De mai bine de un an, am plănuit, planificat şi lucrat pentru reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului. Am fost mulţi în clasă ... 43 de elevi. Dar, acum, a fost greu de aflat pe unde sunt toţi. Încă nu am reuşit să depistăm pe unde sunt câţiva, dar sperăm că la reuniunea de 25 de ani, vom afla informaţiile necesare sau chiar ne vom vedea.
Zilele s-au scurs şi sâmbătă, 31 mai 2014, ne-am adunat. Emoţii peste emoţii, nostalgie ... Am descoperit că nebunia adolescenţei era înghesuită şi ascunsă în ungherele sufletului dar a ieşit la iveală imediat ce ne-am văzut.
Ne-am aşezat în bănci, aproximativ în aceeaşi formaţie ca în anii de liceu iar chicotelile au apărut ca ciupercile după ploaie. Am vizitat clasa unde am învăţat şi ne-am mirat unde am încăput atâţia ...
A fost emoţionant să vedem doamnele profesoare după 20 de ani, să rememorăm evenimentele, amintirile ... Si, mai impresionant a fost ca ele şi-au adus aminte de noi şi de nebuniile noastre. Nu le-a fost uşor cu noi, asta e clar. Dar, dacă nu ar fi cerut atât de mult de la noi, astăzi cine ştie pe unde am fi fost.
Toată ziua de sâmbătă mi-am petrecut-o cu colegii şi ieri, discutând cu o colegă, i-am spus că îmi vine să o întreb ce orar avem pentru luni sau .... poate ni s-au dat ceva teme?
Mare parte din materia ce ni s-a predat e uitată sau depozitată bine în memorie. Ne-am amintit ceea ce ne-a afectat pozitiv sau negativ, ceea ce ne-a impresionat.
Am avut o dirigintă inimoasă care acum a venit de peste mări şi ţări ca să fie la întâlnirea asta. Mai mult de atât, a avut înţelepcinea ca în anii de liceu să îşi lase soţul să ne fie co-diriginte pentru că ni se lipise inima de el iar el era mai mereu prezent pe la noi.
I-am mulţumit că s-a luptat pentru noi când lipsa de maturitate amestecată cu spiritul de dreptate ne propulsau cu viteză în belele, că s-a investit fără urmă de ironie, că a crezut în noi, că ne-a pus să muncim sute de mii de probleme, reacţii şi experimente.
Pe 5 iunie e Ziua învăţătorului dar anul acesta vreau să le mulţumesc doamnelor şi domnilor profesori care de-a lungul timpului au investit în mine, au trecut de încăpăţânarea mea, de spiritul meu accentuat de dreptate, de lenea cu care eram echipată uneori, de întrebările curioase, de ironia întrebărilor.
Mulţumesc!
Zilele s-au scurs şi sâmbătă, 31 mai 2014, ne-am adunat. Emoţii peste emoţii, nostalgie ... Am descoperit că nebunia adolescenţei era înghesuită şi ascunsă în ungherele sufletului dar a ieşit la iveală imediat ce ne-am văzut.
Ne-am aşezat în bănci, aproximativ în aceeaşi formaţie ca în anii de liceu iar chicotelile au apărut ca ciupercile după ploaie. Am vizitat clasa unde am învăţat şi ne-am mirat unde am încăput atâţia ...
A fost emoţionant să vedem doamnele profesoare după 20 de ani, să rememorăm evenimentele, amintirile ... Si, mai impresionant a fost ca ele şi-au adus aminte de noi şi de nebuniile noastre. Nu le-a fost uşor cu noi, asta e clar. Dar, dacă nu ar fi cerut atât de mult de la noi, astăzi cine ştie pe unde am fi fost.
Toată ziua de sâmbătă mi-am petrecut-o cu colegii şi ieri, discutând cu o colegă, i-am spus că îmi vine să o întreb ce orar avem pentru luni sau .... poate ni s-au dat ceva teme?
Mare parte din materia ce ni s-a predat e uitată sau depozitată bine în memorie. Ne-am amintit ceea ce ne-a afectat pozitiv sau negativ, ceea ce ne-a impresionat.
Am avut o dirigintă inimoasă care acum a venit de peste mări şi ţări ca să fie la întâlnirea asta. Mai mult de atât, a avut înţelepcinea ca în anii de liceu să îşi lase soţul să ne fie co-diriginte pentru că ni se lipise inima de el iar el era mai mereu prezent pe la noi.
I-am mulţumit că s-a luptat pentru noi când lipsa de maturitate amestecată cu spiritul de dreptate ne propulsau cu viteză în belele, că s-a investit fără urmă de ironie, că a crezut în noi, că ne-a pus să muncim sute de mii de probleme, reacţii şi experimente.
Pe 5 iunie e Ziua învăţătorului dar anul acesta vreau să le mulţumesc doamnelor şi domnilor profesori care de-a lungul timpului au investit în mine, au trecut de încăpăţânarea mea, de spiritul meu accentuat de dreptate, de lenea cu care eram echipată uneori, de întrebările curioase, de ironia întrebărilor.
Mulţumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu