vineri, 31 august 2012

depresie in luna pocaintei

"Yesterday, you were inspired. Today, that is all gone. And so, you are depressed.

But this is the way the system works: Everything begins with inspiration. Then the inspirations steps aside—to make room for you to do something with it. For fire to become deeds."  Rebbe, Rabbi M. M. Schneerson

"Ieri, aveai inspiratie. Astazi, nu mai ai. Si asa, ai cazut in depresie.

Dar astfel functioneaza sistemul: Totul incepe cu inspiratie. Apoi, aceasta se retrage, pentru a lasa loc sa poti face ceva cu ea. Ca focul sa devina fapte"

Luna asta, se mai numeste Elul sau luna pocaintei, in calendarul evreiesc. M-am tot intrebat ... oare care sunt lucrurile de care ar trebui sa ma pocaiesc ... Oare ce ar mai trebui sa fac? 

Insa, asa cum zice si citatul de mai sus, a intervenit ceva minor si ... pentru ca eram cu capul in nori, am aterizat pe burta jos in vale. Dureros de real. O chestiuta minora m-a "ajutat" sa cobor repede. Un mic hemangiom a crescut sub o unghie si cand mi-am taiat unghiile, l-am taiat si sangele nu se mai oprea.  Inima a luat-o la galop ... daca mor? Dar parca nu as vrea sa mor acum. Una din nepoate mi-a zis ca trebuie sa merg la doctor, sa imi extraga hemangiomul si e ok. 

Noooormal ca am conexat un pic informatiile si ... wow asta e o tumora, nu? Ea mi-a confirmat. Sa mai dormi? Dar ce? Poti comanda somnului sa vina? Neee ... el face cum stie el.

Aseara m-a sunat cineva sa imi spuna ca sunt asteptata la Oncologie. 

E usor sa auzi de altii ca trebuie sa mearga "acolo", sa ii duci pe ai tai insa cand trebuie sa te duci tu ... iaca se crapa pamantul sub picioare. Acum stiu ca e un hemangiom care trebuie scos pentru ca ma deranjeaza.

Dar, e luna pocaintei ... 

Azi am fost la Oncologie si saptamana viitoare o sa il scoata pe acest hemangiom buclucas - chirurgical. Insa m-am rugat sa fiu multumitoare. Si pentru ce sa multumesc? Doamne multumesc ca intru in spitalul asta. Am auzit de el insa nu am intrat inca. Multumesc ca sunt asteptata. Multumesc ca merg la cele mai bune maini - omeneste vorbind. Multumesc ca trebuie sa trec pe aici.

Suna poate sado-maso insa daca nu imi pun increderea in Domnul si nu cred ca Tata e cu mine oricand ... imi iau campii.

Dar, e luna pocaintei. Viata imi trece prin fata si am motive de pocainta. Insa, de ce trebuie sa ajung la spital - oricare ar fi el, ca sa ma gandesc la viata mea? De ce sa vorbesc cu Tata numai cand cutitul doctorului se apropie cu viteza uimitoare? De ce sa  fiu multumitoare numai cand imi e bine?

E luna pocaintei! Recunosc ca am cazut in depresie insa L-am implorat pe Tata sa ma scoata de acolo ca ... ma sufocam. Inspiratia se dusese .. habar nu am unde.

2 comentarii:

A.Dama spunea...

Sa nu dai in depresie, ca atunci cum ii incurajezi pe colegii de salon?
Of, of!
Curaj mult, si credinta si mai multa!
Doamne-ajuta-o pe Cella! Stii ca e fiica Ta preaiubita...

cella profiri spunea...

Deja am iesit din ea ;)). Ca daca eram in ea ... nu scriam ;)).

Curaj am ... ca deja am stabilit totul. Se va implini cat ingaduie Tata.

Hi hi imi place sa ma stiu preaiubita Lui ;)