Descopăr că sunt destul de credulă în ceea ce spun oamenii şi mai puţin în ceea ce priveşte Cuvântul Domnului. Am auzit de jdemii de ori că un creştin nu se gândeşte în primul rând la el, că trebuie să îşi dea haina de pe el, că trebuie să întoarcă şi celălalt obraz, că trebuie să ierte, să se lase făcut preş, să se roage şi să mijlocească pentru alţii şi mai puţin pentru el.
Recunosc, conform acestor standarde ... sunt o egoistă. Nu mă pot ruga pentru alţii când durerea îmi arde fiinţa, când vorbele aruncate de unii şi alţii mă rănesc, când nu ştiu cum să merg mai departe, când situaţiile din viaţă îmi provoacă miliarde de întrebări.
Ieri, am descoperit că sunt normală. Dacă mă uit la David, văd că rugăciunile lui sunt foarte personale. Deşi am citit de mai multe ori cartea Cronicilor, am descoperit că mi-a scăpat un personaj de acolo. E ascuns într-o listă genealogică.
"9 Iabeţ a fost mai renumit decât fraţii săi. Mama lui îl numise Iabeţ, zicând: „L-am născut cu mari dureri.“
10 Iabeţ L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel, zicând:
„Oh, de m-ai binecuvânta şi mi-ai lărgi hotarele!
Fie mâna Ta cu mine şi păzeşte-mă de rău ca să nu ajung în durere!“
Şi Dumnezeu i-a dat ceea ce ceruse."
1 Cronici 4:9-10
Cine era Iabeţ? Un om din Iuda. Cu ce era mai renumit decât fraţii săi? Habar nu am. Scriptura nu spune de ce era renumit. Dar Ezra, cel ce a scris cartea Cronicilor, ştia că este un om renumit. Conform tradiţiei iudaice, se spune că era doctor în lege şi că a avut mulţi discipoli pe lângă el. Dacă mă uit în 1 Cronici 2:55 văd că "clanurile scribilor care locuiau la Iabeţ,", adica localitatea în care locuia, îi purta numele, încă de pe când acesta trăia.
Îmi place de Iabeţ că se roagă ca el să fie binecuvântat, lui să i se mărească hotarele, cu el să fie Mâna Domnului, el să fie păzit de rău şi să nu ajungă în durere. Suna cam egoist, nu? Dar, se pare că Iabeţ trăieşte după principiul: binecuvântările pe care le primesc, le dau mai departe.
Finalul versetului 10 îmi place nespus de mult. "Şi Dumnezeu i-a dat ceea ce ceruse." De ce i-a dat? Pentru că îi ceruse.
Recunosc, conform acestor standarde ... sunt o egoistă. Nu mă pot ruga pentru alţii când durerea îmi arde fiinţa, când vorbele aruncate de unii şi alţii mă rănesc, când nu ştiu cum să merg mai departe, când situaţiile din viaţă îmi provoacă miliarde de întrebări.
Ieri, am descoperit că sunt normală. Dacă mă uit la David, văd că rugăciunile lui sunt foarte personale. Deşi am citit de mai multe ori cartea Cronicilor, am descoperit că mi-a scăpat un personaj de acolo. E ascuns într-o listă genealogică.
"9 Iabeţ a fost mai renumit decât fraţii săi. Mama lui îl numise Iabeţ, zicând: „L-am născut cu mari dureri.“
10 Iabeţ L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel, zicând:
„Oh, de m-ai binecuvânta şi mi-ai lărgi hotarele!
Fie mâna Ta cu mine şi păzeşte-mă de rău ca să nu ajung în durere!“
Şi Dumnezeu i-a dat ceea ce ceruse."
1 Cronici 4:9-10
Cine era Iabeţ? Un om din Iuda. Cu ce era mai renumit decât fraţii săi? Habar nu am. Scriptura nu spune de ce era renumit. Dar Ezra, cel ce a scris cartea Cronicilor, ştia că este un om renumit. Conform tradiţiei iudaice, se spune că era doctor în lege şi că a avut mulţi discipoli pe lângă el. Dacă mă uit în 1 Cronici 2:55 văd că "clanurile scribilor care locuiau la Iabeţ,", adica localitatea în care locuia, îi purta numele, încă de pe când acesta trăia.
Îmi place de Iabeţ că se roagă ca el să fie binecuvântat, lui să i se mărească hotarele, cu el să fie Mâna Domnului, el să fie păzit de rău şi să nu ajungă în durere. Suna cam egoist, nu? Dar, se pare că Iabeţ trăieşte după principiul: binecuvântările pe care le primesc, le dau mai departe.
Finalul versetului 10 îmi place nespus de mult. "Şi Dumnezeu i-a dat ceea ce ceruse." De ce i-a dat? Pentru că îi ceruse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu