu faci aia si aia o sa vina tiganii sa te ia cu sacul, ca ... te mananca, ca isi arunca copiii inca de mici in zapada ca sa ii caleasca. O gramada de prostii si povesti SF-istice s-au tesut in jurul lor. Dar o femeie dintre ei, una de o frumusete rara ... m-a frapat cu sinceritatea si deschiderea ei. Cu destul de multa jena am intrebat-o despre povestile auzite despre ei si mi-a demontat multe dintre ele. Cumva le-am inteles ... teoretic traiul. Am vizitat-o la cort si mi-a aratat ce e in cort ... erau multe perne mari, plapume, saltele invelite cu cearsafuri curate ...nici urma de paduchi si pureci. Hainele lor erau spalate si insirate la uscat, mai incolo sub o copertina deschisa era doua pirostii si deasupra ceaune din care ieseau aburi. Se pregatea mamaliga si ceva de mancare ...

Satul parca mostenise o familie de tigani care veneau din tata in fiu, an de an. Nu veneau la furat, violat, jefuit, facut prostii. Nici vorba de asa ceva. Sunt recunoscuti ca mesteri foarte buni la tigai, balii, lighene, farase, uluce ...

Am discutat atunci cu "tiganca mea" despre Dumnezeu si mi-a spus ca si ea crede insa nu poate sa paraseasca ce crede satra ca ar blestema-o. II era teribil de teama de blestemele lor ...

Vorbeam cu mama zilele astea si mi-a zis ca au venit tiganii. Normal ca am intrebat de "tiganii mei" si mi-a zis ca au venit nemurile lor, o familie mai putin volubila, mai retrasa, discreta. Si surpriza mare. S-au pocait cu totii. Asa am aflat ca sunt din Toflea ...

De multe ori uitandu-ma la clipurile celor din Toflea imi mai fugea gandul la tiganii mei insa ... mi-am zis ca ei sunt prea multi, cine stie pe unde s-o fi aciuat ei acuma ... Insa cand mama mi-a zis ca s-au pocait ... mi-au dat lacrimile.

Nu sunt "tiganii mei" ci sunt tiganii ce-i cunosc eu, care acum mi-au devenit frati si surori in Christos, care si acum umbla sa faca tigai, lighene, balii, uluce si ce mai trebuie prin gospodarie insa care au scapat de robia blestemului, care au devenit liberi in Christos.

Aseara povesteam cu niste prieteni despre asta si unul din ei imi zice sa ma uit la o melodie inregistrata acolo, la Toflea. Sute de femei cantand o cantare Domnului Christos, o cantare in stilul lor inflorit, in ritmul lor ... Nu e o inregistrare foarte reusita insa dincolo de inregistrare pot sa vad bucuria, pasiunea, credinta care transforma, Mana Domnului la lucru, minea vietilor transformate ....

the time of singing has come

Ieri mi-am reamintit de un link unde gasesc mesaje (in engleza) care ma provoaca sa Il caut pe Domnul mai mult decat la suprafata. Am aici un pastor preferat (Peter Tsukahira) insa ieri am vrut sa ascult si pe altul (David Davis) care nu ma prea impresionase prima data. E un mesaj din Cantarea Cantarilor care m-a provocat sa Il las pe Isus sa ma iubeasca, sa imi spuna cine e El si cine sunt eu, cum ma vede El ...
http://www.carmel-assembly.org.il/audio/David%20Davis/eng/2012/timesinging%20(English-Hebrew).wma

luati piatra de pe mormant ...

"17 Când a ajuns Isus, a aflat că Lazăr era deja de patru zile în mormânt. 18 Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii (aproximativ 3 km), 19 şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi la Maria ca să le consoleze pentru moartea fratelui lor. 20 Când a auzit Marta că vine Isus, s-a dus să-L întâmpine. Maria însă şedea în casă.
21 Marta I-a zis lui Isus: 

– Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! 22 Dar şi acum ştiu că orice-I vei cere lui Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da!
23 Isus i-a zis: 

– Fratele tău va învia!
24 Marta I-a răspuns: 

– Ştiu că va învia la învierea din ziua de pe urmă.
25 Isus i-a zis: 

– Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă moare. 26 Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?
27 Ea I-a răspuns: 

– Da, Doamne, cred că Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel Care urma să vină în lume!
28 Şi spunând aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe Maria, sora ei, zicându-i în şoaptă: „A sosit Învăţătorul şi te cheamă!“
29 Cum a auzit aceasta, Maria s-a ridicat repede şi s-a dus la El. 30 Isus încă nu intrase în sat, ci era tot în locul unde-L întâmpinase Marta. 31 Iudeii care erau cu ea în casă şi o consolau, când au văzut că Maria se ridică repede şi iese, au urmat-o, crezând că se duce la mormânt, ca să plângă acolo.
32 Maria, când a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, a căzut la picioarele Lui şi I-a zis: 

„Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!“
33 Isus, când a văzut-o plângând, pe ea şi pe iudeii care veniseră cu ea, s-a înfiorat în duh şi s-a tulburat.
34 A întrebat: 

– Unde l-aţi pus? 

Ei I-au răspuns: 

– Doamne, vino şi vezi!
35 Isus a început să plângă.
36 Atunci iudeii au zis: 

„Iată cât de mult îl iubea!“
37 Însă unii dintre ei ziceau: 

„El, Care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?“
38 Isus s-a înfiorat din nou în Sine şi S-a dus la mormânt, care era o peşteră la intrarea căreia fusese pusă o piatră.
39 Isus a zis: 

„Daţi la o parte piatra!“

 Marta, sora celui mort, I-a zis: 

– Doamne, deja miroase urât, căci este mort de patru zile!
40 Isus i-a zis: 

– Nu ţi-am spus că, dacă crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu?
41 Au dat deci piatra la o parte. Isus Şi-a ridicat ochii şi a zis: 

„Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat! 42 Ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar am spus aceasta din pricina mulţimii care stă împrejur, pentru ca ei să creadă că Tu M-ai trimis.“
43 După ce a spus acestea, a strigat cu glas tare: 

„Lazăr, vino afară!“
44 Mortul a ieşit cu picioarele şi mâinile legate cu fâşii de pânză şi cu faţa înfăşurată într-un giulgiu. Isus le-a zis: 

„Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!“" Ioan 11:17-44.

De ce a trebuit sa spuna oamenilor sa dea piatra de la mormant? Nu putea sa il invieze pe Lazar si fara sa dea piatra la o parte? Ba da ... dar oamenii ar mai fi vazut cum apare Lazar din mormant, cum Fiul Lui Dumnezeu are putere asupra mortii?

De ce ingerii au dat la o parte piatra de la mormantul Lui Isus? Nu putea Isus sa iasa din mormant? Era slabit fizic si a avut nevoie de ajutor de la ingeri? Atunci cum a intrat prin usile incuiate in prima seara la ucenicii infricosati? 

Piatra a fost data la o parte ca sa vada oamenii, martorii mormantul gol, sa vada ca Isus, Mesia a invins moartea. Sa stiu si eu, acum in anul 2012, ca mormantul e gol si ca Domnul meu traieste!

Stiu melodia asta de cand eram mica ... si abia asteptam in ziua de Paste sa o cantam. Are un farmec si o sobrietate aparte iar refrenul e o explozie de bucurie impletita cu speranta ... 

Pace voua!

E inca noapte, zorii zilei inca se lasa asteptati! A plouat ieri si azi noapte si e rece insa cand am deschis fereastra am auzit cateva pasari ce sigur stau pitite pe undeva cantand si planuind pe cine, unde si cum sa incante azi.

Dar ma gandesc la o alta zi de duminica! O zi ce se voia linistita, plina de pace .... Soldatii fusesera platiti sa pazeasca un mormant. In sfarsit s-au linistit fariseii, saducheiii, carturarii si cei ce L-au dat la moarte pe Cel ce le tulburase linistea acestor Sarbatori. Doar Pilat umbla prin propriul palat si cere apa sa-si spele mainile...

Ceva e ciudat! Se cutremura pamantul! Oooh, soldatii oricat ar bea si ar fi platiti tot oameni sunt si frica le e imprimata in maduva .... Insa ca si cum nu ar fi de ajuns, in fata lor apar doi .... ingeri. Si au simtit cum li se inmoaie picioarele si cad .... Ce s-a mai intamplat dupa? .... nu mai stiu ...

Piatra de la intrarea mormantului e data la o parte? Dar cine a dat-o, se intreaba Maria Magdalena si cealalta Marie. Salome, tu ce crezi? Voi ce ziceti? Dar unde e trupul Lui Isus? Oare nu e de ajuns cat de mare ne e suferinta? Chiar pana aici trebuiau sa ajunga preotii, fariseii, carturarii, saducheii si toti care L-au dat la moarte? Oare chiar trebuiau sa ii ia trupul? Ce pot sa faca cu el?

„Nu vă temeţi! Ştiu că Îl căutaţi pe Isus, Care a fost răstignit! 6 Nu este aici, pentru că a fost înviat, aşa cum a spus! Veniţi şi vedeţi locul unde fusese pus 7 şi apoi duceţi-vă repede şi spuneţi-le ucenicilor Lui: «A fost înviat dintre cei morţi! Şi iată că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veţi vedea!» Iată că v-am spus lucrul acesta!“ Matei 28:5-7

Nu L-au luat fariseii si ceilalti... I-am acuzat degeaba ... Stai! Cum ai zis? E viu! A inviat? Si merge in Galileea? Adica de acolo de unde suntem noi? Ne asteapta ACASA? Fetelor haideti ACASA! Isus e viu! Ne asteapta ACASA! Asa cum a promis! Daaaaaa, acum mi-amintesc .... 

E Viu! E Viu! E viu!

Alearga inapoi in cetate. Trebuie sa le spuna ucenicilor, sa impacheteze si cat pot de repede sa ajunga in Galileeia. Dupa ce aud vestea, Ioan si Petru parca au trecut prin usa aia ... 

Apare Ioan, n-are curaj sa intre ci doar se uita in mormant ca sa constate ca e gol. Din urma vine gafaind de la atata efort si emotii si Petru. Nu-i mai pasa de nimic... intra in mormant pe langa Ioan si se opreste in mijlocul lui. Pe fata i se citesc emotiile trecand de la o stare la alta. Retraieste ultimele zile si mai degraba ar prefera sa fie amnezic .... Ia in mana stergarul, fasiile de panza ... se uita la ele, observa ca sunt asezate ca si cum Cel crucificat Le-ar fi paturit si asezat cu grija ... nu le-ar fi lasat vraieste in urma Lui.

Mormantul e gol ... fasiile sunt acolo .. El nu e ... Femeile vorbesc despre ingeri ... Parca nu stim ca din cauza durerii poti avea halucinatii? .... Dar halucinatii in grup? Si toate au vazut acelasi lucru? .... Doamne, ce se intampla?

Petru isi framanta mintea, inima ... e in fierbere. Eu care ma dadeam mare si tare mi-a fost teama sa recunosc ca Il stiu. Multimea m-ar fi omorat cu pietre ... asa de furioasa era. Dar totusi ... eu am fost cu El. Am mancat din aceeasi paine, am impartit impreuna sete, foame, vant, furtuni, am fost martor la miracole, la discutii, am fost pe munte cand au coborat Moise si Ilie .... 

Ce-a fost cu mine?

Oioioioi! Ce-am facut? 

Si daca e mort si i-au furat trupul iar femeile halucineaza?

Cum as putea sa-mi cer iertare?

Palatele somitatilor sunt in fierbere ... soldatii s-au trezit si s-au sfatuit sa plece de langa un mormant gol. Ar rade de ei si ciorile daca i-ar vedea strajuind un mormant gol. De la apartia ingerilor ei nu mai stiu nimic. Dar cine ii va crede ca au venit ingerii? Cine ii va crede ca aratau ca fulgerul si ca aveau haine albe?

Li se dau bani grei sa spuna ca au dormit ... Oare astia ce ne dau banii cred ca lumea e asa proasta? Oare lumea asta nu stie ca un soldat ce adoarme in timpul slujbei e omorat fara drept de apel? Noi sa spunem ca am adormit? Chiar toti am adormit?

Incet, incet se lasa seara ... inca nu au plecat in Galileea. Usile sunt incuiate ... mintile le iau foc ... sufletele sunt ca intr-un razboi si ... nici o discutie cu logica nu poate avea loc ... fiecare are o furtuna in mintea si inima lui ...

Deodata aud o voce cunoscuta! "Pace voua!" (Ioan 20:19) Se infioara cu totii! 

E Isus! 

E viu! 

E adevarat! 

Ii vad coasta strapunsa ... pot vedea cicatricea ... vad mainile strapunse ... 

Dar e viu! 

E viu! 

Traieste! 

Ne-a zis ca asa va fi! 

E adevarat! 

El e Mesia! 

E Domnul!

ucenici de noapte ...

A urmat in Cronologia Lui Isus un Sabat dureros.

In acest Sabat pot sa vad doi oameni care sunt schimbati total, radical, nebuneste. Iosif din Arimateea si Nicodim, doua somitati cunoscute in Ierusalim si nu numai ... Dincolo de somitati sunt oameni, au intrebari, vor raspusuri, cer lamuriri si in momentul in care s-au lamurit ... dau 100% pentru ceea ce cred.

Inainte de Sabat nu te apropii de un mort. Un preot nu se atinge de un mort. Nu intri in Sabat necurat. Asa cerea legea si daca nu o respectai ... mureai. Nu aveai drept de apel.  Apoi tu ca somitate religioasa nici nu ai voie sa te apropii d`apoi sa Il atingi. Insa Iosif are amnezie in aceasta zi.

Iosif fusese la sfatul Sindriului, normal ca fusese, era parte din echipa Sinedriului. Acolo nu isi daduse votul pentru ca Isus sa fie dat la moarte. Insa cand vede ca Isus a murit merge glont la Pilat si cere trupul mort de pe cruce ca sa Il ingroape. Daca pana atunci nu s-a declarat adept al Lui Isus in mod public ... acum insa nu mai conta nimic. Nu ii mai era teama de colegii de "birou" de la Sinedriu, nu mai conta reputatia, functia ... Nu mai conta nimic ...

Era din Sinedriu, din spuma oamenilor religiosi ai Israelului, un preot cu vaza, unul dintre cei alesi pe musteata, pe langa asta era si bogat. Avea un mormant sapat in stanca. Era mormantul lui ... in care avea sa fie ingropat cand ii va veni vremea. Acum insa e viu si Isus are nevoie de un mormant. Pana moare el, altcineva are nevoie de el. Acum insa vrea sa ii dea Lui Isus mormantul lui.

Nu stiu cat credea el ca Isus va invia, nu stiu ce furtuna era in creierul lui si sufletul lui insa ... a fost dispus sa renunte la reputatie, slujba, viata, mormant ca sa isi declare deschis credinta in Mesia.

Despre Arimatea nu se stie prea multe. Insa Arimateea va trai ca si nume din cauza lui Iosif, a credintei lui ....

Nicodim ... un alt om ce avea intrebari doar noaptea. Un alt om bogat care a platit un pret mare pentru inmormantarea Lui Isus. Pana acum urmarea pe unde e Isus si noaptea Il aborda ca sa isi mai lamureasca intrebarile, sa isi linisteasca temerile, sa afle direct de la Isus cum poate sa se nasca din nou .. Acum insa, desi in prag de Sabat, isi ia din propria casa 100 de litri de smirna si aloe si nu mai conteaza ca il vede lumea, ca poate sa fie astept la fiecare colt de strada de o multime furioasa care sa il omoare cu pietre, ca poate pierde totul .... Credinta din el incepe sa creasca si sa il faca sa nu ii mai pese de nimic.

Devine un om al zilei. Gata cu noaptea. Acum e sigur cine e Cel mort. Nu e nevoie sa vina ucenicii sa ii spuna ca Isus a murit, ca nu s-au asteptat sa moara, ca au nevoie de smirna si aloe, ... au nevoie de ceva ajutor. Si aloe nu era de Aloe Vera insa pretul nu se deosebeste nici acum prea mult.

Le-a fost teama ... acum insa teama s-a dus!

Au inteles!

Isus e Mesia!

In Isus e implinirea tuturor profetiilor pe care le stiau ca pe propriul buzunar.

In Isus au gasit Viata, Adevarul, Calea spre Tatal. Si Tatal este Dumnezeul Lui Avraam, Isaac si Iacov.

E zi de Sabat! Zi in care dupa legea mozaica nu ai voie sa faci nici o treaba. Dar membrii Sinedriului se grabesc la Pilat sa ceara o garda ca sa pazeasca mormantul lui Iosif din Arimateea unde era asezat Isus.

 Cele patru evanghelii povestesc in stil propriu acest eveniment insa toti ii mentioneaza pe Iosif din Arimateea si Nicodim (Matei 27:57-61, Marcu 15: 42-47, Luca 23:44-49, Ioan 19:38-42). Oare ce era in sufletul lor dupa ce au terminat cu inmormantarea? Totul a fost facut super rapid ... coborat de pe cruce, imbalsamat si dus in mormant ... Nu aveau timp la dispozitie ca venea Sabatul. Si in ziua de Sabat ... te odihnesti. Dar mintea si sufletul lor se odihneau?

Oare Iosif s-a intrebat unde va fi inmormantat cand va muri daca acum i-a dat mormantul Lui Isus?

Oare Nicodim s-a intrebat de unde se vor lua aloe si smirna pentru propria lui inmormantare daca el acum a adus atata pentru Isus?

"Astazi" - 15 Nisan a acelui an -  e zi de Sabat! Insa maine e o alta zi ... !

Maine intrebarile isi capata raspuns ... un raspuns Viu.

Azi - 14 aprilie 2012 - eu stiu ca Isus e Viu!

http://www.flickr.com/photos/lbsimages/2758884986/sizes/o/in/photostream/