joi, 10 decembrie 2009

m-am nascut sa nu mor niciodata

Traiesc intr-o tara crestina si primesc stiri din tarile unde crestinii sunt persecutati, inchisi si omorati, macelariti, schingiuiti, arsi, violuri, torturi inimaginabile si ... gandesc despre ei ca sunt eroi ... ca sufera pentru credinta ...
Am citit despre crestini persecutati, n-am cunoscut personal nici unul schingiuit ... insa nu pot sa nu ii admir pentru credinta lor ... nu pot sa nu ma gandesc la cum l-au cunoscut pe Dumnezeu prin toate suferintele ce le-au indurat ...
Daca imi incant inima si sufletul cu melodii si versuri inaltatoare ale unora ca Traian Dorz, Costache Ioanid, Nicolae Moldoveanu si altii ... e pentru ca au indurat ani de zile de torturi, de dusuri reci, de minciuni ... Sau familia Richard si Sabina Wurmbrand tot de-ai nostri.
Un alt cuplu ce m-a impresionat extrem de mult a fost John si Elisabeth Elliot ... la un an si ceva de la nunta, cu un copil mic si sotul ucis de tribul Auca, Elisabeth decide sa mearga sa locuiasca cu ei ...
Daca lumea s-a schimbat si daca canibalii au devenit nu numai civilizati ci si crestini e pentru ca au fost martiri, pretul schimbarii a fost sangele curs al acestor cutezatori ce au crezut in Dumnezeu.
Cum ar fi fost lumea azi fara Pavel, Petru si ceilalti ucenici? Fara sfintii stiuti si nestiuti ce nu si-au vandut credinta pe un ban sau pe cine stie ce li s-a oferit?
Dar eu? Citesc povestile celor ucisi, celor ce sufar, ma impresioneaza si? Eu sufar? Sufar ca nu mi-s mofturile indeplinite? Sufar ca a venit nu stiu ce boala peste mine ca si consecinta a stilului meu de viata? Sufar ca nu traiesc ca nu stiu ce VIP-uri? Ce spune viata mea despre mine? Am coloana vertebrala acuma cand lucrurile sunt cum sunt? Spun adevarul oricare ar fi consecintele? traiesc moral sau fac din imoral litera de lege? Traiesc in trend sau cat mai decent? Care imi sunt valorile?
Vreau sa ma aseman cu Hristos si pentru asta e necesara suferinta ...
Insa asta nu inseamna ca trebuie sa imi provoc singura suferinta, asta nu inseamna ca imi setez mintea pentru a o indura cu stoicim si fac din ea un scop in sine ...
Scopul suferintei e sa fiu cat mai asemenea cu Hristos ... si daca nu traiesc intr-o tara cu persecutii de te infiori, asta nu inseamna ca trebuie sa plec in acele tari pentru a deveni ca si Hristos.
Am parte de suferinte si aici ... important e cum trec prin ele, important e cat ma las modelata ....
Un persecutat de-al nostru spunea: "crestinii sunt ca si cuiele, cu cat le bati mai mult cu atat intra mai adanc". Cu cat suferinta e mai grea, mai multa cu atat ma aseman mai mult cu Hristos, cu atat il stiu mai mult, cu atat cerul e mai aproape ... si pot sa imi ia tot, pot sa ma omoare insa nu mi-l pot lua pe Hristos ....
Cand am acceptat ca sunt iubita de Dumnezeu, ca prin sangele lui Isus am iertare, ca acceptand jerta mor si invii cu Hristos ... m-am renascut ca sa nu mai mor niciodata ...

Un comentariu:

vyky spunea...

Putem depăşi greutăţi şi dileme
Cu care în pribegie ne confruntăm
Nu există nici un motiv a ne teme
Prin viziunea formată ne-orientăm.

Dincolo de humă, de lumea de ceară
E-un spaţiu fără discordii, nepoluat
Privind într-acolo avem imagine clară
A unui tărâm, cu-adevărat, binecuvântat...

Şi ţintă privim la răsplata cerească
Dând la o parte, piedici, negură, fum
Nimeni, nicicând n-ar putea să oprească
Manifestarea credinţei pe-al Tatălui drum