Am decis să fac din rugăciunea lui Iabeţ, rugăciunea mea.
"10 Iabeţ L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel, zicând:
"10 Iabeţ L-a chemat pe Dumnezeul lui Israel, zicând:
„Oh, de m-ai binecuvânta
şi mi-ai lărgi hotarele!
Fie mâna Ta cu mine
şi păzeşte-mă de rău ca să nu ajung în durere!“
Şi Dumnezeu i-a dat ceea ce ceruse. "
Vreau să mulţumesc Domnului pentru binecuvântările primite până acum. Mulţumesc că binecuvântările Lui se înnoiesc în fiecare dimineaţă şi Îl rog să îmi dea putere şi minte ca să accept binecuvântările Lui şi să le vreau în viaţa mea.
Vreau să îi mulţumesc că mi-a lărgit hotarele fără ca eu să realizez ... dar acum, realizând, vreau să îi cer eu lărgirea lor. Dar să le lărgească cum vrea El, nu cum vreau sau visez eu.
Vreau să îi mulţumesc pentru dragostea cu care mă înconjoară în faţă, în spate, la dreapta, la stânga, sus şi jos. Vreau să îi mulţumesc că vad şi simt mâna Lui cu mine, peste mine, langă mine şi pentru mine.
Vreau să îi mulţumesc că mă păzeşte de rău. Dar neascultarea din mine e mare şi tot fac prostii, mă trezesc pe arătură, realizez că gura vorbeşte când ar trebui să tacă, judec puţin aspru şi arăt puţină îndurare, mă învârt în cercuri vicioase ... Dar, am decis să Îl rog să mă ajute, să Îl las să mă păzească, să nu mă mai încred în senzorii mei, să mă dau pe mana Lui.
Vreau să îi mulţumesc pentru durerea fizică, psihică, emoţională şi spirituală prin care m-a trecut şi m-a cizelat. Nu aş fi fost aici fără suferinţele prin care am trecut. Mulţumesc.
Rugăciunea mea se îndreaptă către Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, către Dumnezeul lui Israel. Pe El Îl recunosc ca Dumnezeu = Yahwe, pe Isus Christos = Yeshua HaMaschiach ca Fiul Lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt = Ruach HaKodesh ca Duhul Domnului. Sunt a Lui pentru că El m-a plănuit, creat şi a avut grijă încă din veşnicii ca eu să apar pe lumea asta. El este Cel ce mi-a ales trasăturile, conformaţia, temperamentul, abilităţile, darurile şi talentele. Am decis să nu mai trăiesc departe de El, să Îl las să mă înfieze prin sângele Lui Isus Christos = Yeshua HaMaschiach, să mă umple cu Duhul Său, să Îl las să îmi fie Domn, Stăpân, Mântuitor, Salvator, să mă ia ACASĂ, să îmi fie Mire şi să îmi petre veşnicia cu El.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu