joi, 21 iunie 2012

recviem pentru Babilon

"1 O profeţie cu privire la Babilon, pe care Isaia, fiul lui Amoţ, a văzut-o.

2 „Ridicaţi un steag pe un munte pleşuv şi strigaţi tare la ei! Faceţi-le semn cu mâna să intre pe porţile nobililor! 3 Eu Însumi am poruncit sfinţilor Mei şi Mi-am chemat vitejii – pe cei ce se bucură de măreţia Mea – să-Mi ducă la îndeplinire mânia.

4 Un tumult se aude pe munţi, ca cel al unei mari mulţimi. Un vuiet de împărăţii, de neamuri adunându-se. DOMNUL Oştirilor Îşi strânge o oştire pentru luptă. 5 Ei vin dintr-o ţară îndepărtată, de la marginea cerurilor. DOMNUL şi uneltele mâniei Sale vin ca să distrugă întreaga ţară. 

6 Jeliţi-vă! Căci ziua DOMNULUI este aproape; va veni ca nimicire de la Cel Atotputernic. 7 De aceea toate mâinile vor slăbi, inima oricărui om se va înmuia 8 şi toţi vor fi cuprinşi de spaimă. Chinurile şi durerile îi vor apuca şi se vor zvârcoli ca o femeie în travaliu. Se vor uita îngroziţi unul la altul, cu feţele înroşite." Isaia 13:1-8

Isaia isi continua cartea cu o serie de 10 profetii impotriva popoarelor din jurul Israelului si Iuda. Incepe cu Babilonul care la acea vreme era o cantitate neglijabila, nu era un inamic demn de luat in seama. Problema lor atunci era Asiria si nu Babilonul. Profetul isi scrie si spune profetia in jurul anului 730 B.C, Babilonul incepe sa domine si sa cucereasca lumea in 606 B.C adica cu 124 de ani mai tarziu si a fost cucerit in 536 B.C. adica la aproximativ 200 de ani dupa profetia lui Isaia. 

De unde a stiut Isaia ce se va intampla?  
De ce le face pomenirea cand nimic din ce spune nu s-a intamplat inca? 
Si, la ce folosea poporului sa stie ce se va intampla? 
Cine va ridica un steag pe un munte maruntel? 
Cine va vedea distrugerea celor mandri? 
Cine va fi martor la implinirea profetiei cuvant cu cuvant? 
Cine va vedea ca Dumnezeu nu minte? 
Cine va vedea ca atunci cand nu crezi in Dumnezeu simti pe propria piele reversul creatiei?
Cine va vedea cum in cele mai grele, intunecate si dureroase momente din viata si istorie ca Dumnezeu are totul in control? 
Poporul Sau.

Popoarele vecine au ca scop desfiintarea poporului Israelului format din Israel si Iuda. Divizarea acestuia prinde bine vecinilor. Insa ei au ce au cu poporul. Ii vor stersi de pe fata pamantului, din istorie ... Nu le pasa ca au un Dumnezeu de care au auzit, ca face minuni, ca e vizibil cu, intre, printre ei ... Mai mult ca oricand, acum toti isi cresc armata, puterea ... au victorii dupa victorii si cred ca ei aduc pieirea lui Israel din istoria lumii. Numai ca  Isaia aduce poporului o profetie din partea Domnului. E o profetie care se va implini peste 200 de ani insa profetia asta aduce lumina si speranta in inima lui Israel. Orice ar veni, oricat de greu ar fi, Israel stie ca Domnul are lucrurile in control, ca El nu ii va nimici, ca scaparea vine in timpul Domnului, cu mijloacele Domnului, provocand inamicul la autodistrugere.

In ziua judecatii, in ziua Domnului care de fapt o perioada de timp in care se implinesc profetiile, frica de Domnul va intra in inamici, ii va paraliza ... nu vor avea putere in oase si ceea ce spune Isaia e infricosator. 
"7 De aceea toate mâinile vor slăbi, inima oricărui om se va înmuia 8 şi toţi vor fi cuprinşi de spaimă. Chinurile şi durerile îi vor apuca şi se vor zvârcoli ca o femeie în travaliu. Se vor uita îngroziţi unul la altul, cu feţele înroşite."

Ziua Domnului va veni! Ca vreau sa nu sa cred asta. Ca Il astept sau nu El va reveni! Ca imi pasa sa nu El are planul Sau pe care Il duce la indeplinire cuvant cu cuvant, litera cu litera.
Am gasit un documentar facut de cei de la Discovery despre Babilon.


Mai sunt cateva episoade insa am mai gasit un documentar BBC despre gradinile babiloniene considerate una dintre dintre cele sapte minuni ale lumii.

Niciun comentariu: