nu te teme!

"20 În ziua aceea rămăşiţa lui Israel şi supravieţuitorii casei lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea, ci se vor sprijini, cu adevărat, pe DOMNUL, Sfântul lui Israel. 21 O rămăşiţă se va întoarce – rămăşiţa lui Iacov – la Dumnezeul cel Puternic.

22 Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuşi numai o rămăşiţă din el se va întoarce. Distrugerea este hotărâtă, făcând să se reverse astfel dreptatea. 23 Căci Stăpânul, Domnul Oştirilor, va duce la îndeplinire în toată ţara sentinţa hotărâtă.

24 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul, Domnul Oştirilor: «Poporul Meu care locuieşti în Sion, nu te teme de asirieni, când ei te bat cu nuiaua şi îşi înalţă ciomagul împotriva ta, aşa cum au făcut şi egiptenii, 25 pentru că, foarte curând, indignarea Mea împotriva ta va înceta şi furia Mea va fi îndreptată spre distrugerea lor.» 

26 DOMNUL Oştirilor îi va bate cu un bici, aşa cum l-a bătut pe Midian la stânca Oreb şi Îşi va înălţa toiagul asupra mării, aşa cum a făcut în Egipt. 27 În ziua aceea îţi va fi luată povara lor de pe umeri şi jugul lor de pe gât; jugul va fi zdrobit din cauza grăsimii. 

28 A ajuns la Aiat, a trecut prin Migron, iar la Micmaş şi-a lăsat lucrurile. 29 Au trecut trecătoarea şi au zis: «La Gheva vom înnopta!» Rama tremură, iar Ghiva lui Saul fuge. 30 Ţipă tare, fiica Galimului! Ia aminte, Laişa! Vai de tine, Anatot!31 Madmena fuge, locuitorii Ghebimului caută scăpare. 32 Astăzi va face un nou popas la Nob, de unde va ameninţa cu pumnul muntele fiicei Sionului, dealul Ierusalimului. 

33 Iată, Stăpânul, DOMNUL Oştirilor, taie crăcile cu o mare putere. Cei mai înalţi copaci vor fi tăiaţi, cei mândri vor fi doborâţi. 34 El va tăia desişul pădurii cu securea, şi Libanul va cădea sub loviturile Celui Măreţ." Isaia 10:20-34

Avraam primeste promisiunea unei semintii de urmasi ce va ajunge ca nisipul marii. Ajung aici si din cauza neascultarii, necredintei, idolatriei, urmasii lui Avraam ajung sa fie pedepsiti si din ei va ramane o ramasita. Ramasita aceasta insa se va intoarce la Domnul. Domnul nu vrea sa distruga poporul, nu vrea sa nu isi tina promisiunea facuta lui Avraam, nu vrea sa isi rupa legamantul avraamic insa nu poate lasa nepedepsita necredinta, neascultarea. Dreptatea Lui nu poate fi pervertita ... si vine sa spuna poporului prin Isaia o incurajare. Incurajarea e pentru tot poporul, nu ni se spune ca ar fi fost acolo surdo-muto-orbi. Poate ca aveau si oameni asa ... insa toti auzeau cuvintele lui Isaia, vedeau semnele Domnului, puteau pune intrebari.

M-a surprins, ca sa nu spun socat, dragostea cu care Dumnezeu isi trateaza copiii, poporul. Da, va veni pedeapsa, va fi dura, va durea, vor suferi insa sa nu se teama. El are totul in control, nu va ingadui ca asirienii sa Ii omoare poporul, sa isi bata joc de lumina ochilor Lui. Si, chiar daca asirienii ii vor lovi cu nuiau, ciomagul ... asta nu va fi la nesfarsit, chiar daca vor fi tratati ca in Egipt sa nu se teama de ei pentru ca furia Domnului se va indrepta asupra lor. 

Domnul ii pedepseste insa nu ii lasa la mana oamenilor. Aici pedeapsa vine pentru neascultare, necredinta, idolatrie. Dumnezeu este drept. A facut un legamant cu poporul Sau, cu Israel. Ei au intrat in legamant cu El, au spus Da. Au reinnoit legamantul de mai multe ori, generatie dupa generatie. Insa nu Domnul este Cel ce rupe legamantul cu ei. Ei uita de El, ei nu asculta ... Dar chiar daca vine pedeapsa peste ei, Domnul nu Ii lasa de izbeliste, le trimite mesaj inainte spunandu-le sa nu se teama.

Proorocia data de Isaia avand pe fiul sau numit "O ramasita se va intoarce" se implineste cuvant cu cuvant. Li se reaminteste istoria poporului, izbanzile Domnului cu egiptenii, cu madianitii. Li se spune ce va fi cu asierienii, ce vor pati cei ce ii ameninta.

Vin si in viata mea necazuri ... si normal ca intreb: de ce? Urlu de durere, ma framant, bocesc, ma tangui de parca  s-ar sfarsi lumea, ma cert cu Domnul ca m-a lasat de izbeliste, ca nu vede, ca nu aude, ca nu Ii pasa ... Acolo, in necaz, framantare, durere, simturile parca sunt paralizate. Imi amintesc de promisiunile Lui si abia atunci parca nervii incep sa conexeze cu informatia primita. Daca stiu cine sunt, a cui sunt, de ce vin peste mine incercarile, atunci in necaz voi sti ca oricat de mare ar fi durerea, necazul, incercarea ... El are totul in control. Nimic nu se intampla fara stirea Lui. Nici un fir de par nu cade fara ca El sa stie. Nici o celula din corpul meu nu pleaca la plimbare fara acordul Lui. 

Promisiunile imi sunt date dinainte. Problema e in curtea mea. Le stiu? Imi fac timp sa le studiez? Le stiu asa din auzite? Necazurile vin ca si consecinta a neascultarii mele sau vin ca sa se arate Slava Lui Dumnezeu. Dar ... ele vin. Ce fac atunci? Ma razboiesc cu Dumnezeu? El e drept indiferent de ceea ce cred eu, indiferent de bombanelile mele. El isi tine legamantul incheiat cu mine la cruce. Dar eu ce fac?