vineri, 18 decembrie 2009

povestea povestii povestilor

Viata mea e ca o poveste ce nu incepe cu celebra afirmatie "a fost odata ca niciodata". Imi place comparatia vietii cu o poveste si asta poate si pentru ca imi plac povestile, imi place sa stau la povesti, imi place sa fac parte din povestile altora, imi place sa plang cu ei cand isi deapana povestea, sa fiu alaturi de ei cand povestea numai roza nu e ...
Despre Dumnezeu am aflat din povestile altora, din natura, din manualele ce il negau sau il ignorau, din cantecul pasarilor iar cand am stiut sa citesc, din Biblie.
Am descoperit ca m-am lasat prinsa intr-o capcana a stiintificului, a teoreticului, a explicarii si dovedirii stiintifice a orice, a gandirii la rece, a filosofiei ... si am facut din Dumnezeu o notiune, o teorie, un mit, un concept. Sau chiar daca credeam ca e Dumnezeu, ca e Creator, e omniscient, omniprezent, atotputernic ... Il tratam ca si notiune, concept, definitie, ... ca pe un ghid sau manual de utilizare a vietii. Dar un ghid e steril, e fara viata, doar trebuie sa unesti niste piese, sa ai grija ca toate sa fie la locul lor, sa faci niste pasi la momentul potrivit si ... la final vezi produsul finit ...
Dar, povestile altora, Biblia il arata ca pe o Persoana, fiinta ce simte, iubeste, se manie, atinge muntii si fumega, tine soarele pe cer inca o zi pentru a da o victorie ca rasplata a increderii si credinciosiei unui popor, face dintr-un ulcior micut un izvor de ulei ce va umple muuuuulte vase cu ulei ce se va vinde ca o familie sa se intretina in timp de foamete, despica Marea Rosie, Iordanul, inchide gura leilor ca sa il tina pe Daniel in viata, se lauda cu Iov in fata Satanei .... povesti ce ma tin in suspans, povesti unde il vad suferind si plangand ... iubind ....
Nu pot sa nu imi amintesc de emotiile ce le-am avut cand am pasit in Marea Rosie, m-am gandit la miile de evrei ce au traversat-o, la graba cu care au trecut prin ea.


Apoi, pe Muntele Sinai ghidul ne-a aratat un arbust si ne-a explicat sa e tufisul in care i s-a aratat Dumnezeu lui Moise. Urcand un pic pe munte a inceput sa ne spuna povestea poporului Israel ... dintr-o data povestea lui Moise prindea viata ... Acolo sub un soare puternic si un vant ce te facea sa te infasori bine am vrut sa ma teleportez in timp si sa aud zgomotul multimii, sa vad fetele celor ce au vazut minunile la cald ...



Tot acolo am vazut locul unde se presupune ca a fost zidit vitelul de aur ...
Ghidul stia o mixtura de poveste si pentru ca era foarte de treaba am inceput sa il intreb mai multe amanunte despre Moise, despre Aron, daca vom merge la mormantul lui Moise, despre ce s-a intamplat cu poporul evreu ... Mi-a spus ca poporul e in Israel si despre mormantul lui Moise crede ca e undeva in Israel ... insa nu stia mai multe dar a promis ca se va documenta.
Lui Dumnezeu ii plac povestile si ... cand vrea sa imi spuna ceva imi spune prin povesti, ii place sa stea cu mine la povesti, ... la inceput nu prea imi placea sa stau cu El, ma plictisea, nu Il intelegeam, imi era frica de El, nici nu credeam ca ma iubeste, imi era greu sa cred ca exista ... dar am simtit pe propria piele ca exista cand am strigat: "Daca existi, scapa-ma" si m-a scapat. Din momentul acela am stiut ca exista, am stiut ca ii pasa, ca nu e departe, ca nu e mit, ca nu e concept si filosofie. Avem povestea noastra, El si eu.
Imi place sa povestesc cu El, sa Il las sa imi spuna povesti, imi place ca m-a facut parte din povestea Lui, ca nu sunt doar un spectator ci am un rol, ca imi spune visurile Lui, pune pasarile sa cante pentru mine si ... i-am spus acu vreo cateva zile ca mi-as dori sa ninga, sa fie ger, sa sclipeasca zapada la lumina lunii, sa scartaie zapada sub talpi, sa fie flori de ger pe geamuri ... si fiecare fulg de zapada il vad ca pe semn de dragoste din partea Lui iar ... de vreo trei zile tot ninge si e ger aprig afara, inca de aseara scartaia zapada sub talpi ...

Ma simt iubita de Tatal meu, de cel ce m-a adoptat, de cel ce m-a facut o Printesa a cerului ...
Mi-a placut povestea lui Moise, mi-a placut la Marea Rosie, pe Muntele Sinai insa imi traiesc povestea mea, cu perioade mai tensionate, cu dureri, cu dezamagiri, cu oameni dragi de aproape sau departe ce ma fac parte a povestii lor, cu semne de dragoste de la Tatal meu, cu povestile ce mi le trimite prin oameni, prin e-mail, la telefon, la radio, uneori la TV, computer ...
Imi place sa stau la povesti cu El, sa imi spuna despre El, despre visurile Lui, apoi sa ii spun eu, uneori sa adorm in timp ce povestesc ....
Abia astept sa ajung in cer ... acolo nu vom fi presati de timp, acolo voi cunoaste fata in fata personajele despre care aud acum povesti, voi putea auzi de la ei minunile, povestile lor cu zapada, ger, soare, ape despicate, lepra vindecata, morti inviati, cancer vindecat, furtuni potolite ...

4 comentarii:

vyky spunea...

E ceas de bilanţ şi ...încă mai cer,
Îmi lasă noi muguri la gândul dintâi,
Cuvântul şi setea îmi stinge mai cer,
Cu boabe de har când fruntea-mi mângâi.

Şi lasă-mă Doamne o stea să ating,
Cu alţii s-o-mpart şi lerui să ler,
Suflete fără colindă cu ea să le ning,
Să le-nvie flori în tindă până la Prier!

Cella spunea...

e vreme de povesti, de un ceai cu cateva cuisoare, cu miere ... in papuci de casa si-o muzica in surdina ... si la poveeeeeesti

disa spunea...

"Abia astept sa ajung in cer"


Mi-e dor sa ajung la Tatal, Acasa,
Grija pentru cei dragi nu ma lasa.

Mai trebuie sa mijlocim la El pentru cei dragi ai nostri, nemantuiti.

Cella spunea...

Da, tu Disa ai dreptate ... mersi ca mi-ai reamintit ...