luni, 14 decembrie 2009

nu vand si nu dau praf de pusca ...

Radacinile mele sunt colerice si sunt predominante ... si aprinse. In liceu, la psihologie efectiv am sorbit lectia despre temperamente, apoi am descoperit pe James Dobson cu cartile lui despre cresterea copiilor si cum sa iti tratezi ca parinte adolescentii ... efectiv le-am devorat cap coada. Cand citeam descrierea temperamentelor, ma regaseam in ele ... parca stia totul despre mine ...
O replica insa mi-a placut la nebunie: "asa sunt eu, e replica prostului" ...
Si mi-a placut pentru ca ... scuza asta mi-o insuseam din plin, imi stiam radacinile, stiam cum se aprind, stiam ca e nevoie de o scanteie si explozia e in secunda doi ... Dar, ce sa fac? Cand ti se ridica mingea la fileu sa taci? Sa nu zici nimic? Sa te uiti asa ca prostul si sa pleci? Dar cum ramane cu mandria mea, cu orgoliul meu?
Ma uitam socata la unii mai mari ca mine ce pareau ca-s surzi la replicile si ironiile unora si ma intrebam ce-i in neregula cu ei? Astia n-au mandrie in ei?
Dobson ii ruga pe parinti si pe adolescenti (mi-a placut de el ca stia ca adolescentii ii vor citi cartile inaintea parintilor) sa se roage pentru caracterul lor, pentru problemele de caracter. Asa ca, am inceput sa ma rog.
Dar, dupa ce am terminat prima rugaciune ... nu s-a schimbat nimic ... tot ma aprindeam ...
Doamne, nu ma auzi? E ceva rau din constructie cu mine? Tu imi spui ca sunt unica, nu rebut, nu greseala de tipar. Am acceptat ca nu imi pot conduce singura viata si ca am nevoie de Tine, am nevoie ca Tu sa imi fii Domn, am nevoie de iertarea Ta, de vindecarea Ta insa ... parca nu se intampla nimic ...
Nu intelegeam ce vrea sa zica in Iacov 5:7 "fiti rabdatori, fratilor, pana la venirea Domnului". Doamne, nu poti veni mai repede ca ... nu stiu daca mai am atata rabdare, ca ... ma simt ca un butoi plin cu praf de pusca ce explodeaza si face rani si ravagii si ma ranesc ... si mi-i jena sa te vad culegandu-mi cercurile si scandurile si lipindu-mi aschiile ... cu dragoste ... parca-s cap sec, parca nu se prinde nimic de mine ...
Daca ma uit la mine ca la un butoi ... nu vreau sa concurez la un concurs de frumusete al butoaielor ... abia ii mai vezi doagele, cercurile au nituri unul langa altul pe ele de parca-s rockerite, cepurile au bandaje groase pe deasupra ... inca mai am praf de pusca in mine ... il mai simt cum imi face adrenalina sa creasca si ... mai explodez ranindu-ma si ranind pe altii ... inca colericul din mine isi spune cuvantul, inca mai plang pentru propriile rani si pentru cele produse altora jignindu-i, lovindu-i, umilindu-i ...
Isus e in mine, lucreaza cu rabdare si dragoste ... invat ca rabdarea nu se capata instant, ca e un proces de scoatere a prafului din butoiul meu ... ca orice sursa de foc e periculoasa, orice sursa de caldura e daunatoare ...
Procesul se va sfarsi cand Isus va reveni ... atunci adrenalina se va ridica la bucuria intalnirii cu Adam si Eva, Moise, Iov, David, Elisei, Daniel, talharul care a facut schimbul pe cruce chiar inainte de a muri, ...
Uneori ranita si plangand ma rog: Doamne, nu poti veni mai repede? Nu e de ajuns?
Daca astazi sunt ce sunt e pentru ca vad mana Ta in viata mea, vad exploziile ca pe instrumente ale schimbarii, simt dragostea Ta, simt dorul de cer, de Tine in inima mea ...
Poate ca-s butoi urat la vedere insa interiorul incepe sa aibe dragoste ... a devenit sensibil, mai gandeste inainte de a exploda, isi mai face calculele din nou uneori ... chiar prefera sa nu auda ... prefera sa nu explodeze oricat de tare ar durea ...
Doamne, multumesc pentru toate rugaciunile ascultate si neascultate, pentru toti cei ce au venit langa mine cand doagele imi erau in toate vanturile, cand cercurile fugeau de mine rupand pamantul, cand praful de pusca era in actiune ... multumesc pentru toti cei care au plans cu mine, pentru toti cei ce au stat langa mine cand nu meritam ... multumesc ca ai murit pentru mine asa cum sunt, multumesc ca ma iubesti asa cum sunt, chiar daca adrenalina inca mai creste, multumesc ca esti aici, in mine, cu mine, langa mine ... vreau sa vii sa termine durerosul proces ... insa stiu ca trebuie sa am rabdare, stiu ca sunt in proces de transformare, stiu ca roadele exploziilor neexplodate apar mai tarziu ...
Citisem ce spuneau altii de Tine, auzisem povesti despre Tine insa ... acum Te stiu eu, Te simt eu, Te vad eu ... Te astept!

2 comentarii:

vyky spunea...

Avem preţiosul dar de a fi iubiţi fără vreun merit al nostru, aşa cum copilaşii sunt iubiţi de părinţii lor. Nu are importanţă cât de mult suntem în stare să îndeplinim în viaţa creştină. Dumnezeu se uită numai la voinţă.
E greu sa mergi pe cale, si totusi sa ramai
pe calea-ngusta unde scrie: "iubirea cea dintai".
E greu sa urci, cand toti coboara
Si totusi sa cobori la cei cazuti sub grea povara,
La cei ce plang de zor.
E greu s-arunci, cand lumea strange
si totusi sa aduni,iubirea lumii care plange
si-a vremii mari furtuni.
E greu sa taci, cand ai dreptate
Si totusi sa vorbesti, acelui ce te bate
Spunandu-i ca-l iubesti.
E greu sa ierti, sa ierti intruna
Si totusi sa nu-ti ierti
Pacatul, vorba rea, minciuna
Din anii ce-i traiesti.
E greu sa crezi ca esti infrant
si totusi sa nu crezi;
Cand esti chemat sa treci plangand
Si sa asculti,
Iubirea suferind.

Cella spunea...

e greu ... dar nu imposibil ;)