sâmbătă, 12 decembrie 2009

reductie sau stare de normalitate?

Aseara am fost un con concert de Craciun numit Feerie de Craciun. Nu prea eram in forma de concert, tocmai s-a terminat o saptamana grea si ... planuiam sa dooooooorm. Dar, am fost la concert. Cand am plecat de la scoala erau un soi de burnita afara si imi imaginam ca la intoarcere acasa va fi zapada ... dar .. n-a fost asa ...
Lume multa, copii multi, o lumina difuza si un efect ce iti dadeaa senzatia ca ninge te ajutau sa simti mirajul Craciunului ...am intrat in atmosfera odata cu primele acorduri de la "O ce veste minunata". Copiii de la Paltul Copiilor, de la Colegiul de Arta au fost intr-o forma de zile mari, cu instrumente, cu voiosie, cu zambete pana la urechi au incantat privirile noastre.
Insa ... cand e lume multa nu ma pot abtine sa nu urmaresc si pe cei din jur ... sa le vad reactiile ... Unii venisera imbracati la patru ace, scrobiti si geluiti, unii servisera niste lamai inainte de a ajunge la concert, unora nu le-a prea tacut gura, unii filmau, unii faceau fotografii, unii comentau de copii, de invitati ... unii au ramas inexpresivi, unii chiar s-au bucurat ...
Seara s-a incheiat tot cu "O ce veste minunata" cantata de corul de la Colegiul de Arta si de corul de baieti de la Seminarul Teologic insa a fost si audienta invitata sa cante si aici a aparut mirarea mea si mai mare. Era un domn langa mine, nici macar n-a mormait o nota ... una singura ... simteam ca se uita cu coada ochiului la mine si ma studiaza ca eu chiar cantam ... a aplaudat insa ...
Am meditat in drum spre casa la atitudinea lui, prima data l-am condamnat ... apoi insa i-am gasit scuze plauzibile ....
Daca privesc un rasarit ... nu ma mai minunez de explozia de culori si gandesc fenomenele solare, apoi efectele luminii asupra pamantului ... sunt nori pufosi si buclucasi pe cer? Ei ... lasa stiinta sa isi spuna cuvantul ...
Am auzit o notiune noua? Domnul Google stie orice, despre oricine, oricand ...
Se spune despre Hubble ca poate lua imagini pana la marginea universului ... si am inceput sa reducem Universul la dimensiuni de-o pagina si ni se pare mic, pamantul a devebit minuscul, soarele e o pata in Univers ....
Ne credem o ingrengatura a speciei in evolutie sau nu ....
Stim orice sau credem ca stim orice despre organismul nostru, despre creierele si inimile noastre ca nu ne mai mira nimic ... mai ca nu ne mai impresioneaza nimic ...
Credem ca suntem o specie perpetuabila egoista, ca trebuie sa ne satisfacem placerile si poftele pentru ca asa ne e scris in ADN si ... nu putem face nimic impotriva acestor pofte ...
Credem ca suntem tratati cu bunatatea pentru ca acea persoana va fi recompensata de altii sau de Dumnezeu pentru aceste fapte ..
Credem ca il reducem pe Dumnezeu la nivel de notiune ... credem ca intr-un fel suntem buricul pamantului si am devenit scortosi, filosofi, plini de noi, plini de cunostinte ... nu ne mai incata nimic, o poezie spusa peltic de un copil ne cam irita urechile sau ... ii dam scuza ca e inca mic si ii dam de inteles pelticului ca va creste si se va maturiza ... va deveni sobru si serios ca noi ...
Nu mai radem de sa ne doara burta pentru ca ... suntem prea scrobiti si prea fitosi pentru asta ... un zambet mai larg e de ajuns ....
Nu ne mai bucuram de o mancare pentru ca ne-am educat simturile ce au uitat de fapt care e gustul unei mancari gustoase ...
Feeria Craciunului nu ne mai prinde pentru ca ... numai copiii se mai pot bucura, ei sunt inocenti ... e criza si ... daca nu avem bani sa ne satisfacem poftele si visurile ... nu ne mai putem bucura ...
O colinda, un miros de brad, luminite ce dau ideea de feerie cu zapada ... ne lasa fata impasibila si inimile reci ...
L-am scos pe Dumnezeu din ecuatie, am scos bucuria din noi, am scos nemarginitul, infinitul, vesnicia, sacrul .... am devenit automate ...
Dar .... gata ...
Ma bucur de vantul ce vajaie acum in jurul casei ... asta inseamna ca e ger, ma bucur de colindele celor peltici sau nu, de orasul impodobit, de faptul ca o poezie ma duce in alte sfere, de acorduri ce ma inalta sau ma duc in reverie ..., de mirosul de friptura proaspata ....
Nu-mi place perioada asta de criza ... insa de aseara am inceput sa o apreciez ... am reinceput sa vad valoarea din copiii, din maturi, de lumini, de relatiile pe care le am, de prieteni, de bunatatea celor din jur care nu se gandesc la nici o recompensa ...
Doamne, nu vreau sa ma las furata de sobrietate, de filosofeala, de maturitare extrema ... vreau sa ma bucur, nu numai acum de Craciun, nu numai acum cand vine vacanta, nu numai de aroma de cozonac sau brad ... vreau sa nu las bucuria sa imi fie alungata, vreau sa cant, vreau sa ma bucur cu ceilalti ...
Vreau sa cant din toata inima "O ce veste minunta" cu cei peltici, cu cei ce inca le mai cad dintii, cu adolescenti, tineri, oameni in floarea varstei, batrani ...
pentru ca bucuria e in mine .... in inima mea.



Un comentariu:

vyky spunea...

Prea multele închipuiri
întorc sufletul
pe dos, din cauza lor
nu vei simţi iubirea.
Ce-ai simţit atunci
cînd ai văzut lumina
prin lumina Lui?
Şi zadarnic
vei mai încerca
să străvezi dincolo
de ce limitează
sinea, să surprinzi
chipul de sub măştile eului
sau ceea ce înainte de închipuire
zace-n închipuitor, acele sensuri
şi potenţe ce-i urzesc
sufletului începutul
ne-sfîrşitului, dar
mereu începutul de pe urmă al
iubirii eterne ce te străjuieşte!